Arhive pe etichete: Lady Eolande

Partea a VI-a

          Se petreceau lucruri ciudate în Conducere şi doar el, Abdul-Malik Rifai, ştia lucrul acesta. Îl frământau mii de gânduri. Ce se întâmpla? De ce dintr-o dată copiii Contelui aveau nevoie de un spirimal? Ştia foarte bine ce avantaje le aducea şi nu erau spre binele ţinutului. Ce trebuia să facă? Ce era mai bine? Pentru el era convenabil să nu spună nimic şi să continue afacerea familiei: Vindecător şi Vânzător de Spirimale. A rămas ultimul care continua tradiţia. Altcineva nu mai era; rudele pe care le cunoştea au fugit de mult de sub conducerea terorizantă a Contelui, sperând să obţină o viaţă mai bună pe tărâmurile conduse de Contesă. Dacă acţiona, atunci ce ar fi trebuit să facă?
          După ore întregi în care s-a gândit şi s-a răzgândit şi-a dat seama care era decizia corectă. Îşi riscă viaţa, dar dacă reuşea avea posibilitatea să-şi revadă familia. S-a hotărât să închidă magazinul mai devreme, dar cineva trebuia să-i preia meseria. Îi lăsă un bilet Ucenicului său, binecuvântând în gând ideea lui de acum patru ani de a-şi lua un învăţăcel. Într-un bagaj mic îşi luă lucrurile de maximă importanţă şi aştepta până când lumina apusului învălui oraşul. Ştia că schimbul Gărzilor urma să fie în curând, aşa că se grăbi să ajungă în singurul minut în care putea trece de bariera oraşului.
          Afară era frig, în ciuda caniculei din timpul zilei. Peisajul arid al dunelor de nisip erau cel mai îndepărtat lucru pe care l-a văzut vreodată. Nu a părăsit niciodată oraşul în care s-a născut, nici măcar pentru 5 minute. Puţinii vrăjitori care mai erau pe străzi se grăbeau să ajungă în case. Deja s-a strigat stingerea. După schimbul Gărzilor vrăjitorii care mai erau pe străzi urmau să fie ucişi, dar el era pregătit pentru orice. S-a camuflat printre umbrele clădirilor, simţind adrenalina şi dorinţa nebună de a evada.
          În cămaşa de noapte din mătase şi capotul alb de satin, Cassandra stătea în dormitorul ei, meditând la problemele pe care trebuia să le rezolve în ziua următoare. Avea multe întâlniri programate şi o vizită oficială. Trebuia să răspundă şi unor scrisori printre care se afla una de la Prinţesa Iolanda.
          Se uită pe geam. Deşi a apus de scurt timp, întunericul nopţii s-a împrăştiat de mult peste pădurea tropicală. Uneori o speriau sunetele animalelor nocturne, dar simţea că este în siguranţă. Jaguarul său era deja întins pe pat, urmărind-o cu privirea. Ştia că se putea baza oricând pe spirimalul ei pe care îl iubea. În momentul acela îi simţea oboseala şi dorinţa de a dormi, aşa că se fofili sub plapumele groase, lumina stingându-se de la sine. Când să închidă ochii uşa se trânti de perete făcând un zgomot ce stârni ecoul pe hol. Sări ca arsă din pat, toate luminile aprinzându-se la loc instantaneu. Lady Eolande, una din prietenele ei, stătea în cadrul uşii cu o expresie speriată pe chip, ochii albaştrii fiind neobişnuit de mari. Părea trezită din somn, cu suviţe ce ieşeau din coada ei împletită, de obicei perfectă, şi capotul roz pal închis în grabă.
tvd-originals-2 (1)        -Maiestate, spuse ea gâfâind. Nu vă duce-ţi! Nu putem şti dacă e spion sau asasin! S-a teleportat pur şi simplu!
          -Opreşte-te! Despre ce vorbeşti? Ai visat urât?
          -Nu, Contesă! Bărbatul de la intrare… arabul ce a venit acum…
          -Ce bărbat? Ce se întâmplă?
          Fără să aştepte explicaţii ieşi pe uşă, în ciuda opunerii Eolandei, care o trăgea de mânecă.
          -Dă-mi drumul imediat! ordonă Cassandra exasperată în timp ce cobora scările. Ce te-a apucat?
          Jaguarul mârâi, iar domniţa s-a retras, continuând să protesteze verbal.
          -Să-mi spună imediat cineva ce se întâmplă aici! strigă ea când a ajuns la parter.
          O enerva faptul că era singura care nu ştia despre ce era vorba, chiar dacă se afla în propria casă. Agitaţia din faţa sa o înnebunea cumplit şi ar fi vrut ca timpul să fi stat în loc până cuprindea ea cu privirea ceea ce se întâmpla. Gărzile păreau că se luptă cu un bărbat cu tenul arămiu, plete şi ochi negri, ce avea trăsături arabe. În jurul lui se aflau şi alţi Lorzi ce locuiau la Conac, toţi cu baghetele scoase şi aţintite spre intrus, zbierând la el să se oprească.
          -Vă rog, Maiestate! se tânguia el cu un accent prost. Vă rog! Vin cu pace! Am informaţii să vă ofer!
          -Lăsaţi vrăjitorul să respire! ordonă ea. Ce aţi păţit toţi în seara asta?
          Gărzile i-au dat drumul, continuând să blocheze drumul dintre el şi Contesă.
          -Spune! Cine eşti şi de unde vii?
          -Numele meu este prea puţin important, dar dacă vreţi să-l ştiţi afla-ţi că este Abdul-Malik Rifai şi provin dintr-o familie de arabi. Vin din Seceta Sufletului, cu gânduri de pace. Mai exact am informaţii despre Conte. Sunt sigur că Domnia Ta va găsi un mod în care să le foloseasca spre binele nostru. Tot ce vreau în schimbul lor este să mă lăsa-ţi să-mi găsesc familia.
 Suleyman-Magnificul-ep-41-300x300         -Ce-a păţit familia ta?
          -A fugit, Luminată Contesă, aşa cum am făcut şi eu în această seară. Suntem terorizaţi până peste putinţă. Capetele compatrioţilor mei cad ca spicele de grâu. Regulile trebuie să le învăţăm pe de rost şi să le punem în aplicare. În caz contrar o echipă de Soldaţi care ne observă ne biciuiesc, întemniţează sau ne omoară pe loc. Soldaţii hidoşi, goblini Rakshasas, se află absolut peste tot. Nu vă puteţi imagina cât de groaznic este să fii urmărit tot timpul, cineva căutându-ţi cea mai mică greşeală doar din plăcerea de a te pedepsi. Lunar fac raiduri în casele noastre, confiscând orice lucru de valoare. Seara trebuie să intrăm înăuntru când se dă stingerea, altfel murim pe străzi. Bieţii copii din Şcoli… Mai bine ar fi dacă am putea să nu ne dăm copiii la Şcoală, dar dacă ne prind pe băiat îl iau şi îl duc în Armată sau dacă e fată o duc la Croitorie şi Spălătorie, iar părinţii trebuie să plătească o sumă de galbeni anual. De cele mai multe ori suma e atât de mare încât părinţii abia reuşesc să o plăteasca. E sărăcie mare!
             -Acestea sunt informaţiile pe care vroiai să mi-le dai?
          -Nici pe departe! Eu sunt, sau cel puţin eram, Vindecător şi Vânzător de Spirimale. În această zi am avut aşa zisa onoare ca peste pragul magazinului meu să păşească nimeni alţii decât Samira şi Simon Black însoţiţi de Contesa Rahela şi un întreg alai de supuşi. Nicio emoţie nu au avut copiii când şi-au văzut animalele, ba chiar Contesa părea dezamăgită. Părerea mea e ca spirimalele lor nu prevestesc nimic bun. Nici unul nu a ezitat să îşi unească spiritul cu animalul său. În tot acest timp vorbeau despre o aşa zisă petrecere regală de ceai, probabil un alt banchet organizat de Contesă. I-am urmărit pe drum şi au intrat în toate magazinele necesare începerii unei Şcoli. Desigur, toată lumea ştie că ei învaţă acasă, cu Profesori personali. Într-un fel mi-e milă de ei. Nu simt aerul zilei prea des.
          -Ce spirimale au?black samira-pisica neagra
          -Tânărul Simon are o vulpe roşcată ca focul, zise el cu respect, amintindu-şi că vorbeşte de nepoţii Contesei, iar domnişoara Samira o pisică neagră ca noaptea cu ochii verzi ca smaraldul. Nici unul nu e îmbucurător, dar admit că se putea mai rău. Totuşi, în lumea din care vin niciodată nu ştii -cât de rău este un rău- până nu te lasă el să vezi.
          Obosit după drum, lupta cu Gardienii şi detaliile pe care le-a săpat din memorie, arabul încheie povestirea, aşteptând. Nimeni nu a reacţionat preţ de câteva momente. Lady Eolande o ocoli pe Contesă, apropiindu-se de bietul vrăjitor.
          -Cum ai reuşit să pleci de acolo? întreba ea cu acreală în voce.
          -Am aşteptat până la schimbarea Gărzilor de la Poartă. De fiecare dată, timp de un minut nu e niciun Soldat de pază.
          -Şi de unde ştiai asta, dacă tu erai obligat să stai în casă după stingere?
          -Când eram mai tânăr obişnuiam să privesc din ascunzătoarea mea schimbul. Ştiam că se poate ieşi pe acolo pentru că aşa au reuşit părinţii şi sora mea să plece acum cinci ani. Eu am rămas pentru a le înscena moartea. Planul era ca în ziua următoare să plec şi eu, dar nu am reuşit. Mi-am câştigat de atunci traiul continuând afacerea familiei.
          -Ce este Poarta? întrebă Contesa.
          -Seceta Sufletului este înconjurată de o barieră magică care nu permite ieşirea vrăjitorilor din oraş în niciun mod posibil. Poarta este locul prin care ies Negustorii şi Soldaţii. Se afla pe drumul principal care duce la Palatul Contelui.
          Nimeni nu a mai spus nimic timp de câteva minute. Într-un final Contesa s-a apropiat de el, cercetându-l cu privirea. Ea era cea mai buna persoană pe care o ştia că recunoaşte uşor minciuna, iar vrăjitorul din faţa sa nu minţea.
Swarovsky Cassandra-2         Nu-i venea să creadă ce informaţie preţioasă i-a adus cineva ce părea atât de neînsemnat. Iolanda i-a invitat, probabil din greşeală, nepoţii la mult aşteptata ei petrecere de ceai de la ora cinci, iar ei se duceau. Ce însemna asta? Era un alt plan al lui Stephan?
          În timp ce se gândea nu lăsa nicio urmă de îngrijorare să i-se vadă pe faţă. Nu vroia ca ceva să o trădeze, iar vrăjitorul să-i ceară mai mult. Ştia ea prea bine cum sunt cei care vin de sub conducerea Contelui.
          -Ştii unde îţi e familia?
          -Nu am nicio idee, Preabună Contesă, dar îi voi căuta până mă vor lăsa puterile.
          -Îţi ofer o casă în centrul oraşului la care să te întorci după ce-i găseşti. Sunt sigură că-ţi vei găsi o slujbă bună sau poate vei începe tu propria ta afacere.
          -Nu ştiu cum aş putea să vă mulţumesc! Este mai mult decât mi-aş fi putut dori!
          -Îţi dau ocazia să demonstrezi că esti un vrăjitor bun. Lordule Sebastian! Ştii unde se află casa părăsită de pe Strada Frunzelor?
          -Da, Maiestate.
          -Condu-l acolo. Ia şi Gardienii cu tine.
          -Da, Maiestate.
          Cei numiţi au părăsit Conacul, în timp ce Contesa s-a întors cu jaguarul în dormitorul ei. Ce noapte! Ce zi!
Anunțuri