Arhive pe etichete: Penelope

Partea a III-a

După ora prânzului Irina s-a hotărât să iasă din căminul ei ospitalier și să viziteze oraşul. Deşi era umbră şi căldură, nu a putut adormi din cauza colegilor ei care ţipau entuziasmaţi de fiecare dată când se întâlneau pe alee. Ar fi preferat să lase socializarea pe mai târziu, dar ştia că nu mai putea să amâne.

Ȋnainte să iasă din casă, a aruncat o ultimă privire asupra camerei. Era pe gustul ei: plăcuta, liniștită şi destul de călduroasă. Uimită, a văzut cum farfuria pătrată în care se afla prânzul ei, sau ce a mai rămas din el, a dispărut evaporându-se.

Când a închis ușa cabanei a văzut pe ea o semilună de argint de care era atârnată o steluţă de aur. Deşi nu era nici cea mai mică rază de soare, simbolul lumina. Privind în jur a observat că toate uşile de la cabanele şi colibele invitaţiilor aveau pe ele acest simbol. Neînţelegând, dădu din umeri şi îşi continuă drumul. Probabil era un Farmec de Protecţie sau un fel de urare de bun venit.

Păşind pe poteca de piatră, se uita la cercul de cabane. Toate erau asemănătoare ca înfăţișare exterioară, dar erau diferite prin Magia ce o emanau. La unii era mai înţepătoare, la alţii mai parfumată. I s-a părut că două cabane aveau același tip de Magie, ceea ce însemna că cei care locuiau acolo veneau din același loc și probabil erau fraţi. Ambele cabane aveau un puternic miros de flori de nufăr. Inspiră adânc, dorind să simtă Magia oraşului, exact așa cum făcea în Inima Naturii. Acasă, oraşul mirosea a esenţe tropicale şi portocală. Aici mirosea puternic a pin şi cuișoare.

tumblr_mm309whhzL1rbxic6o1_500A descoperit cu încântare că nu era mare diferenţă dintre magazinele din Inima Naturii şi magazinele Oraşului Ȋmpădurit. Ȋşi cumpără câteva lucruri şi îşi continuă explorarea. S-a plimbat printre cabane şi copaci şi admira zona şi peisajul. Frunzele şi florile i-se păreau neobișnuite şi de abia aștepta să descopere calităţile lor alchimice, vindecătoare şi magice. Ştia că putea citi despre acestea în cartea ”Plante şi duhuri”, așa că s-a hotărât să nu mai stea mult afară, mai ales că acum era deja ora cinci după-masa, după cum indica ceasul de pe clădirea Primăriei.

Adâncită în gânduri mai că era să ţipe când a dat peste o ceartă dintre doi băieţi vrăjitori, probabil viitori colegi de-ai ei. Nu departe erau câteva zâne care priveau luate şi ele prin surpindere. Lucky mârâi, în acelaşi timp în care Irina s-a hotărât să intervină. Nu ştia ce ar fi trebuit să le zică. Nici nu auzea de fapt ceea ce vorbeau cei doi pentru că, deşi strigau, vorbeau aproape în acelaşi timp.

La jumătea drumului s-a oprit. Altcineva, una din zânele care priveau, i-a luat-o înainte. Nu putea să-i vadă faţa, dar s-a gândit că probabil avea o privire ameninţătoare pentru că cei doi s-au oprit imediat ce ea a ajuns lângă ei. Nu ştia cine era, nu a mai văzut-o înainte, dar imediat s-a gândit că era frumoasă. Cel puţin părul ei negru şi lung era îngrijit şi mătăsos. Avea o strălucire permanentă, chiar dacă nu era luminat. Părea să fie cam la fel de înaltă ca ea. Ar fi vrut să audă ceea ce le zicea, dar nu era suficient de aproape. După cum părea, era gată să intervină între ei în absolut orice mod. Irina trebuia să recunoască: indiferent cine era fata aceea, avea mult curaj.

Celelalte două zâne s-au alăturat prietenei lor. Niciuna nu părea că ar fi fost gata să facă ceva practic în cazul în care lucrurile se înrăutăţeau, dar nu voiau să o lase pe fata brunetă singură. Ajutorul lor nu mai era necesar. Cei doi băieţi au pornit în direcţii diferite. Irina putea să parieze pe orice că cei doi vor relua cearta data următoare când se vor întâlnii, dar momentan nu mai era nimic de făcut.

Voia să o vadă pe zâna cea curajoasă. A pornit cu paşi nesiguri spre ea, dar şi-a dat seama că cele trei nu i-au observat prezenţa. Au fost prea atente la ceea ce se întâmpla între cei doi pentru a o mai vedea şi pe ea. Au plecat, luându-şi zborul spre centrul oraşului. Ei bine, se părea că o va cunoaşte într-o altă zi. Oricum, ce ar fi putut ea să-i spună unei zâne?

Nu dorea să se întoarcă chiar acum înapoi în cabană, ca să nu pară că le urmăreşte, dar altundeva nu avea unde să meargă. Era deja înserat, dar pădurea împedica oricum orice rază să se strecoare până jos. Ochii ei magici nu aveau probleme cu întunericul, dar ştia că nu este singura capabilă să vadă noaptea. Toate animalele nocturne trebuiau să se trezească. Aşa cum prea bine ştia, acestea erau cele mai periculoase. Gândul că în pădure existau creaturi întunecate nu o făcea să se simtă mai bine, ba din contra, aşa că s-a hotărât repede că era totuşi mai bine să se întoarcă la noua casă.

Ȋn mijlocul cercului alcătuit din cabane, Irina a văzut cel mai ciudat felinar. Deşi era convinsă că acesta nu era aici când a ajuns sau când a ieşit din cabană, nu putea să nu-l admire. Avea un fel de tulpină înaltă, răsucită şi încolăcită din care porneau cinci flori mari cât o lampă de birou. Semănau cu florile de crin, doar că păreau cerate şi lustruite. Polenul lor emana lumină galbenă şi strălucitoare, întocmai ca un bec. S-a apropiat de el, cu o privire năucită. Nu a mai văzut până atunci ceva asemănător şi a încercat să-şi dea seama din ce Magie era construit. Era posibil ca lumina lui sa protejeze zona împotriva animalelor sălbatice?

O explozie i-a alungat gândurile. S-a aruncat la pământ, conştientă că ar putea zbura lucruri care să o rănească. Dintr-o cabană din stânga ei a început să iasă fum. Un băiat a ieşit afară, tuşind. Pe lângă el a trecut o vulpe roşcată, spirimalul lui.

adam_hicks_500x710px-Prea.. mult… Aluminiu Colţuros…, bolborosea el neatent.

-Ești bine? îl întrebă Irina, fugind spre el sa-l ajute.

-Da, așa cred, răspunse el în timp ce-şi stergea praful de pe haine.

-Ce încercai să faci?

-Ȋncercam să-mi schimb forma biroului. Tu cine ești?

Era absolut convinsă că a minţit-o. Ştia că Aluminiul Colţuros era folosit la Poţiuni periculoase nu pentru schimbarea formei.

-Mă numesc Irina Briliant, spuse ea cu o voce mai acră decât ar fi vrut. Tu cine ești?

-Sunt Simon Black, pe un ton ce lăsa să înţeleagă că numele lui trebuia să explice totul.

Irina s-a uitat peste umărul lui. Ȋnca mai ieșea fum din cabană. Atunci şi-a dat seama că aceea era una din locuinţele cu miros de nuferi. S-a uitat în jur, căutându-l și pe fratele sau sora lui Simon. Ceilalţi colegi care se aflau în zonă se uitau spre ei. Unii erau pe verandă, alţii în case, dar nimeni nu părea să semene cu el, cu părul lui roșu și ochii deschiși la culoare, sau măcar să vină să-l ajute. Dacă ar fi avut ea o soră sau un frate cu siguranţă nu ar fi stat fără să facă nimic.

-Hei, Irina! o strigă o voce familiară.

S-a întoars şi a văzut-o pe Maribel, fata din magazinul din bujuterii, alergând spre ea.

-Nu o să-ţi vina să crezi! spuse ea gâfâind. Alma- o ştii pe Alma?- s-a împrietenit cu Penelope! O cunosc de pe Via Fortuna. E chiar de treabă, deşi vorbește mult. Vine de undeva din Grecia. Oricum, ele două sunt ca surorile! Se înţeleg atât de bine! Au multe în comun! Mai înainte am vorbit şi i-am spus că te cunoaştem, iar ea te place foarte mult. Chiar vrea să te cunoască! A spus că a luat multe reviste în care erai tu pe copertă şi spuneau despre viaţa ta… Adică… eşti o vedetă. Dar… ce se întâmplă aici?

Ochii ei căprui i-au privit pe rând pe cei doi, iar apoi spre casa din care mai ieşea încă fum. Simon bombăni ceva ce suna a „fetele” şi a intrat înăuntru cu vulpea după el, închizând cu putere uşa în urma lor.

-Nu ştiam… ca zânele… m-ar putea place.

Întotdeauna a crezut că ele făceau parte din minunatul basm în care îşi imagina că trăiesc, alături de castele luminoase, îngeri frumoși și natura sclipitoare. Nu s-a gândit niciodată că lumea zânelor ar putea să o placă. De fapt, nici măcar nu înţelegea de ce toţi păreau atât de interesaţi de ea și de familia ei. Aveau standarde înalte și se comportau într-un fel aparte, dar în definitiv erau doar niște Alchimiști sau Tămăduitori.

-Glumești? întrebă Maribel șocată. Sunt sigură că glumești! Toată lumea te place! Ești frumoasă, faci parte dintr-o familie bogată și celebră. În plus sunteţi toţi atât de eleganţi şi rafinaţi! Nu ca alte celebrităţi… Ea… Ea îţi e fană.

-Cine?

-Penelope Papadopoulos. Vino! Trebuie să o cunoști! spuse Maribel în timp ce o trăgea după ea.

Au mers pe una din cele zece alei de piatră. Irina a recunoscut-o pe Alma ca fiind una din cele două fete ce stăteau pe o creangă groasă a unui copac înalt. Celeilalte fete nu i-se vedea faţa, dar părul ei lung şi negru a făcut-o pe Irina să creadă că ea este cea ce a oprit conflicul dintre colegii lor. Revelaţia a durat doar un moment, pentru că și-a dat seama că părul Penelopei avea bucle mici și dese. Zâna cea curajoasă ar fi trebuit să aibe părul de aceeași formă și lungime cu al ei, mai mult în valuri decât cu bucle propriu-zise.

-Irina! exclamă Alma cu vocea ei latino-americană.

phoebe tonkinPenelope aproape a căzut de pe creangă, de uimire și emoţie. În niciun caz nu avea cum să fie cea care a oprit conflictul. Era mai scundă și mai slăbuţă. Braţele ei firave nu puteau fi cele care i-au despărţit pe cei doi băieţi. Pe acelea le-a văzut foarte bine, mai ales atunci când gesticulau agitate. Chipul ușor ascuţit al Penelopei era împodobit cu un zâmbet larg cu dinţii drepţi, albi și perfecţi. Ochii ciocolatii o priveau cu admiraţie. Din câte se părea ar fii vrut să sară pe ea și să o îmbraţișeze, dar emoţia o reţinea. Cu atât mai bine; Irinei nu-i plăcea să fie îmbrăţișată de persoane necunoscute.

-Salut, Penelope!

Zâna roși până în vârful capului atunci când și-a auzit numele.

-Eu sunt Irina, continuă ea, atunci când a văzut că fata nu i-a răspuns.

Nu se simţea în largul ei. S-a obișnuit să vorbească deschis cu vrăjitorii abordând cu ușurinţă orice subiect, dar cu zânele era diferit. Nu le cunoștea, nu știa ce le place. Cunoștea doar lucruri generale despre lumea lor, dar nu despre ce se întâmpla în ea. Cu Maribel era ceva diferit, pentru că micuţa papușică făcea singură aproape toată conversaţia.

-Te-am mai văzut! strigă într-un sfârşit Penelope bucuroasă, făcând-o pe Irina să tresară. Pe Via Fortuna! Dar arătai puţin altfel… Nu erai zână? Așa mi-ai spus atunci. Ai spus ca vii dintr-un oraș cu nume ciudat din România.

-Cum? Sunt vrăjitoare… Nu ne-am mai întâlnit, e prima oară când vorbesc cu tine!

-Nu, nu! Sunt sigură! Aia e personalitatea ta falsă? Te ascundeai de presă?

Nu era prima oară când auzea ca s-a întâlnit cu cineva pe Via Fortuna. În timp ce zburau cu covorul Hanna i-a spus ca s-au ciocnit, dar ea arata altfel.

-Nu mă ascundeam de nimeni și nici nu am o identitate falsă, a răspuns ea cu o voce pe care nu și-a recunoscut-o. Sunt sigură că mă confunzi.

-Bine, poate te asemeni altcuiva, zise Penelope și încercă să schimbe subiectul. Domnișoara Natalia locuiește în același oraș cu mine și familia mea. Iartă-mă dacă greșesc, dar ea este mătușa ta, nu? Sunt foarte fericită că pot să te cunosc! Vrei să îmi dai un autograf? Familia mea nu va crede niciodată că sunt colegă cu tine! E așa o onoare!

Restul conversaţiei a trecut ușor. Fetele au admirat-o pe Sonny, au povestit puţin despre familiile lor. Niciuneia nu-i venea să creadă că Irina a cunoscut-o pe Contesa Cassandra, dar apoi și-au dat seama că era ceva normal, din moment ce locuiau în același oraș, iar familia Brilliant era destul de importantă. Într-un târziu Irina s-a scuzat, spunându-le că este prea obosită.

Adevărul e că nu se putea gândi la nimic altceva înafară de fata aceea. De ce vrea atât de mult să o cunoască? Era ceva diferit la ea… Simţea într-un fel că nu își putea găsi liniștea până nu se afla din nou în prezenţa ei. O vedea ca pe un Gardian. Ciudat. Nici măcar nu știa cum arată sau ce fel de persoana e, dar avea un sentiment intuitiv care-i spunea că se vor înţelege bine. Foarte bine.

Dar dacă sentimentul era de fapt speranţa ei? Dacă își imagina că totul o să fie bine, dar în realitate va fi dezamăgită? Recunoștea că avea nevoie de cineva care să o ajute. Cineva cu care să poată vorbi orice și care să îi ia apărarea atunci când avea nevoie. În totdeauna a simţit că ceva din ea lipsește. Ceva diferit de faptul că nu avea prieteni adevăraţi sau nu știa ce înseamnă o familie iubitoare. Se simţea vulnerabilă. Ceilalţi credeau că duce o viaţă perfectă. Se înșelau. Viaţa lor era perfectă.

OKIAN.roOKIAN.roOKIAN.ro

Anunțuri

Partea a VI-a

Irina petrecea prin camera ei zeci de minute numai ca să se pregătească pentru plecarea pe Via Fortuna. Era o persoană publică şi işi dădea seama că  putea fi recunoscută de mai mulţi vrăjitori, de aceea trebuia să arate impecabil. Îşi luă o cămaşă comodă în carouri albastre cu dungi roşii şi albe şi o fusta albă, iar apoi încercă să își descâlcească buclele blonde. Când a apucat mânerul periei un fior rece a străbătut-o. I-se părea că ţine în mâna o bucată il_fullxfull.211351923mare de gheaţă. Apoi au apucat-o emoţiile. Deodată văzu o stradă pietruită ce cotea spre dreapta şi era traversată de mulţi vrăjitori, vrăjitoare, dar şi zâne şi zburători. Era pentru prima oară când vedea cu adevărat aripile zânelor. Erau de diferite culori şi lăsau o urmă aurie şi strălucitoare în spatele lor. În câteva secunde sesiză asemănarea aripilor mamelor cu cele ale fiicelor sale. Se uită mirată şi spre aripile zburătorilor, acestea fiind cu pene albe şi nu sub formă de fluture, așa cum îşi imagina ea. Şi acestea lăsau o sclipire argintie în urma lor.

În nici două clipe imaginea a dispărut şi îşi vedea din nou camera. Cum era posibil să vadă în ganduri acele imagini? De unde erau? Poate şi-a imaginat.

Will îşi aștepta fiica, stând în hol şi bătând nerăbdator din piciorul drept. Doamna Mika se întreba cu voce tare dacă ar trebui să meargă sus și să o ajute, dar parcă ceva o oprea.

-Irina! strigă el din holul de la parter. Trebuie să facem cumpărături pe un bulevard extrem de aglomerat şi nu vreau să mă întorc acolo şi mâine!

-Vin acum! răspunse ea din camera sa.

Chiar când Doamna Mika pășise pe prima treaptă, în capul scărilor a apărut fata cu bucle de aur.

-Slavă Domnului! Credeam că mai aștept aici încă o oră! Să mergem!

Cei doi au pornit spre marginea oraşului, lăsând-o pe Doamna Mika să aibe grijă de restul angajaţilor.

     La marginea oraşului Irina a rostit cu mari emoţii Farmecul, în timp ce-şi amintea viziunea ce a avut-o în camera ei. A deschis ușa şi a privit fascinată. Totul era exact la fel: trecători grăbiţi, strada de piatră ce cotea spre dreapta,  reclamele mari şi luminoase ce furau privirile şi restaurante sau gelaterii cu tot felul de mâncăruri ce îi chemau mirosul.

* * *

Corina, Nicoleta și Mirela, cu Blacky şi Bella după ele, se înghesuiau printre cei ce zburau ca albinele din magazin în magazin. Se aflau printre cele mai bune magazine de haine şi de bijuterii. Nehotărâte, au intrat la ” Carina & Carlo”, ştiind că Doamna Elena se afla la câteva case depărtare. Magazinul era cu articole de gală, cu o mulţime de rochii elegante şi costume.

În timp ce Carina, Vânzătoarea şi Proprietara magazinului, îi luă măsurile Corinei, rotind-o pe toate părţile, intră încă o tânără zână, cu părul negru şi creţ fluturându-i la aterizare. Avea ochii mari, verzi, potriviţi cu pielea sa ușor măslinie. Era mai scundă, dar nu la fel de slăbuţă ca Corina. Zâmbetul ei larg îi dezvăluia toţi dinţii drepţi. Vânzătoarea a adus-o pe noua venită la cabinele de probă, unde se afla Corina, spunându-i să o aștepte. Observând privirile Corinei, stătu câteva clipe pe gânduri, apoi se apropie de ea.

images-Salut! Eu sunt Penelope și vin din Grecia. Cum te numești? întrebă zâna cu un zâmbet larg pe faţă.

-Corina. Eu sunt din România.

 Nou venită stătu câteva clipe să se gândească, probabil la coordonatele geografice.

-Ah, de la munte! Frumos. Ești invitată și tu la petrecerea de ceai?

-Da. Se pare că vom fii colege!

Penelope aprobă fericită. Carina, Vânzătoarea, le-a întrerupt discuţia, începând să o măsoare și pe Penelope. Când termină, zâna din Grecia se apropie din nou, vorbind repede în soaptă, aproape fără să respire.

-Am nevoie de haine noi. Dacă tot vom fi în compania Prinţesei… Sper să fiu invitată şi la Colegiu. Am auzit că e cel mai bun din lume! Va fi grozav. Vrei să fim prietene? Aș vrea să cunosc pe cineva când ajung acolo. Nu-mi place să fiu singură.

-Vino să vezi ce rochii ţi-am găsit, drăguţă, o chemă Vânzătoarea.

Plecă înainte să-i dea un răspuns fetei ce privea acum câteva bolerouri verzi. Din zecile de rochii alese pe măsura ei, Corina şi-a ales una albastru petrol, din satin, ce avea cusături drepte şi se mula pe corp până la genunchi de unde se răsfira în valuri. Avea decolteu mic în V, mărginit și ascuns de un model care se ridica în lături, amintind de valurile mării. Dorea să şi-o cumpere, dar se gândea că este inutil pentru că mama ei nu a venit degeaba pe Via Fortuna. Voia să fie cât mai practică. În plus, rochia ar fi încă un lucru pe care îl ascunde de ea.

-V-a fi colegă cu tine, îi şopti Nicoleta privind-o pe furiş pe Penelope. Ce v-a crede când vei refuza rochia şi vei pleca fără să cumperi nimic? Se vede cât de mult îţi place!

Metallic-Shopping-Bags

Printre rafturi Mirela umbla cu o mână de umeraşe cu rochii lungi şi scurte, în toate culorile. După multe minute în care s-a gândit ce anume să păstreze s-a apropiat de ele să le ceară totuşi o a doua opinie.

-Corina, o să-ţi pară rău! zise Nicoleta, chiar înainte să ajungă Mirela.

Aruncă încă o privire spre viitoarea ei colegă şi plecă să-şi plătească noua achiziţie, asigurându-se că era privită.

Wild Fashion - Premium