Arhive pe etichete: Madame Lo

Partea a V-a

Printesa continua sa-si tina capul in maini si sa-l clatine in semn de negare. Intunecimea camerei ii crea umbre pe chip, imbatranind-o. Cearcanele ei si ochii rosii de nesomn o urateau in mod considerabil. Daca nu ar fi stiut toti ca era din cauza lui Aylin, cu siguranta Puterea ei ar fi fost pusa sub semnul intrebarii. Dar acum expresia ei reflecta durerea sufleteasca. Obrajii erau impietriti sub forma tristetii si ar fi durut-o daca ar fi incercat sa schiteze un zambet. Parul lung si ciufulit isi pierduse din stralucire. Daca nu ar fi fost rugata de mii de ori de Lordul Viktor, sufletul ei, cel pe care il iubea nespus de mult, probabil ca nici nu ar mai fi mancat doar pentru a sta mai mult timp cu Aylin.

Tot timpul a incercat sa ascunda faptul ca el insemna pentru ea mai mult decat un Nobil oarecare de la Curte, desi nu era o actrita prea buna. Toti cei care aveau ochi sa vada si-au dat seama de stentimetele lor reciproce. Il iubea prea mult ca sa ii puna viata in pericol. Nu erau timpuri pasnice pentru ca el sa poata fi recunoscut oficial de toti spusii ei ca un Conducator.

Beauregarde TitaniaDar ea nu va mai fi la fel nicodata. Cea mai buna prietena a ei murea in mainile sale. Viata ei atarna de un fir de ata pe care ea l-ar fi apucat si ar fi salvat-o daca ar fi avut cum. Dar nu mai stia ce sa faca. Era disperata si ii venea sa urle de neputinta. De cand se stia nu a plans la moartea cuiva. Pe mama ei a iubit-o si a admirat-o ca oricare alt copil. Isi aducea aminte si acum cum a ascultat de poruncile ei, chiar si cand avea 24 de ani. Cat de mult timp a trecut de atunci… avea mintea unei copile jucause, fara griji, nepasatoare la treburile altora atunci cand a urcat pe tron. Fugea si dansa prin curte alaturi de Aylin chiar daca o vedea toata lumea, dar ei nu-i pasa. Stia ca nu se vor opune pentru ca ea era mult iubita Printesa, iar parintii ei erau exceptionali si ea era sange din sangele lor. Din cauza comportamentului ei copilaresc multi Lorzi s-au intrebat daca este bine sa lase grijile regatului in mainile unei domnisoare imature.

Bineinteles ca s-a intristat la moartea mamei sale, dar nu a avut timp sa planga. Problemele regatului au venit peste ea ca o avalansa si nu mai avea timp sa se gandeasca la altceva. Dupa un timp s-a impacat cu situatia. Pe tatal ei il urase pentru ca a abandonat-o cand avea cea mai multa nevoie de el. Moatea lui nu a fost ceva neasteptat si era pregatita moral sa accepte si asta. A avut nevoie de tot sprijinul lui cand s-a intrunit Consiliul sa hotarasca daca ea era demna de rangul de Printesa Conducatoare. Cu prea multa truda i-a convis sa ii acorde o sansa. Ea, Printesa, a fost nevoita sa se roage de Nobili si sa isi calce pe onoare pentru a lua ceea ce ii apartinea de drept. Era de neaccepat! O, cat de mult l-a urat atunci! O singura vorba a lui in favoarea ei si nu mai era nevoie sa se injoseasca. Dar el nu a zis nimic, inchis in camerele lui. Cu timpul le-a dovedit Nobililor ca isi merita functia. S-a maturizat in doar cateva luni, preocupata numai de munca ei. Ajutata de Aylin, vesnica Aylin, care a fost mereu acolo pentru ea.

Beauregarde Iolanda-3Aylin era un inger intre ingeri. A ajutat-o in primele luni de domnie, spunandu-i cum procedau parintii ei, cum actionau, cum gandeau unele probleme si cum le gaseau raspunsul atunci cand ea nu-si amintea. A fost cea care a facut-o sa uite de toate grijile, spunand ca in ea poate avea incredere si a jurat sa o asculte, sa isi uite vechia viata si sa porneasca impreuna intr-un nou inceput. Tot ea a fost cea care si-a dat seama de sentimentele ei pentru Viktor si a incurajat-o asa cum ar fi facut cea mai buna prietena. Pe ei doi Iolanda a hotarat sa ii lase neschimbati, pentru a trai impreuna cu ea cele doua decenii de domnie. I-a cerut mamei sale sa ii lege de ea cu mult inainte ca Regina sa moara, dar au fost avertizati sa aibe mare grija de vietile lor, care in urma legaturii ii afecta pe toti trei, pentru ca ei erau instabili si mult mai fragili, neavand sangele regal care sa ii protejeze in fata timpului.

Acum se intampla exact ceea ce frica. Aylin murea, fiind slabita si de trecerea anilor. Inima ei a fost obligata sa bata mai mult decat ar fi trebuit. Daca ar fi fost mai tanara, mai puternica, poate supravietuia acum. Dar era prea tarziu. Din cauza ei, prietena sa cea mai buna murea.

-Lady Aylin, te rog si eu! spuse Hanna. Rezista pana dimineata!

-Dar ce e asa de important dimineata, dragele mele? Ce mai conteaza? Acum sau mai incolo, e acelasi lucru. Chiar daca Puterea Regenerarii a lui Galiope m-a ajutat mai devreme, a fost pentu un timp foarte scurt. Trebuie sa intelegeti si sa acceptati! Eu ma bucur sa va am pe toti aici langa mine.

-Nu! Nu se poate! Incercati din nou! ii zise Corina lui Lady Galiope.

-E prea periculos, zise repede Madame Lo. E prea fragila pentru inca o Regenerare. A suferit prea multe pana acum.

-Dar trebuie sa faceti ceva!

-Nu avem ce, ii explica Lady Galiope si din vocea ei se intelegea ca nu era deloc impacata cu gandul acesta, de parca ceva sau cineva ar fi oprit-o.Trebuie sa intelegi ca timpul poate vindeca unele rani.

-Aylin e puternica, ii spuse Printesa meditand, dar are nevoie de o lumina binefacatoare.

Anunțuri

Partea a V-a

A asteptat cu sufletul la gura pana cand cererea i-a fost acceptat. Imediat dupa, a fost scanata, iar apoi imaginea lui Cristian a aparut din nou stand langa ea, pe pat. In realitate el statea pe hamacul pe care il avea in curte, dar din fericire holograma lui a omis acest detaliu. Il putea vedea stand acolo, privind-o cu acelasi zambet stramb si cu aceiasi ochi care o linisteau de fiecare data cand  statea langa el. De acesta data ea era departe, foarte departe, iar ochii lui nu si-au mai facut efectul pentru ca ea a izbucnit in plans. De ce a acceptat inviatia? De ce a vrut atat de mult sa o cunoasca pe Printesa si sa mearga la Colegiul Lug? Ar fi putut sta mai mult timp cu el, cu Nicoleta, Mirela si Sorin, iar apoi sa mearga la Bonaventura.

-Hei! Ce s-a intamplat? zise el socat, vazand-o plangand pentru prima oara.

tumblr_m395fbwtkw1r4ub49o1_500       -Nimic. Adica… multe. Prea multe. Vreau sa ma intorc! Vreau ca viata mea sa redevina asa cum a fost inainte sa plec. M-am schimbat, Cristian! Nu ma mai recunosc si mi-e frica. Foarte frica. Sunt atat de multe responsabilitati si nu le mai suport. Ea se bazeaza pe mine ca voi reusi cumva sa scot totul la capat, ca voi avea grija de ea si o voi proteja. Nici macar nu ma cunoaste! Inafara de asta mai e si Profesoara care trebuie sa supravietuiasca! Cum sa moara? Cum?

S-a vazut pe fata lui ca nu a inteles nimic, dar nu a putut sa mai tina in ea toate gandurile. Asta era doar o mica parte, pentru ca stia ca acum va trebui sa-l lamureasca.

-Corina, linisteste-te! Sunt langa tine, chiar daca nu si fizic. Totul o sa fie bine!

-Era mai simplu daca erai si tu aici.

Ofta, si chiar daca nu il putea vedea din cauza lacrimilor, putea sa jure ca privirea lui s-a induiosat.

-Ce e atat de grav? Are legatura cu fata aceea? Corina, mie poti sa-mi spui!

Avea nevoie de asta. Avea nevoie sa spuna cu voce tare tot ceea ce simtea si ceea ce gandea. Voia sfatul lui si stia ca el o va ajuta. Asa facea tot timpul. S-a pregatit sa-i spuna, dar din nou, usa camerei ei s-a deschis, intrerupand-o.

-Imi pare rau, dar trebuie sa vii! Avem nevoie de ajutor.

Irina era cea care a intrat in camera sa o chieme. S-a oprit in cadrul usii in momentul in care o raza a atintit-o in frunte, iar apoi a inceput sa coboare pana la talpi. Apoi a vazut holograma baiatului pe care nu-l cunostea si care o privea intr-un mod curios. Cine era el? Nu l-a vazut pana acum in gandurile Corinei.

-Scuze! zise ea, dandu-si seama ca i-a intrerupt. Nu stiam ca… aaa…

Privirea lui se plimba de la una la alta, cu o expresie socata.

-Ea e sora mea, ii explica Corina. E vrajitoare si locuieste cu tata.

-Eu doar o sa… aaa… plec, zise Irina, incercand sa se retraga.

-Stai. Vin si eu. Imi pare rau, Cristian, iti voi explica mai incolo. Te rog, promite-mi ca nu spui nimanui nimic pana nu aflii totul. Transmite-i salutarile mele mamei.

Dupa ce el i-a promis si-au luat la revedere, iar Corina si-a urmat in tacere sora pe coridor. La problemele ei s-a mai adugat inca una de care trebuia sa se ocupe. Cum sa ii explice Irinei cine era Cristian si cum sa ii explice lui cine era sora ei, avand in vedere ca nici ea nu stia?

-Deci? intreba Irina cu o privirea curioasa si un zambet larg pe chip.

-Este cel mai bun prieten al meu. Voiam sa stiu ce s-a mai intamplat acasa.

Irina accepta explicatia, char daca simtea prin legatura lor ca a fost mintita. O stia pe sora ei doar de o zi. Era normal sa nu-si spuna chiar totul. Insa nu stia ca sora ei a ascuns adevaratul motiv tot pentru a o proteja pe ea. Corina nu voia ca geamana ei sa stie ca a avut un moment de slabiciune si a cedat. Prin ochii Irinei ea parea o zeita nemiloasa care nu era afectata de nimic. Ea era acum acel suport moral si fizic de care sora ei a avut nevoie toata viata. Nu putea sa-i strice bucuria de a o avea, stricandu-si propria imagine. Stia cat de mult se baza Irina pe ea, chiar daca nu i-a spus si nici nu s-a gandit la asta. Pur si simplu simtea ca e de datoria ei de sora sa aibe grija de ea. Zburatorii erau numiti de oameni ingeri pazitori. De ce nu ar fi si ea unul?

Cand au intrat in camera Irinei, a vazut-o pe Hanna amestecand de zor intr-un pahar maricel de sticla. Subantanta din interior era de un albastru deschis si limpede, ce scotea aburi sub forma de norisori. Din el pornea un tub subtire si rasucit cu bucle mari, care facea legatura cu o sticluta mica si umflata. In ea era un lichid auriu ce curgea prin tub in paharul mare de sticla.

-Ce faci aici? o intreba Corina.

Potions 005         -Amestec Esenta de albastrele pisate cu Topitura de pudra de unicorn. Apoi o sa o tinem la fiert 48 de ore, iar dupa aceea va trebui sa ii punem si celelalte ingrediente. Lacrimile de pheonix trebuie sa se topeasca timp de 3 ore, iar apoi boabele de ienupar trebuie stoarse si amestecate in continuu timp de 20 de minute pentru a nu se intari.

-Pai, macar stii ce faci, zise Corina care nu intelese nimic.

-Nu chiar. Irina a fost cea care ne-a explicat ce sa facem.

Catharina statea pe pat, cu capul sprijinit de Sonny. Parea plictisita si putin adormita, mutandu-si privirea prin camera, dar in sinea ei era bucuroasa ca Irina nu a pus-o sa faca nimic. Cel putin, nu inca. Pentru ea Leacurile si celelalte Potiuni erau un mister. Cum puteau cateva lucruri atat de simple sa salveze o viata?

-O, nu! exclama ea cand a privit spre ceasul sub forma de soare. Pranzul! Am intarziat!

Grabite toate, nedorind sa fie suspectate de Printesa sau Lady Galiope, au inceput sa alerge prin camera ca albinele, ascunzand ingredientele si ceea ce au reusit sa faca din Leac.

-Hanna, lasa-ma pe mine sa amestec si du-te tu jos cu celelalte, zise Irina cand singurul lucru ramas la vedere era complexul care amesteca Esenta de albastrele cu Topitura de pudra de unicorn. Nu mai e mult, dar stiu cum sa grabesc procesul. Vin si eu cand e gata.

Ca o furtuna cele trei fete au iesit din camera, fugind apoi pe coridor si sarind peste mai multe trepte pe scari. Nu s-au oprit pana nu au ajuns in fata usii Salii de Mese, unde au stat putin sa-si controleze respiratiile inainte sa intre.

Inauntru era liniste deplina. Toti Lorzii si toate Domnitele stateau la mese si le priveau cu ochi cercetatori, facandu-le sase simta incomod. Bucate din cele mai alese mancaruri se aflau pe mesele lor, desigur langa vinuri asortate, vechi de cel putin zece ani. Printesa statea la obisnuita ei masa, cea de pe podium. Langa ea statea Lady Galiope si la invitatia Conducatoarei se alaturase si Madame Lo. Singura care parea ca lipseste era Lady Aylin.

-Dragele mele, exclama Iolanda rupand tacerea stanjenitoare, stati aici, alaturi de noi!

Au strabatut intreaga sala sub privirile atente ale mesenilor, simtind cum se inrosesc toate trei.

-Ne scuzati ca am intarziat, Maiestate.

-Nicio problema! spuse Printesa cu un zambet prea larg ca sa fie fie real.

Ca prin Farmec, toti mesenii au revenit la discutiile lor, zdranganind tacamurile si paharele. Vazand ca Printesa le-a iertat, nu mai era nimic interesant la masa de pe podium.

-Unde ati lasat-o pe Irina?

-Este in Biblioteca, minti Corina. Cauta carti despre familia ei. Maiestate, Lady Aylin este bine?

-Sa fiu sincera cu voi, nu. Va mai rezista putin, dar mai mult de o saptamana nu credem ca e posibil.

-Voi ce ati facut toata ziua? le intreba Lady Galiope cercetatoare. Nu v-am vazut deloc.

-Am fost la Biblioteca, spuse Hanna repede. Irina ne-a spus ca va veni si ea in cateva minute. Nu este nicio problema daca mai intarzie putin, nu?

S-au hotarat dintr-o privire ca e mai bine sa nu pomeneasca de camera Irinei. Lady Galiope ar fi putut veni data viitoare in inspectie.

-Nu, nu-i nicio problema, o asigura Printesa. O inteleg perfect.

-De ce nu iesiti pe afara? intreba Domnita suspicioasa. E frumos si senin.

-O sa iesim, Lady Galiope, ii raspunse Corina convingatoare.

-Ah, aproape ca uitam, facu Printesa. Corina, Hanna si Catharina, aceasta este Vindecatoarea Lolina Leacu de la Colegiul Lug.

-O, spuneti-mi Madame Lo, zise aceasta cu o voce mieroasa, asezandu-se mai bine in scaun si privindu-le cu ochii mari si rotunzi pe desupra ochelarilor, de parca abia astepta clipa asta. Totusi, sper sa nu ne intalnim vreodata in Infirmerie!

-Speram si noi, ii raspuse Catharina sincera, gesticuland cu furculita.

-Deci, e adevarat? o intreba Madame Lo pe Corina curioasa foc, mai-mai sa sara de pe scaun. Tu si sora ta sunteti acele gemene? Cele posesoare a legendarelor Puteri magice? Sper din tot sufletul sa fiti Eleve la Colegiul Lug! Oh, daca stau sa ma gandesc nici nu se va pune problema sa nu intrati! Doamna Directoare e formidabila; bineinteles ca va va accepta.

-Daca totul va fi bine, in luna Octombrie va veti duce la Colegiu, le explica Printesa. In weekendul de dupa sosirea voastra va fi Balul Bobocilor. De obicei era mai tarziu, dupa ce aveati timp sa va acomodati… dar au schimbat putin politica scolii…

-Am auzit ca anul acesta va fi Diriginte Profesorul Carl Fermecatus pentru cei din anul intai spuse Madam Lo in timp ce isi taia o bucata prea mare de friptura.

-Da, asa am inteles si eu, spuse Printesa, dar nimic nu e sigur. Este posibil ca Inspectorul Dragomir sa se razgandeasca si sa-i propuna ideea lui Doamnei Intelectualus.

-E posibil, incuviinta Madame Lo. Stiti si Dumneavoastra cata incredere are Doamna Intelectualus in Domnul Inspector.

Vindecatoarea clatina din cap strangand si mai tare buzele ei subtiri, pentru a-si arata dezaprobarea.

-Profesorul Fermecatus ce preda? intreba Catharina curioasa.

Spre mirarea ei, Hanna a fost cea care i-a raspuns

-Preda… Farmece, daca nu ma insel. Din cate am auzit cei ce devin Profesori isi schimba numele reale cu altele din care sa se deduca materia pe care o predau. Mi-se pare destul de util.

-Deci e posibil ca el sa fie Dirigintele noastru? E bun?

-Daca e bun? Oho, Doamnul Fermecatus e un Profesoar cu multi ani de experienta, dar foarte… cum sa spun… impunatoar si respectabil, ii raspunse Madame Lo, sugerand ca era ceva pozitiv. E bun si bland, dar Elevii il vad mereu sever. Desigur, nimic nu e sigur la Colegiul Lug. Am auzit-o pe Doamna Directoare spunandu-i Profesoarei Scrisorica ca a gasit un labirint enorm pe unul din coridoarele de la etajul patru, exact acolo unde credea ca este o fosta sala de clasa. Pe exterior semana, intradevar cu una, dar sa fi vazut interiorul! Era plin de usi care dadeau in alte camere cu un alt labirint! Daca te pierdeai nu mai ieseai curand de acolo! Cel putin asa a zis Doamna Intelectualus. Daca nici ea nu stie secretele Scolii, atunci nu stiu cine ar putea fi acela! Am auzit ca sunt toate scrise in pergamente facute sul si puse in lazi de lemn magic si masiv, undeva prin pivnita, dar e posibil sa fie doar un zvon. Eu una nu am gasit nimic cand ne-am dus sa inspectam! Din cate am inteles in Cancelarie nu le-au gasit nici ceilalti Profesori. Nu prea stiu ce au discutat pentru ca eu m-am grabit sa am grija de coarnele de unicorni! Tocmai imi facuse rost Profesorul Zoomaji de ele si trebuie sa fim rapizi, stiti cum e! Lichidul din corn se evapora destul de repede.

-Dar nu ii doare pe unicorni cand li-se ia cornul? intreba Catharina oripilata.

-Ba da, dar acelea erau cazute. E ca şi cu pielea serpilor. Cand e prea mare cade si creste altul în loc. Veti invata despre ei la Fauna. Profesorul Zoomaji va va preda.

 Hotarata sa nu-si lase friptura sa se raceasca, Madame Lo tacu, iar astfel pranzul se sfarsi in scurt timp. Ingrijorata, chiar daca simtea prin legatura lor ca e bine, Corina a urcat in graba scarile spre camera surorii sale. Celelalte doua au iesit pe pajistea ce ducea spre lac, facand cat mai mult zgomot pentru a le auzi Lady Galiope, in speranta ca aceasta nu va banui ce se intampla cu doua etaje mai sus. 

Partea a IV-a

-Ati reusit! striga Hanna cateva minute mai tarziu, nevenindui sa creada ca o vede pe Irina venind spre ele, plutind gratios prin Biblioteca.

-Ce, te indoiai de noi? intreba aceasta cu un suras larg.

Au povestit repede propriile variante in care au vazut venirea Printesei, Irina le-a anuntat de pregatirile de la etaj, au comentat putin de parca puneau tara la cale, dar apoi, datorita Hannei, au revenit la treburile lor: Leacul si salvarea lui Lady Aylin.

-Eu as zice sa il faca una din voi doua, zise Corina cu grija.

-Si de ce anume? sari Hanna.

-Pai, voi sunteti vrajitoare, nu?

-Corina, doar pentru ca in povestile voastre aparem tot timpul amestecand intr-un ceaun, nu inseamna ca e si adevarat, zise aceasta incruntandu-se. Eu nu cred ca l-as putea face. Desigur, am inteles care sunt etapele, dar una e sa citesti si alta e sa pui in practica. Totusi, cred ca Irina ar trebui sa-l faca. Bineinteles, te ajutam cu tot ce putem, dar gandeste-te: tu ai mai multa experienta. Cred ca l-ai putea tine sub control si ai avea grija sa amesteci la timp.

-Sunt de acord, accepta Corina, nemultumita ca a luat-o Hanna la rost.

-Dar daca fac ceva greşit?

-Nu-i problema! Hanna sta langa tine! Un mic hocus-pocus şi totul va fi bine!

-Nu prea cred ca va merge!

-Irina, tu esti singura care stie cum sa prepare un Leac! zise Hanna exasperata. Matusa ta e Tamaduitoare.

-Mda, e, dar nu are legatura cu mine. Eu nu ma pricep doar la Potiunile de Alchimie!

-Pai da, Potiuni! interveni si Corina. E cam acelasi lucru!

-Ba nu e deloc! Un Leac trebuie sa reactioneze intr-un anumit fel si apoi sa i-l administrezi unei persoane. O Potiune de Alchimie poate avea sau nu un efect, iar apoi incerci sa vezi daca functioneaza pe un obiect sau ceva anume, nu i-l dai unei persoane sa-l bea si sa vezi ce se intampla!

Soimul Catharinei zbura de la locul lui in mijlocul mesei. Irina stia ca prietena lor urmarea discutia prin ochii spirimalului sau. I-a spus inainte sa plece spre Biblioteca cum a reusit sa afle ce se intampla jos, iar acum probabil Catharina s-a hotarat sa incerce si ea. Adevarul e ca le astepta de suficient timp singura in camera Irinei, stand de paza in cazul in care intra cineva din personalul Vilei, sau chiar mai rau.

-Uite vezi, tu stiai asta, noi nu, spuse Corina cu vocea inflacarata pe care simtea ca trebuie sa o foloseasca. Noi nu stim nici macar regulile de baza. Tu macar stii ce sa pui si cand sa pui. Hanna a scris toti pasii pe care trebuie sa ii urmam si probabil a inteles cate ceva. Catharina probabil ar intelege ce citeste, dar eu sunt total pe langa. Bineinteles ca te vom ajuta, dar avem nevoie de tine sa ne coordonezi. Esti singura care stie macar ce trebuie sa faca.

Dianna-gifs-dianna-agron-28110255-460-260 (1)        Irina stia ca sora ei are dreptate. Celelate- cu exceptia Hannei- nu au preparat in viata lor un Amestec simplu, iar un astfel de Leac ar fi fost peste puterea lor. S-a uitat in graba peste copia scrisa de Hanna cu litere mici, ascutite si aplecate spre stanga. Era un Leac greu, dar nu imposibil. Insa dura mult. Poate chiar prea mult.

-Bine, accept, se lasa ea convinsa, simtind cum i-se strange inima la gandul ca isi asuma o responsabilitate. Ar trebui sa mergem. Suntem presate de timp.

Au iesit cu cateva carti si cu spirimalele dupa ele, pornind spre scariile interioare. Au urcat pana la primul etaj unde o lumina rosie si stralucitoare ce acoperea peretii si marmura alba le-a atras atentia. Cu siguranta nu a fost de dimineata acolo.

-Mai bine nu! sopti Hanna cand le-a vazut pe celelalte schimband priviri. Aici stau Lorzii şi Domnitele. Nu avem voie!

Corina o fulgera cu privirea, in timp ce Irina se indrepta deja spre sursa luminii, cu cele doua cateluse-spirimale si soimul Catharinei in urma ei.

-Auzi, tine tu cartile si du-te in camera Irinei. Vom veni si noi in cateva clipe.

Hanna o privi pe Corina cu o expresie jignita si plina de repros. S-a rasucit pe calcaie si a continuat sa urce, cu bratele pline de carti si caiete si cu pisica ei portocalie vargata mergand tantosa in urma ei.

Lumina era si mai puternica pe coridor. Pana si tricoul negru pe care il purta Irina incepea sa fie invaluit in castaniu aprins. Era practic imposibil sa rateze usa intredeschisa a camerei. S-au auzit de acolo mai multe voci ce pareau ca poarta o discutie aprinsa, iar ele s-au apropiat, pasind pe varfuri.

-Si ce ar trebui sa faca Farmecul acesta? intreba una din voci, pe care au recunoscut-o ca fiind Lady Galiope.

-In principiu, ar trebui sa ii amelioreze durerile, ii raspunse o alta voce, a Printesei.

-Nu va faceti griji! Va fi cat se poate de bine.

-E Madame Lo, probabil, spuse Corina incet pentru a lamuri privirea intrebatoare a surorii sale.

Incet, lumina incepea sa dispara, iar culorile reveneau. Pret de cateva secunde niciuna nu a mai putut vedea bine. Aparitia brusca a celorlalte culori si radatiile rosii le-au lasat cu dureri de ochi, dar zana si-a revenit mai repede decat Irina.

megan-fox-gif-Favim.com-444509         In scurtele momente de orbire, Corina s-a incordat la gandul ca cineva ar putea iesi din camera si le-ar prinde spionand, asa ca, chiar daca era inca putin ametita, stia ca la nevoie o va trage pe Irina dupa ea. O avea pe Blacky si stia ca se putea baza si pe Sonny. Tot ce trebuia sa faca era sa aibe suficienta putere pentru a fugi de acolo neauzite.

Din fericire, grijile ei erau inutile. Din camera nu a iesit nimeni si nici nu au fost descoperite. Fiind prima care a scapat de efectele radiatilor rosii, s-a apropiat de deschizatura usii si a privit inauntru.

Cu spatele la ea, de cealalta parte a peretelui, era o femeie durdulie imbracata intr-un halat de laborator alb, intocmai ca cel al oricarui alt Vindecator. Dintr-un buzunar ii iesea bagheta, iar in celalalt avea doua sticlute cu Leacuri. Parul ii era pana la umeri, creţ, aproape alb, dar se putea observa ca in tinerete a fost castaniu. Partea sa stea aplecata peste o masuta de la capatul patului, lucrand cu ceva ce suna a sticla.

Langa ea era Lady Galiope, o tanara cu parul usor buclat si negru, imbracata intr-o rochie lunga, albastra, cu firicele argintii. Nu ii putea vedea chipul, dar stia ca avea forma de inima, iar ochii ei mari, de culoarea marii, priveau spre un pat din care Corina putea vedea doar un colţ. Langa pat era un fotoliu cu model specific unei locuinte regale in care sedea Printesa, tinandu-si capul in maini. Parea nespus de abatuta.

Nu era prea greu sa-si imagineze cine era in pat. Probabil ca aceasta era camera ei. Camera in care Lordul Oscar a adus-o noaptea trecuta. Camera in care Lady Aylin isi pierdea sufletul in fiecare clipa care trecea.

-O poti vedea? intreba Irina.

-Nu, din pacate. Sper sa mai reziste trei zile. Hai, ar trebui sa mergem.

Au plecat cat mai repede de pe hol, foarte emotionate. Nu puteau sa se gandeasca la altceva inafara de importanta Leacului. Daca reuseau, daca totul mergea bine si Lady Aylin mai supravietuia inca 3 zile, s-ar putea sa salveze o viata. Poate chiar mai mult, avand in vedere ca Printesa trebuia sa conduca un Regat si sa organizeze dineul de primire al invitatilor. Nu ar fi fost in stare daca era prea devastata. Dintre ele doar Irina stia adevarata competitie intre Nobili. I-a spus-o odata Profesoara ei de Istorie. Pana si in cel mai bun si mai corect neam exista intotdeauna cineva care dorea sa preia Puterea. Daca cineva o inlatura pe Printesa, adevarata si unica mostenitoare a Regatului, nu doar zanele si zburatorii aveau de suferit ci intreaga planeta.

Chiar daca mai devreme Corina abia astepta sa inceapa Leacul, entuziasmul i-a cedat in fata responsabilitatii. Era deja prea mult. A ascultat gandurile surorii sale si prefera sa nu o fi facut. Nu-i ajungeau problemele ei, acum trebuia sa le infrunte si pe cele ale Pamantului? Avea o duzina de intrebari pentru Irina si cu greu mai astepta sa prinda un moment in care sa poata discuta cu ea. Voia sa stie totul despre ea, despre tatal ei si toata lumea vrajitoreasca. Nu ii mai trebuia si politica. Avea nevoie sa se calmeze, sa uite de toate macar pentru cateva minute.

-Ah, o sa vin si eu imediat, i-a spus Irinei cand au ajuns la bifurcatia coridorului de la ultimul etaj, lasand-o pe aceasta sa mearga doar cu Sonny in camera ei.

A luat-o pe Blacky si au fugit amandoua in camera lor. Prin toate lucrurile ei, care in mod miraculos se aflau la locul lor, in sertare si dulapuri, a cautat halogramul pe care il abandonase mai devreme. Ii era atat de dor de casa…

Partea a VIII-a

Era atat de adancita in ganduri incat nici nu a observat ca Printesa i-sa adresat.

-Ai fost crescuta asa. Esti singura dintre voi patru care stie exact ce ton sa foloseasca si cum sa mi-se adreseze. Nu va suparati, fetelor, nu e nimic gresit in ceea ce faceti, dar la ea este ca si cum as vorbi cu o nobila pe care abia o intalnesc. Ceea ce este perfect adevarat. Te-au invatat toti de mica cum sa te comporti. Bineinteles, bunicii tai au titlul de Baron si Baroneasa. Intr-o zi tu le vei lua locul, asa ca te-au pregatit. Te invata si lectiile administrative?

-Lectii… ? Nu, Maiestate, doar materiile care se predau in Scoala. Am avut Profesori personali.

-Desigur. Ai primit Blazonul?

inelul de la will         Irina i-a aratat inelul de aur cu steluta din pietre galbui, stralucitoare.

-Si Corina l-a primit.

-Chiar asa? intreba Printesa cu adevarat surprinsa. Bravo! Inseamna ca si tu esti demna sa porti numele Brilliant.

Micul dejun s-a terminat în tăcere. Cele doua surori simteau nevoia de a sta de vorba. Aveau atatea sa isi spuna si sa afle, dar Printesa nici de aceasta data nu le-a ocazia. Le-a condus in biblioteca Vilei Beauregarde care se afla la parter, in aceeasi aripa a cladirii cu holul zburatorilor aflat cu doua etaje mai sus. Avea o multime de rafturi inalte pana in tavan, din lemn de stejar masiv. Cartile erau diferite, de toate marimile. Cineva le-a asezat in ordine alfabetica, dupa numele autorului, dar si dupa genul si tipul informatiilor pe care le cuprindeau. Atmosfera era grea, persistand un aer prafuit. In capatul salii era un mic podium pe care se afla un suport inalt de un metru, tot din lemn pe care se afla…

-Cartea Adevarului. Aceasta va poate raspunde la toate felurile de intrebari. Nu e scrisa si nici nu contine vreo informatie sau vreo poza cu ceva anume daca o deschizi fara sa-i spui ceea ce cauti. Daca o intrebi, de exemplu despre Magie, ea se va deschide si va oferi toate informatiile pe care le gaseste si cat mai multe ilustratii. Este in familia mea inca din timpul Antichitatii si se pastreaza foarte bine datorita Magiei.

Fetele o priveau mirate si impresionate. Nu au auzit pana acum de o astfel de carte magica, dar si atat de veche. Daca le-ar fi lasat pe fiecare sa-i puna o singura intrebare, ce anume ar fi vrut sa afle?

Deodata usa mare a bibliotecii s-a deschis larg si inauntru a intrat ca o furtuna Madame Briana, sefa personalului casei. Mergea cu pasii mari si rapizi, straduindu-se sa strabata intreaga biblioteca cat de repede putea fara sa-si rupa tocurile sau sa se impiedice de uniforma ei albastra pal, pentru a ajunge la Printesa. Cand s-a mai apropiat, fetele au putut vedea pe chipul ei o expresie ingrijorata.

-Maiestate…, gafaia batrana domna, … a sosit… Madame Lo si a spus… ca Lady Aylin… nu e deloc bine! … Nu stie cate sanse… sa traiasca… mai are…

Partea a VII-a

A auzit in somn o voce care o chema. S-a trezit, uitandu-se prin camera speriata. Daca erau ielele? Au reusit sa o gaseasca? Cand vederea i s-a mai limpezit s-a lamurit ca era singura in camera ei din Vila familiei Beauregarde. Treptat si-a amintit tot ceea ce s-a intamplat ziua trecuta. Avea prea multe sentimente si tot ce voia era sa adoarma inapoi si sa uite. Pana si Sonny, care s-a trezit odata cu ea, o indemna din priviri sa mai doarma. Deodata, din pacate, si-a dat seama a cui era vocea care a chemat-o.

-Corina…, zise ea in timp ce sarea in picioare.

Daca era in pericol? Of, unde si-a pus bagheta? Ce Vraji de Protectia stia?

Iesi pe hol ca o furtuna, mai-mai sa se izbeasca de o zana mai scunda cu obraji rotunjori si ochii mari, caprui. Pasarea de pe umarul ei a sarit in zbor, speriata de prezenta ei neasteptata.

-Ce…. Corina e bine? o intreba Irina, neintelegand de ce Catharina radea in hohote.

Din fericire, raspunsul i-a venit de la o alta persoana.

-Aici erai! Unde voiai sa te duci asa? Nu ai oglinda in camera? reusi Corina sa intrebe inainte sa inceapa si ea sa rada.

-Ba da, raspunse vrajitoarea putin suparata. Veneam la tine. Am crezut ca m-ai chemat si ca ai probleme.

-Nu te-am chemat. Adica… dar nu, lasa, nu se poate. Oricum, ar trebui sa o gasim pe Printesa. Poate e amabila sa ne spuna ce s-a intamplat cu Lady Aylin, zise Corina, strambandu-se cand a spus „amabila”. Inca nu a uitat cat a suferit familia ei, mama ei, din vina Printesei. 

scarlett-johansson-hairAu luat-o si pe Hanna, care se chinuia sa isi aranjeze parul ei scurt cat mai drept. Dupa parerea Corinei tunsoarea era mult prea scurta pentru gusturile ei, dar trebuia sa recunoasca ca pe vrajitoare o avantaja. Parul ei blond, mult mai sters la culoare decat cel al Irinei, era mai lung in fata, ajungand putin sub linia barbiei si se scurta cu cat se apropia mai mult de ceafa. Avea si breton lung, aranjat spre stanga. Ochii ei cenusii nu aveau sclipirea celor de zana ai Corinei si se ascundeau dupa o pereche de ochelari argintii. Infatisarea ei ii era vag cunoscuta. Probabil ca a mai vazut-o candva.

Scarile de marmura, atat de frumoase noaptea trecuta, erau luminate de razele soarelui, dar pareau infricosatoare, cumva pustii. Stateau toate patru, cu spirimalele langa ele, privind in jos spre scari neindrasnind sa coboare. Nu se auzea nici un sunet, de parca intreaga Vila era pustie. Se gandeau ca s-a intamplat ceva in acea noapte si toti ceilalti au plecat. Poate ca au fost atacati de iele.

” Totul e asa de sinistru. Nu se aude nici un zgomot la parter si nici la primul etaj. Daca ceilalti mai dorm? Poate ca nu e o idee asa de buna sa coboram acum. Se vor supara pe noi ca i-am trezit. Ce le vom spune? Stiti, ne scuzati ca am coborat mai ceva ca o armata de la etaj. Cautam doar bucataria. ”

Irina a inceput sa rada.

-Ha! Ha! Ha! Cautam bucataria! reusi ea sa le zica.

-Te-ai gandit si tu la asta? a intrebat-o Corina uimita.

-Nu. Tu ai zis, ii raspunse sora ei.

-Nu a spus nimic, zise Hanna confuza.

-Ba da. Nu ati auzit-o?

-Irina, NU am zis nimic. Asta am gandit, o lamuri geamana ei

-Pai, eu cum de te-am auzit?

Corina voia sa-i raspunda, dar a fost intrerupta de o ala voce.

-Deci asa! Pana la urma v-ati trezit!

Printesa era cea care urca scarile fara sa faca niciun zgomot. Nici macar rochia ei nu fosnea, chiar daca era lunga, dar creata dintr-un material usor pe care Irina nu l-a putut identifica. De dupa colt a aparut si spirimalul ei. Reactia fireasca a tuturor a fost sa se indeparteze de pantera neagra cu ochii de culoarea topazului galben. Nu era nimic milos in privirea felinei. Pana si marimea ei sfida. Puterea muschilor ei se vedea la fiecare pas pe care il facea. Daca celelalte spirimale ar fi vrut sa inceapa o confruntare toata forta celor doua cateluse si ghiarele puternice ale soimului si ale pisicii nu s-ar fi putut impotrivi panterei regale.

Observand totul, ca de obicei, Printesa ofta si le-a invitat sa o urmeze.

La parter mai vedeau cate o servitoare sau cate un servitor imbracati in haine de culoarea albastru-pal, culoarea uniformei lor, cum treceau dintr-o camera in alta atat de repede incat nici nu apucau sa vada ce era inauntru. Probabil ca ei nu credeau ca este cuvenit.

-Sala de Mese este chiar aici, le-a zis Conducatoarea aratand spre una din usi. In fiecare dimineata la ora 9 se serveste micul dejun. Pranzul e la ora 14, iar cina la ora 18. Daca intarziati nu veti mai lua masa pana la urmatoarea servire. Ati inteles?

Toate au incuviintat.

-Astazi putem face o exceptie, avand in vedere ca e prima voastra zi aici …iar eu am intarziat pentru prima oara in ultimii ani.

3Inauntru erau opt mese de patru persoane si patru de cate cinci, toate acoperite de o fata de masa alba. Printesa s-a asezat la cea mai indepartata si cea mai mare masa, de opt persoane. Se afla pe un podium si oricine isi putea da seama ca era cea regala, la care stateau doar Printesa cu apropiatii sau invitatii ei personali. Doar Irina, care a crescut in acesta atmosfera, a realizat onoarea care i-se facea atunci cand au fost invitate sa manance alaturi de Iolanda.

-Deci, ce vreti sa stiti? le intreba aceasta pe fete dupa ce s-au asezat la masa iar mancarea le-a fost servita.

Corina inghiti inecandu-se, dar spuse repede:

-Ce vrem sa stim despre ce? Maiestate?

-Despre orice! Colegiul Lug, Puterile voastre, colegii vostri, Profesorii, Vila … Orice!

-Ce Profesori vom avea? Sunt buni? Ce vom studia la Colegiu? intreba Hanna dintr-o suflare.

-Profesorii, dupa parerea mea, sunt cei mai buni! Am mare incredere in Directoarea Agelina Intelectualus! Desigur, nu garantez ca va veti intelege cu toti… Ah, sa aveti mare grijă cu Inspectoarul Dragomir E destul de exigent, dar Doamna Directoarea are incredere in aptidunilie sale. Uneori este bine-venit un spirit mai sever.

Le-a privit cu drag expresile ganditoare. S-a gandit ca pentru ele era totul foarte nou si diferit de viata simpla pe care au avut-o. In special evenimentele recente s-ar fi putut sa isi fi lasat amprenta. In plus, pentru ele totul abea incepea. Ea era obisnuita sa se intalneasca in fiecare an cu un nou grup de Elevi, dar uneori uita ca ei inaintau cu un pas in drumul vietii si luau parte la un eveniment literalmente important.

-Fetelor, poate ca acum vi-se pare totul foarte naucitor, dar va garantez ca  va veti obisni, spuse ea cu o voce dulce. Bineinteles, doar daca va veti comporta exemplar si veti trece examenul pregatitor la Bunele Maniere.

-Ce examen? au intrebat toate.

-Pai, intalnirea cu mine, zise Printesa de parca era ceva atat de evident, dar Catharina si Hanna s-au albit la fata amintindu-si reactile lor din noaptea trecuta. Desi nu cred ca voi patru aveti pentru ce sa va ingrijorati, avand in vedere ca veti sta cu mine mai mult de o saptamana. Oricum, ma gandeam sa incepem in dupa-amiaza ceea ce voiam sa va invat, pentru a nu pierde timpul.

-Maiestate, cum se mai simte Lady Aylin?

-Va veti bucura sa auziti ca si-a recapatat cunostinta. Din pacate are temperatura foarte mare. Lady Galiope are grija de ea pana soseste Madame Lo, Infirmiera Colegiului. A acceptat sa vina la rugamintea mea.

-Am putea sa o vizitam si noi? Pe Lady Aylin…? intreba Chatarina cu privirea plecata.

-Ma tem ca nu e o idee asa de buna.

-De ce? se revolta Corina. Ne-a salvat de iele!

-Intocmai. V-a salvat de iele, sacrificandu-se. Dupa cate cred ca ati inteles din convorbirea ei cu Tiranda, v-ati dat seama ca a fost si ea o iela. A renuntat la puterile ei cu care era inzestrata din dorinta de a nu mai fii o „creatura a padurii”, asa cum se numea singura. Mama mea a ajutat-o, oferindu-i puteri de zana, aripi si toate celelalte, dar nu a putut inlatura sangele de iela ce-i curge prin vene.

Iolanda se incrunta trista, amintindu-si de acele vremuri, cand mama ei traia, iar ea era o tanara plina de viata, fara griji, cu mintea la aventuri si mistere. Acum ca se uita inapoi se vedea ca o persoana total diferita, chiar daca corpul ei a „inghetat” la aceeasi varsta de atunci in momentul cand a devenit Conducatoare.

-Va asteptati sa ne omoare, dupa ce ne-a salvat? reprosa Corina strangand mai tare furculita in mana.

-Nu poti stii ce e în mintea ei acum, spuse cu durere in voce, urand faptul ca nu stia ce sa faca pentru prietena sa. Ne e teama sa nu-i fi revenit fostele puteri. Daca ar fi asa inseamna ca a devenit una din cele mai puternice fiinte de aici, dar si una din cele mai periculoase. Am dori, bineinteles, sa fie de partea noastra, dar daca nu se poate impotrivi ei insasi ne e teama sa nu fie din nou o iela. Cu siguranta ar fi cea mai feroce. Stie mult prea multe informatii depre lumea magica, despre mine si chiar despre voi. Desigur, in acelasi timp ar putea fi un spion. Nu am reusit inca sa aflu de la ea ce s-a intamplat dupa fuga voastra, dar acum ca i-a revenit cunostinta sper sa purtam aceasta discutie cat de curand.

Corina pufni suparata.

-Dar daca o putem ajuta? Daca noi suntem exact ceea ce are ea nevoie? Nu ati spus ca avem cea mai mare Putere? Nu o putem noi vindeca?

-Cum spuneam, nu stim daca e o iela sau o zana.

-Dar…

-E adevarat! Aveti cea mai mare putere! zise Printesa trantindu-si tacamurile in farfurie. Daca credeti ca o puteti controla in asa fel incat sa o faceti pe Aylin  sanatoasa si puteti afla daca e spion sau nu, ei bine, ce mai asteptati?

tumblr_mr2kcozF7r1qm68jao1_500S-a asternut o liniste apasatoare. Pantera Printesei parea gata sa sara la gatul lui Blacky. Toate celelalte spirimale s-au facut mici de frica, retragandu-se spre usa. Vazand pericolul in care se afla catelusa ei si ea implicit, Corina sari de pe scaun sa isi protejeze spirimalul cu propriul trup, indepartandu-se in acelasi timp si de Printesa care si-a iesit din fire.

-Eu… nu…

-Corina, trebuie sa intelegi ca nu poti face totul. Inca nu esti constienta de forta puterilor tale, iar acum ca ti-ai regasit sora ele au scapat de sub control, ii explica Iolanda recapatandu-si calmul. Ai putea sa o omori, cand tu incerci sa o salvezi. Invata, cunoaste, exerseaza si repeta! Dupa ce esti stapana pe puterile tale, dupa ce esti stapana pe tine, atunci poti spune ca stii cu exactitate ce faci!

Corina ardea sa faca o remarca asupra „controlului” avand in vedere ca Printesa tocmai isi iesie din fire, dar a avut nevoie de toata rabdarea ca sa taca.

-Abia atunci poti sa salvezi vieti, continua Ioanda neintrerupta, sa faci Vraji complicate si altele, iar eu te asigur ca voi fi mandra de tine. Te voi ajuta sa te cunosti pe tine si sa o cunosti pe sora ta. Va voi invata cat pot de mult si cat voi fi sigura ca voi doua veti intelege in aceste doua saptamani, iar Colegiul va continua ceea ce eu am inceput. Ai inteles?

-Da.

-Lasa-ma pe mine si pe Madam Lo sa ne ocupam momentan de Aylin. Te asigur ca va fi bine.

Corina nu mai era capabila sa spuna nimic. Se uita la Irina, care parea ca a impietrit la masa inca de cand pantera voia sa o atace pe Blacky.

„Nu voiam sa o enervez! ” incerca ea sa ii spuna mental, folosindu-si toata concentrarea.

Dupa expresia uimita de pa fata surori sale si-a dat seama ca aceasta a primit mesajul.

” Stiu” primi ea raspuns. „Tot raul spre bine. Acum stim cate ceva in plus. ”

Facura un schimb de priviri fugare.

-Maiestate, va rog sa o iertati pe sora mea. Nu a vrut sa va supere, dar toate patru suntem dispuse sa o ajutam pe Lady Aylin.

-Nu m-a suparat, ii zise Printesa Irinei si a continuat sa manance.

Nimic din ceea ce voia vrajitoarea sa afle. Nu a negat faptul ca ar putea ajuta, dar nici nu a afirmat. Nici macar nu le-a multumit pentru intresul de care dadeau dovada. Era ca si cum nu ar fi raspuns.

-Tu ai crescut cu asta, nu-i asa?