Arhive pe etichete: Madeline

Partea a V-a

debby-ryan-jessie-disney-previewCatharina privea îngrozită. O bătea pe spate, încercând să-şi aducă aminte de technicile de prim-ajutor pe care le ştia de la mama ei, dar avea groaznicul sentiment că-i făcea mai mult rău.

-Fă-te bine, fă-te bine

Şi nu râde de mine!

Mult noroc şi viaţă lungă,

Eu vreau să-ţi ajungă!

          A rostit cuvintele aducându-şi aminte de primele momente în care s-au cunoscut. Clipa în care s-a hotărât să se împrietenească cu fata frumoasă de alături. Era aproape imposibil să nu fie puţin invidioasă, dar orice sentiment răutăcios a fost înlocuit de bucurie când a reuşit să o cunoască. Din ce-i povestea părea a fi o zână de toată admiraţia, cu o mamă iubitoare şi nişte prieteni pe care oricine şi i-ar dori. Cu toate astea ea putea să o vadă altcumva. Părea liberă şi puternică. Ca un vultur ce a fost închis un timp în cuşcă. Nu se îndoia că era în stare să facă orice îşi propunea. Părea Atena în persoană când s-a dus să îi domolească pe cei doi vrăjitori, absolut imprevizibili din fire. Nu i-a fost frică că ce-i doi şi-ar putea descărca nervii pe ea. Probabil că nici nu s-a gândit la posibilitatea asta. Spre diferenţă de ea şi Madeline, Corina a avut un singur moment de ezitare, atunci când i-a văzut şi i-a auzit. Acum că se gândea mai bine, nici măcar nu a fost o ezitare, ci pur şi simplu a stat şi a încercat să înţeleagă motivul certei. Până şi aventura nebuna din copac Corina părea să o considere ca pe o provocare. Pentru o zână, Corina era prea greu de aticipat.

Ţinea mâna dreaptă ridicată şi îndreptată spre prietena ei, strângând bagheta din lemn de scoruș cu pietre de tanzanit şi acvamalin, chiar dacă Farmecul s-a terminat.

Corina respira din nou. S-a terminat. Chinul şi groaza… s-au terminat.

-M-ai salvat!

-Nu am făcut prea multe…

Si-a lăsat mâna dreaptă lângă corp, ţinând înca strâns bagheta.

-Ba da! M-ai salvat. Ȋnseamnă foarte mult pentru mine.

* * *

          Irina răsuflă ușurată. Totul a revenit la normal. Avea dureri în dreptul coastelor, dar în rest era bine. Nu înţelegea ce s-a întâmplat, dar s-a hotărât să nu spună nimanui despre asta. Nici măcar tatălui ei care s-ar fi îngrijorat degeaba. Ultima oară a vorbit cu el ziua trecută, înainte să se hotărască să plece afară. Şi-a amintit cuvintele lui: Nu face nimic necugetat! Fă-ne mândrii de tine! Nu, cu siguranţă nu va spune nimănui despre asta. Ar atrage atenţia prea mult, într-un mod nefavorabil. Nu voia să pară neajutorată în ochii celorlalţi.

Când ploaia s-a oprit, se grăbi să iasă afară cât mai repede. Nu vrea să mai piardă timpul locul în care a avut acea criză inexplicabilă.

Peisajul din ziua trecuta părea că a primit acum mai multă culoare. Totul era ud și strălucea în puţinele razele care se strecurau printre copaci. Felinarul şi simbolurile de pe uşi au dispărut peste noapte. Se uită mirată în locurile în care toate se aflau cu o zi în urmă şi spera să nu fi fost doar o închipuire.

-Irina! Ai auzit ce…? Dar ce-ai păţit?

931398_522014121180199_1442975820_nHanna tocmai ieşea din cabana sa. Ţinea în mâini o pisică portocalie cu pete albe şi blăniţă pufoasă. Ochii ei albaştri de culoarea cerului o cercetau curioşi, făcând-o pe Irina să se simtă incomod.

-Ce ai păţit? întrebă fata din nou.

-Nimic, sunt bine. Ce ziceai să aud?

-Ah, da. Am vorbit ziua trecută cu Madeline Nadeau. O cunoşti?

-Mi-e cunoscut numele, dar nu o ştiu.

-Este o zână din Canada. E adevărat ca v-aţi văzut în timpul călătoriei? Zicea că s-a împrietenit cu o colegă, o zână ce arată aproape identic cu tine. Poate o ştii… Ȋnaltă, cam ca tine, cu părul negru şi ochii albaştri-arginti… Ȋn fine, astea ar fi cam singurele diferenţe. Ea a văzut-o de aproape. Eu doar în treacăt. Ȋţi mai aminteşti? Când ne-am cunoscut ţi-am zis că te-am mai văzut şi tu ai negat. Nu ştiam că sunteţi două persoane diferite. Asemănarea e chiar incredibilă, deşi, probabil, dacă aţi sta una lângă alta nu aţi semăna prea mult pentru că micile diferenţe pot părea imense.

Irina încă se străduia să-şi amintească cine era Madeline. Madeline… Madeline… Ah, da! Era zână pe care a văzut-o deasupra oceanului în caleaşca trasă de pegaşi. Dar nu doar atunci a văzut-o, ci şi ziua trecută când  … când  vorbea cu zână curajoasă! Ea era, zână aceea! Ea trebuia să fie fata care semăna cu ea! O, dacă ar găsi-o! Intuiţia e nu s-a înşelat. Fata aceea avea întradevar ceva special, dar niciodată nu s-ar fi aşteptat la aşa ceva.

-Vreo fană obsedată, zise Hanna.

Dacă era aşa atunci îi va fi mai uşor să se împrietenească cu ea. Vor avea subiecte de discuţie. Dar… dacă îşi pierdea firea? Dacă va fi genul care să o întrebe dacă e adevarat ce scrie acolo şi dincolo? Ura persoanele acelea. Nu o va lăsa şi pe ea să fie aşa! Trebuia ca asta să înceteze imediat! Ȋn plus, era periculos să arate ca ea. S-ar fi putut da drept ea şi să facă lucruri pe care ea nu le-ar face niciodată.

Din câte se părea, adorarea asta dura de mult. Atât Hanna cât şi Penelope au afirmat că au văzut-o pe Via Fortuna. Uf! Oare ea de ce nu a văzut-o tot atunci?

-Trebuie să o gasim! îi spuse ea Hannei şi imediat amândouă au pornit spre centrul administrativ al oraşului. Până la urmă, toate cărările duceau cumva acolo, cel puţin cele pe care au mers cele două prietene.

Entuziasmul a început să le scadă când au realizat adevărata problemă. Oraşul, deşi era mai mult un sat, tot era suficient de mare încât două persoane să nu se întâlnească. Furia creştea. Cum îndrăznea zâna aceea să îi copieze înfăţişarea? Şi totuşi… o putea ierta, dacă se dovedea a fi persoana care spera Irina să fie. Genul de prietenă de care avea nevoie. Probabil prima prietenă adevărată. Abia acum îşi dădea seama cât de mult îi lipseau lucrurile elementare pe care aproape oricine altcineva le avea înafară de ea… O mamă, o prietenă adevărată, o familie în care să domneasca iubirea, nu respecul. Ceilalţi spuneau că are o viaţă perfectă pentru că era frumoasă, populară şi făcea parte dintr-o familie bogată. Cât timp nu avea ce îşi dorea cu adevărat, viaţa ei nu era perfectă.

Se plimbau de ceva timp când au auzit un sunet prelung, puternic.

-Pare a fi un corn, spuse Hanna în timp ce-şi scotea bagheta din lemn de castan cu pietre de safir şi ametist.

Dar atunci a văzut-o. Era în faţa unui magazin de dulciuri, cu încă o zână mai scundă cu părul arămiu. Amândouă priveau curioase spre zona de unde s-a auzit sunetul. Bruneta părea gata să-şi deschidă aripile şi să zboare într-acolo. Ȋn mod vizibil, cealaltă ezită. Irina nu ştia cât mai putea şovăiala zânei mai scunde să o împiedice pe cea pe care o căuta de a-şi lua zborul, aşa că trebuia să profite chiar acum de ocazie.

Mistica

Anunțuri