Arhive pe etichete: Ielele

Partea a II-a

O matura crem si una maronie si-au facut simtita prezenta vajaind in zbor printre crengile copacilor. S-au oprit în dreptul genunchilor posesoarelor si ambele fete au incalecat.

-Veniti sus si voi, le-a spus Irina zanelor.

A intins mana pentru a-si ajuta dublura sa urce in spatele ei, iar aceasta a acceptat. Dar nu a mai apucat sa se aseze.

643939_273730086077787_1529202385_n          Cand s-au atins intreaga padure cu tot ceea ce era in jurul lor a disparut. Erau doar ele doua, nimeni altcineva, intr-un loc frumos, plin de lumina. Lipsite de pericole sau de orice grija, erau fericite si mai puternice ca niciodata. Simteau ceea ce simtea cealalta si se auzeau fara sa spuna nimic, asa cum doar in Legende au auzit ca se putea. Pareau a fi conectate prin palmele care inca se atingeau. Erau absorbite de adevarata Magie Alba si nu puteau sa se desprinda una de cealalta. Tot ce era mai bun si mai frumos s-a concentrat in jurul lor. Se auzea cantecul unui pian, dar acesta nu se vedea niciunde. Caldura soarelui si sunetul unui foc din apropiere intareau mirosul florilor de galbenele ce persista in aer. Si-au dat seama ca era lumea lor. Lumea in care puteau face orice. Lumea in care exista doar Bine. Era perfect. Prea perfect. Asa ca au revenit.

-Să mergem, zise Catharina.

Ea se afla deja pe matura, in spatele Hannei. Niciuna nu intelegea de ce aveau cele doua fetele acelea prostesti si mirate.

-Ce s-a intamplat? intreba Hanna.

Intrebarea nici nu putea fi mai nimerita. Ce era acea lume? Cum au ajuns acolo si cum au venit inapoi? Si ce erau acele sentimente pe care le aveau? De ce simteau ca impreuna sunt puternice si se vor apara una pe cealalta.

Au gasit partea din ele care lipsea. Fiecare era opusul celelilate. Ce nu facea Irina de acum incolo va punea in practica Corina si ce nu gandea aceasta, va intorce pe toate partile vrajitoarea. Inafara de acest sentiment de completare reciproca se simteau pe sine schimbate. Corina a realizat ca nu era atat de rau sa fie in centrul atentiei. I-a placut sa socializeze cu colegii ei. I-au placut privirile lor nedumerite atunci cand le-a dus Lady Aylin in Centrul orasului pe ea, dublura ei, cealalta vrajitoare si Catharina. De acum simtea ca va fi ca un scut pentru atentia nedorita de vrajitoare, ceea ce nu suna chiar atat de rau.

Irina stia din ziua trecuta ca s-a schimbat, iar totul ar putea fii exact asa cum si-a imaginat. Putea sa stea linistita, stia ca este in siguranta. Corina nu va permite sa i-se intample ceva si, desi nu era la fel de curajoasa , stia suficiente Vraji pentru a impidica sa i-se intample ceva rau dublurii. Momentan trebuia sa se concentreze pe un singur lucru. Sau chiar doua; primul era zborul pe matura, iar al doilea destinatia.

Nu stiau cat de departe se afla Vila Beauregarde si ambele conducatoare de maturi ar fi vrut sa accelereze pentru a ajunge cat mai curand, dar natura le impedica. Nu puteau avea viteza atat timp cat se aflau inca in coroanele copacilor. Trebuiau sa ocoleasca cat mai multe crengi, cel putin pe cele mari, iar in acelasi timp sa continuie sa se ridice pentru a ajuge deasupra padurii. Abea acolo puteau zbura linistite.

Nu au uitat de pericolul care le urmărea și de care încercau să scape. Se simţeau ca într-un carusel și știau că oricât de mult ar fi încercat să se îndepărteze de ceata de iele, acestea vor fi mereu în urma lor, ţinând pasul. Farmecele ielelor erau renumite pentru ura și intensitatea cu care erau făcute. Din cauza frumuseţii lor neobișnuite, ele se credeau un soi de zeiţe și de aici veneau toate problemele. Nu acceptau ca teritoriul să le fie încălcat sau să fie privite în timp ce danseaza, deși asta nu le împidică să sărbătoreasca în fiecare noapte cum știau mai bine.

Daca cele patru ar fi fost prinse aveau doua posibilitati: prima ar fi fost cea de a fi acceptate in clanul lor pentru toata viata, desi printr-un  mod sau altul ar fi fost obligate sa renunte la Magia lor, care era diferita de cea a ielelor, iar celor doua zane cu siguranta le-a fi fost taiate aripile pentru a nu zbura. Ielele urau zanele pentru ca erau considerate mai frumoase si mult mai puternice, iar in plus puteau zbura cu ajutorul aripilor lor magnifice. Pentru o zana taierea aripilor era cel mai dureros lucru.

Cea de-a doua posibilitate era să fie torturate și ţinute prizoiere în schimbul unei recompense pe care știau că o vor primi de la Prinţesă. Prinţesa nu ar fi riscat  în veci viaţa lor.

-Ştiu că sunteţi pe undeva pe aici, strigă o voce feminină pe care au recunoscut-o instantaneu.

-Tiranda, șopti Hanna. Trebuie să zburăm mai sus!

-Da, de acord, dar sa ne indepartam de iele, zise Irina. Zburam printre crengi pana cand ajungem spre nord, iar apoi viram spre nord-vest. Am o busola pe matura montata de tata asa ca ne va fi usor. Aveti grija la pasari!

Corina o privea atenta. Ea nu a stiut pana acum ca tatal ei era in viata. Nu i-a pasat. Pentru ea el nu a mai existat din momentul in care a abandonat-o. Era totusi posibil ca ea sa fi fost tatal Irinei? Era el un vrajitor, iar ea avea o sora geamana? Si-a amintit visul ei pe care l-a avut in magazinul de spirimale. Incepea sa se indoiasca ca era un vis ci mai mult o amintire. Nici nu a fost prima oara cand a vistat ca are o sora geamana. Adesea visa asta. De ce?

Irina a simtit-o in spate pe dublura incordandu-se. De ce nu mai era relaxata? A vazut cumva ceata de iele? Isi simti propria neliniste pulsandu-i prin vene.Trebuia sa accelereze! Trebuiau sa iasa din padure!

-Atenţie! au strigat Hanna şi Catharina deodată.

tumblr_me3ofm2BcC1ruzekio1_500        Prea speriata ca să mai vadă pe unde zboară, Irina a pierdut controlul măturii. A încercat să tragă mătura în dreapta ca sa evite trunchiul gros al unui brad si sa isi revina in acelasi timp. Fără folos. Mătura se îndrepta spre copac, de parcă era atrasă de el în mod special. Vrajitorea şi-a întins ambele picioare în faţă şi a tras de manerul pe care il tinea strans, încercând să pună frână. Scarlett nici măcar nu a încetinit. Când a ajuns la câţiva centimetri depărtare de brad l-a ocolit, dar nu încetinea, în ciuda strădaniilor proprietarei ei. La mișcarea bruscă a maturii, Irina s-a deschilibrat, căzând printre crengi. Fără să stea prea mult pe gânduri, Corina a apucat cu mâna stângă mătura şi a sărit. Nici ea nu stia cum a reusit sa nu cada cand dublura ei se agita si tragea de maner in dreapta sau cand matura a virat, dar acum nu se putea gandi la nimic altceva inafara de salvarea vraitoarei. Si-a scoase superbele ei aripi în timp ce sarea de pe o creanga pe alta. S-a oprit o clipă ca să își ia avant, iar apoi si-a luat zburul fără să mai piardă alte secunde preţioase. Trebuia sa o prinda pe cea care se îndrepta cu viteză spre pământ, lovindu-se de toate crengile care-i stateau in cale.

A reusit sa ii apuce mâna dreapta si aproape ca s-a mirat cand i-a simtit pulsul. A aruncat mătura sub ea, iar vrajitoarea s-a asezat din instinct pe locul pilotului. Mai mult moarta decat vie, Irina a capatat controlul măturii si a reusit sa o indrepte in sus, spre prietenele lor. Corina şi-a strâns aripile prin obișnuita sclipire aurie si s-a asezat în spatele ei, hotarata sa preia controlul in cazul in care dublura lesina.

-Sunteţi bine? întrebă Chatarina rasufland usurata la vederea lor.

-Credeam că până aici v-a fost, spuse si Hanna cu faţa albită de spaimă.

-Eu n-am nimic, le informă Corina.

-Sunt bine, zise Irina cu o voce slabă.

Anunțuri

Ielele şi Vila: Partea I

-Nu ma puteti opri! striga Aylin razand. Nu ma voi intoarce la voi niciodata! Niciodata!

Ce avea de gând? Să le abandoneze acolo, în mijlocul pădurii? Nu era ea cea care le-a spus că sunt animale mitologice şi înfricoșătoare?

-Nici nu te mai vrem!

Vorbele nu le apartineau nici uneia din ele. O alta voce a unei femei, suava si atragatoare, s-a auzit din spatele lor. S-au intoars pentru a vedea o ceata de femei tinere si frumoase, imbracate in rochii scurte si vaporoase, cusute si impletite cu flori si frunze peste matasea transparenta. Picioarele lor erau goale si calcau doar pe iarba moale. Cea care a vorbit statea in fruntea tuturor si purta o impletitura de frunze pe frunte. Avea ochii de culoarea caramelului, frumos migdalati, ca a unei pisici, si gene lungi pana la sprancene. Era la fel de inalta ca Lady Aylin, supla, mladioasa, cu parul de o neobișnuita culoare lila, ca a florilor de liliac, ondulat in bucle lungi. Avea urechile alungite, buze pline rosiatice si un tatuaj cu model de frunze care ii înconjura bratul drept.

Uitandu-se rapid si la celelalte, cele patru au vazut ca toate aveau cateva trasaturi comune: ochii migdlalti, urechile alungite si o frumusete ispititoare. Toate aveau parul de culori ciudate, chiar si albastru sau verde, lung cu doua suvite impletite cu frunze lungi de iarba, de o parte si de cealalta a capului.

-Te-ai aliat cu zânele şi ai căpătat aripi ca ale lor! Nu mai ești una de a noastră! Nu te mai vrem. Nu vrem să mai calci vreodată pe pământul nostru! Am venit să te alungăm de aici.

Daenerys_reception_2x05          -Trebuie să duc fetele la Vila Beauregarde. Ştii bine ca am încheiat un tratat în care aţi fost de acord să trec pe aleea de piatră.

-Eu nu am fost! Saraca ta mamă a acceptat nebunia asta! Acum nu mai e printre noi să te protejeze! Eu sunt Conducătoarea Ielelor!

-Cum? Tu Conducătoarea lor?

-Da! Ai fi fost tu, dacă nu ai fi plecat, verișoară! Dar ai fost neascultătoare! Nu ţi-a plăcut să fii ca noi! Nu ţi-a plăcut să fii o ielă! Acum plătești, verișoară, plătești pentru toate relele care ni le-ai făcut atunci când ne-ai abandonat!

-Puteţi să faceţi ce vreţi cu mine, dar măcar lăsaţi fetele în pace! Nu au greşit cu nimic. Eu le-am adus aici.

-Şi ce anume te-a făcut să le aduci aici? întrebă o altă ielă.

Lady Aylin ezită.

-Trebuie să le duc la Prinţesă.

-De ce?

-Două dintre ele sunt surori.

Privirile lor au cazut asupra celor in cauza. Ochii lor straluceau in intuneric. Se auzeau voci susotind, dar buzele lor nu se miscau. Sunetele dulci le chiemau pe amandoua, dar in sinea lor s-a declansat instinctul de aparare. Au incercat sa isi fereasca privirile, sa nu le mai vada. Farmecul s-a oprit. In locul lui s-a asternut linistea, dar privirile insistente continuau. Ambele au inceput sa tipe de surpriza si durere cand pielea a inceput sa usture si sa se inroseasca.

images (12)       -Nu! Lasati-le in pace! zise Aylin si se arunca in fata lor.

Ielele s-au intors spre ea, dar pielea ei a ramas normala; fara dureri, fara arsuri. Era imuna, sau avea o imunitate crescuta.

-Cine sunt aceste fete? întrebă o tânără.

-Sunt diferite, îşi dădu cu părerea alta.

-Nici eu şi nici ele nu înţeleg, așa că lăsaţi-ne să mergem la Prinţesă, să ne explice totul, zise Aylin calmă sperând ca minciuna să nu-i fie descoperită.

Era una din putinii care stiau ce au facut Printesa si Contesa cu 15 ani in urma.

-Ar trebui să înţelegem şi noi. Dacă Prinţesa e cea care poate da răspunsurile, atunci mai bine să le lăsăm să treacă, îi spuse o tânără frumoasei conducătoare.

-De unde știm că nu minte ca să scape? întrebă Conducătoarea cu o voce batjocoritoare. Te pricepi să minţi! Ce le-ai spus fetelor ca să accepte să vină singure cu tine în pădure? Ca ești o zână puternică? Nu ştiu despre originile tale, nu-i aşa?

-Trebuie să ajungă la Prinţesă, Tiranda! spuse Aylin exasperată.

-Nu trebuie. Nu e o obligatie, e dorinta ta. Dar stii ceva? Eu nu vreau ca ele sa ajunga niciunde altundeva inafara de satul nostru! Nu veti trece pe aici! spuse Conducatoarea.

Celelalte iele au inceput sa se desparta si sa le incercuiasca. Nu toate erau de acord cu Conducatoarea lor, dar ii erau supuse si trebuiau să ii dea ascultare. Tiranda avea cu siguranta un plan ce le-ar fi adus lor numai beneficii.

Adierile de vant au inceput sa aduca soapte. Vocile au devenit mai puternice si s-au auzit mai clar cand adierile s-au apropiat de ceata de iele si de fetele insotite de Aylin.

-Fugiţi! Vă apăram noi! Fugiţi!

Corina nu a mai stat pe ganduri. A apucat-o pe Catharina de brat si a tras-o de maneca pe una din cele doua vrajitoare, cea mai aproape de ea. Cu ele in urma a  luat-o la fuga pe poteca, indreptandu-se in directia in care stiau acum ca e Vila Beauregarde. Cele doua zane ar fi fost mult mai fericite daca ar fi avut loc sa zboare, dar ramurile si trunchiurile copacilor erau prea dese si ascutite pentru ca aripile lor sa se strecoare printre ele fara sa se raneasca.

-Pe aici! Urmaţi poteca! șopteau vocile.

-Unde fugiţi? Veniţi imediat înapoi! Prindeţi-le chiar acum! urlă Tiranda.

-Nu le veţi face rău! strigă şi Aylin. Trebuie să treceţi întâi de mine!

-Ha! Ha! Ha! Asta nu va fi prea greu! îi rase batjocoritor Conducătoarea ielelor.

Acesta a fost ultimul lucru pe care l-au auzit fetele. Au fugit prin intuneric si printr-o liniste sinistra, sarind peste trunchiuri si crengi cazute. Nu intrazneau sa zica nimic de teama ca ar putea fi auzite. Pentru scurt timp au auzit pasi in urma lor, dar oricine le urmarea a ramas in urma.