Arhive pe etichete: William

Partea a IV-a

-Si cam cat va dura ploaia? intreba Irina cu o voce aparent nepasatoare in timp ce urcau spre urmatorul etaj.

-Cred ca toata noaptea, ii raspunse Corina mandra de ea, desi simti ceva  in spatele vocii surorii sale.

Acum ca se gandea mai bine, chiar a citit intr-una din carti ceva despre influentarea vremii, dar nu a fost prea atenta. Tot ce a facut afara a fost pe moment. Mintea ei nu a stiut efectiv ce trebuia sa faca, dar Focul da. Proababil ca era prima in istorie care avea acest Element si il folosea fara nicio problema inca din prima zi. Trebuia sa ii spuna cuiva asta. Ardea de nerabdare.

Un fulger a facut lumina holului sa palpaie brusc. Tunetul puternic nu s-a lasat mult asteptat.

-Perfect, pufni Irina amarata.

-De ce? Ce-i cu tine?

-Pai, cum sa-ti spun, facu ea ironica, chiar daca nu pot controla fazele Lunii, tot pot sa le vad.

-Ce vrei sa spui? intreba Corina mirata, gandindu-se ca a facut ceva rau.

Se parea ca intuitia nu a inselat-o mai devreme. Sora ei chiar era suparata.

-Noaptea asta asteptam primul patrar al Lunii!

Si era si egoista. Cu ce o ajuta Luna? In schimb, ploaia ajuta toata padurea.

-Ah, atunci scuza-ma ca imi folosesc Puterile in scopuri altruiste!

-Lumina Lunii e Puterea mea!

-Da, si Focul e Elementul meu!

-Puteai sa nu aduci ploaia in seara asta! Urma sa primesc Putere de la Lumina!

Deci despre asta era vorba. Mai multa Putere. Ei bine, o mica parte din constiinta Corinei si-a dat seama ca ea, ca posesoare a Focului, avea o sursa inepuizabila. Irina primea Puterea in fiecare zi de la Soare, dar cea de la Luna era mai rara. Probabil ca acum, cand era constienta de Puterea ei, zilele innorate si noptile ploioase erau ingrozitoare si o faceau sa se simta slabita. O facea sa fie… ca acum. Dar aceasta era doar o mica parte din constiinta Corinei. Majoritatea gandurilor ii erau impacate cu faptul ca a facut ce trebuia. Ea era un Element. In asemenea conditii, Natura avea prioritate.

-M-a rugat Printesa!

-Puteai refuza! Ai vrut doar sa te dai mare!

Blacky a izbucnit la auzul insultei. Pana atunci, intre cele doua cateluse nu a fost nimic mai mult decat un schimb de marituri. La auzul acuzatiei, Corina s-a simtit calcata pe nervi. De cand a cunoscut-o a simti ca trebuie sa faca totul pentru Irina. A simtit ca ea e cea de care are sora ei nevoie si stia ca ceea ce simtea era adevarat. Acum era altceva. S-a saturat sa traiasca pentru ea. Isi voia viata inapoi. Acesta era momentul ei si nu o va lasa sa i-l strice, chiar daca ii era cea mai apropiata ruda, chiar si prietena. Asa ca Blacky a latrat si a sarit sa muste.

library         -Nu-i adevarat! zise ea in acelasi ritm cu spirimalul ei. Nu am stiut ca vrei sa te holbezi toata noaptea la Luna, vrajitoare irascibila si egoista ce esti! Imi pare rau ca nu te-am lasat sa-ti incarci bateriile, dar stii, nu cred ca asta ar fi salvat vietile animalelor si a plantelor care mor de sete! Nu ca ti-ar pasa. Nu iti pasa de nimeni inafara de tine! Ti-am spus totul despre mama si tu nu ai scos niciun cuvant despre tata! Tine-l pentru tine!

S-a intoars pe calcaie si a plecat cu tot cu spirimalul ei pe Coridorul Zburatorilor, inainte ca cineva sa mai poata spune ceva.

-Aaa… Ne vedem maine! zise Catharina peste umar, fugind in urma Corinei.

Socul i-se citea pe fata.

-Da, asa e! ii raspunse Hanna dorind sa para entuziasta, insa nici ea nu credea ce zise.

-Ce e cu ea? izbucni Corina atunci cand cealalta zana a reusit sa o ajunga din urma.

Catharina nu prea voia sa se apropie. Simtea in tonul vocii ei ca nu mai era atat de furioasa, avand in vedere ca Irina nu mai era in prejma. Acum era mai mult tristete si dezamagire.

-Probabil ca…, zise ea nestiind cum sa isi faca vocea mai calma, … pentru ea sunt importante acum lucrurile legate de Luna si de Soare si orice altceva ce are legatura cu Lumina. E Puterea ei.

Focul e Puterea mea!

-Stiu, stiu! Dar… ei bine, tu puteai sa faci si maine o ploaie, pe cand ea nu mai vede noaptea urmatoare primul patrar.

-Nu-i lua apararea!

-Nu i-o iau, spuse ea repede, de teama ca Corina sa nu incerce sa se descarce pe ea. Incerc doar sa o inteleg.

Fara sa mai spuna nimic, Corina a intrat in camera ei. Patul mare si perfect aranjat o astepta cu caldura si intelegere. Printre pernele moi isi putea gasi alinarea.

Era bucuroasa ca Blacky nu a muscat-o pe Sonny. Ar fi facut-o probabil doar daca si ea ar fi lovit-o fizic pe Irina. Intr-un fel tot a lovit-o. A insultat-o fara sa ii fi dat ocazia sa ii raspunda. In aceasta noapte Irina nu doar ca a pierdut Puterea Lunii, ci si sora. Putea ea sa ii faca asa ceva? Totusi, era singura ei ruda care ii era aproape si trecea cu ea prin toata agitatia cu Lady Aylin, Leacul, Vila si Colegiul.

Incerca sa se autconvinga ca ploaia era pentru binele majoritatii. Luna nu ar fi trebuit sa fie atat de importanta pentru ea! Defapt era deja, i-a raspuns constiinta. Pentru Irina Lumina insemna Puterea. Dar de ce? De-abia in aceasta zi a descoperit-o! Da, dar si eu am descoperit Puterea mea tot azi, i-a raspuns din nou constiinta. Focul a devenit mai important pentru mine, asa cum a devenit si Lumna pentru ea. Si-a amintit de cuvintele Catharinei. Da, avea dreptate, ea putea face si ziua urmatoare o furtuna, dar in acea noaptea nu va mai fi Luna la primul patrar.

Se simtea vinovata. Cu respiratii sacadate, s-a cufundat in mintea surorii ei. Stia ca probabil isi facea singura mai mult rau, dar trebuia sa stie ce facea Irina. Avea nevoie de vocea ei. Trebuia sa o auda. Chiar si acum, tot ea era cea care o putea ajuta sa ia o decizie. Avea nevoie de sora sa. Din clipa in care s-au regasit nu mai puteau trai una fara cealalta. Asa trebuia sa fie. Puterea lor era impartita in doua, dar forma in intreg din care nu putea lipsi nicio parte. Amandoua erau esentiale. Amandoua erau totul, una pentru cealalta.

Irina era in camera ei, plangand si strangand-o pe Sonny in brate. Era coplesita de tot ce s-a intamplat in ultimele zile si stia ca era foarte obosita. De aceea a actionat atat de nepoliticos. Nu-i statea in fire sa fie rea. Nu asa a fost crescuta si invatata. A meritat sa fie certata de Corina. A meritat tot. Probabil ca acum o ura pentru ca a fost atat de artagoasa. Si din nou, rusinata, si-a dat seama ca a demonstrat ca nu era pregatita sa reprezinte familia. Asa ceva nu se putea accepta. Daca afla tatal ei…  sau mai rau, bunica! Nu doar ca i-ar sterge orice drept de a mai purta numele Brilliant, dar cu siguranta ar fi alungat-o si din casa. Conform normelor lor comportamentul ei a fost exagerat, rautacios. egoist… imatur… Bunica ei ura vrajitorii care erau asa. Daca ei vor afla… ea unde se va duce? Nu putea la mama ei, nu dupa ce tocmai a facut-o pe Corina sa o urasca. Nici in grija Pintesei nu putea ramane. O, Printesa! S-a sfarsit cu sansa ei de a mai invata in Colegiul Lug! Cine ar mai accepta-o acum, dupa ce tocmai si-a aratat cea mai urata parte?

Daca nu aflau? Dar sigur cineva va afla si le va spune tuturor. Probabil si presa va scrie de faptul ca cele doua gemene s-au certat, iar apoi bine-cunoscuta Irina Sonia Brilliant a pierdut totul. Trebuia sa evite asta. Cel mai corect era sa recunoasca singura. Maine, la prima ora va vorbi cu tatal ei. Stia deja ce urma sa se intample. Dupa ce va vorbi cu el o va cauta pe Printesa. Probabil ca ar trebui sa inceapa sa isi faca bagajele. Nici macar nu va avea timp sa isi ia ramas bun de la Hanna si Catharina. Adio, bune prietene!

Corina a revenit in mintea ei. Sentimentele Irinei erau atat de puternice incat ii simtea inca durerea in dreptul inimii, desi se afla in propriul corp. O simpla cearta cu ea o facea sa piarda totul. Dar nu, sigur exagerase. Era atat de obosita incat nu-si dadea seama ca se mintea singura si nimic din ceea ce-si spunea nu se va intampla. Nu se putea ca o simpla ploaie sa ruineze o viata. Daca ar fi stiut cum sa se Teleoprteze probabil ca deja s-ar fi aflat in camera Irinei, incercand sa o linisteasca. Era ceea ce ar fi vrut sa faca.

Simtea vina in fiecare particica din corp. Din cauza ca ea nu a acceptat o simpla dorinta sora ei isi facea ganduri negre. Ce s-ar fi intamplat daca ar fi fost mai rau? Daca s-ar fi certat de adevaratelea? Dar acum era doar o neintelegere. Nu o ura pe Irina, asa cum credea aceasta, ci o iubea. Cum sa nu o iubeasca? Era sora ei, iar acum era mai constienta de asta ca niciodata.

tumblr_mlbqi0wnQ81snvtqyo1_400_large        S-a ridicat spre fereastra. Afara cortina de ploaie rece uda padurea acum intunecata. Fulgerele luminau din cand in cand cerul, iar tunetele speriau stolurile de pasari. Vantul a navalit inauntru atunci cand a deschis geamul, aducand cu el stropi de ploaie. Si-a apropiat palmele, din nou nestiind ce face, strangand o flacara in maini. A fulgerat pentru ultima oara, iar apoi furtuna a disparut, ca prin Farmec.

A facut ce trebuia. Stia asta. Nu putea sa o supere pe Irina. Pur si simplu, nu putea sa traiasca cu asta pe constiinta. Ii era rusine de ceea ce a facut. De ce nu a stiut din timp? De ce nu a putut sa o refuze pe Printesa? Pana la urma, ea era cea egoista. Da, a vrut sa se dea mare. Nu voia sa recunoasca, dar era geloasa ca si Catharina a reusit sa isi exteriorizeze Puterea, chiar daca nu in aceleasi dimensiuni impresionante. Ar fi preferat sa stie ca doar ea si Irina au reusit. Ar fi fost mai speciale.

Pana la urma, ea, o zana, era adevarata vrajitoare. Nu Irina a fost cea care a spus ceva jignitor. Nu ea a fost cea care a rostit cuvintele „vrajitoare irascibila si egoista”. In sinea ei stia ca nu erau adevarate, cel putin nu pentru Irina. Sora sa, in ciuda trecutului ei rasfatat si scump pe care l-a vazut uneori in gandurile ei, s-a schimbat. Nu trebuia sa o faca sa se simta ingrozitor pentru ca a avut o simpla cadere nervoasa.

Da. Amanarea ploii era ceea ce trebuia sa faca. A facut-o pentru noua si adevarata prietena cea mai buna a sa, care printr-o intamplare ciudata ii era si sora geamana.

Anunțuri

Partea a II-a

-Cu cine vorbeai inainte sa intru eu?

Numele lui i-a aparut ca o soapta in minte, inainte sa primeasca verbal raspunsul. Curiozitatea si singuratatea o copleseau din nou. Isi dorea sa cunoasca fiecare zi din viata surorii ei, sa ii stie membrii familiei, prietenii, vecinii pana si dusmanii, daca existau. Abia astepta sa afle intamplari amuzante, triste sau probleme la care le puteau gasi impreuna rezolvarea. Mai erau si traditiile si religia, ambele necunoscute pentru ea.

Avand in vedere ca a trait printre vrajitori, traditiile cunoscute de ea erau stiute de toata lumea. Sarbatori in cinstea naturii, a astrelor, Halloween-ul… Nimic necunoscut. Totul era mai mult un ceremonial, o inchinare plina de recunostinta. Nimic pe seama caruia se putea glumi. Nicio petrecere dupa. Din punctul ei de vedere, zburatorii erau prea petrecareti. Festivaluri peste Festivaluri, zile libere si multe sarbatori religioase. Pe ultimele nu le-a inteles, desi ar fi vrut, dar nu a avut ocazia. Nu stia in ce religie s-a nascut, dar atmosfera in care traia o inclina sa fie pagana, la fel ca majoritatea vrajitorilor care au renuntat sa creada in cineva anume si au preferat ceva mai maleabil care in principiu ii multumea naturii pentru cea ce le ofera. Ea niciodata nu a venerat si nici nu a personificat nimic, nici macar Luna Plina de care abia cand si-a descoperit Puterea a inteles de ce era atasata. Cand era mica mergea duminica cu Doamna Mika in biserica. Stia ca doica ei era catolica. Tatal ei a fost de acord, avand in vedere ca nu era ceva ce-i putea face rau, iar ei ii placea foarte mult. Simtea ca descopera un altfel de Magie, superioara si accesibila tuturor pamantenilor. Insa a incetat sa se mai duca atunci cand a inceput orele de scoala si cursurile optionale. Avea atunci sapte ani.

Gandindu-se la viata surorii sale, care se putea astepta ca in orice zi sa se intample ceva neobisnuit, se simtea singura. A crescut ca un opus al Corinei, fiind cea care se straduia sa invete si care se relaxa cantand, pictand sau citind o carte. Rar iesea inafara perimetrului curtii si cand o facea era doar pentru a socializa. Nu stia de ce erat atat de populara si asta o speria ingrozitor. Toti ii stiau numele. Oriunde se ducea era urmarita de privirile celorlalti. Erau multe reviste care au contactat-o pentru a purta o discutie si abia dupa ce au incercat sa o convinga toate rudele pe care le stia a acceptat propunerea lor. Stia ca era bogata pentru ca aproape toti membrii familiei sale erau Alchimisti, Tamaduitori sau Vindecatori, dar niciodata nu si-a dorit sa consientizeze ca erau Nobili, bunicii sai fiind Baron si Baroneasa. Perseverenta urmaritorilor ei a facut-o sa incerce sa se izoleze mai mult. Nu a avut de ales. Voia sa devina o persoana normala, nu o celebritate profitoare. Voia sa aibe o viata personala si sa poata urma o meserie fara ca inafara usii sa-i bata vrajitori care doreau sa o cunoasca. Acum isi dadea seama ca erau doar vise, nimic posibil. Prezenta surorii sale care era o zana si motivul pentru care ele doua s-au nascut va fi aflat in curand, inevitabil. Probabil ca acestea erau ultimele momente in care se mai aflau impreuna singure intr-o camera, doar ele doua si nimeni altcineva.

1013079_598147356884329_1685905360_n       -Doar el iti era cel mai bun prieten? intreba ea, intr-o incercare de a-si alunga gandurile si de a profita de faptul ca are in sfarsit ocazia de a vorbii cu sora ei.

-Nu. Sunt si Mirela, Nicoleta si Sorin.

Numele lor ii era necunoscute. Nu le-a mai auzit pana acum in gandurile surorii sale si nici macar nu stia cum se pronunta corect, dar le putea vedea chipurile. Intai a vazut o fata roscata si creata caruia nu-i putea vedea prea bine chipul din cauza pufului de blana al catelusei pe care o tinea in brate. Parea mandra si putin nesuferita, dar Corina a sigurat-o ca putea fi altruista cand era nevoie. Apoi a vazut o fetita mai mica, cu trasaturi frumoase, dar copilaresti. Semana cu o papusa de portelan, cu buclele blonde si ochii mari, iubita si protejata de tot grupul. Cand imaginea ei a disparut a vazut un baiat cu o privire suspicioasa, dar cu un zambet binevoitor.

Deja i-a spus suficient fara ca macar sa rosteasca un cuvant verbal sau nonverbal. Alte explicatii nici nu isi mai aveau rostul. Aveau sansa de a vorbi despre altceva, mai important.

-Nu ne-a fost chiar atat bine pe cum crezi, zise Corina, stiind la ceea ce se gandea sora ei. Mama nu mi-a fost… foarte apropiata. Erau zile in care nici macar nu o vedeam. Uneori aveam senzatia ca ea cauta ceva… ceva ce a pierdut. Se oprea si se uita la mine de parca ar fi fost vina mea. Apoi se punea pe un fotoliu sau pe canapea si statea ganditoare. O vedeam ca scrie scrisori, dar nu apuca niciodata sa le trimita. Ori le mototolea si le dadea foc, ori le rupea si le arunca. Cand am implinit sapte ani s-a mai potolit, dar de atunci o vad mereu aeriana. Stii, incepeam sa cred ca asa e ea, aiurita, ca are o boala de care nu-mi spunea si trebuia sa ma obisnuiesc. Nu era prea atenta la ce facea, nu zambea cand credea ca nu o vad…  Intr-o zi a venit la noi matusa Monica. Nu stiu ce au vorbit, dar a doua zi s-au dus impreuna la cumparaturi si s-au intors cu seminte, plante si ghivece. Aveau si vreo trei saci enormi de pamant. Au plantat totul. In doua zile toata curtea casei era plina de pamant maroniu din care asteptam sa creasca plantele. De atunci avem o adevarata gradina botanica. Prin casa, oriunde te-au uita vezi numai flori. Au devenit pasiunea ei. Daca e ceva la care tine dupa familie, astea ar fi plantele pe care le creste de atatia ani. Cand infloresc vine impreuna cu cativa Cercetatori pentru a extrage din ele… sincer, nu stiu ce, dar orice ar fi folosesc la parfumurile si cosmeticele pe care le produce partea ei din afacerea familie. Pe langa produsele proprii sunt cumparate altele noi aparute de la cele mai celebre firme. Cu asta se ocupa ea. E Negutatoare.

tumblr_m2gamoDwnt1qm8yfo          Erau multe informatii cu care a reusit sa tina pasul, dar cea mai importanta era faptul ca mama ei tinea la ea. O iubea si nu a uitat-o niciodata. Dar ce a impiedicat-o sa-i vorbeasca? Unde erau toate acele scrisori pe care spunea Corina ca le scria? Le-a ascuns tatal ei pentru ca ea sa nu le vada? De ce nu a incercat sa o contacteze cand a mai crescut? Nu mai era mica. Putea sa faca fata vestilor, mai ales ca acestea erau buna. Mama ei traia! Regreta ca a abandonat-o! Si totusi, de ce a facut-o? De ce s-au despartit parintii lor? Puterile lor… nu sunt chiar atat de neprevizibile. Daca s-ar fi documentat inainte sa ia acea decizie si-ar fi dat seama ca nu era nimic rau. Ba din contra, amandoua erau pentru cealalta exact ceea ce avea nevoie. Nu au crescut impreuna, nu se cunosteau prea bine, dar se intelegeau de para se stiau de o viata. Sa se desparta din nou ar fi imposibil.

-Si eu imi imaginam cum arata tata, zise Corina afundata inca in propriile ei ganduri. Imi dadeam seama ca de la el am mostenit parul. Ochii sunt singurul lucru pe care il am in comun cu mama. Tot ce stiam despre el e ca ne-a parasit, pe mine si pe mama, cand eram eu mica. Nu a vrut niciodata sa ne caute sau sa mai auda de noi. Mama a incercat a ma faca sa nu ma gandesc la el. De fiecare data and o intrebam despre el scapa ceva sau spargea ce avea mai aproape. La opt ani am incetat sa o mai intreb. Stiam ca nu voi obtine mai mult de la ea. Ma gandeam ca voi putea cauta despre el cat timp voi fi la Colegiu. E chiar amuzant Acum tot ce trebuie sa fac e sa te intreb pe tine, Irina. Crezi ca el va vrea sa vorbeasca cu mine?

-Da, raspunse ea din toata inima.

Mai mult nu putea spune. A inmuiat-o destul de mult tot ce i-a povestit despre trecutul ei. De cand a aflat ca are o sora care locuieste cu mama lor a incercat sa accepte aceasta idee si sa se obisnuiasca cu Corina. Nu s-a gandit pana acum ca ea chiar are o mama.

Stia ca in mod normal ar fi trebuit sa inceapa si ea sa povesteasca despre tatal lor, dar acum nu putea sa se gandeasca la orice altceva inafara de mama ei. Mintea ii era goala si se concentra in jurul cuvantului, incercand sa ii inteleaga adevaratul inteles. Avea si ea, ca toti cei pe care ii cunostea, o persoana pe care o putea striga „mami”. Cum era sa traiasca cu ea?

-Irina? Esti aici?

Vocea Hannei le-a trezit pe amandoua.

-Te superi daca vii cu mine? Vreau sa mai exersez.

Pret de cateva secunde in care a incercat sa alunge orice gand legat de mama ei, Irina nu a inteles exact la ce s-a referit. O scurta amintire in care Hanna incerca sa isi exteriorzeze Puterea i-a clarificat nelamurirea.

-Da. Da, sigur, te ajut.

Si asa a acceptat sa inchieie proabil ultimul moment in care a fost singura cu sora ei. A terminat conversatia neterminata. Avea vreun sens? Da. Corina inca nu a aflat nimic despre ea si tatal lor. Dar inainte de toate era pe jumate zana, chiar daca nu avea aripi si a fost crescuta ca o vrajitoare. Era constienta de adevaratele ei origini mai mult decat oricand. Dupa acel moment in care s-au atins, in padure, ea a facut un fel de schimb cu sora ei. Nu mai era doar o vrajitoare ci si o zana. Ba mai mult, sangele mamei ei a preluat intr-un fel controlul. Acum apartinea neamului zburatorilor, poate chiar mai mult decat sora ei. Si-a introdus in vocabular cuvantul altruism, lasand-o pe Corina sa fie cea care se gandeste la sine in fiecare moment in care nu isi indreapta atentia spre geamana ei.

Asa cum se astepta, sora ei nu era multumita de decizia sa. I-a spus mental sa nu plece, mai mult disperata decat rugatoare. Ochii ei albastri-argintii se uitau la Hanna cu o privire ucigatoare, acuzand-o tacut ca-i fura sora. Dupa parerea Irinei, aceea nu era o privire care sa i-se potriveasca cu trasaturile ei frumoase, asa ca a imbratisat-o, incercand sa-i domoleasca furia.

Dupa ce Irina a iesit pe usa, urmata de Sonny care se ascundea in spatele picioarelor ei pentru ca Hanna sa nu-i vada regretul, Corina s-a asezat pe pat si a inceput sa citeasca fara prea mare tragere de inima din mormanul de carti pe care le-a adus din Biblioteca.

Partea a VIII-a

Irina știa că tatăl ei nu e un mare fan al magazinelor. Intră singură la un magazin de bijuterii care părea mai pe gustul său. Acolo întâlni încă o zână ce vorbea cu mama ei şi aștepta să i-se împacheteze lucrurile cumpărate. Fata era mai scundă, chiar dacă purta tocuri, foarte slăbuţă, cu părul lung, ciocolatiu. Obrajii îi erau rotunzi, năsucul mic și buzele pline. Avea ochii mari, puşi în valoare de sprâncenele maronii arcuite. Irinei îi lăsa impresia că seamănă cu o păpuşică mai mare, de porţelan.

-Salut! îi zise fata cu un accent latin Irinei, lăsând-o să înţeleagă că i-a văzut privirile cercetătoare.

-Salut! răspunse blonda fără sfială.

-Ești invitată la petrecerea de ceai? întrebă din nou fata pe un ton misterios ca şi cum ar fi vorbit de un mare secret.

-Da, răspunse Irina la rândul ei.

-Şi eu. Eu mă numesc Maribel Jimenez şi sunt din Spania.

-Sunt Irina Brilliant şi vin din Inima Naturii.

-Brilliant? Faci parte din renumita familie Brilliant?

-Da. Sunt fiica Alchimistului William Briliant, zise Irina, simţind că schimbul lor de repilici seamănă cu un joc de ping pong.

-O! Am auzit de tine! Ce onoare am să te cunosc! Mă bucur așa de mult că avem ocazia să fim colege! Cum e acolo, în capitala vrăjitorilor?

-Imaginează-ţi cel mai frumos loc pentru o vrăjitoare adevărată. Cele mai spectaculoase case, muzica naturii, Contesa Cassandra care face vizite în oraş…

-Contesa? Ai vorbit cu ea vreodată?

-Da, chiar acum două zile, de ziua mea. Ne-a vizitat.

-Uau! Vine des la voi?

-Nu la fel de mult pe cât o vizităm noi pe ea. Familia mea face afaceri importante cu Conducerea.

SarahHyland-complex01         -Ce frumos… prea frumos. Cum aş putea să te cred? întrebă fata mai mult pentru sine.

Irina îi luă totuşi în serios întrebare şi îi arătă inelul cu formă de stea, blazonul familiei sale pe care îl ştia o lume întreagă. Blazon ce simboliza rafinamentul, inteligenţa, speranţa, dreptatea şi conducerea. Cine îl avea le reprezenta pe toate.

Aşa cum se aştepta, cele trei, Maribel, mama ei şi Vânzătoarea, au rămas uimite, privind-o cu admiraţie. Atunci intră Will în magazin, neştiind de ce dura atât de mult ca fiica lui să-şi găsească bijuteri. La vederea lui cele trei şi-au ţinut răsuflarea, întrebându-se în sinea lor ce au făcut pentru a merita o zi atât de minunată.

După două săptămâni şi două zile la ora 23:20 stătea trează şi aștepta. Preșul trebuia să apară în faţa uşii ei în patru minute. Doamna Mika nu o lăsase să aștepte afară, în frigul şi bezna noptii, şi o asigurase că va ști când va fi momentul să plece. De asemenea, tatăl său a pus-o să-i promită că dacă se v-a întâmpla ceva va încăleca imediat pe mătura Scarlett şi dacă nu știe unde se află, v-a porni imediat înapoi spre casă. Tocmai de aceea, toate bagajele fetei erau legate de mătura ei nouă şi lustruită. Pe mânerul acesteia era așezată o busolă de aur, specială măturilor zburătoare. Busola a fost montată de Will, în timp ce-i explica fetei sale cum să o folosească şi o sfătui să se uite de mai multe ori la ea, pentru a ști pe unde să se întoarcă dacă se va prăbuşi covorul. Deşi credea că e imposibil să se prăbușească un covor zburător regal, Irina lua aminte la toate sfaturile tatălui său.

În bagaje îşi luase şi cadourile primite de ziua ei şi manualele despre faună şi floră, fiind convinsă că dacă se va plictisi în Oraşul Împădurit măcar va avea ce să citească. Bijuteriile dăruite urma să le poarte când se va întâlni cu Contesa Cassandra şi Prinţesa Iolanda. În buzunarul de la pantaloni avea hologramul nou şi performant pe care urma să-l folosească pentru a lua legătura cu tatăl ei atunci când ajungea la destinaţie sau oricând mai devreme în cazul unui accident. Deși se mai întâlnise cu Contesa, nu-şi făcu o părere anume legată de ea, pentru că atunci o durea capul şi era ameţită, văzând-o astfel neclar.

Bucătăreasa îi pregătise pentru drum mai multe pacheţele cu mâncare şi dulciuri gătite în casă cu multă răbdare şi iubire.

Totul era aranjat pentru plecare. În casă se simţea o linişte apăsătoare; tensiunea ultimelor minute. Toţi erau aşezaţi, încordaţi, pregătiţi pentru a porni agitaţia.

După exact patru minute fascicule albe şi ciudate luminau ușa casei din exterior. Fata sări imediat în picioare, deschise ușa sufrageriei şi se împiedică de covor până la uşa de la intrare. Când a deschis-o, un preș albastru ca noaptea stătea pe jos, de parcă se afla în acea poziţie de ani buni. Într-o secundă începu să lumineze din nou şi se mări până când a atins doi metri jumate în lungime şi doi în lăţime.

Era cel mai frumos covor pe care l-a văzut vreodată. Pe margini era brodat cu fire groase de aur, iar imaginea de pe el era cu o vilă mare, albă, în stil vechi. În vale era un lac în care se reflecta luna. Totul era înconjurat de o pădure verde şi întunecoasă. Pe el erau așezate patru pernuţe albastre închis, moi, dar micuţe şi o tavă cu biscuiţi şi o cană cu lapte.

Pe partea din spate a covorului Will a așezat mătura şi bagajele.

-Dacă te invită şi la Colegiul Lug să-mi spui. V-a trebui să-ţi trimit manualele şi rechizitele, bine? Ştii doar că nu ne vom vedea, pentru că te vor duce de la Vilă direct la Colegiu. Să mă suni imediat ce ajungi în Oraşul Împădurit! Vreau să știu că ești bine şi că ai ajuns, da?

-Da. Nu-ţi fă griji, totul va fi bine! Mă voi descurca, spuse Irina mai mult ca să se încurajeze pe ea însăşi.0215-golden_ob

Lorenzo hugs Shayne         După ce-şi îmbrăţișă tatăl și Doica şi se asigură că a luat lucrurile lui Sonny, Irina păşi pe covorul din curte. Imediat ce simţi căldura magică a invitatei, acesta începu să se ridice. Luate prin surprindere, fata şi căţeluşa s-au deschilibrat şi au căzut peste periniţele albastre.

-Suntem bine! îi strigă ea tatălui ei, făcându-i cu mâna.

-Ai grijă! îi răspuse el vizibil îngrijorat.

-La revedere, rază de soare! strigă Doamna Mika.

-Drum bun, mică stăpână! îi urară cei ce priveau pe geamul din bucătărie.

Irina se așeză turcește, privind cum se apropie de coroanele celor mai înalţi copaci. Marginile covorului fluturau în adierea plăcută a vântului. Fata inspiră adânc pentru a simţi pentru ultima oară în următoarele luni mirosul Magiei de acasă: esenţe tropicale, portocală şi parfum de flori sălbatice.

Când au ajuns în dreptul celui mai înalt copac, stoluri de păsări multicolore îşi luau zborul, speriate de „arătarea zburătoare”. Nu a mai văzut până acum jungla privită de sus. Nu se vedeau casele oraşului, acestea fiind acoperite de coroanele bogate ale copacilor, dar şi camuflate din cauza acoperișurilor din frunze magice. Se vedea şi Fluviul Amazon, cântând în liniștea noptii. Nu înţelegea cum, dar marginile de aur ale covorului luminau, permiţându-i să vadă tot ce o înconjura.

În scurt timp adormi cu capul așezat pe periniţele albastre, la căldura blăniţei moi a lui Sonny.

Wild Fashion - Premium

Partea a VII-a

Elena ieși dezamăgită din magazin căutând altul mai promiţător pentru a-i cumpăra fiicei sale cele mai frumoase bijuteri. Până acum a văzut doar unele mari şi grele, neadecvate unei petreceri regale rafinate. În sinea ei plângea, ştiind că a lăsat-o pe Corina supărată, interzicându-i să vină la cumpărături cu ea, chiar dacă știa că îi plăcea foarte mult. Totusi, nu putea să se lase în voia sentimentelor, mai ales că mulţi trecători o cunoşteau şi o opreau să o felicite pentru munca sa extraordinară.

Căuta cu privirea printre capetele mulţimii următorul magazin, dar strălucirea unui păr blond ce reflecta razele Soarelui i-a atras atenţia. Ieşea de undeva din apropiere, salutând politicos. În mână tinea o plasă uşoară. În urma ei se auzeau saluturile Vânzătoarei:

-Arrivederci! Buona giornata!

184401_478744665537817_1739082851_nCând s-a întors, lumea Elenei s-a oprit pentru câteva secunde. Şocată, privea o fată pe care ar fi recunoscut-o oricând. Îi săltă inima de bucurie, dar şi de emoţie. Apoi a realizat că doar îşi imaginează pentru că era cald şi Soarele bătea cu putere, iar ea tocmai s-a gândit la fiica pe care o creştea. Privind mai atent şi-a dat seama că nu se înşelă. Vedea diferenţele, aceleaşi de acum 15 ani. Ochii fetei, albaştri verzui, aveau o nuanţă calda de auriu. Sprâncenele erau maronii spre diferenţă de cele negre, lungi şi subţiri ale fiicei sale brunete. Părul nu era foarte diferit, dar părea mai moale, iar buclele de la vârfuri erau mai numeroase şi mai evidente.

Simţindu-se privită, fata ridică privirea. Se uită atent la femeia cu părul de aur în rochie portocalie şi lungă. Avea cam aceeaşi vârstă cu tatăl ei, din câte îşi dădea ea seama, dar era foarte frumoasă. Observă că avea în părul ondulat, lung până la umeri, o floare albă. Ochii albaştri cu o sclipire specifică nu erau la fel de închişi ca ai săi. Trăsăturile proeminente îi puneau în valoare buzele rozalii şi ochii atrăgători.

-De ce mai ai nevoie?  întrebă Will în timp ce ieșea din magazin ţinând în mâini alte plase cu bijuterii.

A zărit-o şi el pe Elena şi o privea cu coada ochiului, plin de emoţie. Era exact așa cum şi-o amintea. Dar unde era Corina? Ce i s-a întâmplat?

* * *

În timp ce Corina colinda magazinele cu Nicoleta şi Mirela, băieţii o urmăreau pe Doamna Elena, care i-a cumpărat fiicei sale câteva bijuterii de aur şi de argint şi unele medalioane din pietre preţioase. Sorin nu a fost prezent în momentul în care Elena a întâlnit-o pe Irina. Trebuia să le anunţe pe fete că vor merge să servească pizza la prânz la un restaurant din celălalt capăt al străzii. Acolo toţi au început să râdă de uimire când au văzut cum din degetul de vrăjitor al Bucătarului ieşea câte o pizza caldă și gustoasă tocmai în farfuriile lor. Au început să discute, cei patru povestindu-i Corinei ce au făcut cât timp au fost plecaţi. La rândul ei ea le-a povestit cum a fost ziua sa de naştere. Au felicitat-o pentru coroniţa de flori. Imediat ce le-a spus de accident toţi au început să dezbată subiectul, dându-şi cu părerea despre ce ar fi putut să o atace.

483087_418745838180033_718051020_nNu au stat mult, soarele arzând mai puternic decât erau ei obişnuiţi. La rugăminţile dulci ale fetelor, Cristian acceptă să mai zăbovească câteva minute pentru a-şi cumpăra toţi câte o îngheţată. Pasionată de încercări noi, Corina şi-a luat una cu pepene galben, nuci și lămâie. I-a săltat inima de bucurie când l-a auzit pe Cristian cerând una cu aceleaşi arome şi a încercat să potoleasca entuziasmul lui Blacky înainte să o dea de gol.

Au căutat un loc mai liniştit în care să creeze Portalul, dar era destul de greu să iasă de pe o stradă atât de aglomerată. În graba ei, Corina s-a ciocnit din greșeală de o fată cu părul blond, drept, tuns scurt în stil bob, mai lung în partea din faţă şi mai scurt la spate. Observă că era vrăjitoare și avea cam aceeași vârstă cu ea. Ochii ei argintii păreau inteligenţi și se ascundeau după o pereche de ochelari dreptunghiulari cu ramă de argint. Din fericire îngheţata Corinei nu și-a luat zborul din cornet.

Ea și prietenii săi au ajuns acasă înainte ca Doamna Elena să fi terminat cumpărăturile. Erau epuizaţi, dar cu toate astea fiecare avea un zâmbet larg ce nu doarea să treacă, durându-i pe toţi obrajii. Corina s-a grăbit să despacheteze şi celelalte lucruri, iar apoi să le aşeze acolo unde le era locul. Şi-a ascuns noua rochie în dulap, printre celelalte, iar apoi a început să împacheteze punga. Când să o răstoarne o foaie şi o cutiuţă mică au căzut pe podea.

„Când l-am văzut mi l-am imaginat pe mâna ta. E stilul tău. Consideră-l ca făcând parte din cadoul de ziua ta.

          Cris”

          A rămas câteva momente înţepenită, nevenindu-i să creadă că tocmai Cristian i-a cumpărat ceva de pe Via Fortuna. S-a repezit spre cutiuţă, ştiind că indiferent ce era înăuntru deja îi plăcea enorm de mult. Ridică cu greu capacul. Înăuntru erau un inel din aur care nu se rotea complet pe deget ci se termina în două aripi mici de înger din cristale albe. Şi-l potrivi şi se miră că-i venea perfect. Îi stătea superb. Îl admira alături de celălalt inel de pe degetul mic al mâinii stângi. Inelul sub formă de steluţă primit de la necunoscutul care-i făcea de fiecare dată cadouri.

Înainte să se mai gândească la ceva a auzit uşa de la intrare deschizându-se. Fără tragere de inimă şi-a scos inelul primit de la Cristian, ştiind că şi el făcea parte din secretul acelei zile. Blacky s-a ascuns sub pat, făcând linişte deplină.

-Am venit! o auzi Corina pe mama sa strigând de jos.

Şi de această dată Elena s-a întins pe canapea, cu pungile mari şi uşoare lângă ea.

-Nu o să-ţi vină să crezi ce aglomerat era! Şi o căldură! Sunt sigură că nu ţi-ar fi plăcut! Tu preferi umbra.

Chiar dacă prefera umbra, îi plăcea Via Fortuna, dar nu avea cum să-i spună asta.

-Ai dreptate!

Flafy şi-a aşezat botul pe picioarele Corinei, uitându-se  cum despachetează. Privindu-i ochişorii mari şi boticul cald, Corina tânjea să-i spună mamei sale despre Blacky, dar trebuia să inventeze ceva credibil.

Megan-Fox-On-Hope-And-Faith-megan-fox-29937400-2168-1404-Am ieşit azi cu Nicoleta, Cristian, Sorin şi Mirela în centru, spuse ea fără să se mai abţină. Mi-am luat spirimalul şi bagheta.

-Ai zburat până în centru?

-Nu, am mers pe jos, minţi ea cu degajare. Nu-i chiar aşa departe. Doar la întoarcere am zburat.

-Si aripile tale? Cum să zbori? Ai înnebunit?

-S-au vindecat când mi-am unit sufletul cu cel al spirimalului… am încercat să-ţi spun asta, explică Corina în timp ce Blacky intră în cameră, aducând cu ea şi bagheta.

Elena se ridică, exclamând de uimire.

-Ce scumpete! Un labrador!

Flafy fugi să întâmpine noua venită, mirosind-o şi pupând-o. După căteva momente o considera ca pe puiul ei. Elena luă cu grijă bagheta, examinând-o. A întors-o pe toate părţile, privind modelul, pietrele, lemnul şi felul în care erau toate îmbinate.

-E puternică, spuse ea. Foarte frumoasă.

-La fel ca ceea ce mi-ai luat tu.

S-au îmbrăţişat, simţind cum orice supărare de mai devreme a trecut. Una lângă cealaltă, păreau amândouă foarte diferite. În adâncul el, Corina simţea din nou că nu face parte din acea familie, dar ştia că se înşeală. Simpla existenţă a aripilor ei identice cu ale celorlalte rude demonstrau că ea a fost născută de către Elena. Îşi dorea din nou să-şi cunoască tatăl. Tată care- acum ştia- trăia şi îi trimitea cadouri în fiecare an.

OKIAN.ro

Partea a VI-a

Irina petrecea prin camera ei zeci de minute numai ca să se pregătească pentru plecarea pe Via Fortuna. Era o persoană publică şi işi dădea seama că  putea fi recunoscută de mai mulţi vrăjitori, de aceea trebuia să arate impecabil. Îşi luă o cămaşă comodă în carouri albastre cu dungi roşii şi albe şi o fusta albă, iar apoi încercă să își descâlcească buclele blonde. Când a apucat mânerul periei un fior rece a străbătut-o. I-se părea că ţine în mâna o bucată il_fullxfull.211351923mare de gheaţă. Apoi au apucat-o emoţiile. Deodată văzu o stradă pietruită ce cotea spre dreapta şi era traversată de mulţi vrăjitori, vrăjitoare, dar şi zâne şi zburători. Era pentru prima oară când vedea cu adevărat aripile zânelor. Erau de diferite culori şi lăsau o urmă aurie şi strălucitoare în spatele lor. În câteva secunde sesiză asemănarea aripilor mamelor cu cele ale fiicelor sale. Se uită mirată şi spre aripile zburătorilor, acestea fiind cu pene albe şi nu sub formă de fluture, așa cum îşi imagina ea. Şi acestea lăsau o sclipire argintie în urma lor.

În nici două clipe imaginea a dispărut şi îşi vedea din nou camera. Cum era posibil să vadă în ganduri acele imagini? De unde erau? Poate şi-a imaginat.

Will îşi aștepta fiica, stând în hol şi bătând nerăbdator din piciorul drept. Doamna Mika se întreba cu voce tare dacă ar trebui să meargă sus și să o ajute, dar parcă ceva o oprea.

-Irina! strigă el din holul de la parter. Trebuie să facem cumpărături pe un bulevard extrem de aglomerat şi nu vreau să mă întorc acolo şi mâine!

-Vin acum! răspunse ea din camera sa.

Chiar când Doamna Mika pășise pe prima treaptă, în capul scărilor a apărut fata cu bucle de aur.

-Slavă Domnului! Credeam că mai aștept aici încă o oră! Să mergem!

Cei doi au pornit spre marginea oraşului, lăsând-o pe Doamna Mika să aibe grijă de restul angajaţilor.

     La marginea oraşului Irina a rostit cu mari emoţii Farmecul, în timp ce-şi amintea viziunea ce a avut-o în camera ei. A deschis ușa şi a privit fascinată. Totul era exact la fel: trecători grăbiţi, strada de piatră ce cotea spre dreapta,  reclamele mari şi luminoase ce furau privirile şi restaurante sau gelaterii cu tot felul de mâncăruri ce îi chemau mirosul.

* * *

Corina, Nicoleta și Mirela, cu Blacky şi Bella după ele, se înghesuiau printre cei ce zburau ca albinele din magazin în magazin. Se aflau printre cele mai bune magazine de haine şi de bijuterii. Nehotărâte, au intrat la ” Carina & Carlo”, ştiind că Doamna Elena se afla la câteva case depărtare. Magazinul era cu articole de gală, cu o mulţime de rochii elegante şi costume.

În timp ce Carina, Vânzătoarea şi Proprietara magazinului, îi luă măsurile Corinei, rotind-o pe toate părţile, intră încă o tânără zână, cu părul negru şi creţ fluturându-i la aterizare. Avea ochii mari, verzi, potriviţi cu pielea sa ușor măslinie. Era mai scundă, dar nu la fel de slăbuţă ca Corina. Zâmbetul ei larg îi dezvăluia toţi dinţii drepţi. Vânzătoarea a adus-o pe noua venită la cabinele de probă, unde se afla Corina, spunându-i să o aștepte. Observând privirile Corinei, stătu câteva clipe pe gânduri, apoi se apropie de ea.

images-Salut! Eu sunt Penelope și vin din Grecia. Cum te numești? întrebă zâna cu un zâmbet larg pe faţă.

-Corina. Eu sunt din România.

 Nou venită stătu câteva clipe să se gândească, probabil la coordonatele geografice.

-Ah, de la munte! Frumos. Ești invitată și tu la petrecerea de ceai?

-Da. Se pare că vom fii colege!

Penelope aprobă fericită. Carina, Vânzătoarea, le-a întrerupt discuţia, începând să o măsoare și pe Penelope. Când termină, zâna din Grecia se apropie din nou, vorbind repede în soaptă, aproape fără să respire.

-Am nevoie de haine noi. Dacă tot vom fi în compania Prinţesei… Sper să fiu invitată şi la Colegiu. Am auzit că e cel mai bun din lume! Va fi grozav. Vrei să fim prietene? Aș vrea să cunosc pe cineva când ajung acolo. Nu-mi place să fiu singură.

-Vino să vezi ce rochii ţi-am găsit, drăguţă, o chemă Vânzătoarea.

Plecă înainte să-i dea un răspuns fetei ce privea acum câteva bolerouri verzi. Din zecile de rochii alese pe măsura ei, Corina şi-a ales una albastru petrol, din satin, ce avea cusături drepte şi se mula pe corp până la genunchi de unde se răsfira în valuri. Avea decolteu mic în V, mărginit și ascuns de un model care se ridica în lături, amintind de valurile mării. Dorea să şi-o cumpere, dar se gândea că este inutil pentru că mama ei nu a venit degeaba pe Via Fortuna. Voia să fie cât mai practică. În plus, rochia ar fi încă un lucru pe care îl ascunde de ea.

-V-a fi colegă cu tine, îi şopti Nicoleta privind-o pe furiş pe Penelope. Ce v-a crede când vei refuza rochia şi vei pleca fără să cumperi nimic? Se vede cât de mult îţi place!

Metallic-Shopping-Bags

Printre rafturi Mirela umbla cu o mână de umeraşe cu rochii lungi şi scurte, în toate culorile. După multe minute în care s-a gândit ce anume să păstreze s-a apropiat de ele să le ceară totuşi o a doua opinie.

-Corina, o să-ţi pară rău! zise Nicoleta, chiar înainte să ajungă Mirela.

Aruncă încă o privire spre viitoarea ei colegă şi plecă să-şi plătească noua achiziţie, asigurându-se că era privită.

Wild Fashion - Premium

Partea a IV-a

-După câteva minute lungi de căutări, Irina şi-a găsit mătura perfectă. Era din lemn de stejar, subţiată vertical în faţă, pentru a putea fi ţinută mai bine în mâini, cu o adâncitură mare în locul în care trebuia să se stea şi cu nuielele bine legate în spate. Toată era lucioasă, iar nuielușele sclipeau cu un praf înstelat de culoare verde. Pe mâner scria cu litere aurii: Scarlett.
-Ar trebui să-ţi cumpărăm şi o perniţă. Pe șezutul fiecărei mături trebuie să fie una! îi spuse tatăl ei privind raftul cu cele mai scumpe.
-Ce zici de cea albastră de catifea?
Culoarea era ca cerul unei nopţi senine. Pe margini era brodată cu firișoare groase, aurii şi răsucite. Era alungită, cu lăţimile ridicate, semănând mult cu o şa.
-E frumoasă. O luăm dacă îţi place. O să mergem acum pe Via Fortuna, dar înainte de asta, ce ar fi să lăsăm bagajele acasă? Nu cred că e bine să umblăm cu spirimalele după noi în toată agitaţia aia. Şi oricum, cine va mai supraveghea angajaţii, nu-i aşa Doamnă Mika?
În semn de răspuns dădaca aprobă scurt din cap. În mâini ţinea mulţimea de lucruri pentru spirimalul Irinei, o căţeluşă golden retriver. Irina a numit-o Sonny, acesta fiind primul nume care i-a venit în minte: porecla sa. Era sigură că i-se potriveşte, mai ales că i-a văzut povestea vieţii în momentul în care au făcut legătura. A găsit-o ascunsă într-un parc, după ce a fost abandonată de stăpân pentru că aceştia trebuiau să se mute într-un apartament, iar ei credeau că ea nu se va obişnui cu schimbarea. Nu ştiau cât de mult se înşeală. Ei nu-i păsa unde se afla, ci vroia să fie cu cei care au crescut-o şi pe care îi iubea, chiar dacă au despărţit-o de fraţii şi surorile ei. În casa stăpânilor ei se simţea răsfăţată şi îi plăcea să se plimbe şi să îi urmărească din umbră pe toţi cei din familie. În nopţile senine, în care lumina lunii era mai puternică, ieşea pe uşiţa ei în grădină şi privea cerul, păsările şi toate cele ce zburau. Nu înţelegea de ce nu putea ajunge şi ea atât de sus.stock-footage-golden-retriever-chewing-stick-in-the-park
În acea zi stăpânul a venit la ea cu un ac gigantic. Speriată, a vrut să fugă de el, dar aceasta a prins-o şi i-a împuns metalul în piele înainte ca ea să mai facă vreo mişcare. A adormit aproape instantaneu, deşi nu era ceea ce vrea. Inconştient, îi auzea pe ceilalţi şi a recunoscut câteva cuvinte din ceea ce ziceau. Vrea să poată deschidă ochii si să se ridice ca să vadă ce se întampla. Nu suporta să simtă atâta agitaţie în jurul ei, iar ea să nu ştie despre ce e vorba. Când în sfârşit a reuşit să-şi mişte pleoapele s-a trezit într-o pădure. A încercat să îşi dea seama unde se află, dar nu a reuşit. În depărtare a văzut un drum pietruit şi câţiva oameni. Printre gropi acoperite de iarbă sau de apă şi printre crengi căzute sau rădăcini ieşite la suprafaţă a reuşit să ajungă la ei. De acolo trebuia doar să îşi dea seama în ce parte se află casa. Nu a reuşit. S-a îndreptat în direcţia greşită. Era întuneric şi a început ploaia, iar un om însoţit de şase câini de vânătoare abia a trecut pe alee, când Irina a tras-o din lumea ei care începea să nu-i mai pară perfectă.
tumblr_ligtb0EIGZ1qiolbro1_500_largeCeea ce îi oferea tânăra vrăjitoare era exact ce căuta: o casă şi o stăpână sinceră, optimistă şi afectuoasă. Pe lângă acestea mai avea şi o legătură neobişnuită prin care vedea lumea cu ochii Irinei şi întelegea lucrurile mai clar. De asemenea putea şti ceea ce simte noua stăpână, iar cele mai puternice emoţii o cuprindeau şi pe ea. Simţea că ceva în interiorul ei s-a schimbat, judeca altfel, fiind convinsă că ceea ce gândea Irina era absolut corect şi tot ce simţea aceasta era justificat. Nu şi-a părăsit obiceiul ei de a critica reacţiile celorlalţi, dar asta nu se putea aplica la Irina, care era deja perfectă. Ele erau una şi aceeaşi.

OKIAN.roOKIAN.roOKIAN.ro

Pe Bulevarde: Partea I

          Inima Naturii era cufundată într-o dimineaţă umedă şi călduroasă. Păsări de tot felul ciripeau cu putere, iar maimuţele profitau de faptul că nu toţi vrăjitorii s-au trezit, jucându-se zgomotos pe acoperişuri. Umbrele coroanelor lăsau culorile pădurii să îşi arate adevărata intensitate, iar parfumurile florilor tropicale răspândeau arome prin umezeala dimineţii.
amazon-forest_94321-1152x864Pentru cei care nu suportau culoarea verde era un adevarat chin. Pământul nu se vedea aproape niciodată. La fel de rare erau trunchiurile şi crengile copacilor. Ierburile, lianele şi plantele căţărătoare acopereau tot ceea ce se putea vedea, iar cerul era ascuns privirilor de coroane. Iubitorii naturii vedeau un peisaj feeric, însă pentru toţi ceilalţi era doar o  junglă exotică, plină de insecte, umezeală şi gălăgie. Din această cauză oraşul era foarte rar traversat de oameni. Ei nu simţeau nimic, dar pentru localnici era un adevărat spectacol să vadă un grup de necunoscători plutind prin oraş, trecând prin case şi copaci.
          În camera ei, Irina încerca să-şi găsească îmbrăcămintea potrivită, ajutată de Doamna Mika. Era o zi importantă şi aşa cum îi plăcea, vroia să poarte culorile care reflectau starea ei, dar din păcate i-se părea că dintr-o dată în dulap nu sunt suficiente haine. Într-un târziu ieşi pe hol victorioasă. Purta un tricou galben şi o fustiţă albă cu sclipiciuri argintii. Îşi încălţă grăbită sandalele cu modelul celor de gladiatori, în timp ce tatăl ei se uita încontinuu la ceasul lui vechi de buzunar.
          Împreună au colindat prin labirintul de case și de grădini care coteau formând numai drumuri șerpuite. Pentru a ajunge nevătămaţi în centrul oraşului trebuiau să facă salturi peste bălţi noroioase, să evite plantele care ar puteau să îi lovească cu parfumul lor adormitor și să se aplece pe sub liane fără să dea de vreo maimuţă sau, mai rau, de un șarpe. Cu toate acestea, Inima Naturii era un oraș de vrăjitori, așa că animalele nu mai erau sălbatice în totalitate, mirosul Magiei intrând în plămânii lor, domolindu-le simţurile și ferociatea. De asemenea, când simţeau apropierea vrăjitorilor unele străzi încercau să se repare singure, pentru scurte perioade de timp.
          Pentru că Will şi Irina erau persoane cunoscute și respectate trebuiau să se oprescă la fiecare pas pentru a saluta pe cineva sau să dea mâna cu un necunoscut care le spunea că ei sunt inspiraţia lui și le cunoaște toate lucrările pe dinafară. Deşi era deseori pusă în centrul atenţiei fără voia ei, intra în sinea sa în panică, în căutare de cuvinte potrivite. A primit de mică lecţii care o învăţau cum să reacţioneze în diferite momente, dar în viaţa reală părea a fi cu totul altceva. Tatăl ei, deși părea la fel de surprins, s-a comportat onorabil, având experienţă, zâmbind și mlţumind trecătorilor.
  maudsliecastlecarluke        Inima Naturii era totuşi Capitala, cel mai frumos oraș vrăjitoresc și operă a creaţiei și imaginaţiei lor. Se puteau vedea vârfurle ţuguiate ale caselor strâmbe și masive, specifice lor, cu câte o mătură sprijinită de un zid. Stilul arhitectural amintea de vechile case scoţiene, care aduceau un contrast bizar cu peisajul tropical, dar cu toate acestea se potriveau de minune prin răcoarea și spaţiul ce îl ofereau.
         În general, toţi locuitorii împărtășeau un comportament reţinut, suspicios, care abia aștepta să izbucnească într-o furtună de argumente la cea mai mică neregulă. Spătoși sau cocoșaţi, toţi priveau în jur, așteptând o scânteie care să-i aprindă, o mișcare a altcuiva care să le ofere o reacţie. Degetul lor arătător și lunguieţ era ca un simbol al unor trasaturi comune.
          Irina a citit despre lumea zburătorilor și o considera un fel de basm. Întelegea diferenţele dintre cele două lumi, poate chiar mai bine decât mulţi adulţi. Vrăjitorii aveau bine și rău, frumos și urât, dar și greșeli și perfecţiune. Lumea ei era mai ciudată, mai întortochiată și cu toate astea destul de normală, semănând destul de mult cu lumea oamenilor.
          Zburătorii erau cei mai îndepărtaţi de oameni din toate fiinţele magice inteligente. Lumea lor cuprindea apa, aerul și pământul. În plus, erau îngeri- la ei nu existau greșeli. De fiecare dată când unul din ei se considera neîndreptăţit de altul, soarta îi aducea norocul la iveală şi se făcea fără voie ordine şi pace. Atât zburătorii, cât şi zânele erau mereu de partea dreptăţii, a corectitudinii dar şi a adevărului. La vrăjitori exista Magie Albă şi Neagră; la zburători era un lucru aproape imposibil. De multe ori simţea că s-ar integra mai bine în acea lume de basm. Era genul de poveste în care îşi imagina uneori că trăieşte. Doar un vis, în care are aripi şi face parte din „elita păcii mondiale”. Poate asta era cauza acelor viziuni pe care le avea uneori, ce o trasportau trup şi suflet într-o altă viaţă. Poate era o boală mintală.
          Cea mai asemănătoare lume magică cu cea a omenirii era cea acvatică, condusă de Marele Duce Adonis. Deși cunoșteau magia nu aveau atât de mult parte de ea. Nici tritonii și nici sirenele nu puteau face Farmece sau Vrăji, în afară de Adonis care avea un sceptru magic transmis de la părinţi la copii.
          Elfii trăiau în cete mici răspândite în toată lumea. Toate căpeteniile au recunoscut un singur conducător suprem, pe Freyr. Acesta şi-a stabilit în Peninsula Scandinavă reşedinţa într-un castel vechi.
          Ȋn timp ce se gândea, Irina s-a trezi pe o stradă absolut plină de vrăjitori. Nu era obişnuită să vadă atâţia la un loc, nu în Inima Naturii. Toţi mergeau din casă-n casă cu plase pline de lucruri pe care nu le-a mai văzut până atunci. S-a uitat cu atenţie şi a observat că defapt casele adăposteau magazine subterane.
          -De aici vom cumpăra rechizitele și tot ce mai e scris pe listă. Să începem cu bagheta, nu? întrebă Doamna Mika.
wands_display_at_ollivanders_shop_1991          Au intrat în cel mai apropiat magazin, coborând niște scări de piatră într-un tunel slab luminat. Pe toate rafturile şi pe toate măsuţele din lemn de salcie stăteau cutii lungi, de diferite mărimi, subţiri sau groase. Se simţea ca la o expoziţie.
          Un domn înalt, rotunjor, cu o barbă ce-i ajungea până pe burta dolofană, stătea pe scaunul de la tejghea, așezând câteva cutii pe rafturi. Purta o pălărie roşie, înclinată înspre dreapta, o bluză lungă portocalie din bumbac, până deasupra genunchilor, cu mâneci scurte, prinsă cu o curea neagra și niste pantaloni subţiri, pescărești şi verzi. Ochii căprui îi erau ascunşi de ochelarii săi dreptunghiulari. Când a văzut-o pe Irina s-a dat imediat jos de pe scaun şi a mers lângă ea.
          -Bună ziua, domnişoară Brilliant! zise el, recunoscând-o. Ai venit pentru baghetă?
          -Da, desigur.
         Dintr-un sertar zburară mai multe rulete de croitorie, o foaie şi un creion.
          -Mmmm, murmură el în timp ce obiectele făceau singure măsurători. Noi, Făuritorii de baghete, folosim lemn cu pietre preţioase sau semipreţioase. Fiecare piatră are o anumită Magie. Atât bagheta cât şi posesorul ei trebuie să aibe aceeași cantitate de Magie. Întâi de toate, bagheta simte Magia posesorului, iar atunci se observă dacă cei doi sunt compatibili. Fiecare bagheta e diferită. Chiar dacă pot exista două baghete construite din același lemn cu aceleași pietre, baghetele sunt diferite, influenţate de calităţile posesorului. În scurt timp după găsirea persoanei perfecte, bagheta începe să devină una și aceeași cu posesorul. După un timp, se vor uni permanent. Ea va continua să existe în posesor, să îi dubleze cantitatea de Magie și să îl protejeze, așa cum făcea când era la vedere. O simplă atingere a mânerului ei de către posesorul său determină bagheta să înceapă sau să continuie procesul de unire. De obicei bagheta se unește cu posesorul când acesta împlinește 18 ani, printr-un specacol minunat, întotdeauna diferit, în funcţie de calităţile posesorului și de Puterea lui Secretă. Să vedem, poate combinaţia de lemn de nuc cu acvamarin şi epidot este bună pentru tine. Hai, încearc-o!
          Luă nesigură bagheta şi o șficui prin aer. Nimic. Vânzătorul s-a întors la același raft. Irina observase că dulapul cu rafturi avea o plăcuţă veche, neschimbată de mult timp, pe care scria anul nașterii ei. Uitându-se în jur, văzu că acela era cel mai vechi an, plăcuţele fiind mereu schimbate cu trecerea timpului. Baghetele care nu și-au găsit posesorul erau bine despozitate, așteptând să fie vreodată folosite.
          -Bine, atunci… lemn de alun cu coral şi opal.
          O șficui și pe aceasta, dar nici un rezultat. Mai încercă câteva baghete. Dintr-o dată faţa vânzătorului se lumină și fugi la câteva rafturi îndepărtate de pe același dulap, căutând ceva anume. Când s-a întoars, ţinea în mânini o cutie deschisă și înaintă încet, cu o privire solemnă.
          -Cred că asta e, spuse vânzătorul plin de praf, dar mândru de noua lui descoperire. Lemn de trandafir cu citrin şi piatra soarelui.
          A luat-o şi pe aceea. O aţinti spre tejghea şi o șficui. Brusc, dar nu imediat, lampa de pe masă începu să zboare prin aer.
          -Am știut eu! Asta e! strigă vânzătorul bucuros ca un copil, ușurat că nu mai avea și alte cutii prăfuite de scos de pe rafturi. Şi așa magazinul lui era acum dezordonat, murdar și cu un aer greu de respirat, dar știa că toate astea se rezolvau cu o șficuire de baghetă și un Farmec potrivit.
          -Am o întrebare, domnule. Dacă bagheta potrivită este în altă parte a lumii, iar în magazinul în care caută posesorul nu este niciuna perfectă, el și bagheta cum se pot întâlni? Sau cum se poate ști dacă bagheta și posesorul se află în același loc?
          -Asta, preabună copilă, face parte din meseria de Făuritor de Baghete. Noi învăţăm să simţim fiecare suflet din orașul nostru și să aflăm ce cantitate de Magie posedă, fără ca măcar să îl vedem vreodată fizic. După ce aflăm Magia de la un suflet de copil, făurim o baghetă cu aceeași cantiate. Pentru a nu rămâne în urmă, încercăm să aflăm cantitatea la scurt timp după ce copilul se naște. Cu voia destinului, cei doi se vor întâlni peste paisprezece sau cincisprezece ani, când copilul vine să își revendice bagheta. Desigur, este mult mai greu să lucrezi într-un oraș atât de mare ca Inima Naturii, așa că noi, Făuritorii din acest oraș, ne-am împărţit în sectoare. Lucrând cu baghete în fiecare zi și făurind altele noi tot timpul, nu ne aducem aminte care anume a fost creeată pentru fiecare în parte, așa că atunci când posesorul intră în magazin poate dura mai mult sau mai puţin timp până să îi găsim bagheta. După cum vezi, eu le-am ordonat în funcţie de anul în care copilul s-a născut.
          -Mie mi-aţi creat bagheta când m-am născut?
          -Cazul tău a fost ceva mai special, tânără domnișoară. Ţi-am simţit Magia după mai multe luni de la nașterea ta. De obicei eu nu aștept atât timp, dar oricât de mult aș fi căutat înainte, pur și simplu nu am găsit sufletul tău aici, în oraș.
          Brusc, Doamna Mika începu să o grăbească pe Irina, spunându-i printre alte fraze că mai au și alte lucruri de făcut. Au cumpărat bagheta şi s-au îndreptat apoi spre magazinul de spirimale, fiind supărată că nu a mai putut pune încă o întrebare: de ce?
   Citrin galben de Ceylon        În timp ce mergea îşi admira bagheta. Avea un mâner de lemn de abanos, subţire, atent sculptată, în spirale oblice. La mijloc o spirală era mai largă și era golită de lemn în centru. Acolo stătea piatra soarelui, mândră și elegantă, de parcă acela ar fi fost locul ei din todeauna. A căutat un loc prin care ar fi putut fi introdusă măreaţa piatră tocmai în mijlocul lemnului magic uitându-se cu atenţie în timp ce învârtea bagheta, dar în scurt timp s-a convins că a fost nevoie de Magie avansată pentru a trece un obiect în alt obiect. În vârf bagheta avea o piatră de citrin de trei centimetri lungime ce reflecta lumina galbenă în toate direcţiile.piatra_soarelui