Arhive pe etichete: Simon

Partea a V-a

-Baldur, nenorocitule, de ce nu ai cercetat si dealul? striga un barbat cu o voce puternica. Trebuie sa cunoastem intreaga zona, ai inteles!?

-Aveti mare dreptate, Inaltimea Voastra, dar dealul era situat la marginea orasului. Inima Naturii e foarte bine pazita de Vrajile ei protectoare, iar acestea includeau si dealul. Nu ne-am putut apropia mai mult.

-Daca erau ss-si a-sss-upra dealului, in-ss-seamna ca e ceva acolo, Maies-ss-state! spuse Echidna, femeia-sarpe.

-Da, e intradevar posibil ca acolo sa-i fie resedinta, dar nimic nu e sigur daca nu cercetam! Te vei intoarce la goblinii-spioni si le vei spune sa cerceteze dealul. Mai ia cinci nevastuici. Ia ce vrei tu, dar adu-mi harta actuala si completa a Inimii Naturii! Ai inteles?

-Asa voi face, Inaltimea Voastra.

-Duceti-va! Plecati de aici, toti! Acum!

Minotaurul Baldur parasi camera insotit de Echidna si cativa vrajitori. In urma lor se auzeau pe coridor pasi, zgomote de copite si un trait serpesc specific femeii.

-Este intradevar posibil sa fie acolo resedinta ei, dar la ce te va ajuta asta? il intreba o femeie tanara iesind din ascunzatoarea ei dupa ce se asigura ca nu mai putau fi auziti.

Nimeni nu i-a remarcat pana atunci prezenta, dar el nu a parut deranjat de faptul ca ea a stat ascunsa. Ceva ii spunea ca ar fi trebuit sa se astepte ca ea sa vrea sa stie totul.

-Nu intelegi, Rahela. Trebuie sa-i stiu toate miscarile! Trebuie sa stiu absolut tot ce face!

tumblr_m3ak1gXrdf1rn8vkeo1_500-De ce? Suna ca si cum ai facut o obsesie pentru ea!

-Nu e obsesie. Trebuie sa o cunosc ca sa o inving. Trebuie sa-i stiu trecutul, prezentul si viitorul. Daca ii stiu miscarile politice ii stiu viitorul, daca ii stiu viata de zi cu zi ii stiu prezentul, iar trecutul il cunosc deja din cauza legaturii scarboase de sange pe care o avem. Prezentul il voi afla de la Samira si Simon, asta nu va fi o problema. Tot ce nu stiu e viitorul ei! Pentru asta am nevoie de Baldur si de goblini. Trebuie sa-i cunosc stilul, gandurile, sa vad cum actioneaza!

-Si iti trimiti razboinicii sa o spioneze? Crezi ca ea nu-i va Simti?

-Ba da, dar trebuie sa plece in curand în Orasul Impadurit. Atunci se vor putea apropia luptatorii de Inima Naturii. Trebuie sa afle ideile ei si noile legi pe care le aplica.

-Si cum vei afla harta din ineriorul protectiei Inimii Naturii?

-Nu-ti fa griji, draga mea. I-am pregatit o surpriza Cassandrei mult timp.

A fost intrerupt de mai multe lumini care ieseau din buzunarul Rahelei. Fara sa fie deranjata, aceasta a scos sursa de lumina: un hologram. A apasat in diferite locuri, fara ca sotul ei sa poata vedea ce face. Intr-o clipa o lumina rosie i-a scanat pe amandoi, iar apoi intre ei a aparut Simon.

-Buna, mama…, tata!

Parea stanjenit de prezenta tatalui sau acolo. Stia ca acum nu mai avea ce rau sa-i faca, dar tot nu-i convenea faptul ca se afla atat de aproape. Chiar daca holograma lui nu era vie, parea aproape natural.
Parintii lui ii puteau vedea parul rosu contrastat de ochii albastri si pielea alba. Nu avea pistui, dar asta nu il facea sa fie mai frumos. Trasaturile lui nu erau armonioase. Fata lui parea dura, rigida, cu chipul ascutit si o cu o privire rece, de gheata. Era inalt, cu brate si picioare suficient de groase inca sa nu fie slab, dar nu era deloc puternic.

Langa el era spirimalul lui, o vulpe mai mult portocalie decat roscata, care era la fel de stanjenita de prezenta tigrului, spirimalul Contelui.

-Simon! exclama mama lui, bucuroasa la vederea Mostenitorului.

-Ce ai descoperit? il intreba direct tatal.

-Am cunoscut o fata…

-Nici sa nu te gandesti! l-a intrerupt Contele.

-… care a disparut inainte de prima ora de Bunele Maniere impreuna cu o alta vrajitoare si doua zanisoare proaste. De asemenea a disparut si Profesoara. Pe aici sunt zvonuri cum ca a innebunit si le-a atacat in padure. Nu se mai stie nimic de ele. A venit alta Lady care sa ne predea.

-Si de ce ar trebui sa ma intereseze asta?

-Pentru ca nu e singurul zvon despre ele. Unii zic ca vrajitoarea are o sora geamana si aceasta ar fi una din zanisoarele ce a disparut impreuna cu ea in padure. Dar asta nu e posibil, nu-i asa?

Nimeni nu i-a raspuns.

-Crezi ca e vorba de Promisiune? si-a intrebat Rahela sotul.

-La asta ma gandeam.

-Ce promisiune? Mama? Ma mai auzi? Despre ce-i vorba?

-Nimic, dragule. Intorce-te la prietenii tai!

-N-am niciunul. Toti se cred veniti dintr-un basm si ajunsi in vacanta.

-Atunci caut-o pe sora ta. Va gasiti voi ceva de facut.

Si-a dat seama ca mama lui voia sa puna capat discutiei. Probabil ca iar trebuia sa vorbeasca cu tatal lui chestii secrete. Oricat de curios ar fi fost, a plecat, lasand-i singuri.

Black Stephan-1-Inca tin minte ziua aceea, spuse Stephan intr-un sfarsit. Am jurat sa ma razbun! Urma sa o inving pentru totdeauna pe Cassandra Swarovski! Tatal lui Baldur era Generalul goblinilor pe atunci. Soldatii aveau ordine clare. O parte urma sa incendieze padurea din jurul Inimii Naturii. Cand multimea incepea sa intre in panica restul urmau sa distruga orasul. Tinta finala era locuinta nobiliara. Ah, am fi reusit daca nu era batranul acela nechibzuit! Ne-a auzit exact atunci cand recapitulam planul! Ha, ce zi si-a gasit ca sa culeaga ciuperci otravitoare! S-a teleportat cel mai probabil in locuinta neghioabei si i-a spus totul. In nici cinci minute am fost inconjurati de armata ei de vrajitori si in curand li s-au alaturat zburatorii. Sageti-le zburau peste tot… Vrajile la fel… Mi-am pierdut trei treimi din Armata atunci. Au incercat sa ma prinda, dar m-am teleportat la cazarmile din sud-estul Secetei Sufletului. Am jurat sa ma razbun pe intreaga familie Brilliant, ceea ce am si inceput sa fac, dar cred ca merita ceva mai mult! Cand goblinii ramasi in viata au reusit sa se teleporteze inapoi, doi dintre ei aveau informatii despre batran. Erau raniti si intinsi pe jos langa cei morti, dar tot au fost in stare sa le auda pe nesuferite cand i-au promis strastrastranepotilor batranului Alchimist cea mai mare putere. Au trecut multi ani de atunci, e posibil ca aceste gemene de care vorbeste Simon sa fie stra… nepoatele batranului. Ghinionul lor. Vor suferi mult.

-Ce vei face in continuare?

-La asta ma gandesc. Trebuie sa aflu mai multe despre aceste fete. Poate Samira se va imprieteni cu ele.

-Te folosesti prea mult de copii!

-Trebuie sa se faca utili! Trebuie sa invete si altceva decat Vraji si Farmece!

-Sa invete ce? Cum sa se foloseasca de ceilalti?

-Exact! Daca totul merge conform planului, eu voi fi Imparatul Terrei si al Magiei! Omenirea va disparea odata pentru totdeauna! Simon va fi urmatorul la tron si il voi lua ca Ucenic. Samira ii va fi sfatuitoare. Ea e mai inteligenta, dar nu se arata a fi puternica ca sa poata deveni Conducatoare. Dar, daca nu stiu cum sa se foloseasca de Putere, se va folosi poporul de ei!

Rahela nu era atat de sigura. Cei doi aveau origini puternice in Conducere. Prin niciun mod nu s-ar putea lasa condusi de popor. Bunicii lor au fost Marchiz si Marchiza, cel mai inalt rang la care putea ajunge un conducator vrajitor. Ei au fost cei mai cunoscuti Conducatori dupa Regele Oberon si Regina Titania, liderii de atunci ai neamului cu aripi. Stephan era cel mai bine pregatit urmas, dar parintii lui au ales-o pe Cassandra pentru conducere. Atunci el s-a revoltat si s-a stabilit in Seceta Sufletului, capitala lumii magice intunecate, rupand orice legatura avea cu familia lui, dar nu inainte sa se razbune pe parintii sai. De atunci pentru el semnificatia titlurilor nobiliare nu mai conta, inafara de cel de Imparat.

-Trebuie sa ma gandesc cum sa ma folosesc de Puterea gemenelor.

Parul roscat al Rahelei a fluturat in adierea slaba a vantului ce intra pe fereastra, atunci cand s-a apropiat de Conte.

-Cred ca am eu o idee, spuse ea zambind rautacios.

Anunțuri

Partea a III-a

După ora prânzului Irina s-a hotărât să iasă din căminul ei ospitalier și să viziteze oraşul. Deşi era umbră şi căldură, nu a putut adormi din cauza colegilor ei care ţipau entuziasmaţi de fiecare dată când se întâlneau pe alee. Ar fi preferat să lase socializarea pe mai târziu, dar ştia că nu mai putea să amâne.

Ȋnainte să iasă din casă, a aruncat o ultimă privire asupra camerei. Era pe gustul ei: plăcuta, liniștită şi destul de călduroasă. Uimită, a văzut cum farfuria pătrată în care se afla prânzul ei, sau ce a mai rămas din el, a dispărut evaporându-se.

Când a închis ușa cabanei a văzut pe ea o semilună de argint de care era atârnată o steluţă de aur. Deşi nu era nici cea mai mică rază de soare, simbolul lumina. Privind în jur a observat că toate uşile de la cabanele şi colibele invitaţiilor aveau pe ele acest simbol. Neînţelegând, dădu din umeri şi îşi continuă drumul. Probabil era un Farmec de Protecţie sau un fel de urare de bun venit.

Păşind pe poteca de piatră, se uita la cercul de cabane. Toate erau asemănătoare ca înfăţișare exterioară, dar erau diferite prin Magia ce o emanau. La unii era mai înţepătoare, la alţii mai parfumată. I s-a părut că două cabane aveau același tip de Magie, ceea ce însemna că cei care locuiau acolo veneau din același loc și probabil erau fraţi. Ambele cabane aveau un puternic miros de flori de nufăr. Inspiră adânc, dorind să simtă Magia oraşului, exact așa cum făcea în Inima Naturii. Acasă, oraşul mirosea a esenţe tropicale şi portocală. Aici mirosea puternic a pin şi cuișoare.

tumblr_mm309whhzL1rbxic6o1_500A descoperit cu încântare că nu era mare diferenţă dintre magazinele din Inima Naturii şi magazinele Oraşului Ȋmpădurit. Ȋşi cumpără câteva lucruri şi îşi continuă explorarea. S-a plimbat printre cabane şi copaci şi admira zona şi peisajul. Frunzele şi florile i-se păreau neobișnuite şi de abia aștepta să descopere calităţile lor alchimice, vindecătoare şi magice. Ştia că putea citi despre acestea în cartea ”Plante şi duhuri”, așa că s-a hotărât să nu mai stea mult afară, mai ales că acum era deja ora cinci după-masa, după cum indica ceasul de pe clădirea Primăriei.

Adâncită în gânduri mai că era să ţipe când a dat peste o ceartă dintre doi băieţi vrăjitori, probabil viitori colegi de-ai ei. Nu departe erau câteva zâne care priveau luate şi ele prin surpindere. Lucky mârâi, în acelaşi timp în care Irina s-a hotărât să intervină. Nu ştia ce ar fi trebuit să le zică. Nici nu auzea de fapt ceea ce vorbeau cei doi pentru că, deşi strigau, vorbeau aproape în acelaşi timp.

La jumătea drumului s-a oprit. Altcineva, una din zânele care priveau, i-a luat-o înainte. Nu putea să-i vadă faţa, dar s-a gândit că probabil avea o privire ameninţătoare pentru că cei doi s-au oprit imediat ce ea a ajuns lângă ei. Nu ştia cine era, nu a mai văzut-o înainte, dar imediat s-a gândit că era frumoasă. Cel puţin părul ei negru şi lung era îngrijit şi mătăsos. Avea o strălucire permanentă, chiar dacă nu era luminat. Părea să fie cam la fel de înaltă ca ea. Ar fi vrut să audă ceea ce le zicea, dar nu era suficient de aproape. După cum părea, era gată să intervină între ei în absolut orice mod. Irina trebuia să recunoască: indiferent cine era fata aceea, avea mult curaj.

Celelalte două zâne s-au alăturat prietenei lor. Niciuna nu părea că ar fi fost gata să facă ceva practic în cazul în care lucrurile se înrăutăţeau, dar nu voiau să o lase pe fata brunetă singură. Ajutorul lor nu mai era necesar. Cei doi băieţi au pornit în direcţii diferite. Irina putea să parieze pe orice că cei doi vor relua cearta data următoare când se vor întâlnii, dar momentan nu mai era nimic de făcut.

Voia să o vadă pe zâna cea curajoasă. A pornit cu paşi nesiguri spre ea, dar şi-a dat seama că cele trei nu i-au observat prezenţa. Au fost prea atente la ceea ce se întâmpla între cei doi pentru a o mai vedea şi pe ea. Au plecat, luându-şi zborul spre centrul oraşului. Ei bine, se părea că o va cunoaşte într-o altă zi. Oricum, ce ar fi putut ea să-i spună unei zâne?

Nu dorea să se întoarcă chiar acum înapoi în cabană, ca să nu pară că le urmăreşte, dar altundeva nu avea unde să meargă. Era deja înserat, dar pădurea împedica oricum orice rază să se strecoare până jos. Ochii ei magici nu aveau probleme cu întunericul, dar ştia că nu este singura capabilă să vadă noaptea. Toate animalele nocturne trebuiau să se trezească. Aşa cum prea bine ştia, acestea erau cele mai periculoase. Gândul că în pădure existau creaturi întunecate nu o făcea să se simtă mai bine, ba din contra, aşa că s-a hotărât repede că era totuşi mai bine să se întoarcă la noua casă.

Ȋn mijlocul cercului alcătuit din cabane, Irina a văzut cel mai ciudat felinar. Deşi era convinsă că acesta nu era aici când a ajuns sau când a ieşit din cabană, nu putea să nu-l admire. Avea un fel de tulpină înaltă, răsucită şi încolăcită din care porneau cinci flori mari cât o lampă de birou. Semănau cu florile de crin, doar că păreau cerate şi lustruite. Polenul lor emana lumină galbenă şi strălucitoare, întocmai ca un bec. S-a apropiat de el, cu o privire năucită. Nu a mai văzut până atunci ceva asemănător şi a încercat să-şi dea seama din ce Magie era construit. Era posibil ca lumina lui sa protejeze zona împotriva animalelor sălbatice?

O explozie i-a alungat gândurile. S-a aruncat la pământ, conştientă că ar putea zbura lucruri care să o rănească. Dintr-o cabană din stânga ei a început să iasă fum. Un băiat a ieşit afară, tuşind. Pe lângă el a trecut o vulpe roşcată, spirimalul lui.

adam_hicks_500x710px-Prea.. mult… Aluminiu Colţuros…, bolborosea el neatent.

-Ești bine? îl întrebă Irina, fugind spre el sa-l ajute.

-Da, așa cred, răspunse el în timp ce-şi stergea praful de pe haine.

-Ce încercai să faci?

-Ȋncercam să-mi schimb forma biroului. Tu cine ești?

Era absolut convinsă că a minţit-o. Ştia că Aluminiul Colţuros era folosit la Poţiuni periculoase nu pentru schimbarea formei.

-Mă numesc Irina Briliant, spuse ea cu o voce mai acră decât ar fi vrut. Tu cine ești?

-Sunt Simon Black, pe un ton ce lăsa să înţeleagă că numele lui trebuia să explice totul.

Irina s-a uitat peste umărul lui. Ȋnca mai ieșea fum din cabană. Atunci şi-a dat seama că aceea era una din locuinţele cu miros de nuferi. S-a uitat în jur, căutându-l și pe fratele sau sora lui Simon. Ceilalţi colegi care se aflau în zonă se uitau spre ei. Unii erau pe verandă, alţii în case, dar nimeni nu părea să semene cu el, cu părul lui roșu și ochii deschiși la culoare, sau măcar să vină să-l ajute. Dacă ar fi avut ea o soră sau un frate cu siguranţă nu ar fi stat fără să facă nimic.

-Hei, Irina! o strigă o voce familiară.

S-a întoars şi a văzut-o pe Maribel, fata din magazinul din bujuterii, alergând spre ea.

-Nu o să-ţi vina să crezi! spuse ea gâfâind. Alma- o ştii pe Alma?- s-a împrietenit cu Penelope! O cunosc de pe Via Fortuna. E chiar de treabă, deşi vorbește mult. Vine de undeva din Grecia. Oricum, ele două sunt ca surorile! Se înţeleg atât de bine! Au multe în comun! Mai înainte am vorbit şi i-am spus că te cunoaştem, iar ea te place foarte mult. Chiar vrea să te cunoască! A spus că a luat multe reviste în care erai tu pe copertă şi spuneau despre viaţa ta… Adică… eşti o vedetă. Dar… ce se întâmplă aici?

Ochii ei căprui i-au privit pe rând pe cei doi, iar apoi spre casa din care mai ieşea încă fum. Simon bombăni ceva ce suna a „fetele” şi a intrat înăuntru cu vulpea după el, închizând cu putere uşa în urma lor.

-Nu ştiam… ca zânele… m-ar putea place.

Întotdeauna a crezut că ele făceau parte din minunatul basm în care îşi imagina că trăiesc, alături de castele luminoase, îngeri frumoși și natura sclipitoare. Nu s-a gândit niciodată că lumea zânelor ar putea să o placă. De fapt, nici măcar nu înţelegea de ce toţi păreau atât de interesaţi de ea și de familia ei. Aveau standarde înalte și se comportau într-un fel aparte, dar în definitiv erau doar niște Alchimiști sau Tămăduitori.

-Glumești? întrebă Maribel șocată. Sunt sigură că glumești! Toată lumea te place! Ești frumoasă, faci parte dintr-o familie bogată și celebră. În plus sunteţi toţi atât de eleganţi şi rafinaţi! Nu ca alte celebrităţi… Ea… Ea îţi e fană.

-Cine?

-Penelope Papadopoulos. Vino! Trebuie să o cunoști! spuse Maribel în timp ce o trăgea după ea.

Au mers pe una din cele zece alei de piatră. Irina a recunoscut-o pe Alma ca fiind una din cele două fete ce stăteau pe o creangă groasă a unui copac înalt. Celeilalte fete nu i-se vedea faţa, dar părul ei lung şi negru a făcut-o pe Irina să creadă că ea este cea ce a oprit conflicul dintre colegii lor. Revelaţia a durat doar un moment, pentru că și-a dat seama că părul Penelopei avea bucle mici și dese. Zâna cea curajoasă ar fi trebuit să aibe părul de aceeași formă și lungime cu al ei, mai mult în valuri decât cu bucle propriu-zise.

-Irina! exclamă Alma cu vocea ei latino-americană.

phoebe tonkinPenelope aproape a căzut de pe creangă, de uimire și emoţie. În niciun caz nu avea cum să fie cea care a oprit conflictul. Era mai scundă și mai slăbuţă. Braţele ei firave nu puteau fi cele care i-au despărţit pe cei doi băieţi. Pe acelea le-a văzut foarte bine, mai ales atunci când gesticulau agitate. Chipul ușor ascuţit al Penelopei era împodobit cu un zâmbet larg cu dinţii drepţi, albi și perfecţi. Ochii ciocolatii o priveau cu admiraţie. Din câte se părea ar fii vrut să sară pe ea și să o îmbraţișeze, dar emoţia o reţinea. Cu atât mai bine; Irinei nu-i plăcea să fie îmbrăţișată de persoane necunoscute.

-Salut, Penelope!

Zâna roși până în vârful capului atunci când și-a auzit numele.

-Eu sunt Irina, continuă ea, atunci când a văzut că fata nu i-a răspuns.

Nu se simţea în largul ei. S-a obișnuit să vorbească deschis cu vrăjitorii abordând cu ușurinţă orice subiect, dar cu zânele era diferit. Nu le cunoștea, nu știa ce le place. Cunoștea doar lucruri generale despre lumea lor, dar nu despre ce se întâmpla în ea. Cu Maribel era ceva diferit, pentru că micuţa papușică făcea singură aproape toată conversaţia.

-Te-am mai văzut! strigă într-un sfârşit Penelope bucuroasă, făcând-o pe Irina să tresară. Pe Via Fortuna! Dar arătai puţin altfel… Nu erai zână? Așa mi-ai spus atunci. Ai spus ca vii dintr-un oraș cu nume ciudat din România.

-Cum? Sunt vrăjitoare… Nu ne-am mai întâlnit, e prima oară când vorbesc cu tine!

-Nu, nu! Sunt sigură! Aia e personalitatea ta falsă? Te ascundeai de presă?

Nu era prima oară când auzea ca s-a întâlnit cu cineva pe Via Fortuna. În timp ce zburau cu covorul Hanna i-a spus ca s-au ciocnit, dar ea arata altfel.

-Nu mă ascundeam de nimeni și nici nu am o identitate falsă, a răspuns ea cu o voce pe care nu și-a recunoscut-o. Sunt sigură că mă confunzi.

-Bine, poate te asemeni altcuiva, zise Penelope și încercă să schimbe subiectul. Domnișoara Natalia locuiește în același oraș cu mine și familia mea. Iartă-mă dacă greșesc, dar ea este mătușa ta, nu? Sunt foarte fericită că pot să te cunosc! Vrei să îmi dai un autograf? Familia mea nu va crede niciodată că sunt colegă cu tine! E așa o onoare!

Restul conversaţiei a trecut ușor. Fetele au admirat-o pe Sonny, au povestit puţin despre familiile lor. Niciuneia nu-i venea să creadă că Irina a cunoscut-o pe Contesa Cassandra, dar apoi și-au dat seama că era ceva normal, din moment ce locuiau în același oraș, iar familia Brilliant era destul de importantă. Într-un târziu Irina s-a scuzat, spunându-le că este prea obosită.

Adevărul e că nu se putea gândi la nimic altceva înafară de fata aceea. De ce vrea atât de mult să o cunoască? Era ceva diferit la ea… Simţea într-un fel că nu își putea găsi liniștea până nu se afla din nou în prezenţa ei. O vedea ca pe un Gardian. Ciudat. Nici măcar nu știa cum arată sau ce fel de persoana e, dar avea un sentiment intuitiv care-i spunea că se vor înţelege bine. Foarte bine.

Dar dacă sentimentul era de fapt speranţa ei? Dacă își imagina că totul o să fie bine, dar în realitate va fi dezamăgită? Recunoștea că avea nevoie de cineva care să o ajute. Cineva cu care să poată vorbi orice și care să îi ia apărarea atunci când avea nevoie. În totdeauna a simţit că ceva din ea lipsește. Ceva diferit de faptul că nu avea prieteni adevăraţi sau nu știa ce înseamnă o familie iubitoare. Se simţea vulnerabilă. Ceilalţi credeau că duce o viaţă perfectă. Se înșelau. Viaţa lor era perfectă.

OKIAN.roOKIAN.roOKIAN.ro

Partea a III-a

În acelaşi timp, o broscuţă argintie cu coroniţă-semn pe spate se lupta cu munţii de nisip ce mărgineau oraşul în care se aflau destinatarii ei. Nu putea să îşi dea seama cu ce-a greşit ca să aibe atât ghinion. Dintre toate cele nouă broscuţe care au fost trimise cu mesaje numai ea a ajuns în inima Saharei, într-un loc ce îi trezea frica. Dacă ar fi putut vorbi ar fi anunţat expeditoarea despre greşeala pe care o făcea, dar din pacate era o simplă Broscuţă-Poştaş, mică şi neimportantă.

          Simţurile îi spuneau că nu a greşit drumul, dar ochii vedeau dune de nisip care arătau toate la fel. I-se părea că de ore întregi se învârtea într-un cer şi nu mai ajungea la destinaţie. Nisipul aluneca cu ea, iar înaintarea era obositoare. Vântul aspru bătea cu putere şi o împingea necruţător înapoi, iar ea trebuia să se lupte din nou ca să ajungă sus. Abia a reuşit să ajungă în vârful unui alt munte auriu. Acolo o aştepta un peisaj cu totul diferit: un oraş din case albe, joase, cu acoperişuri plate ce aveau câte o scară care ducea într-o cameră şi una care ducea în afara casei. În sfârşit! S-a grăbit să ajungă pe străzile din lespezi de marmură crem, încinse de soare.
          S-a străduit să meargă pe la umbră, deşi nici acolo nu era mai răcoare, dar măcar nu o mai loveau razele arzătoare. Era convinsă că dacă nu ar fi fost o Broscuţă-Poştaş ar fi murit de mult timp, secătuită şi istovită. Magia din ea o făcea nemuritoare până când se întorcea la expeditor. După ce ajungea la acesta era dusă într-un loc special amenajat pentru broscuţe, unde era protejată. Fiecare mesaj care îi era încredinţat o făcea nemuritoare pentru o durată de timp, iar procedeul se tot relua monoton. Asta era viaţa ei şi a celorlalte broscuţe. Pentru asta au fost născute şi crescute.
          Când a intrat în oraş s-a străduit să evite locuitorii, în special copiii, dar cu cât se apropia mai mult de centru cu atât erau mai puţini vrăjitori pe străzi. Nu era normal. În toate oraşele de vrăjitori în care a fost până atunci totul era exact opusul a ceea ce vedea acum. Simţurile îi spuneau încontinuu că e pe drumul cel bun, iar ea credea asta pentru că toţi cei care se fereau de centrul oraşului aveau un motiv întemeiat.
          Destinaţia broscuţei nu era mărginită de vreun gard. Nimeni nu îndrăznea să se aproprie de acea locuinţă. Era de fapt un palat, în stilul caselor ce îl înconjurau, dar mult mai mare decât acestea. Părea a fi desprins din Arabia şi adus în mijlocul Deşertului Sahara. Avea două turnuri, unul în stânga şi celălalt în dreapta, ambele fiind foarte înalte. Acoperișurile lor erau ţuguiate şi placate cu aur, spre diferenţă de cel al clădirii centrale, care păstra specificul caselor din jur. Pe ea era o întreagă grădină cu o piscină ce avea în permanenţă apă sclipitor de curată. Ușa era mare, din lemn șlefuit şi lustruit. Tocul uşii era cu boltă, iar ferestrele la fel.
          Broscuţa a sărit pe un geam deschis, rugându-se în gând să nu aterizeze pe cineva. A ajuns într-o cameră unde totul părea a fi din aur: de la biroul sculptat în diferite forme până la pătura subţire şi perdelele de mătase ale patului cu baldachin. Pe pat stătea așezată pe spate o tânără care citea o carte de Magie.
celebElena_14322          Avea părul roșcat aprins cu câteva bucle rătăcite sub umeri. Ochii verzi de culoarea smaraldului îi erau strălucitori, iar pielea mult prea albă pentru regiunea în care se afla. Avea faţa uşor ascuţită. Şi-ar fi dorit să fie mai înaltă, ca tatăl ei, pentru a fi şi mai impunătoare. Pe cap purta o cordeluţă cu un safir mare şi greu în mijloc care se potrivea cu hainele ei la fel de aurii ca şi camera.
          La picioarele sale, tot pe pat, stătea un băiat cu câteva luni mai mic decât ea. Şi el a citit o carte, dar a fost prea obosit ca să reziste somnului. Doar cu o privire atentă se putea observa gradul de rudenie dintre cei doi. Avea şi el părul roşcat, dar cu nuanţe de blond, spre deosebire de al ei, şi era complet drept. Ochii îi erau albaştri, iar pielea la fel de albă. Era mai înalt decât ea, lucru pentru care îl invidia. Avea buzele alungite, spre deosebire de cele pline și conturate ale fetei.
          Toate simţurile broscuţei îi spuneau că a ajuns la destinaţie. A început să ţopăie, încercând să se facă remarcată.
          -Simon! Simon, trezește-te! strigă fata privind broasca și lovindu-l cu picioarele în spate.
-Ce e? zise băiatul buimăcit. Ce s-a întâmplat? Stai, nu mai da! Citesc acum!
-Nu cartea, tontule! Broasca!
-Ce broască? O, nu! O scrisoare!
-De data asta o duci tu! Nu vreau să mă mai certe ca data trecută.
-Stai să vedem pentru cine e, spuse el în timp ce luă mesajul. Am avea cel mai mare noroc dacă ar fi pentru mama.
          Broscuţa abia aştepta să plece din palat. Zidurile reci îi dădeau fiori şi nici camera aurie nu o încânta. Cum putea o locuinţă atât de luxoasă să fie neprimitoare?
-E pentru noi, zise Simon după ce mesagerul sări pe fereastră.
          -Adică și pentru mine? întrebă ea smulgând scrisoarea din mâna lui şi desfăcând-o dintr-o mișcare.
Rupert-Grint-Wallpaper-rupert-grint-26185079-1024-768          -Dragi Samira și Simon Black, citi fata. Sunteţi invitaţi la petrecerea anuală de ceai …
          -Mai nou îmi citești corespondenţa? întrebă o voce dură de bărbat.
-Nu! Era pentru mine. Şi pentru Simon.
-Dă-mi-o să vad! spuse el curios.
-Ha! Cine anume vă scrie vouă? întrebă bărbatul.
          Purta o robă lungă şi albă, cu un brâu de mătase purpurie. Marginile mânecilor lungi până în pământ erau din caşmir auriu. Ochii lui aveau un neobişnuit negru intens, iar părul îi era negru şi drept, până la umeri. Părea tânăr, în jurul vârstei de treizeci de ani. Adevărata lui vârstă era de fapt de 139 de ani, împliniţi în luna august. Arăta chipeş, dar privirea cruntă îndreptată spre fata ce-i stătea în faţă îl făceau să pară nemilos. Aşa şi era. Nu-i păsa de nimeni, înfară de propria lui glorie. Stresul pe care îl avea zi de zi îi lăsase pe faţă riduri. Tot timpul era încruntat, aşa că toţi s-au obişnuit să îl vadă aşa. Niciodată nu râdea, iar atunci când zâmbea nu o făcea decât cu colţurile gurii.
          Spirimalul lui era un tigru feroce. Era înalt, puternic, cu o privire fioroasă şi dinţii ascuţiţi adesea la vedere. Ar fi fost un adevărat pericol dacă nu ar fi devenit acum mulţi ani spirimalul bărbatului. Acesta nu a vrut un corespondent animal, dar când era doar un copil părinţii lui l-au forţat să-şi unească spiritul cu tigrul corespunzător lui. Nici acum nu aveau acea frumoasă legătură de care vorbeau toţi, ci doar profitau unul de altul, vrăjitorul alegându-se cu o magie mai puternică, iar tigrul cu cele mai bune condiţii pe care şi le-ar fi putut dori. Era suficient să se uite în ochii unui slujitor pentru ca acesta să îi aducă o gazelă vie drept gustare. Îi plăcea să o fugărească prin tot palatul şi să o ucidă el însuşi. Un alt lucru care îi plăcea era atunci când se înfuria, asta întâmplându-se des, putea să lovească pe oricine şi orice, înafară de o femeie frumoasă de care stăpânul său era neobişnuit de ataşat deși nu o arăta niciodată şi de cei doi copii care stăteau acum în faţa lui tremurând din toate încheieturile.
          -Păi…. Prinţesa Iolanda Beauregarde, răspunse fata.
          -Iolanda…. Şi ce anume vrea de la voi? întrebă el devenind din ce în ce mai nervos.
          -Păi, ne invită la o petrecere de ceai, răspunse Simon. Şi ceva de un Oraş Împădurit…
          -Vă invită pe voi? Nu știe? Să fi uitat? Să nu fi aflat? începea el să se întrebe singur.
          -Ne putem duce, tăticule? zise băiatul cu o voce mieroasă.
          -Sunt cam ocupat în ultimul timp. Nu am timp de astfel de prostii!
          -Dar se poate ocupa mama de noi!
          -Dacă plecăm, vei putea lucra în liniște, insistă Samira.
          -Echidna, vino imediat aici!
          În cameră îşi făcu apariţia femeia strigată. Era pe jumătate șarpe și se târa umilitor prin cameră cu coada ei verde aurie, pentru a ajunge la stăpânul ei. Avea părul din șerpi taipan pe care îi considera ,,puiuţii’’ ei şi purta bijuterii mari din aur ce o îngreunau mai mult. Singura ei haină era o bluză portocalie fără mâneci, ce nu-i ajungea până la abdomen şi se strâmta la capete datorită elasticelor. Avea un chip frumos, atrăgător, cu buze pline, gene lungi şi un năsuc mic şi perfect.
          Imediat după ea a intrat un satir, adică un om pe jumătate ţap. Avea două picioare de animal şi o coadă scurtă şi stufoasă. Faţa lunguiaţă se termina cu o barbă dreaptă și ascuţită. Ochii îi erau mici şi apropiaţi, iar fruntea lată, mai mare decât a oricărei fiinţe din cameră. Avea un păr ce semăna cu blana de capră, iar acesta îi acoperea şi picioarele ca un fel de pantaloni. Nu avea tălpi, ci două copite ce făceau zgomot de fiecare dată când păşea.
          La intrarea lor cei doi fraţi s-au dat doi paşi în spate. Samira avea o faţă scârbită pentru că Echidna stătea pe covoarele ei preţioase, mototolindu-le sub pielea ei de şarpe.
          -Am chemat-o doar pe Echidna! urlă bărbatul, iar tigrul îşi scoase ameninţător ghiarele. Sunteţi atât de proşti încât să nu ştiţi cum vă cheamă?
          -S-stăpâne…, se bâlbâi satirul Marsias, e-eu…
          -Taci! Nu contează. Copiii mei au fost invitaţi de enervanta și nesuferita Iolanda la o petrecere de ceai. Mi-se pare o idee stupidă să îi las în mâinile ei, având în vedere trecutul. Îi poate folosi ca ostatici. Probabil ca şi petrecerea e doar o capcană. Totuşi, dacă-i trimit, aș putea avea palatul liniștit timp de o lună de zile. Ştiţi, zilele acestea ar trebui să avem invitaţi importanţi.
          -Poate stăm acolo mai multe luni, dacă ne invită şi la Colegiul Lug, adăugă Simon uitându-se şi pe celelalte foi.
          -O idee foarte bună, stăpâne! spuse Marsias. Avem nevoie de întreaga dumneavoastră concentrare pe armată şi pe conducerea statului, în lunile ce urmează.
          -Nu, nu e o idee bună! zise inverşunată femeia cu sâsâituri de şarpe. E doar un  ş-ş-şiretlic de pros-s-st gust! Nu putem risca ca moş-ş-ştenitorul s-s-să fie în mâinile Contes-s-sei.
          -I-aţi putea folosi pe micuţi pentru a vă spiona sora, adăugă satirul.
          -Nu îndrăsni să o numești așa! strigă bărbatul. Dar aveţi dreptate amândoi. Plecaţi! Sunteţi doi proști cu momente de iluminare. Voi lua singur o decizie.
          Totuși, nu a luat-o singur. S-a sfătuit cu cea mai înţeleaptă fiinţă pe care o cunoştea şi pe care o ţinea prizonieră. Ea i-a spus ca invitaţia e reală, iar Prinţesa Iolanda nu cunoaşte adevărata origine a celor doi copii. Era uimitor cum acea femeie ştia tot ce se întâmpla în lume, chiar dacă stătea închisă într-o celulă.
Keanu-Reeves-798165          Nu le venea să creadă că tatăl lor le-a dat o veste bună. Nu s-a mai întâmplat niciodată. Amândoi se aşteptau ca răspunsul să fie negativ, aşa cum era mereu. Se bucurau că în sfârşit scăpau din acea „temniţă” bogată în care erau ţinuţi. Nu aveau voie să iasă afara, doar însoţiţi de creaturi înfricoşătoare cu care s-au obişnuit de când erau mici. Ar fi vrut amândoi să râdă şi să se poată bucura aşa cum făceau toţi ceilalţi vrăjitori, dar din experienţă ştiau că nu au voie să fie fericiţi. Nu mai ştiau cum se zâmbeşte. Dacă ridicau puţin colţurile gurii îi dureau obrajii înţepeniţi de ani de zile. Aveau amândoi feţele întotdeauna posomorate sau serioase, iar uneori înlăcrimate. Ştiau ca în calitate de copiii ai tatălui lor trebuie să fie respectaţi, să fie conducători şi să îşi arate mereu autoritatea, dar uneori era imposibil. Nu rare erau bătăile pe care le primeau, iar certurile erau aproape zilnice.           -Mâine veţi merge negreşit cu mama voastră la cumpărături, le spuse bărbatul celor doi copii câteva ore mai târziu. Vreau liniște deplină în palat! Voi decide soarta lumii şi nu trebuie să fac nicio greşeală, iar dacă voi veţi sta prin preajmă nu voi reuşi.
          Neştiind cum altfel să se bucure, au fugit în camera mamei lor, Rahela. Chiar dacă vârstă ei adevărată era de 120 de ani, ea nu părea să aibe mai mult de 25 de ani. Dacă nu se căsătorea cu Stephan nu ar fi putut trăi două secole, ca toţi Conducătorii lumii magice. S-a născut în Arabia, fiind fiica unui Lord vrăjitor foarte bogat. Era frumoasă, cu chipul ascuţit, suplă și puternică. Atrăgea inima tuturor din privirea cu ochii verzi, cu buze perfect conturate şi cu semnul din naştere: două fulgere încrucişate pe braţul stâng. Părul ei lung, roşcat închis şi ondulat era mereu împletit sau ascuns sub eşarfe de fiecare dată când ieşea afară, ceea ce se întâmpla rar. Pielea aurie şi catifelată părea prea delicată pentru pericolele ascunse ale palatului.Mona-Abou-Hamzeh
          -De ce trebuie să vină şi el cu mine? întrebă Samira uitându-se urât la fratele ei.
          -Eu am deja cincisprezece ani, aminti ea supărată.
          -Pentru că, deşi ești cu zece luni mai mare decât el, sunteţi născuţi în acelaşi an, deci anul acesta împliniţi amândoi vârsta de cincisprezece ani. La petrecere şi la Colegiu sunteţi invitaţi în funcţie de anul în care v-aţi născut. În plus, e mai bine să fie şi el acolo. Nu poţi şti ce copii vor mai fi acolo şi nici câţi dintre ei sunt fii sau fiice de ţărani.
          -Şi în curând va avea şi Simon.
          -De abia aștept să plecam, zise el. În sfârșit ieșim din oraș.
          -La ce lucrează tata? întrebă încet Samira.
          -De ce tot vorbește cu șerpoaica aceea? E oribilă! spuse şi Simon.
          -Tatăl vostru are mult de lucru la planurile sale. Nu îl deranjaţi acum sau veţi regreta toată viaţa. Nici măcar eu nu vă voi putea scăpa de furia lui. Echidna este Sfătuitoarea. În ciuda aparenţei este foarte înţeleaptă.
          -Atunci, dacă Echidna e înţeleaptă, la ce mai are nevoie de prizoniera aceea, femeia-scorpion? întrebă nelămurit baiatul.
          -Puterea Laylei e de a înţelege şi de a gândi lucrurile mai mult decât oricine altcineva. O ţine prizonieră pentru că nu vrea ca ea să fugă. Poate fi un aliat împortant pentru mătușa voastră. Layla știe prea multe.

Ambii se gândeau la doamna cea frumoasă care a avut nenorocul de a fi capturată de soldaţii tatălui lor. Mereu ea s-a purtat iubitor cu amândoi. Deşi le părea rău pentru ea, nu puteau să nu se bucure că statea la palat, fiind una dintre puţinele fiinţe frumoase sau măcar normale de acolo.