Arhive pe etichete: Domnul Profesor Zoomaji

Partea a V-a

A asteptat cu sufletul la gura pana cand cererea i-a fost acceptat. Imediat dupa, a fost scanata, iar apoi imaginea lui Cristian a aparut din nou stand langa ea, pe pat. In realitate el statea pe hamacul pe care il avea in curte, dar din fericire holograma lui a omis acest detaliu. Il putea vedea stand acolo, privind-o cu acelasi zambet stramb si cu aceiasi ochi care o linisteau de fiecare data cand  statea langa el. De acesta data ea era departe, foarte departe, iar ochii lui nu si-au mai facut efectul pentru ca ea a izbucnit in plans. De ce a acceptat inviatia? De ce a vrut atat de mult sa o cunoasca pe Printesa si sa mearga la Colegiul Lug? Ar fi putut sta mai mult timp cu el, cu Nicoleta, Mirela si Sorin, iar apoi sa mearga la Bonaventura.

-Hei! Ce s-a intamplat? zise el socat, vazand-o plangand pentru prima oara.

tumblr_m395fbwtkw1r4ub49o1_500       -Nimic. Adica… multe. Prea multe. Vreau sa ma intorc! Vreau ca viata mea sa redevina asa cum a fost inainte sa plec. M-am schimbat, Cristian! Nu ma mai recunosc si mi-e frica. Foarte frica. Sunt atat de multe responsabilitati si nu le mai suport. Ea se bazeaza pe mine ca voi reusi cumva sa scot totul la capat, ca voi avea grija de ea si o voi proteja. Nici macar nu ma cunoaste! Inafara de asta mai e si Profesoara care trebuie sa supravietuiasca! Cum sa moara? Cum?

S-a vazut pe fata lui ca nu a inteles nimic, dar nu a putut sa mai tina in ea toate gandurile. Asta era doar o mica parte, pentru ca stia ca acum va trebui sa-l lamureasca.

-Corina, linisteste-te! Sunt langa tine, chiar daca nu si fizic. Totul o sa fie bine!

-Era mai simplu daca erai si tu aici.

Ofta, si chiar daca nu il putea vedea din cauza lacrimilor, putea sa jure ca privirea lui s-a induiosat.

-Ce e atat de grav? Are legatura cu fata aceea? Corina, mie poti sa-mi spui!

Avea nevoie de asta. Avea nevoie sa spuna cu voce tare tot ceea ce simtea si ceea ce gandea. Voia sfatul lui si stia ca el o va ajuta. Asa facea tot timpul. S-a pregatit sa-i spuna, dar din nou, usa camerei ei s-a deschis, intrerupand-o.

-Imi pare rau, dar trebuie sa vii! Avem nevoie de ajutor.

Irina era cea care a intrat in camera sa o chieme. S-a oprit in cadrul usii in momentul in care o raza a atintit-o in frunte, iar apoi a inceput sa coboare pana la talpi. Apoi a vazut holograma baiatului pe care nu-l cunostea si care o privea intr-un mod curios. Cine era el? Nu l-a vazut pana acum in gandurile Corinei.

-Scuze! zise ea, dandu-si seama ca i-a intrerupt. Nu stiam ca… aaa…

Privirea lui se plimba de la una la alta, cu o expresie socata.

-Ea e sora mea, ii explica Corina. E vrajitoare si locuieste cu tata.

-Eu doar o sa… aaa… plec, zise Irina, incercand sa se retraga.

-Stai. Vin si eu. Imi pare rau, Cristian, iti voi explica mai incolo. Te rog, promite-mi ca nu spui nimanui nimic pana nu aflii totul. Transmite-i salutarile mele mamei.

Dupa ce el i-a promis si-au luat la revedere, iar Corina si-a urmat in tacere sora pe coridor. La problemele ei s-a mai adugat inca una de care trebuia sa se ocupe. Cum sa ii explice Irinei cine era Cristian si cum sa ii explice lui cine era sora ei, avand in vedere ca nici ea nu stia?

-Deci? intreba Irina cu o privirea curioasa si un zambet larg pe chip.

-Este cel mai bun prieten al meu. Voiam sa stiu ce s-a mai intamplat acasa.

Irina accepta explicatia, char daca simtea prin legatura lor ca a fost mintita. O stia pe sora ei doar de o zi. Era normal sa nu-si spuna chiar totul. Insa nu stia ca sora ei a ascuns adevaratul motiv tot pentru a o proteja pe ea. Corina nu voia ca geamana ei sa stie ca a avut un moment de slabiciune si a cedat. Prin ochii Irinei ea parea o zeita nemiloasa care nu era afectata de nimic. Ea era acum acel suport moral si fizic de care sora ei a avut nevoie toata viata. Nu putea sa-i strice bucuria de a o avea, stricandu-si propria imagine. Stia cat de mult se baza Irina pe ea, chiar daca nu i-a spus si nici nu s-a gandit la asta. Pur si simplu simtea ca e de datoria ei de sora sa aibe grija de ea. Zburatorii erau numiti de oameni ingeri pazitori. De ce nu ar fi si ea unul?

Cand au intrat in camera Irinei, a vazut-o pe Hanna amestecand de zor intr-un pahar maricel de sticla. Subantanta din interior era de un albastru deschis si limpede, ce scotea aburi sub forma de norisori. Din el pornea un tub subtire si rasucit cu bucle mari, care facea legatura cu o sticluta mica si umflata. In ea era un lichid auriu ce curgea prin tub in paharul mare de sticla.

-Ce faci aici? o intreba Corina.

Potions 005         -Amestec Esenta de albastrele pisate cu Topitura de pudra de unicorn. Apoi o sa o tinem la fiert 48 de ore, iar dupa aceea va trebui sa ii punem si celelalte ingrediente. Lacrimile de pheonix trebuie sa se topeasca timp de 3 ore, iar apoi boabele de ienupar trebuie stoarse si amestecate in continuu timp de 20 de minute pentru a nu se intari.

-Pai, macar stii ce faci, zise Corina care nu intelese nimic.

-Nu chiar. Irina a fost cea care ne-a explicat ce sa facem.

Catharina statea pe pat, cu capul sprijinit de Sonny. Parea plictisita si putin adormita, mutandu-si privirea prin camera, dar in sinea ei era bucuroasa ca Irina nu a pus-o sa faca nimic. Cel putin, nu inca. Pentru ea Leacurile si celelalte Potiuni erau un mister. Cum puteau cateva lucruri atat de simple sa salveze o viata?

-O, nu! exclama ea cand a privit spre ceasul sub forma de soare. Pranzul! Am intarziat!

Grabite toate, nedorind sa fie suspectate de Printesa sau Lady Galiope, au inceput sa alerge prin camera ca albinele, ascunzand ingredientele si ceea ce au reusit sa faca din Leac.

-Hanna, lasa-ma pe mine sa amestec si du-te tu jos cu celelalte, zise Irina cand singurul lucru ramas la vedere era complexul care amesteca Esenta de albastrele cu Topitura de pudra de unicorn. Nu mai e mult, dar stiu cum sa grabesc procesul. Vin si eu cand e gata.

Ca o furtuna cele trei fete au iesit din camera, fugind apoi pe coridor si sarind peste mai multe trepte pe scari. Nu s-au oprit pana nu au ajuns in fata usii Salii de Mese, unde au stat putin sa-si controleze respiratiile inainte sa intre.

Inauntru era liniste deplina. Toti Lorzii si toate Domnitele stateau la mese si le priveau cu ochi cercetatori, facandu-le sase simta incomod. Bucate din cele mai alese mancaruri se aflau pe mesele lor, desigur langa vinuri asortate, vechi de cel putin zece ani. Printesa statea la obisnuita ei masa, cea de pe podium. Langa ea statea Lady Galiope si la invitatia Conducatoarei se alaturase si Madame Lo. Singura care parea ca lipseste era Lady Aylin.

-Dragele mele, exclama Iolanda rupand tacerea stanjenitoare, stati aici, alaturi de noi!

Au strabatut intreaga sala sub privirile atente ale mesenilor, simtind cum se inrosesc toate trei.

-Ne scuzati ca am intarziat, Maiestate.

-Nicio problema! spuse Printesa cu un zambet prea larg ca sa fie fie real.

Ca prin Farmec, toti mesenii au revenit la discutiile lor, zdranganind tacamurile si paharele. Vazand ca Printesa le-a iertat, nu mai era nimic interesant la masa de pe podium.

-Unde ati lasat-o pe Irina?

-Este in Biblioteca, minti Corina. Cauta carti despre familia ei. Maiestate, Lady Aylin este bine?

-Sa fiu sincera cu voi, nu. Va mai rezista putin, dar mai mult de o saptamana nu credem ca e posibil.

-Voi ce ati facut toata ziua? le intreba Lady Galiope cercetatoare. Nu v-am vazut deloc.

-Am fost la Biblioteca, spuse Hanna repede. Irina ne-a spus ca va veni si ea in cateva minute. Nu este nicio problema daca mai intarzie putin, nu?

S-au hotarat dintr-o privire ca e mai bine sa nu pomeneasca de camera Irinei. Lady Galiope ar fi putut veni data viitoare in inspectie.

-Nu, nu-i nicio problema, o asigura Printesa. O inteleg perfect.

-De ce nu iesiti pe afara? intreba Domnita suspicioasa. E frumos si senin.

-O sa iesim, Lady Galiope, ii raspunse Corina convingatoare.

-Ah, aproape ca uitam, facu Printesa. Corina, Hanna si Catharina, aceasta este Vindecatoarea Lolina Leacu de la Colegiul Lug.

-O, spuneti-mi Madame Lo, zise aceasta cu o voce mieroasa, asezandu-se mai bine in scaun si privindu-le cu ochii mari si rotunzi pe desupra ochelarilor, de parca abia astepta clipa asta. Totusi, sper sa nu ne intalnim vreodata in Infirmerie!

-Speram si noi, ii raspuse Catharina sincera, gesticuland cu furculita.

-Deci, e adevarat? o intreba Madame Lo pe Corina curioasa foc, mai-mai sa sara de pe scaun. Tu si sora ta sunteti acele gemene? Cele posesoare a legendarelor Puteri magice? Sper din tot sufletul sa fiti Eleve la Colegiul Lug! Oh, daca stau sa ma gandesc nici nu se va pune problema sa nu intrati! Doamna Directoare e formidabila; bineinteles ca va va accepta.

-Daca totul va fi bine, in luna Octombrie va veti duce la Colegiu, le explica Printesa. In weekendul de dupa sosirea voastra va fi Balul Bobocilor. De obicei era mai tarziu, dupa ce aveati timp sa va acomodati… dar au schimbat putin politica scolii…

-Am auzit ca anul acesta va fi Diriginte Profesorul Carl Fermecatus pentru cei din anul intai spuse Madam Lo in timp ce isi taia o bucata prea mare de friptura.

-Da, asa am inteles si eu, spuse Printesa, dar nimic nu e sigur. Este posibil ca Inspectorul Dragomir sa se razgandeasca si sa-i propuna ideea lui Doamnei Intelectualus.

-E posibil, incuviinta Madame Lo. Stiti si Dumneavoastra cata incredere are Doamna Intelectualus in Domnul Inspector.

Vindecatoarea clatina din cap strangand si mai tare buzele ei subtiri, pentru a-si arata dezaprobarea.

-Profesorul Fermecatus ce preda? intreba Catharina curioasa.

Spre mirarea ei, Hanna a fost cea care i-a raspuns

-Preda… Farmece, daca nu ma insel. Din cate am auzit cei ce devin Profesori isi schimba numele reale cu altele din care sa se deduca materia pe care o predau. Mi-se pare destul de util.

-Deci e posibil ca el sa fie Dirigintele noastru? E bun?

-Daca e bun? Oho, Doamnul Fermecatus e un Profesoar cu multi ani de experienta, dar foarte… cum sa spun… impunatoar si respectabil, ii raspunse Madame Lo, sugerand ca era ceva pozitiv. E bun si bland, dar Elevii il vad mereu sever. Desigur, nimic nu e sigur la Colegiul Lug. Am auzit-o pe Doamna Directoare spunandu-i Profesoarei Scrisorica ca a gasit un labirint enorm pe unul din coridoarele de la etajul patru, exact acolo unde credea ca este o fosta sala de clasa. Pe exterior semana, intradevar cu una, dar sa fi vazut interiorul! Era plin de usi care dadeau in alte camere cu un alt labirint! Daca te pierdeai nu mai ieseai curand de acolo! Cel putin asa a zis Doamna Intelectualus. Daca nici ea nu stie secretele Scolii, atunci nu stiu cine ar putea fi acela! Am auzit ca sunt toate scrise in pergamente facute sul si puse in lazi de lemn magic si masiv, undeva prin pivnita, dar e posibil sa fie doar un zvon. Eu una nu am gasit nimic cand ne-am dus sa inspectam! Din cate am inteles in Cancelarie nu le-au gasit nici ceilalti Profesori. Nu prea stiu ce au discutat pentru ca eu m-am grabit sa am grija de coarnele de unicorni! Tocmai imi facuse rost Profesorul Zoomaji de ele si trebuie sa fim rapizi, stiti cum e! Lichidul din corn se evapora destul de repede.

-Dar nu ii doare pe unicorni cand li-se ia cornul? intreba Catharina oripilata.

-Ba da, dar acelea erau cazute. E ca şi cu pielea serpilor. Cand e prea mare cade si creste altul în loc. Veti invata despre ei la Fauna. Profesorul Zoomaji va va preda.

 Hotarata sa nu-si lase friptura sa se raceasca, Madame Lo tacu, iar astfel pranzul se sfarsi in scurt timp. Ingrijorata, chiar daca simtea prin legatura lor ca e bine, Corina a urcat in graba scarile spre camera surorii sale. Celelalte doua au iesit pe pajistea ce ducea spre lac, facand cat mai mult zgomot pentru a le auzi Lady Galiope, in speranta ca aceasta nu va banui ce se intampla cu doua etaje mai sus. 

Anunțuri