Arhive pe etichete: Mirela

Partea a II-a

-Cu cine vorbeai inainte sa intru eu?

Numele lui i-a aparut ca o soapta in minte, inainte sa primeasca verbal raspunsul. Curiozitatea si singuratatea o copleseau din nou. Isi dorea sa cunoasca fiecare zi din viata surorii ei, sa ii stie membrii familiei, prietenii, vecinii pana si dusmanii, daca existau. Abia astepta sa afle intamplari amuzante, triste sau probleme la care le puteau gasi impreuna rezolvarea. Mai erau si traditiile si religia, ambele necunoscute pentru ea.

Avand in vedere ca a trait printre vrajitori, traditiile cunoscute de ea erau stiute de toata lumea. Sarbatori in cinstea naturii, a astrelor, Halloween-ul… Nimic necunoscut. Totul era mai mult un ceremonial, o inchinare plina de recunostinta. Nimic pe seama caruia se putea glumi. Nicio petrecere dupa. Din punctul ei de vedere, zburatorii erau prea petrecareti. Festivaluri peste Festivaluri, zile libere si multe sarbatori religioase. Pe ultimele nu le-a inteles, desi ar fi vrut, dar nu a avut ocazia. Nu stia in ce religie s-a nascut, dar atmosfera in care traia o inclina sa fie pagana, la fel ca majoritatea vrajitorilor care au renuntat sa creada in cineva anume si au preferat ceva mai maleabil care in principiu ii multumea naturii pentru cea ce le ofera. Ea niciodata nu a venerat si nici nu a personificat nimic, nici macar Luna Plina de care abia cand si-a descoperit Puterea a inteles de ce era atasata. Cand era mica mergea duminica cu Doamna Mika in biserica. Stia ca doica ei era catolica. Tatal ei a fost de acord, avand in vedere ca nu era ceva ce-i putea face rau, iar ei ii placea foarte mult. Simtea ca descopera un altfel de Magie, superioara si accesibila tuturor pamantenilor. Insa a incetat sa se mai duca atunci cand a inceput orele de scoala si cursurile optionale. Avea atunci sapte ani.

Gandindu-se la viata surorii sale, care se putea astepta ca in orice zi sa se intample ceva neobisnuit, se simtea singura. A crescut ca un opus al Corinei, fiind cea care se straduia sa invete si care se relaxa cantand, pictand sau citind o carte. Rar iesea inafara perimetrului curtii si cand o facea era doar pentru a socializa. Nu stia de ce erat atat de populara si asta o speria ingrozitor. Toti ii stiau numele. Oriunde se ducea era urmarita de privirile celorlalti. Erau multe reviste care au contactat-o pentru a purta o discutie si abia dupa ce au incercat sa o convinga toate rudele pe care le stia a acceptat propunerea lor. Stia ca era bogata pentru ca aproape toti membrii familiei sale erau Alchimisti, Tamaduitori sau Vindecatori, dar niciodata nu si-a dorit sa consientizeze ca erau Nobili, bunicii sai fiind Baron si Baroneasa. Perseverenta urmaritorilor ei a facut-o sa incerce sa se izoleze mai mult. Nu a avut de ales. Voia sa devina o persoana normala, nu o celebritate profitoare. Voia sa aibe o viata personala si sa poata urma o meserie fara ca inafara usii sa-i bata vrajitori care doreau sa o cunoasca. Acum isi dadea seama ca erau doar vise, nimic posibil. Prezenta surorii sale care era o zana si motivul pentru care ele doua s-au nascut va fi aflat in curand, inevitabil. Probabil ca acestea erau ultimele momente in care se mai aflau impreuna singure intr-o camera, doar ele doua si nimeni altcineva.

1013079_598147356884329_1685905360_n       -Doar el iti era cel mai bun prieten? intreba ea, intr-o incercare de a-si alunga gandurile si de a profita de faptul ca are in sfarsit ocazia de a vorbii cu sora ei.

-Nu. Sunt si Mirela, Nicoleta si Sorin.

Numele lor ii era necunoscute. Nu le-a mai auzit pana acum in gandurile surorii sale si nici macar nu stia cum se pronunta corect, dar le putea vedea chipurile. Intai a vazut o fata roscata si creata caruia nu-i putea vedea prea bine chipul din cauza pufului de blana al catelusei pe care o tinea in brate. Parea mandra si putin nesuferita, dar Corina a sigurat-o ca putea fi altruista cand era nevoie. Apoi a vazut o fetita mai mica, cu trasaturi frumoase, dar copilaresti. Semana cu o papusa de portelan, cu buclele blonde si ochii mari, iubita si protejata de tot grupul. Cand imaginea ei a disparut a vazut un baiat cu o privire suspicioasa, dar cu un zambet binevoitor.

Deja i-a spus suficient fara ca macar sa rosteasca un cuvant verbal sau nonverbal. Alte explicatii nici nu isi mai aveau rostul. Aveau sansa de a vorbi despre altceva, mai important.

-Nu ne-a fost chiar atat bine pe cum crezi, zise Corina, stiind la ceea ce se gandea sora ei. Mama nu mi-a fost… foarte apropiata. Erau zile in care nici macar nu o vedeam. Uneori aveam senzatia ca ea cauta ceva… ceva ce a pierdut. Se oprea si se uita la mine de parca ar fi fost vina mea. Apoi se punea pe un fotoliu sau pe canapea si statea ganditoare. O vedeam ca scrie scrisori, dar nu apuca niciodata sa le trimita. Ori le mototolea si le dadea foc, ori le rupea si le arunca. Cand am implinit sapte ani s-a mai potolit, dar de atunci o vad mereu aeriana. Stii, incepeam sa cred ca asa e ea, aiurita, ca are o boala de care nu-mi spunea si trebuia sa ma obisnuiesc. Nu era prea atenta la ce facea, nu zambea cand credea ca nu o vad…  Intr-o zi a venit la noi matusa Monica. Nu stiu ce au vorbit, dar a doua zi s-au dus impreuna la cumparaturi si s-au intors cu seminte, plante si ghivece. Aveau si vreo trei saci enormi de pamant. Au plantat totul. In doua zile toata curtea casei era plina de pamant maroniu din care asteptam sa creasca plantele. De atunci avem o adevarata gradina botanica. Prin casa, oriunde te-au uita vezi numai flori. Au devenit pasiunea ei. Daca e ceva la care tine dupa familie, astea ar fi plantele pe care le creste de atatia ani. Cand infloresc vine impreuna cu cativa Cercetatori pentru a extrage din ele… sincer, nu stiu ce, dar orice ar fi folosesc la parfumurile si cosmeticele pe care le produce partea ei din afacerea familie. Pe langa produsele proprii sunt cumparate altele noi aparute de la cele mai celebre firme. Cu asta se ocupa ea. E Negutatoare.

tumblr_m2gamoDwnt1qm8yfo          Erau multe informatii cu care a reusit sa tina pasul, dar cea mai importanta era faptul ca mama ei tinea la ea. O iubea si nu a uitat-o niciodata. Dar ce a impiedicat-o sa-i vorbeasca? Unde erau toate acele scrisori pe care spunea Corina ca le scria? Le-a ascuns tatal ei pentru ca ea sa nu le vada? De ce nu a incercat sa o contacteze cand a mai crescut? Nu mai era mica. Putea sa faca fata vestilor, mai ales ca acestea erau buna. Mama ei traia! Regreta ca a abandonat-o! Si totusi, de ce a facut-o? De ce s-au despartit parintii lor? Puterile lor… nu sunt chiar atat de neprevizibile. Daca s-ar fi documentat inainte sa ia acea decizie si-ar fi dat seama ca nu era nimic rau. Ba din contra, amandoua erau pentru cealalta exact ceea ce avea nevoie. Nu au crescut impreuna, nu se cunosteau prea bine, dar se intelegeau de para se stiau de o viata. Sa se desparta din nou ar fi imposibil.

-Si eu imi imaginam cum arata tata, zise Corina afundata inca in propriile ei ganduri. Imi dadeam seama ca de la el am mostenit parul. Ochii sunt singurul lucru pe care il am in comun cu mama. Tot ce stiam despre el e ca ne-a parasit, pe mine si pe mama, cand eram eu mica. Nu a vrut niciodata sa ne caute sau sa mai auda de noi. Mama a incercat a ma faca sa nu ma gandesc la el. De fiecare data and o intrebam despre el scapa ceva sau spargea ce avea mai aproape. La opt ani am incetat sa o mai intreb. Stiam ca nu voi obtine mai mult de la ea. Ma gandeam ca voi putea cauta despre el cat timp voi fi la Colegiu. E chiar amuzant Acum tot ce trebuie sa fac e sa te intreb pe tine, Irina. Crezi ca el va vrea sa vorbeasca cu mine?

-Da, raspunse ea din toata inima.

Mai mult nu putea spune. A inmuiat-o destul de mult tot ce i-a povestit despre trecutul ei. De cand a aflat ca are o sora care locuieste cu mama lor a incercat sa accepte aceasta idee si sa se obisnuiasca cu Corina. Nu s-a gandit pana acum ca ea chiar are o mama.

Stia ca in mod normal ar fi trebuit sa inceapa si ea sa povesteasca despre tatal lor, dar acum nu putea sa se gandeasca la orice altceva inafara de mama ei. Mintea ii era goala si se concentra in jurul cuvantului, incercand sa ii inteleaga adevaratul inteles. Avea si ea, ca toti cei pe care ii cunostea, o persoana pe care o putea striga „mami”. Cum era sa traiasca cu ea?

-Irina? Esti aici?

Vocea Hannei le-a trezit pe amandoua.

-Te superi daca vii cu mine? Vreau sa mai exersez.

Pret de cateva secunde in care a incercat sa alunge orice gand legat de mama ei, Irina nu a inteles exact la ce s-a referit. O scurta amintire in care Hanna incerca sa isi exteriorzeze Puterea i-a clarificat nelamurirea.

-Da. Da, sigur, te ajut.

Si asa a acceptat sa inchieie proabil ultimul moment in care a fost singura cu sora ei. A terminat conversatia neterminata. Avea vreun sens? Da. Corina inca nu a aflat nimic despre ea si tatal lor. Dar inainte de toate era pe jumate zana, chiar daca nu avea aripi si a fost crescuta ca o vrajitoare. Era constienta de adevaratele ei origini mai mult decat oricand. Dupa acel moment in care s-au atins, in padure, ea a facut un fel de schimb cu sora ei. Nu mai era doar o vrajitoare ci si o zana. Ba mai mult, sangele mamei ei a preluat intr-un fel controlul. Acum apartinea neamului zburatorilor, poate chiar mai mult decat sora ei. Si-a introdus in vocabular cuvantul altruism, lasand-o pe Corina sa fie cea care se gandeste la sine in fiecare moment in care nu isi indreapta atentia spre geamana ei.

Asa cum se astepta, sora ei nu era multumita de decizia sa. I-a spus mental sa nu plece, mai mult disperata decat rugatoare. Ochii ei albastri-argintii se uitau la Hanna cu o privire ucigatoare, acuzand-o tacut ca-i fura sora. Dupa parerea Irinei, aceea nu era o privire care sa i-se potriveasca cu trasaturile ei frumoase, asa ca a imbratisat-o, incercand sa-i domoleasca furia.

Dupa ce Irina a iesit pe usa, urmata de Sonny care se ascundea in spatele picioarelor ei pentru ca Hanna sa nu-i vada regretul, Corina s-a asezat pe pat si a inceput sa citeasca fara prea mare tragere de inima din mormanul de carti pe care le-a adus din Biblioteca.

Anunțuri

Părinţi: Partea I

               tumblr_mp0561Ec3H1rt7onuo1_500

 -Deci, parintii tai s-au despartit. Si tatal tau e un nobil vrajitor.

Dupa ce i-a lasat Catharinei cartile in camera, Corina a vrut sa vorbeasca cu Cristian din nou. Acum ca si-a descoperit Puterea Secreta mai avea inca un lucru sa-i spuna, pe langa explicatia cu care ii era datoare. In timp ce vorbea pana si ea a fost uimita de faptul ca stia multe lucruri, desi nu era nici pe aproape tot ce ar fi vrut. Cele mai multe detalii despre viata Irinei de dinainte sa vina in Orasul Impadurit le stia din ganduri fugare si amintiri. Daca mai avea timp, mai tarziu va vorbi in sfarsit si cu ea.

-Da. Nu stiu prea multe. Nici pe sora mea nu o prea cunosc, dar stiu ca merita sa fac totul pentru ea. Are nevoie de mine. Sincera sa fiu, am si eu nevoie de ea. Simteam ca lipseste ceva… si am gasit-o. Numai ca s-au intamplat atat de multe! Am fugit prin padure de iele, am gasit Vila… Avem o Profesoara pe care incercam sa o salvam cu un Leac facut in secret…

-Uau! As fi vrut sa fiu si eu acolo!

-Ghici ca am aflat astazi!

-Ca ai un frate triton?

-Nuu! zise ea razand. Mi-am aflat Puterea Secreta. Am Focul!

-Bravo! Vom exersa la vara impreuna. Poate vei reusi sa ma ataci, dar nu prea ai sanse… sunt prea rapid.

-Sigur, zise Corina sarcastica. Mai bine nu vorbi inainte sa zbori. Ce mai e acasa?

-Pai, sti ca Mirela a fost acceptata la Academia Bonaventura si merge cu mine la inceputul scolii. A fost suparata ca ai plecat la Colegiul Lug, mai ales ca ati fi fost in aceeasi clasa. Personal, cred ca era mai mult trista ca nu a fost invitata si ea la petrecerea Printesei. Oricum, stii ca as fi preferat sa fi fost ea in locul tau sau macar sa fi venit tu cu noi la Bonaventura. In situatia asta, nu voi avea parte de o companie prea placuta.

-E atat de ciudat, Cristi. Cand eram mici ne imaginam ca vom merge la aceeasi Scoala si vom fi prieteni pe viata. Vorbeam cu Mirela si Nicoleta si voiam sa ne organizam una alteia nunta, iar copiii nostrii sa se casatoreasca ca sa fim in aceeasi familie. Dar nimic din ce visam nu va mai fi, nu asa? Viata nu e asa cum credeam. Ar fi trebuit acum sa fiu bucuroasa ca sunt in compania Printesei si ea e biletul meu spre un viitor stralucit, dar defapt e totul atat de trist. Cand o vad imi dau seama ca sufletul ei e distrus. Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi daca eu mi-as pierde o prietena sau poate chiar sora. Ar fi trebuit sa fiu bucuroasa ca pot  ajunge la Colegiul Lug, dar voi fi foarte singura fara voi. Tii minte cat de fericiti eram ca am fost acceptata si eu la Bonaventura? De ce i-am refuzat?

-Asta iti era destinul. Trebuia sa mergi la petrecerea regala ca sa iti intalnesti sora si cealalta jumatate de familie. Tine minte: totul se intampla cu un motiv.

” Vin în camera ta. Am ceva sa-ti spun. Su mai exact sa iti arat.”

-Ce s-a intamplat? La ce te gandesti? o intreba Cristian vazand schimbarea de pe fata ei.

-Vine sora mea. Tocmai mi-a spus.

-Uf! Va fi greu sa ma obisnuiesc cu faptul ca cea mai buna prietena a mea vorbeste prin ganduri cu sora ei vrajitoare. Stii, inca am impresia ca e doar o gluma.

-Uneori am si eu aceeasi impresie. Stii, as vrea sa stiu ce limite avem. Adica, putem auzi chiar tot ce gandeste cealalta sau doar unele lucruri? Ce altceva mai putem face?

-As vrea sa iti pot raspunde, dar n-am mai auzit de asa ceva inainte.

Corina s-a lasat pe spate langa el, cu capul pe perna. Era putin dezamagita. Ceva din mintea ei credea, sau poate ca spera, ca el stie totul si o poate ajuta oricand.

Cand usa camerei ei s-a deschis, Cristian a salutat-o cu o misare din mana si a disparut. Sonny a intrat in fuga, sarind si latrand entuziasmata la spirimalul Corinei.

-Citeste aici, i-a spus Irina cu un zambet larg, dupa ce s-a asezat in locul unde a fost el cu cateva secunde inainte.

Deceniul trecut a fost cel care a adus marea descoperire a transferului de Putere prin care cei nenascuti puteau fi inzestrati cu…

          -Stai! Nu acolo. Mai jos.

Dupa parerea Corinei, textul era plictisitor, greu de inteles, scris in termeni medicali si istorici despre cum puteau gemenii monozogoti de specii diferite sa vorbeasca prin Telepatie. Spunea cum s-au inregistrat mai multe date neexplicate inca si la fiecare perechie studiata s-au descoperit abilitati noi. Nici numarul in care erau acestea prezente nu era cert, dar in toate cazurile erau peste cinci abilitati neobisnuite, cele mai populare fiind Telepatia si Empatia, posibilitatea de a simti ceea ce simt cei din jurul lor.

-Deci comunicarea noastra este prin Telepatie?

-Da. De aceea nu ne auzim toate gandurile, ci doar cele care vrem sa se faca cunoscute, desi nu indraznim sa le spunem cu voce tare.

-Si ce s-a intamplat in vara a fost Empatie? Atunci cand m-am ales cu zgarieturile…

-Te referi la atacul Leului-de-Foc? Da. Tot ce simt eu si ce ma afecteaza, chiar daca e bine sau rau, iti transmit si tie. Cu Telepatia ne descurcam, dar cu Empatia este mai greu. Nu stim cum o putem controla. Si mai e ceva… eu de cand sunt mica am avut momente… unele mai lungi decat altele… cand vedeam lumea prin ochii tai. Adica… Cred ca eram trasa cu forta in mintea ta. Un timp am crezut ca imi imaginez sau ca sunt nebuna. Am inceput recent sa caut despre universuri paralele, dar nimic nu parea sa se lege. Acum ca te-am intalnit pe tine totul are sens.

Si-a amintit familia pe care o vedea adesea in acele momente. Acum isi dadea seama ca aceia sunt unchii, matusile si bunicii ei. Incepea sa gaseasca trasaturi comune cu fiecare prin infatisare, devenind din ce in ce mai constienta ca ea si-a vazut intrega familie toata viata, inclusiv pe mama ei, dar nu a stiut nicio clipa. Revelatia era atat de puternica incat incepea sa simta cum se invarte lumea cu ea.

-Apropo, sa nu-i spui mamei de asta. Nici de mine. Nici de Leac. Nu cred ca e momentul sa afle. As vrea sa o cunosc, dar doar atunci cand sunt pregatita.

Corina a incuviintat grabita. O intelegea. Normal ca o intelegea, avand in vedere ca stia ce simte si ce gandeste. Oare ce altceva mai puteau face? Cartea nu mentiona, dar nici ea nu a citit tot. Era greu sa isi faca traducerea din termenii aceia formali in limbajul normal, iar apoi sa intelega si sa retina ceva. Ei ii placeau cartile, dar doar acelea pe o tema care o atragea. In schimb, in clipa aia era convinsa ca Irina putea citi orice.

Partea a VII-a

Elena ieși dezamăgită din magazin căutând altul mai promiţător pentru a-i cumpăra fiicei sale cele mai frumoase bijuteri. Până acum a văzut doar unele mari şi grele, neadecvate unei petreceri regale rafinate. În sinea ei plângea, ştiind că a lăsat-o pe Corina supărată, interzicându-i să vină la cumpărături cu ea, chiar dacă știa că îi plăcea foarte mult. Totusi, nu putea să se lase în voia sentimentelor, mai ales că mulţi trecători o cunoşteau şi o opreau să o felicite pentru munca sa extraordinară.

Căuta cu privirea printre capetele mulţimii următorul magazin, dar strălucirea unui păr blond ce reflecta razele Soarelui i-a atras atenţia. Ieşea de undeva din apropiere, salutând politicos. În mână tinea o plasă uşoară. În urma ei se auzeau saluturile Vânzătoarei:

-Arrivederci! Buona giornata!

184401_478744665537817_1739082851_nCând s-a întors, lumea Elenei s-a oprit pentru câteva secunde. Şocată, privea o fată pe care ar fi recunoscut-o oricând. Îi săltă inima de bucurie, dar şi de emoţie. Apoi a realizat că doar îşi imaginează pentru că era cald şi Soarele bătea cu putere, iar ea tocmai s-a gândit la fiica pe care o creştea. Privind mai atent şi-a dat seama că nu se înşelă. Vedea diferenţele, aceleaşi de acum 15 ani. Ochii fetei, albaştri verzui, aveau o nuanţă calda de auriu. Sprâncenele erau maronii spre diferenţă de cele negre, lungi şi subţiri ale fiicei sale brunete. Părul nu era foarte diferit, dar părea mai moale, iar buclele de la vârfuri erau mai numeroase şi mai evidente.

Simţindu-se privită, fata ridică privirea. Se uită atent la femeia cu părul de aur în rochie portocalie şi lungă. Avea cam aceeaşi vârstă cu tatăl ei, din câte îşi dădea ea seama, dar era foarte frumoasă. Observă că avea în părul ondulat, lung până la umeri, o floare albă. Ochii albaştri cu o sclipire specifică nu erau la fel de închişi ca ai săi. Trăsăturile proeminente îi puneau în valoare buzele rozalii şi ochii atrăgători.

-De ce mai ai nevoie?  întrebă Will în timp ce ieșea din magazin ţinând în mâini alte plase cu bijuterii.

A zărit-o şi el pe Elena şi o privea cu coada ochiului, plin de emoţie. Era exact așa cum şi-o amintea. Dar unde era Corina? Ce i s-a întâmplat?

* * *

În timp ce Corina colinda magazinele cu Nicoleta şi Mirela, băieţii o urmăreau pe Doamna Elena, care i-a cumpărat fiicei sale câteva bijuterii de aur şi de argint şi unele medalioane din pietre preţioase. Sorin nu a fost prezent în momentul în care Elena a întâlnit-o pe Irina. Trebuia să le anunţe pe fete că vor merge să servească pizza la prânz la un restaurant din celălalt capăt al străzii. Acolo toţi au început să râdă de uimire când au văzut cum din degetul de vrăjitor al Bucătarului ieşea câte o pizza caldă și gustoasă tocmai în farfuriile lor. Au început să discute, cei patru povestindu-i Corinei ce au făcut cât timp au fost plecaţi. La rândul ei ea le-a povestit cum a fost ziua sa de naştere. Au felicitat-o pentru coroniţa de flori. Imediat ce le-a spus de accident toţi au început să dezbată subiectul, dându-şi cu părerea despre ce ar fi putut să o atace.

483087_418745838180033_718051020_nNu au stat mult, soarele arzând mai puternic decât erau ei obişnuiţi. La rugăminţile dulci ale fetelor, Cristian acceptă să mai zăbovească câteva minute pentru a-şi cumpăra toţi câte o îngheţată. Pasionată de încercări noi, Corina şi-a luat una cu pepene galben, nuci și lămâie. I-a săltat inima de bucurie când l-a auzit pe Cristian cerând una cu aceleaşi arome şi a încercat să potoleasca entuziasmul lui Blacky înainte să o dea de gol.

Au căutat un loc mai liniştit în care să creeze Portalul, dar era destul de greu să iasă de pe o stradă atât de aglomerată. În graba ei, Corina s-a ciocnit din greșeală de o fată cu părul blond, drept, tuns scurt în stil bob, mai lung în partea din faţă şi mai scurt la spate. Observă că era vrăjitoare și avea cam aceeași vârstă cu ea. Ochii ei argintii păreau inteligenţi și se ascundeau după o pereche de ochelari dreptunghiulari cu ramă de argint. Din fericire îngheţata Corinei nu și-a luat zborul din cornet.

Ea și prietenii săi au ajuns acasă înainte ca Doamna Elena să fi terminat cumpărăturile. Erau epuizaţi, dar cu toate astea fiecare avea un zâmbet larg ce nu doarea să treacă, durându-i pe toţi obrajii. Corina s-a grăbit să despacheteze şi celelalte lucruri, iar apoi să le aşeze acolo unde le era locul. Şi-a ascuns noua rochie în dulap, printre celelalte, iar apoi a început să împacheteze punga. Când să o răstoarne o foaie şi o cutiuţă mică au căzut pe podea.

„Când l-am văzut mi l-am imaginat pe mâna ta. E stilul tău. Consideră-l ca făcând parte din cadoul de ziua ta.

          Cris”

          A rămas câteva momente înţepenită, nevenindu-i să creadă că tocmai Cristian i-a cumpărat ceva de pe Via Fortuna. S-a repezit spre cutiuţă, ştiind că indiferent ce era înăuntru deja îi plăcea enorm de mult. Ridică cu greu capacul. Înăuntru erau un inel din aur care nu se rotea complet pe deget ci se termina în două aripi mici de înger din cristale albe. Şi-l potrivi şi se miră că-i venea perfect. Îi stătea superb. Îl admira alături de celălalt inel de pe degetul mic al mâinii stângi. Inelul sub formă de steluţă primit de la necunoscutul care-i făcea de fiecare dată cadouri.

Înainte să se mai gândească la ceva a auzit uşa de la intrare deschizându-se. Fără tragere de inimă şi-a scos inelul primit de la Cristian, ştiind că şi el făcea parte din secretul acelei zile. Blacky s-a ascuns sub pat, făcând linişte deplină.

-Am venit! o auzi Corina pe mama sa strigând de jos.

Şi de această dată Elena s-a întins pe canapea, cu pungile mari şi uşoare lângă ea.

-Nu o să-ţi vină să crezi ce aglomerat era! Şi o căldură! Sunt sigură că nu ţi-ar fi plăcut! Tu preferi umbra.

Chiar dacă prefera umbra, îi plăcea Via Fortuna, dar nu avea cum să-i spună asta.

-Ai dreptate!

Flafy şi-a aşezat botul pe picioarele Corinei, uitându-se  cum despachetează. Privindu-i ochişorii mari şi boticul cald, Corina tânjea să-i spună mamei sale despre Blacky, dar trebuia să inventeze ceva credibil.

Megan-Fox-On-Hope-And-Faith-megan-fox-29937400-2168-1404-Am ieşit azi cu Nicoleta, Cristian, Sorin şi Mirela în centru, spuse ea fără să se mai abţină. Mi-am luat spirimalul şi bagheta.

-Ai zburat până în centru?

-Nu, am mers pe jos, minţi ea cu degajare. Nu-i chiar aşa departe. Doar la întoarcere am zburat.

-Si aripile tale? Cum să zbori? Ai înnebunit?

-S-au vindecat când mi-am unit sufletul cu cel al spirimalului… am încercat să-ţi spun asta, explică Corina în timp ce Blacky intră în cameră, aducând cu ea şi bagheta.

Elena se ridică, exclamând de uimire.

-Ce scumpete! Un labrador!

Flafy fugi să întâmpine noua venită, mirosind-o şi pupând-o. După căteva momente o considera ca pe puiul ei. Elena luă cu grijă bagheta, examinând-o. A întors-o pe toate părţile, privind modelul, pietrele, lemnul şi felul în care erau toate îmbinate.

-E puternică, spuse ea. Foarte frumoasă.

-La fel ca ceea ce mi-ai luat tu.

S-au îmbrăţişat, simţind cum orice supărare de mai devreme a trecut. Una lângă cealaltă, păreau amândouă foarte diferite. În adâncul el, Corina simţea din nou că nu face parte din acea familie, dar ştia că se înşeală. Simpla existenţă a aripilor ei identice cu ale celorlalte rude demonstrau că ea a fost născută de către Elena. Îşi dorea din nou să-şi cunoască tatăl. Tată care- acum ştia- trăia şi îi trimitea cadouri în fiecare an.

OKIAN.ro

Partea a VI-a

Irina petrecea prin camera ei zeci de minute numai ca să se pregătească pentru plecarea pe Via Fortuna. Era o persoană publică şi işi dădea seama că  putea fi recunoscută de mai mulţi vrăjitori, de aceea trebuia să arate impecabil. Îşi luă o cămaşă comodă în carouri albastre cu dungi roşii şi albe şi o fusta albă, iar apoi încercă să își descâlcească buclele blonde. Când a apucat mânerul periei un fior rece a străbătut-o. I-se părea că ţine în mâna o bucată il_fullxfull.211351923mare de gheaţă. Apoi au apucat-o emoţiile. Deodată văzu o stradă pietruită ce cotea spre dreapta şi era traversată de mulţi vrăjitori, vrăjitoare, dar şi zâne şi zburători. Era pentru prima oară când vedea cu adevărat aripile zânelor. Erau de diferite culori şi lăsau o urmă aurie şi strălucitoare în spatele lor. În câteva secunde sesiză asemănarea aripilor mamelor cu cele ale fiicelor sale. Se uită mirată şi spre aripile zburătorilor, acestea fiind cu pene albe şi nu sub formă de fluture, așa cum îşi imagina ea. Şi acestea lăsau o sclipire argintie în urma lor.

În nici două clipe imaginea a dispărut şi îşi vedea din nou camera. Cum era posibil să vadă în ganduri acele imagini? De unde erau? Poate şi-a imaginat.

Will îşi aștepta fiica, stând în hol şi bătând nerăbdator din piciorul drept. Doamna Mika se întreba cu voce tare dacă ar trebui să meargă sus și să o ajute, dar parcă ceva o oprea.

-Irina! strigă el din holul de la parter. Trebuie să facem cumpărături pe un bulevard extrem de aglomerat şi nu vreau să mă întorc acolo şi mâine!

-Vin acum! răspunse ea din camera sa.

Chiar când Doamna Mika pășise pe prima treaptă, în capul scărilor a apărut fata cu bucle de aur.

-Slavă Domnului! Credeam că mai aștept aici încă o oră! Să mergem!

Cei doi au pornit spre marginea oraşului, lăsând-o pe Doamna Mika să aibe grijă de restul angajaţilor.

     La marginea oraşului Irina a rostit cu mari emoţii Farmecul, în timp ce-şi amintea viziunea ce a avut-o în camera ei. A deschis ușa şi a privit fascinată. Totul era exact la fel: trecători grăbiţi, strada de piatră ce cotea spre dreapta,  reclamele mari şi luminoase ce furau privirile şi restaurante sau gelaterii cu tot felul de mâncăruri ce îi chemau mirosul.

* * *

Corina, Nicoleta și Mirela, cu Blacky şi Bella după ele, se înghesuiau printre cei ce zburau ca albinele din magazin în magazin. Se aflau printre cele mai bune magazine de haine şi de bijuterii. Nehotărâte, au intrat la ” Carina & Carlo”, ştiind că Doamna Elena se afla la câteva case depărtare. Magazinul era cu articole de gală, cu o mulţime de rochii elegante şi costume.

În timp ce Carina, Vânzătoarea şi Proprietara magazinului, îi luă măsurile Corinei, rotind-o pe toate părţile, intră încă o tânără zână, cu părul negru şi creţ fluturându-i la aterizare. Avea ochii mari, verzi, potriviţi cu pielea sa ușor măslinie. Era mai scundă, dar nu la fel de slăbuţă ca Corina. Zâmbetul ei larg îi dezvăluia toţi dinţii drepţi. Vânzătoarea a adus-o pe noua venită la cabinele de probă, unde se afla Corina, spunându-i să o aștepte. Observând privirile Corinei, stătu câteva clipe pe gânduri, apoi se apropie de ea.

images-Salut! Eu sunt Penelope și vin din Grecia. Cum te numești? întrebă zâna cu un zâmbet larg pe faţă.

-Corina. Eu sunt din România.

 Nou venită stătu câteva clipe să se gândească, probabil la coordonatele geografice.

-Ah, de la munte! Frumos. Ești invitată și tu la petrecerea de ceai?

-Da. Se pare că vom fii colege!

Penelope aprobă fericită. Carina, Vânzătoarea, le-a întrerupt discuţia, începând să o măsoare și pe Penelope. Când termină, zâna din Grecia se apropie din nou, vorbind repede în soaptă, aproape fără să respire.

-Am nevoie de haine noi. Dacă tot vom fi în compania Prinţesei… Sper să fiu invitată şi la Colegiu. Am auzit că e cel mai bun din lume! Va fi grozav. Vrei să fim prietene? Aș vrea să cunosc pe cineva când ajung acolo. Nu-mi place să fiu singură.

-Vino să vezi ce rochii ţi-am găsit, drăguţă, o chemă Vânzătoarea.

Plecă înainte să-i dea un răspuns fetei ce privea acum câteva bolerouri verzi. Din zecile de rochii alese pe măsura ei, Corina şi-a ales una albastru petrol, din satin, ce avea cusături drepte şi se mula pe corp până la genunchi de unde se răsfira în valuri. Avea decolteu mic în V, mărginit și ascuns de un model care se ridica în lături, amintind de valurile mării. Dorea să şi-o cumpere, dar se gândea că este inutil pentru că mama ei nu a venit degeaba pe Via Fortuna. Voia să fie cât mai practică. În plus, rochia ar fi încă un lucru pe care îl ascunde de ea.

-V-a fi colegă cu tine, îi şopti Nicoleta privind-o pe furiş pe Penelope. Ce v-a crede când vei refuza rochia şi vei pleca fără să cumperi nimic? Se vede cât de mult îţi place!

Metallic-Shopping-Bags

Printre rafturi Mirela umbla cu o mână de umeraşe cu rochii lungi şi scurte, în toate culorile. După multe minute în care s-a gândit ce anume să păstreze s-a apropiat de ele să le ceară totuşi o a doua opinie.

-Corina, o să-ţi pară rău! zise Nicoleta, chiar înainte să ajungă Mirela.

Aruncă încă o privire spre viitoarea ei colegă şi plecă să-şi plătească noua achiziţie, asigurându-se că era privită.

Wild Fashion - Premium

Partea a V-a

Elena și Flafy, înrămate cu plase pline, făceau ultimele verificări pe listele de cumpărături. Ascuns după treptele de la intrarea unei case înalte Sorin o urmărea concentrat, cu Nicoleta pitindu-se în spatele lui. Nu putea auzi ce îi spune vecina lui spirimalului, dar îi citea gândurile, iar acestea nu erau deloc bune dacă prietenii lui nu ajungeau acolo imediat. După câteva zeci de secunde lungi, le-a simţit chemările lor mintale şi le-a făcut semn să vină lângă el de urgenţă.

-Doamna Elena vrea să se întoarcă acasă. Corina, dacă nu pleci acum nu o să ajungi înaintea ei. Oricum, deja e posibil să fie prea târziu.

-Cum să plece? întrebă Mirela aproape râzând. Dacă se înalţă o să o vadă.

-Îi vom distrage noi atenţia, răspunse Cristian. O să ne prefacem că abia atunci o vedem şi o întrebăm de Corina. În timpul acesta ea o să capete câteva secunde în plus ca să se poată îndepărta. Dacă avem noroc o să o ţinem de vorbă mai mult.

-Facem cum zici tu, zise Sorin agitat, dar trebuie să o oprim.

Corina îşi văzu mama înălţându-se cu greu, în urma plaselor pe care se chinuia să le ţină drepte cu o vrajă. De lângă ea Cristian ţâşni în fugă, ajungând-o din urmă mulţumită vitezei lui. Era prea mult zgomot ca să poată auzi cineva ceea ce i-a spus Elenei, dar aceasta s-a oprit şi s-a întors zâmbitoare spre el. Corina l-a văzut pe Sorin că se încruntă şi devenea mai atent. L-a întrebat dacă e totul în ordine, iar el a aprobat din cap.

-Mirela, să mergem şi noi! spuse Nicoleta. Să-i ajutăm pe Cristian şi Corina!

Fără prea mare tragere de inimă, roşcata o urmă în zbor.

-Ce mai aştepţi? o întrebă Sorin. Pleacă!

Se asigură repede că mama ei şi Flafy erau cu spatele, iar în acelaşi moment îşi desfăcu cele patru aripi albe pătate şi o strânse pe Blacky mai bine în braţe. Nu voia ca spirimalul să o încetinească. În plus, primul ei zbor trebuia să fie ceva special, nu o fugă nebună spre o casă necunoscută.

În mod normal existau câteva secunde în care aripile trebuiau să se dezmorţească. De aceea ridicările de la sol erau întotdeauna lente. De această dată Corina îşi forţă aripile să se grăbească. Era conştientă că nu era bine, mai ales că abia ce şi-au revenit, dar nu risca să fie văzută şi de mama ei. Şi aşa îi erau suficiente privirile trecătorilor pe care le simţea cu furnicături pe spate. Probabil că toţi au observat că ea făcea parte din familia Elenei. Ce ghinion avea că mama ei era cunoscută în tot oraşul! Dacă o recunoştea cineva şi îi spunea mamei sale că ea  zboară cu viteză spre casă? Ar fi vrut să îşi poată întoarce privirea şi să se asigure că se înşeală, dar nu avea timp. Tot ce putea face era să se roage ca Sorin să îi audă gândurile.

Harken_ForestDupă ce a trecut de cel mai apropiat copac şi-a schimbat zborul astfel încât să fie protejată din spate de coroana acestuia. În scurt timp traseul a devenit şerpuit. Nu a ştiut până atunci că poate să ocolească trunchiurile arborilor atât de repede. Doar cei mai buni zburători şi zâne puteau face asta, în urma antrenamentelor zilnice. Până şi Cristian se antrena, chiar dacă el era printre cele mai rapide fiinţe din lume.

Prin ochii lui Blacky şi-a văzut mama zburând nu cu mult în urmă. Nu avea timp să se ascundă. Trebuia să se grăbească. Era deja obosită din cauza efortului, dar frica o făcea să ignore durerea. Elena şi Flafy erau prea ocupate cu grija pentru plase şi trunchiurile copacilor care păreau că răsar din senin în faţa lor pentru a vedea şi altceva, aşa că cele două fugare nu au fost observate.

Nu ar fi trebuit să plece de acasă. Trebuia să o asculte pe mama ei şi totul urma să se rezolve într-un final. Dar acum sigur o va certa şi mai mult. Nu putea să îşi ascundă la nesfârşit spirimalul şi bagheta. Într-o zi mama ei îi va spune că trebuia să meargă la magazin să îşi cumpere şi ea, ca toţi ceilalţi. Atunci ce îi va spune? Ce va face?

Până acasă nu mai era mult. Trebuia să treacă de o stradă lunga, din fericire împânzită de copaci, iar apoi ajungea pe strada ei. Stătea în a treia casă de pe şir, la numărul 7.

Mârâitul încet al spirimalului i-a atras atenţia. Au fost descoperite. Flafy le-a văzut şi nu era departe. Gata. S-a terminat cu ziua ei norocoasă. O furtună venea cu viteză spre ea. Nu mai avea ce face. Totuşi, dacă mai era o mică speranţă? Trebuia să ajungă acasă! Nu mai era o dorinţă, era o necesitate. Era ultima ei şansă de a-şi salva ziua. Schimbă aproape fără să gândească drumul şi se avântă într-un curent puternic care trecea printre copacii din curtea ei. Se îndepărtă considerabil, dar în acelaşi timp se relaxa. Abia în acele clipe şi-a dat seama cât de obosită era defapt. Nici nu era de mirare faptul că mama sa a ajuns-o atât de repede. A planat cu viteză până când a ajuns în dreptul curţii sale. Începea să se oprească, dar nu era uşor. Curentul era mai puternic decât aripile ei, care erau întinse şi încercau să se împotrivească înaintării. Reuşi să se apropie de curtea, dar nu suficient de mult încât să iasă din curent. Pe neaşteptate Blacky sări din braţele ei cu o forţă suficient de mare încât să o tragă şi pe Corina după ea. Îngrijorată că spirimalul ei s-ar putea răni, s-a grăbit să o prindă, nevăzând pe unde zboară. A realizat că a ajuns acasă, doar după ce a simţit-o la propriu, lovindu-se de peretele dormitorului ei şi căzând pe ceva tare de pe pământ. În clipa următoare stropitorile au început să împrăştie rouă peste tot, în timp ce ea verifica dacă nu i s-a rupt bagheta.Black_Labrador_Retriever_portrait

-Blacky, ai reuşit! spuse ea aproape râzând. Ne-ai scos din curent şi am ajuns acasa înaintea mamei.

Amintindu-şi de Elena se întristă brusc. Opri roua şi îi dădu bagheta lui Blacky, care fugi în curtea din spate, chiar la timp pentru că mama sa şi Flafy tocmai ajungeau pe stradă. Când cele două au aterizat Corina le privi, gândindu-se la ceea ce o aşteapta. Observă privirea mamei sale, care se plimba de la hainele ei ude la furtunul pe care îl ţinea în mână.

-Ai exagerat cu roua, spuse ea cu o voce glaciară. Când ţi-am spus să uzi florile până ne întoarcem noi nu am vrut să zic să le uzi în continuu. Credeam că ştii asta.

Îi veni să riposteze şi să îi spună că defapt a făcut mult mai multe decât ar fi trebuit să facă, dar tăcu, ştiind că nu avea niciun folos dacă mama ei se enerva mai tare.

Spre groaza ei, Flafy adulmeca aerul şi locul în care a stat Blacky. După câteva secunde care păreau să nu se mai sfârşească spirimalul mamei sale plecă de acolo, dezamăgită. Roua a şters intensitatea mirosului.

-Ar trebui să-mi mulţumeşti pentru că ţi-am luat tot ce scria pe listă. Vino înăuntru să îţi arăt!

Luă câteva plase să o ajute, iar apoi aşteptă până ce mama sa intră. Profită de acele clipe ca să afle unde se afla Blacky. O simţi la aranjamentul de butoaie ornamentale, ascunsă într-unul din ele.

934955_10151385955026128_1438202054_nElena se aşeză pe canapea şi îi făcu semn cu mâna să desfacă plasele. O luă pe cea mai apropiată.

-Mi-a părut rău că nu ai venit şi tu în centru, spuse Elena în timp ce fiica ei îşi admiră noua geantă. Toţi părinţii erau cu copiii.

Pentru un moment crezu că mama ei îşi cerea scuze. Continua să despacheteze, aşteptând să vadă ce urma să zică.

-Dar ştii şi tu că nu aveai cum să zbori.

Confirmă scurt din cap, parţial dezamăgită. Totuşi, a avut o zi mai bună decât se aştepta, chiar dacă încă nu s-a terminat.

-Când te vei face bine va trebui să îţi iei o baghetă.

-Da. Ştiu, spuse ea.

Panica începea să se vada pe faţa ei, gândindu-se cum ar putea să evite ca mama ei să intre atunci cu ea în magazin. Deodată simţi calmul liniştitor al lui Blacky şi un entuziasm care nu era al niciunei dintre ele. Ce se întâmpla? Nu avea niciun motiv să fie atât de fericită!

-Ura! zise ea zâmbind toată, neputând să se mai abţină.

Îşi puse ambele mâini pe gură, încercând să se liniştească. Grăbindu-se să se aşeze la loc văzu privirea şocată a mamei sale.

-Nu am fost eu! spuse Corina după câteva minute. Nu am fost eu! Nu ştiu de ce…

Dar Elena a înţeles imediat ce se întâmplă.

-Probabil este un efect secundar al tratamentului, zise ea, verificându-i temperatura pe frunte. Magia începe să îţi revină. E normal.

Defapt nu era normal. Elena ştia adevăratul motiv, iar Corina ştia că mama sa o minte, însă niciuna nu putea să spună ceva fără să dea explicaţii.

-Stai liniştită în casă astăzi, bine? Eu şi Flafy vom merge să îţi luăm hainele şi ce mai e nevoie pentru petrecerea de ceai. Nu stăm mult.

S-a îndreptat spre uşă, dar s-a oprit înainte să o deschidă.

-M-am întâlnit cu prietenii tăi în centru. S-au întors toţi patru. Poate veţi ieşi mai târziu.

Fără să aştepte un răspuns ieşi din casă. Pe geam a văzut-o că şi-a luat zborul spre locul în care putea face un Portal. Locul în care ziua trecuta abia aştepta să ajungă. Se aşeză din nou pe fotoliu şi continuă să despacheteze. Nu după mult timp Blacky intră în casă pe uşiţa lui Flafy. O mângâie neatentă pe căpuşor. Se gândea neîncetat la cei ce i-au promis că o vor duce pe Via Fortuna. Ar fi vrut să vină să o ia şi pe ea, dar nu-i acuza dacă au plecat deja. Totuşi, Cristian avea un plan. Ce l-ar fi putut împiedica să îl aplice?

Uşa casei s-a deschis brusc.

-Am venit! anunţă Nicoleta.

-Şşş! şopti Mirela. Dacă e Doamna Elena acasă?

-Nu-i nimeni, o linişti Sorin. Am verificat.

-O, tu…! îi replică Mirela pufnind.

-Eşti gata de plecare? o întrebă Cristian, potolindu-i pe toţi.

Oftă, realizând cât de liniştită era casa cu câteva minute înainte.

-Să mergem! Aveţi un plan, nu-i aşa?

images (3)-Da, răspunse Cristian. Este acelaşi plan, partea a doua. Facem un Portal în curtea ta şi ajungem pe Via Fortuna. Eu şi Sorin o vom urmări pe Doamna Elena, iar voi puteţi merge la cumpărături.

-Eu sunt de acord, zise Mirela repede. Cum facem Portalul?

-Eu ştiu cum, dar… mama spunea că este un loc în pădure potrivit pentru Portal.

-Ştim. Am urmărit-o. Potrivit spaţiului luminişul acela era mai potrivit, dar şi aici încape dacă va fi făcut perfect.

Au mers în curtea din spate, care era mai spaţioasă, în ciuda multitudinii de plante.

-Poftim orhideea, zise Cristian înmânându-i o floare albă. Ai grijă cum o ţii! Acum închipuie-ţi că ai ajuns pe un bulevard plin de trecători şi de magazine. Rostește Vraja şi ţine bine floarea!

-” Floare, floricica mea,

Multe lucruri am a lua.

Du-mă dar tu, te rog,

Pe Via Fortuna!”,

spuse Corina emoţionată, cu inima mai să-i spargă pieptul.

Floarea emană o lumină albă care începea să se măreasca. Lumina a ajuns de mărimea unui fel de uşi rotunde şi începea să pălească. În scurt timp o ușă de lemn, cu mâner de argint şi cu boltă, stătea semeaţă în faţa lor, total nepotrivită cu peisajul rustic al grădinii. În spatele ei erau acelaşi plante ca mai devreme. Nici o cameră, nici un bulevard.

-Acesta e un Portal, îi lămuri Cristian. Pentru a ajunge mai avem de făcut un singur pas: trebuie să deschidem ușa.

Rotindu-şi ochii drept răspuns la tonul lui misterios, Corina, care era cea mai aproape, a întins mâna şi apucă clanţa de argint. Era rece. Apăsă şi trase. În spatele ei apăru o mulţime de trecători, de părinţi cu copiii lor. Un drum mare de piatră ce părea să se întindă la nesfârşit era marginit în laturi de magazine de tot felul.

Curioşi, au păşit pe pietrele prăfuite ale drumului şi s-au uitat în jur. Casele mari, de piatră, în stil veneţian gotic, adăposteau o mulţime de magazine cu haine şi accesori de tot felul sau restaurante și dulciuri de toate tipurile. Oriunde se uitau vedeau zâne, zburători, sau chiar vrăjitori și vrăjitoare veniţi pentru cumpărături sofisticate. Erau un loc în care toate gusturile, toate genurile, se împleteau cu rafinamentul și ultimele tendinţe în modă. Era o ţară nouă; o Magie nouă, iar ei nu știau de unde să înceapă.

Wild Fashion - Premium

Partea a III-a

         Când Mirela a deschis ușa, o femeie tânără i-a întâmpinat de după tejghea. Uniforma ei era primul lucru ce ieșea în evidenţă, cu cămașa roz şi pantalonii scurţi, turcoaz. Lângă ea spirimalul ei, o suricată, se uita cu ochii mari la ei.
-Cu ce v-aș putea ajuta? întrebă zâmbind primitoare.
-Vrem să ne găsim spirimalul, îi răspunse Corina hotărâtă.
A așteptat prea mult clipa asta.
Mirela cerceta magazinul si i-a urmat privirea. În mai multe ecrane erau imagini în timp real cu diferite animale din toată lumea. Pe tejgea era un cerc înalt de piatră din care ieşeau aburi. Tot ce vedeau, de la modelele de pe podea până la tablouri şi bibelouri, era numai animale magice. Lumina nu era naturală. Peste tot pe unde s-a putut au fost aşezate lămpi fosforescente. Unele mai înalte aveau bule colorate ce pluteau prin interior. Nu semăna cu nimic din ce au văzut până acum.article_436_529_orig
-Îmi aduc aminte de acest spirimal! a exclamat Vânzătoare când a văzut lupul alb a lui Cristian. Luno, nu-i aşa?
Drept răspuns spirimalul lătră.
-Se vede că e bine îngrijit! Bravo! Deci, fetelor, care dintre voi vrea să fie prima?
-Mirela, las-o pe Corina, îi şopti Cristian. În cazul în care vin Sorin şi Nicoleta ea ar putea să fugă zburând.
-Bine, bine!
A simţit cum îi creşte inima auzind-o. S-a întors să-i mulţumească şi a văzut zâmbetul ei fals şi tristeţea din ochi. Nu era singura care aştepta de mult timp momentul acesta. Mirela îi era o prietenă foarte bună. Ştia cât de mult ţinea ea la familia ei şi cât de bine se înţelege cu părinţii săi. Totuşi, i-a lăsat pe locul doi, în favoarea ei. Acum, Corina putea să o răsplătească.
-Nu. Vreau să te văd pe tine prima, chiar dacă eu nu mai apuc.
Mirela înaintă fără ezitare spre Vânzătoare.
-Aproprie-te! Uită-te în fântâna de pe tejghea. Jos, în apă, o să apară un animal fără stăpân. Chiar dacă până acum nu ai mai văzut specia sau rasa aceea, în clipa în care îl vei vedea vei şti ce e şi unde se află acum în lume.
S-a ridicat pe vârful degetelor pentru a vedea în mijlocul cercului de pietre de pe masă. Corina se gândea că era imposibil ca prietena ei să vadă ceva printre toţi aburii aceia care au devenit dintr-o dată atat de denşi încât magazinul părea cufundat în ceaţă.
În câteva clipe nici ea, nici Cristian sau Lupo nu o mai puteau vedea pe Mirela, care era la doar trei paşi în faţă. Nu se puteau vedea nici între ei. Totul era sinistru, mai ales că liniştea lăsa să se audă sunetele animalelor din ecrane.
anigif_enhanced-buzz-6045-1353107168-7_preview-Este o căţeluşă roşcată din rasa pomeranian şi se află… pe străzile din Franţa, abandonată de un stăpân uman.
-Foarte bine. Vrei să o adopţi?
-Da, normal! Cum aş putea să o las acolo? Plouă şi ea, sărmana, tremură de frig!
-Atunci să trecem la pasul următor. Vino cu mine!
Aburii reci din cameră începeau să intre înapoi în fântână. Vânzătoarea s-a îndreptat spre un ecran din partea stângă. I-a cerut Mirelei să îl atingă, iar în minte să aibe imaginea viitorului ei spirimal. Ecranul urma să o găsească, iar atunci ea va atinge imaginea şi o va trage pe căţeluşă în braţele sale.
Când ecranul a găsit-o a putut şi Corina să vadă ghemotocul mic şi roşcat de blană pleoştită care se ascundea sub un carton ud de langă un tomberon. Putea să simtă foarte bine durerea Mirelei. Amândouă iubeau animalele.
Schimbarea s-a produs cand a atins cu ambele mâini ecranul. Probabil se gândea că era posibil să o scape, având în vedere că şi ea tremura din tot corpul, dar cu toate astea, Mirela nu s-a lasat. Palmele i-au trecut prin suprafaţa de sticlă, întinzându-se drăgăstos dupa micuţa căţelusă. Cu mare grijă a luat-o şi a tras-o spre pieptul său. Animalul s-a uitat în jur surprins să vadă că nu mai era acolo unde se ştia. Era un loc necunoscut, persoane diferite şi multă… Magie.
-Bun venit într-o lume nouă, îi şopti aceasta.
-Ca să vezi! zise Cristian râzând. Ce-ţi ziceam? E puţin mai mare decât un chiuaua!
-Taci, Cristi! se răsti Mirela. Cum facem legătura?
-E un Farmec simplu, îi răspunse Vânzătoarea. Eu nu am voie să îl rostesc, pentru ca am deja un spirimal. Citeşte-l şi gândeşte-te cât de mult vrei ca voi două să fiţi una şi aceeaşi. Niciun Farmec nu e posibil dacă nu crezi.

-În lume eu te-am căutat

Şi te-am găsit aici.

Tu eşti eu, iar eu sunt tu.

Noi două suntem şi vom fi

Pe veci împreună, am zis!

          O rază luminoasă porni din pieptul Mirelei în pieptul căţeluşei. Se uitau una la cealaltă, privind-se adânc în ochi. Fără să vrea, aripile fetei s-au deschis într-o explozie de aur. În mijlocul lor s-au format altele mai mici, transparente, care au început să plutească deasupra lor şi să ajungă pe spatele ud al micuţei fiinţe. Apoi totul s-a terminat.
-Ar fi bine să îi dai acum un nume, zise Vânzătoarea. Nu ai vrea ca să rămână un spirimal fără nume, nu-i aşa?
-Pai… Eşti foarte frumoasă, aşa că te voi numi Bella.
-Foarte bine. Poftim, un prosop. Poate să răceasca şi nu cred că vei vrea să fii şi tu răcită în milocul verii. Acum, e rândul tău. Ai reţinut ce ai de făcut? Priveşte în fântână.Megan-Fox_4
Corina nu a reacţionat imediat, neştiind că vorbea cu ea. Se uita înmărmurită la Mirela cum avea grijă de căţeluşa ei. Simţind privirile lor se înroşi, întrebându-se în sinea ei câte minute a stat nemişcată şi ce i-a spus Vânzătoarea să facă. Cristian văzu nesiguranţa ei şi a împins-o uşor spre tejghea. L-a atingerea lui roşi mai tare şi se hotărâ să privească numai fântâna, înfruntând privirile ce o urmăreau. S-a uitat în mijlocul cercului de piatră, neştiind ce urma să vadă. Părea să fie o groapă circulară mai adâncă decât podeaua, ca un fel de fântână. Simţea cum aburii încep să devină tot  mai denşi, dar putea să vadă fără nicio problemă apa de jos. Acolo începea să apară o imagine ce devenea mai clară cu fiecare secundă care trecea. Era o căţeluşă cu blana neagră şi ochi de culoarea bronzului. Stătea pe o perniţă albastră şi privea plictisită în jur.
-Este o căţeluşă labrador retriver şi se află într-o casă din Statele Unite ale Americii.
De unde ştia asta? De ce a spus asta? Se enervă, gândindu-se că a fost folosită de Magie, dar apoi îşi aminti că doar aşa putea avea un spirimal, aşa că tăcu în continuare, aşteptând următoarea mişcare.
-Foarte bine! zise Vânzătoarea.
Aburii intrau înapoi în fântână, acoperind imaginea. Tânăra a condus-o spre un alt ecran şi a îndemnat-o să îl atingă. Dintr-o dată imaginea s-a schimbat, semănând identic cu cea pe care o avea ea în minte.
-Ce frumoasă e! îl auzi pe Cristian în spate.
092903_couchCăţeluşa privea cu ochişorii ei migdalaţi spre ceva ce nu puteau vedea cei din magazin. Urechile ei erau îndreptate în faţă, ascultând cu atenţie. Părea a fi chiar mai frumoasă decât imaginea sa din fântână.
Corina a vrut să-şi întindă mâna pentru a o lua, dar decorul casei a oprit-o.
Era o casă frumoasă, cu mobila albă şi perdele scumpe. Se vedea o bucată din covorul alb imaculat. Perniţa pe care stătea avea franjuri argintii. Lângă ea erau vasele cu apă şi mâncare, strălucind de curăţenie. Trăia bine. Avea tot ce îşi putea dori orice animal. O viaţă de lux şi multă iubire.
-Nu pot, anunţă ea. Cum s-ar simţi cei care au grijă de ea?
-Te înţeleg, spuse Vânzătoarea tristă. Uneori este mai greu.
-Cum? strigă Cristian absolut şocat. Renunţi la ea? Toată viaţa ta ai vrut să o găseşti şi să o ai! Acum ai găsit-o! Ia-o!
-Cristi, şopti Mirela cu o voce stinsă, e decizia ei.
-Nu renunţa! continuă el fără să o bage în seamă. Dacă e ca tine înseamnă că astăzi ea te vrea pe tine aşa cum şi tu o vrei. Toată ziua te-ai simţit singură, crezi că ea nu e la fel? Am o intuiţie foarte bună, iar tu tot timpul ai avut încredere în mine. Corina, adopt-o!
În imagine au apărut picioarele unei femei. Papucii roşii cu toc înalt erau la fel de frumoşi ca întrega casa, aşa cum femeia care îi purta era cu siguranţă. Căţeluşa s-a ridicat repede la vederea ei, dar femeia a trecut mai departe, ignorând-o.
Acela a fost momentul în care Corina s-a decis. Cristian avea dreptate. Nu putea să o lase acolo. Chiar dacă părea să trăiască în lux, nu avea iubire. Era singură. Cu o singură mână a prins-o de piept şi a tras-o spre ea. Îi luă zgarda cu cristale de la gât şi a aşezat-o pe perniţa albastră, înainte ca imaginea să dispară.
-De acum înainte nu vei mai avea nevoie de ea, zise Corina. Vei trăi o viaţă mai bună.
-Ce emoţionant! zise tânăra strângându-şi suricata în braţe. Hai fetiţo, spune Farmecul!
În timp ce rostea se uita adânc în ochii căţeluşei. Aripile ei s-au deschis fără ca măcar să îşi dea seama de ce. Simţea durerea din spate şi şocul Vânzătoarei, dar în acelaşi timp ceva se întâmpla. Golurile din aripi se miceau, trăgând Magia în răni. Se refăceau ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat vreodată. După ce procesul de vindecare s-a terminat, aripile ei au început să creeze o nouă pereche de aripi mici şi transparente. Cu multă Putere s-au desprins şi au început să plutească spre spatele posesoarei de drept: labradorul retriver.
Apoi au pierdut contactul cu realitatea. Povestea vieţii noului ei sipirmal a absorbit-o cu totul. Înainte să realizeze măcar ce se întâmpla, vedea imagini şi frâturi de memorie de parcă ea însăşi le trăia. Minţile lor erau conectate şi aşa vor rămâne pentru totdeauna. Tot trecutul ei era acolo. S-a născut într-o noapte de toamnă, fiind cel mai mic pui. Avea un frate mai mare în care s-a îngrămădit în primele zile de viaţă pentru a se încălzi mai bine. Mama ei şi-a dezamăgit stăpânul pentru că a născut doar doi pui, dar a fost prima ei naştere. Cu instinctele ei materne i-a crescut singură. I-a învăţat cum să se cureţe şi cum să meargă. De obicei îi lăsa să descopere casa în care locuiau, dar de fiecare dată când intra stăpânul în cameră îi ascundea unde ştia. Una din cele mai importante lecţii a fost alergarea după pisici. Le-a arătat-o într-o noapte, în curtea casei. În dimineaţa următoare primul născut a fost luat de stăpân şi dus undeva unde ea nu o îl putea ajunge. A încercat să îl caute pe întreg teritoriul ei, dar nu risca să meargă mai departe pentru mult timp. Trebuia să o păzească pe cea mică. Cu toată protecţia ei, stăpânul i-a luat-o într-o dimineaţă si pe ea. A alergat, dar nu a reuşit să ţină pasul cu maşina stăpânului. De atunci puiul nu şi-a mai văzut niciodată mama.
A fost lăsată într-un loc nou, orbitor de alb. Doi oameni, o femeie şi un bărbat, au sugrumat-o cu îmbrăţişările. Îi era frică şi o vroia pe mama ei înapoi. A încercat să le zică şi lor, dar ei nu vroiau să o asculte. Noaptea se simţea singură. Nu îndrăznea să doarmă cu acea femeie care avea totuşi puţin din dragostea mamei.
Lunile au trecut. A descoperit zăpada şi frigul iernii. Acum nu doar casa era albă, ci tot pământul. Odată cu iarna a venit în casă şi un brad cu multe mingiuţe atârnate în el. Vroia foarte mult să se joace cu ele, dar stăpâna nu o lăsa. De fiecare dată când se atingea de o mingiuţă era certată. Într-una din zile mai mulţi pui de oameni au intrat în casă şi au început să fugă după ea, să zbiere şi să o tragă în toate direcţiile. A vrut să se apere, dar stăpâna i-a spus că nu are voie să îi muşte.       Primăvara a venit odată cu florile şi căldura. Simţea că este mai înaltă şi mai puternică. Avea o forţă mai mare în muşchi. Însă tot îi era dor de mama ei. Acum stătea tot timpul singură, părăsită pe perniţa ei. Își amintea ce a învăţat-o mama sa. Orice căţel trebuie să fie politicos cu celălalt. Dacă unul îndrăznea să fie nepoliticos trebuia pedepsit. Pentru asta au dinţi ascuţiţi. Dar ea cum îşi putea apăra teritoriul din casă? Nu putea, iar afara nu mai avea voie.
Ceva în sinea ei îi spunea să se pregătească pentru ceva mai bun, uimitor. A aşteptat-o pe Corina şi viaţa pe care i-o oferea ea încă de când a început să descopere lumea. A învăţat că unii oamenii erau răi şi trebuia să se ferescă de cei în care nu avea încredere. Trebuia să se facă respectată prin simpla ei prezenţă. Dar cel mai important lucuru era cel de-ai apăra pe cei pe care îi iubea.
În Corina se regăsea pe sine. Vedea zâna din faţa ei aşa cum era în realitate: puternică, ambiţioasă şi dependentă de atenţie.
-Ar fi bine să îi pui un nume, spuse Vânzătoarea.
În acea clipă Corina regretă că nu a citit ce era încrustat pe cristalul din zgarda pe care i-a dat-o jos. A început să se gândească, mii de nume frumoase trecându-i prin cap, dar nici unul nu i-se părea că se potriveşte
-Eşti o adevărată luptatoare, zise Corina într-un final. Prin tot ce ai trecut ai ţinut capul sus şi ai sperat la mai bine. Eşti mai puternică decât o stâncă şi în nici un moment nu ai arătat cu adevărat ce simţi, Blacky.
Când procesul s-a terminat cele doua fete au luat cele necesare pentru animăluţele lor, în timp ce Vânzătoarea le povestea cum unul din copiii care a venit în acele zile avea spirimalul un urs brun.
-Ştiţi, eu nu mă mir, zicea ea. Anul trecut a venit un un domn bătrân să-şi descopere spirimalul. Nu veţi ghici ce era! Un elefant!
-Bătrânul avea si el trompă? glumi Cristian.
-Nu, dar toată viaţa a cântat la trompetă! îi răspunse Vânzătoarea. Fetelor, dacă vreodată veţi avea nevoie de ajutor, să ştiţi că eu vă voi putea ajuta. Dacă nu, cu siguranţă o vor face proprietarii magazinului. Sunt amândoi Vindecători de Animale Magice.
-Mulţumim foarte mult! spuse Corina.
Si-a luat plăsuţa şi s-a îndreptat prima spre uşa magazinului. Apoi s-a întâmplat ceva atipic ei. Neatentă la podeaua proaspăt spălată alunecă pe spate. Simţi bufnitura înainte să o audă. Ştia că ceilalţi se apleacă spre ea, dar privirea i-se înceţoșa. Deodată a văzut ca prin ceaţă un bebeluș cu ochii mari, albaștrii, cu un moţ de păr blond în mijlocul capului. Şi-a rotit privirea și a văzut de după marginile pătuţului în care stătea și ea cum au aparut mâinile întinse ale Elenei, luând copilul cu părul blond în braţe. Mama ei arăta mai tânără, mai puternică și mai fericită decât oricând. „Ce faci, rază de soare?” i-a spus Elena copilului radiind de bucurie. Corina s-a văzut pe ea însăși întinzând mâinile după atingerea caldă a mamei. Mama puse copilul cu părul blond pe un șold, ţinându-l cu o mână și a întins-o pe  cealaltă pentru a o lua și pe Corina. „Vrei să stai și tu la mine, împreună cu sora ta?” a întrebat-o mama și a râs mai vesel ca niciodată. Deodată, din spatele Elenei, ușa camerei s-a deschis și a intrat un tânăr. Corina l-a văzut și pe el ca prin ceaţă, dar și-a întins mâna după el. „Vrei la tati, Blacky? întrebă el cu o voce blândă. Atunci hai la tati!” și a luat-o în braţe.10-Popular-Baby-Girl-Names-in-2012-and-Their-Meanings-11
Şi-a revenit, simţind răcoarea podelei din magazinul de animale. Deasupra o vedea pe Vânzătoare si pe Mirela, amândouă cu feţele îngrijorate. Oricât s-ar fi străduit să își revină mai repede, nu putea să uite ochii tatălui ei din vis. Erau albaștri-verzui, ca cei ai bebelușului blond, plini de fericire. Își văzu propria reflecţie în ei înainte să își revină. Arăta identic cu cealaltă, cu obrajii buclaţi și îmbujoraţi. Aveau amândouă buzele rozalii și pielea albă, un năsuc mic și rotund și mâini mici și dolofane, doar că ea avea părul negru, ca întotdeauna. A încercat să se concentreze pe realitate şi să uite visul care părea atât de real. Nu era o amintire, îi spunea vocea minţii. Tu nu ai nicio amintire şi nicio soră. Dar atunci ce s-a întâmplat cu tatăl său?
Le-a răspuns celorlalţi, spunându-le că e bine, doar puţin ameţită, dar își va reveni îndată ce va da de puţin aer răcoros. S-a ridicat în picioare, cu faţa spre uşă. În spatele geamurilor, pe stradă, îi aştepta Nicoleta. Toţi trei s-au gândit la ce era mai rău, aşa că au ieşit grabiţi din magazin cu animalele şi plasele după ei.
-Ce e? V-a descoperit mama?
-Nu, dar am auzit că nu vrea să mai stea mult  pe aici. La ora 13 va pleca pe Via Fortuna. Are multe plase, e posibil sa meargă întâi acasă să ţi-le dea.
-Mai avem timp?
-Da.
-Nicoleta, întoarce-te la Sorin, spuse Cristian. Dacă pleacă ne anunţi. Noi mergem să vă luaţi voi două baghetele. După aceea Corina va putea pleca oricând înapoi acasa. Tu zbori mai repede decât oricare din ei şi la fel de repede ca mine. Când vom termina şi noi cumpărăturile te vom lua şi pe tine pe Via Fortuna. Sorin şi Nicoleta o vor urmări pe mama ta în permanenţă.
-Bine, dar… dacă nu va lăsa plasele acasă şi va pleca direct pe bulevardul milanez?
-Ar fi…foarte rău. Am avea şi mai puţin timp la dispoziţie.
-Înţeleg.
Dacă Elena făcea o oprire acasă, ceilalţi aveau timp să îşi termine măcar partea cea mai importantă din cumpărături. În caz contrar trebuiau să meargă pe Via Fortuna fără să îşi cumpere cele necesare pentru anul şcolar.
-Ştiţi, odată ce mama pleacă de aici nu va mai fi nevoie să vă opriţi pentru mine. Nu e obligatoriu ca eu să merg pe Via Fortuna.
-Mie soarta îmi spune că nu degeaba am stat să gândesc o strategie, zise Cristian. Vei merge pe Via Fortuna, iar noi ne vom termina cumpărăturile. Chiar şi Mirela care trebuie să îşi ia tot ce scrie pe acea listă. Nu avem timp de pierdut. Să mergem!
-Ce e, Corina? Te sperie puţină adrenalină? o întrebă Mirela şoptit.
-Ai vrea tu!
Blacky se trase după picioarele Corinei.
-Te trădează spirimalul, râse Mirela. Se ascunde după tine ca o pisică speriată. Poate chiar aşa e! Dacă nu era Blacky, sincer, te-aş fi crezut. E ciudat să descopăr ce simţi cu adevărat. Pari a fi o altă persoană.
Ochii aurii ai lui Blacky urmăreau puful roşu şi umblător al Mirelei. Odată uscată, Mirela-Bella, caine  pomeranianBella crescuse dublu în mărime. Era creaţă şi avea o blană cu mult volum. Faţa mică se termina într-un bot rotund cu un năsuc negru. Avea ochii ca două perle trecute prin smoală. Urechile mici ca de ursuleţ stăteau în vârful capului ca o coroniţă. Avea un piept umflat şi ridicat, iar coada imensă de puf stătea în permanenţă în sus. De când s-a unit spiritual cu Mirela a prins mai mult curaj şi îndrăzneală.
-Fă-ţi spirimalul să tacă, Mirela, o certă Cristian care a auzit toată conversaţia. Toată lumea se uită la ea.
-Se uită pentru că Bella e o frumuseţe care comunică. Ce nu e în regulă cu asta?
Pe Cristian începea să-l eneveze situaţia. Niciodată nu a avut o părere strălucită despre roşcate. El considera că toate sunt la fel: neobrăzate şi nesuferite. Dublu „n”. Necaz la pătrat.
-Oricum, mă mir că te asemeni cu un câine, Corina, spuse Mirela. Credeam că ei nu au nevoie să fie apăraţi de un lup singuratic.
Blacky mârâi nervoasă. Nu s-a ascuns după Corina de frică, ci ca să nu sară peste puful roşu lătrător să-l muşte de urechi. Corina tăcea să nu îi scape o prostie, pentru că Mirela îi era prietenă, dar era în stare să-şi rezolve problemele si cu o palma peste faţă. Sau un pumn.
-Mirela, tu chiar nu o cunoşti, nu-i aşa? Nu ţi-ai dat seama până acum că cea mai bună prietenă a ta e de neoprit când se enervează şi brusc îşi revine când te aşteptai mai puţin? Ai idee de câte ori ai enervat-o tu? Sau chiar faptul că nu ştiai, că pentru tine era învăluită în mister, te făcea să te simţi bine cu ea?
-Corina nu e rea, Cristian, zise Mirela cu jumătate de gură.
-Nu am spus că e! E cea mai calmă şi mai răbdătoare fiinţă pe care am întâlnit-o! Cu partea blândă a câinilor se aseamănă cel mai mult. Se acomodează cu orice situaţie, chiar dacă în sinea ei nu-i convine. Şi ştii ce o deosebeşte de tine? Faptul că e mai inteligentă şi mai carismatică decât vei putea tu să fi vreodată!
Să îl audă pe Cristian luându-i apărarea prin laude era cel mai uimitor lucu pe care l-a văzut până atunci la el. Cu toate astea ceva o făcea să se sperie pentru că a realizat că exista o persoană care o cunoştea la fel de bine cum se ştia ea.
-Cristian, nici tu nu eşti asa cum te ştiam! Pe toţi ne cunoşti atât de bine sau doar pe Corina?
-Încetaţi amândoi! spuse Corina. Vă certaţi degeaba! În timpul acesta am fi putut cumpăra o baghetă, dar noi ce am facut? Am stat în mijlocul drumului, încurcând un bulevard întreg! Nu mai am mult timp la dispoziţie aşa că ar fi bine să mergem la baghete acum.
Mirela se uită la ea, simţind din nou că o invidează. Corina nu a fost niciodată conştientă de frumuseţea ei. Ea se considera normală, dar Mirela tot timpul a văzut-o cu alţi ochi şi ştia că nu e singura geloasă pe înfăţişarea ei. Era înaltă, cu părul lung până in talie, cu bucle în lungime, negru natural, contrastat de pielea albă, perfectă. Ochii albaştri-argintii arătau uimitor sub sprâncenele negre, subţiri. Buzele pline rozalii ascundeau dinţi de un alb orbitor. Nici măcar nu se chinuia să îşi menţină corpul de invidiat care nu era anormal de slab, ci pur şi simplu perfect.
I-se parea absolut normal ca şi lui Cristian să îi placă de Corina. Se întreba doar când urma să se întâmple. Uitându-se atent s-a gândit că el era probabil versiunea masculină a prietenei sale. Era cu un cap mai înalt decât eu, ochii albaştri, pielea la fel de anormal de albă şi perfectă, iar părul negru-cărbune, drept, până la umeri. Începând să-şi răscolească prin amintiri s-a gândit că probabil Corina era motivul pentru care el se antrena în fiecare dimineaţă. Îi veni să le spună cât de proşti erau că nu vedeau ceva ce era atât de evident, dar se abţinu pentru prima oară în viaţa ei. Îi va lăsa să descopere singuri. Acum, avea ceva mai important de care trebuia să se ocupe: ea însăşi.
Au intrat în magazinul de baghete şi au ieşit în mai puţin de un sfert de oră. Dacă Corina trebuia să plece, atunci era momentul. Au pornit toţi trei în căutarea lui Sorin şi a Nicoletei, ceea ce nu trebuia să dureze mult pentru ca îl chemau.
În timp ce alerga, Corina îşi studia pe furiş bagheta. Avea în vârf o pietricică ascuţită şi albă de cristal ce împrăștia în lumină o rază de aceeaşi culoare. O altă piatră rotundă, piatra lunii, domnea în mijlocul baghetei. Lemnul de trandafir avea sculptat pe el frunze frumoase de viţa-de vie, care se învârteau peste tot.

Partea a V-a

 
          -Urcă-te în spatele meu, îi spuse Cristian, iar ea l-a ascultat tăcută.
          Cele două aripi ale lui zvâcniră brusc şi s-au înălţat în aer. Vedea acum mai bine ca niciodată cât de diferite erau aripile zânelor de cele ale zburătorilor. Singura lor pereche acoperită de pene albe îi făcea să semene cu îngerii. Aripile lor puteau face mai multe mişcări decât cele patru ale zânelor. Dacă ar fi avut şi ea aripi de pasăre în locul celor de fluture ar fi putut zbura acum şi ar fi avut mai puţine zgârieturi. Cele ale zânelor erau frumoase, feminine, dar ale zburătorilor mult mai puternice, masculine. Uneori era nedrept.
20120430205154!Adam_Gregory          Totuşi, dacă ar fi putut zbura nu s-ar fi aflat în acele clipe în spatele lui Cristian. Era conştientă de prezenţa sa mai mult decât a fost în întreaga viaţă. Deşi nu era sigură, simţea că şi el era la fel. Probabil că erau doar gândurile ei care vroiau ca el să simtă ceea ce simţea ea. Nu era normal, ei erau ca doi fraţi. Având în vedere că se cunoşteau reciproc atât de bine încât puteau să îşi intuiască gândurile doar când se vedeau, erau prieteni foarte buni. Doar atât. Oare părul lui negru tot timpul a strălucit aşa de frumos în razele soarelui? Cum de nu a observat până acum că penele de pe aripile lui erau uşor dantelate? Şi ochii… în special ochii… albaştri, glaciari, dar totuşi cu o privire înflăcărată, conducătoare…
          O răsuflare caldă în ceafă i-a distras atenţia.
          -Luno, las-o în pace! îi spuse Cristian spirimalului său.
          Lupul îi mirosea parfumul de iasomie de pe gât. La comanda stăpânului său a zburat încet înainte, pentru a ajunge în faţă. Când a trecut pe langă ea, Corina recunoscu privirea lui Cristian în ochii animalului. Aşa era la toate spirimalele sau Cristian o urmărea prin Luno? Gândindu-se că orice era posibil, începu să se înroşească.
          -Eşti bine, Corina? o întrebă Nicoleta. Eşti mai roşie decât părul Mirelei.
          -E din vina spirimalului acela, zise repede Mirela. Nu înteleg cum de e legal să lase zburătorii cu animale atât de mari în casă.
          -Parcă văd că tu o să te potriveşti cu un chiuaua la cum gândeşti, se apără Cristian.
          Corina se uită fricoasă la ceilalţi, îngrozită la gândul că ei ar fi putut să vadă în privirea ei ceea ce gândea. Şi-a dat seama că nu numai Luno o urmărea, ci şi Sorin. I-a citit gândurile. Şi continua să i-le citească. Fiind descoperit, băiatul a întors repede capul, dar era prea târziu. Corina l-a văzut. Nu avea de gând să îl certe, ci să îi spună că ar fi spre binele lui să nu îi zică lui Cristian sau altcuiva. Era copil bun şi îl cunoştea suficient de bine încât să îşi dea seama că el va veni singur la ea să îşi ceară scuze. Cu coada ochiului l-a văzut cum aproba încet din cap. Apoi privirea lui s-a îndreptat spre Cristian, iar apoi din nou spre ea. Ce însemna asta? Îl vedea cum se fâstâcea şi nu ştia cum să o lămurească fără ca ceilalţi să îl vadă. În sinea lui se întrebă dacă era bine să o lase să afle. Cum nu avea nicio şansă să îi spună, o anunţă din priviri că îi va zice când vor ajunge jos.
          Cei cinci zburau peste acoperișurile sub formă de floare de crin, prin pădurea ce acoperea oraşul, salutând în grabă pe cine cunoșteau. Provocarea cea mai mare era atunci când se loveau nas în nas cu un pegas. Acesta trebuia ocolit, dar cu mare atenţie din cauză că aripile lui enorme loveau în toate direcţiile.
          Într-un sfârșit, au ajuns în centru. Clădirile erau mai înalte decât în oricare alt loc din oraş. Acoperișurile erau acoperite cu ţigle, dar toate clădirile erau de sticlă sau cristal, semănând cu niște sculpturi de gheaţă foarte frumoase. Străzile pietruite erau albe fără fir de praf, ca în alte zone ale Sarmisegetuzei. Primăria era cea mai înaltă  construcţie și semăna cu o piramidă cu baza un dreptunghi. Acoperișul ajungea până jos, pe pămant și, deși era de cristal alb, nu era acoperit nici de ţigle nici de flori. Tocul ușilor și al geamurilor, dar și balcoanele erau toate de lemn de abanos. Ușile de la intrare erau duble și mereu larg deschise pentru că era cea mai circulaltă Instituţie din oraș.
          Pe ei nu îi interesa Primăria, pentru că avea multă treabă pe o altă stradă. Au cotit și au ajuns pe un bulevard cu case ce atrăgeau privirile prin culoarea sticlei din care erau făcute. Toate adăposteau o mulţime de magazine şi cafenele. Ferestrele lor erau împânzite de reclame luminoase, iar deasupra uşilor statea scris numele fiecărui magazin. Multe erau cu manuale, ghiozdane sau rechizite dar unele erau cu dulciuri, îngheţată sau chiar restaurante.
          Mulţimea de zburători şi zânele făcea larmă, ducând plase şi sacoșe grele din magazin în magazin. Unii copii încercau să-şi ducă părinţii la cofetări, dar aceștia îi trăgeau înapoi în magazinele școlare.
 TR-HARRY         Cel mai apropiat de cei cinci era ”Scrierile scriitorilor”. Pe ușa acestuia scria caligrafic: ”Manuale pentru toate clasele”. Casa era una din cele mai vechi, dar încă era minunată.
          -Va trebui să-mi iau de aici toate manualele, murmură pentru sine Mirela.
          -Întâi mergem la magazinul de animale, îi spuse Cristian, auzind-o.
             Casa din dreapta adăpostea un magazin în care, din câte îşi dădea Corina seama, zburau peniţe şi călimări de cerneală. Pe ușa acestuia era o plăcuţă cu scris citeţ: ”Pene de cerneală”. S-a apropiat de ferestra plină de afișe albastre şi mov, citind ceea ce scria pe cel mai mare dintre ele:„Condeie autoscriitoare ! Stilouri ce îşi transformă culoarea! Călimara cu cerneală ce îşi schimbă culoarea după starea de spirit! Creioane cu cerneală! Creioane autoscriitoare! Toate la un preţ de neegalat! Grăbiţi-vă! Ofertă limitată!”
          Pe ușa magazinului din stânga celui de manuale era  o baghetă pe care scria strălucitor:” Baghetele lui Iosif”, şi dedesubt o imagine mișcătoare a unei alte baghete din care ieșea un praf purpuriu ce zbura în spirale. Casa era joasă și părea micuţă, dar putea paria că era foarte spaţioasă. Avea ferestre mici şi dreptunghiulare, neînsoţite de vreun afiș luminos. Acoperișul casei era ascuţit, înclinat spre dreapta şi cu baza denivelată, în valuri.
          Întorcând-şi privirea în spate, Corina a văzut un magazin plin de culoare şi lumină. Casa pătrată era din sticlă și marmură roz șters, cu acoperiș crem, rotund, cu ochiuri specifice caselor săsești. Pe ușă şi pe ferestre erau afișe în toate nuanţele de roz şi violet. O plăcuţă roz bombon avea scris : „Delia-spirimale pentru toţi”. În sfârşit! Momentul pe care l-a aşteptat de când era mică sosea.
          Sorin o trase de mânecă pentru a-i atrage atenţia. Uitându-se repede la ceilalţi, a văzut-o pe Mirela că îşi cercetează lista şi căuta magazine, cu Nicoleta lângă ea, ajuntând-o. Cristian şi Luno se uitau prin mulţime, probabil căutand-o pe mama ei.
          -Vroiam să îţi zic ceva, şopti Sorin. Ştii, el…
295729_420579351330015_750934262_n          -Am văzut-o pe Doamna Elena, îi anunţă Cristian. A intrat la magazinul cu genţi şi ghiozdane. Sorin, Nicoleta, duceţi-vă până nu iese. Încercaţi să nu vă faceţi simţită prezenţa. Noi intrăm la spirimale.
          -Aveţi grijă la Flafy, îi atenţionă Corina. În caz că vă prinde prefăceţi-vă că sunteţi la cumpărături.
          Cei doi au aprobat şi au plecat în fugă, strecurându-se printre ceilalţi.
          -Păcat, zise Corina.
          A trebuit să plece chiar când vroia să îi spună ceva suficient de important încât să nu afle ceilalţi. Ceva despre Cristian.
          -Ce păcat? o întrebă Mirela.
          -Ah… Faptul că nu stau şi ei cu noi, zise Corina încercând să îşi repare greşeala.
          Încercă să evite privirea întrebătoare a lui Cristian, prefăcându-se fascinată de magazinul de spirimale. Ştia că el a simţit-o că minte şi se întrebă de ce. Ei bine, nu va afla.
          Au intrat toţi trei înăuntru, cu Luno în urma lor.