Arhive pe etichete: Domnul Inspector Dragomir

Partea a V-a

A asteptat cu sufletul la gura pana cand cererea i-a fost acceptat. Imediat dupa, a fost scanata, iar apoi imaginea lui Cristian a aparut din nou stand langa ea, pe pat. In realitate el statea pe hamacul pe care il avea in curte, dar din fericire holograma lui a omis acest detaliu. Il putea vedea stand acolo, privind-o cu acelasi zambet stramb si cu aceiasi ochi care o linisteau de fiecare data cand  statea langa el. De acesta data ea era departe, foarte departe, iar ochii lui nu si-au mai facut efectul pentru ca ea a izbucnit in plans. De ce a acceptat inviatia? De ce a vrut atat de mult sa o cunoasca pe Printesa si sa mearga la Colegiul Lug? Ar fi putut sta mai mult timp cu el, cu Nicoleta, Mirela si Sorin, iar apoi sa mearga la Bonaventura.

-Hei! Ce s-a intamplat? zise el socat, vazand-o plangand pentru prima oara.

tumblr_m395fbwtkw1r4ub49o1_500       -Nimic. Adica… multe. Prea multe. Vreau sa ma intorc! Vreau ca viata mea sa redevina asa cum a fost inainte sa plec. M-am schimbat, Cristian! Nu ma mai recunosc si mi-e frica. Foarte frica. Sunt atat de multe responsabilitati si nu le mai suport. Ea se bazeaza pe mine ca voi reusi cumva sa scot totul la capat, ca voi avea grija de ea si o voi proteja. Nici macar nu ma cunoaste! Inafara de asta mai e si Profesoara care trebuie sa supravietuiasca! Cum sa moara? Cum?

S-a vazut pe fata lui ca nu a inteles nimic, dar nu a putut sa mai tina in ea toate gandurile. Asta era doar o mica parte, pentru ca stia ca acum va trebui sa-l lamureasca.

-Corina, linisteste-te! Sunt langa tine, chiar daca nu si fizic. Totul o sa fie bine!

-Era mai simplu daca erai si tu aici.

Ofta, si chiar daca nu il putea vedea din cauza lacrimilor, putea sa jure ca privirea lui s-a induiosat.

-Ce e atat de grav? Are legatura cu fata aceea? Corina, mie poti sa-mi spui!

Avea nevoie de asta. Avea nevoie sa spuna cu voce tare tot ceea ce simtea si ceea ce gandea. Voia sfatul lui si stia ca el o va ajuta. Asa facea tot timpul. S-a pregatit sa-i spuna, dar din nou, usa camerei ei s-a deschis, intrerupand-o.

-Imi pare rau, dar trebuie sa vii! Avem nevoie de ajutor.

Irina era cea care a intrat in camera sa o chieme. S-a oprit in cadrul usii in momentul in care o raza a atintit-o in frunte, iar apoi a inceput sa coboare pana la talpi. Apoi a vazut holograma baiatului pe care nu-l cunostea si care o privea intr-un mod curios. Cine era el? Nu l-a vazut pana acum in gandurile Corinei.

-Scuze! zise ea, dandu-si seama ca i-a intrerupt. Nu stiam ca… aaa…

Privirea lui se plimba de la una la alta, cu o expresie socata.

-Ea e sora mea, ii explica Corina. E vrajitoare si locuieste cu tata.

-Eu doar o sa… aaa… plec, zise Irina, incercand sa se retraga.

-Stai. Vin si eu. Imi pare rau, Cristian, iti voi explica mai incolo. Te rog, promite-mi ca nu spui nimanui nimic pana nu aflii totul. Transmite-i salutarile mele mamei.

Dupa ce el i-a promis si-au luat la revedere, iar Corina si-a urmat in tacere sora pe coridor. La problemele ei s-a mai adugat inca una de care trebuia sa se ocupe. Cum sa ii explice Irinei cine era Cristian si cum sa ii explice lui cine era sora ei, avand in vedere ca nici ea nu stia?

-Deci? intreba Irina cu o privirea curioasa si un zambet larg pe chip.

-Este cel mai bun prieten al meu. Voiam sa stiu ce s-a mai intamplat acasa.

Irina accepta explicatia, char daca simtea prin legatura lor ca a fost mintita. O stia pe sora ei doar de o zi. Era normal sa nu-si spuna chiar totul. Insa nu stia ca sora ei a ascuns adevaratul motiv tot pentru a o proteja pe ea. Corina nu voia ca geamana ei sa stie ca a avut un moment de slabiciune si a cedat. Prin ochii Irinei ea parea o zeita nemiloasa care nu era afectata de nimic. Ea era acum acel suport moral si fizic de care sora ei a avut nevoie toata viata. Nu putea sa-i strice bucuria de a o avea, stricandu-si propria imagine. Stia cat de mult se baza Irina pe ea, chiar daca nu i-a spus si nici nu s-a gandit la asta. Pur si simplu simtea ca e de datoria ei de sora sa aibe grija de ea. Zburatorii erau numiti de oameni ingeri pazitori. De ce nu ar fi si ea unul?

Cand au intrat in camera Irinei, a vazut-o pe Hanna amestecand de zor intr-un pahar maricel de sticla. Subantanta din interior era de un albastru deschis si limpede, ce scotea aburi sub forma de norisori. Din el pornea un tub subtire si rasucit cu bucle mari, care facea legatura cu o sticluta mica si umflata. In ea era un lichid auriu ce curgea prin tub in paharul mare de sticla.

-Ce faci aici? o intreba Corina.

Potions 005         -Amestec Esenta de albastrele pisate cu Topitura de pudra de unicorn. Apoi o sa o tinem la fiert 48 de ore, iar dupa aceea va trebui sa ii punem si celelalte ingrediente. Lacrimile de pheonix trebuie sa se topeasca timp de 3 ore, iar apoi boabele de ienupar trebuie stoarse si amestecate in continuu timp de 20 de minute pentru a nu se intari.

-Pai, macar stii ce faci, zise Corina care nu intelese nimic.

-Nu chiar. Irina a fost cea care ne-a explicat ce sa facem.

Catharina statea pe pat, cu capul sprijinit de Sonny. Parea plictisita si putin adormita, mutandu-si privirea prin camera, dar in sinea ei era bucuroasa ca Irina nu a pus-o sa faca nimic. Cel putin, nu inca. Pentru ea Leacurile si celelalte Potiuni erau un mister. Cum puteau cateva lucruri atat de simple sa salveze o viata?

-O, nu! exclama ea cand a privit spre ceasul sub forma de soare. Pranzul! Am intarziat!

Grabite toate, nedorind sa fie suspectate de Printesa sau Lady Galiope, au inceput sa alerge prin camera ca albinele, ascunzand ingredientele si ceea ce au reusit sa faca din Leac.

-Hanna, lasa-ma pe mine sa amestec si du-te tu jos cu celelalte, zise Irina cand singurul lucru ramas la vedere era complexul care amesteca Esenta de albastrele cu Topitura de pudra de unicorn. Nu mai e mult, dar stiu cum sa grabesc procesul. Vin si eu cand e gata.

Ca o furtuna cele trei fete au iesit din camera, fugind apoi pe coridor si sarind peste mai multe trepte pe scari. Nu s-au oprit pana nu au ajuns in fata usii Salii de Mese, unde au stat putin sa-si controleze respiratiile inainte sa intre.

Inauntru era liniste deplina. Toti Lorzii si toate Domnitele stateau la mese si le priveau cu ochi cercetatori, facandu-le sase simta incomod. Bucate din cele mai alese mancaruri se aflau pe mesele lor, desigur langa vinuri asortate, vechi de cel putin zece ani. Printesa statea la obisnuita ei masa, cea de pe podium. Langa ea statea Lady Galiope si la invitatia Conducatoarei se alaturase si Madame Lo. Singura care parea ca lipseste era Lady Aylin.

-Dragele mele, exclama Iolanda rupand tacerea stanjenitoare, stati aici, alaturi de noi!

Au strabatut intreaga sala sub privirile atente ale mesenilor, simtind cum se inrosesc toate trei.

-Ne scuzati ca am intarziat, Maiestate.

-Nicio problema! spuse Printesa cu un zambet prea larg ca sa fie fie real.

Ca prin Farmec, toti mesenii au revenit la discutiile lor, zdranganind tacamurile si paharele. Vazand ca Printesa le-a iertat, nu mai era nimic interesant la masa de pe podium.

-Unde ati lasat-o pe Irina?

-Este in Biblioteca, minti Corina. Cauta carti despre familia ei. Maiestate, Lady Aylin este bine?

-Sa fiu sincera cu voi, nu. Va mai rezista putin, dar mai mult de o saptamana nu credem ca e posibil.

-Voi ce ati facut toata ziua? le intreba Lady Galiope cercetatoare. Nu v-am vazut deloc.

-Am fost la Biblioteca, spuse Hanna repede. Irina ne-a spus ca va veni si ea in cateva minute. Nu este nicio problema daca mai intarzie putin, nu?

S-au hotarat dintr-o privire ca e mai bine sa nu pomeneasca de camera Irinei. Lady Galiope ar fi putut veni data viitoare in inspectie.

-Nu, nu-i nicio problema, o asigura Printesa. O inteleg perfect.

-De ce nu iesiti pe afara? intreba Domnita suspicioasa. E frumos si senin.

-O sa iesim, Lady Galiope, ii raspunse Corina convingatoare.

-Ah, aproape ca uitam, facu Printesa. Corina, Hanna si Catharina, aceasta este Vindecatoarea Lolina Leacu de la Colegiul Lug.

-O, spuneti-mi Madame Lo, zise aceasta cu o voce mieroasa, asezandu-se mai bine in scaun si privindu-le cu ochii mari si rotunzi pe desupra ochelarilor, de parca abia astepta clipa asta. Totusi, sper sa nu ne intalnim vreodata in Infirmerie!

-Speram si noi, ii raspuse Catharina sincera, gesticuland cu furculita.

-Deci, e adevarat? o intreba Madame Lo pe Corina curioasa foc, mai-mai sa sara de pe scaun. Tu si sora ta sunteti acele gemene? Cele posesoare a legendarelor Puteri magice? Sper din tot sufletul sa fiti Eleve la Colegiul Lug! Oh, daca stau sa ma gandesc nici nu se va pune problema sa nu intrati! Doamna Directoare e formidabila; bineinteles ca va va accepta.

-Daca totul va fi bine, in luna Octombrie va veti duce la Colegiu, le explica Printesa. In weekendul de dupa sosirea voastra va fi Balul Bobocilor. De obicei era mai tarziu, dupa ce aveati timp sa va acomodati… dar au schimbat putin politica scolii…

-Am auzit ca anul acesta va fi Diriginte Profesorul Carl Fermecatus pentru cei din anul intai spuse Madam Lo in timp ce isi taia o bucata prea mare de friptura.

-Da, asa am inteles si eu, spuse Printesa, dar nimic nu e sigur. Este posibil ca Inspectorul Dragomir sa se razgandeasca si sa-i propuna ideea lui Doamnei Intelectualus.

-E posibil, incuviinta Madame Lo. Stiti si Dumneavoastra cata incredere are Doamna Intelectualus in Domnul Inspector.

Vindecatoarea clatina din cap strangand si mai tare buzele ei subtiri, pentru a-si arata dezaprobarea.

-Profesorul Fermecatus ce preda? intreba Catharina curioasa.

Spre mirarea ei, Hanna a fost cea care i-a raspuns

-Preda… Farmece, daca nu ma insel. Din cate am auzit cei ce devin Profesori isi schimba numele reale cu altele din care sa se deduca materia pe care o predau. Mi-se pare destul de util.

-Deci e posibil ca el sa fie Dirigintele noastru? E bun?

-Daca e bun? Oho, Doamnul Fermecatus e un Profesoar cu multi ani de experienta, dar foarte… cum sa spun… impunatoar si respectabil, ii raspunse Madame Lo, sugerand ca era ceva pozitiv. E bun si bland, dar Elevii il vad mereu sever. Desigur, nimic nu e sigur la Colegiul Lug. Am auzit-o pe Doamna Directoare spunandu-i Profesoarei Scrisorica ca a gasit un labirint enorm pe unul din coridoarele de la etajul patru, exact acolo unde credea ca este o fosta sala de clasa. Pe exterior semana, intradevar cu una, dar sa fi vazut interiorul! Era plin de usi care dadeau in alte camere cu un alt labirint! Daca te pierdeai nu mai ieseai curand de acolo! Cel putin asa a zis Doamna Intelectualus. Daca nici ea nu stie secretele Scolii, atunci nu stiu cine ar putea fi acela! Am auzit ca sunt toate scrise in pergamente facute sul si puse in lazi de lemn magic si masiv, undeva prin pivnita, dar e posibil sa fie doar un zvon. Eu una nu am gasit nimic cand ne-am dus sa inspectam! Din cate am inteles in Cancelarie nu le-au gasit nici ceilalti Profesori. Nu prea stiu ce au discutat pentru ca eu m-am grabit sa am grija de coarnele de unicorni! Tocmai imi facuse rost Profesorul Zoomaji de ele si trebuie sa fim rapizi, stiti cum e! Lichidul din corn se evapora destul de repede.

-Dar nu ii doare pe unicorni cand li-se ia cornul? intreba Catharina oripilata.

-Ba da, dar acelea erau cazute. E ca şi cu pielea serpilor. Cand e prea mare cade si creste altul în loc. Veti invata despre ei la Fauna. Profesorul Zoomaji va va preda.

 Hotarata sa nu-si lase friptura sa se raceasca, Madame Lo tacu, iar astfel pranzul se sfarsi in scurt timp. Ingrijorata, chiar daca simtea prin legatura lor ca e bine, Corina a urcat in graba scarile spre camera surorii sale. Celelalte doua au iesit pe pajistea ce ducea spre lac, facand cat mai mult zgomot pentru a le auzi Lady Galiope, in speranta ca aceasta nu va banui ce se intampla cu doua etaje mai sus. 

Partea a VII-a

A auzit in somn o voce care o chema. S-a trezit, uitandu-se prin camera speriata. Daca erau ielele? Au reusit sa o gaseasca? Cand vederea i s-a mai limpezit s-a lamurit ca era singura in camera ei din Vila familiei Beauregarde. Treptat si-a amintit tot ceea ce s-a intamplat ziua trecuta. Avea prea multe sentimente si tot ce voia era sa adoarma inapoi si sa uite. Pana si Sonny, care s-a trezit odata cu ea, o indemna din priviri sa mai doarma. Deodata, din pacate, si-a dat seama a cui era vocea care a chemat-o.

-Corina…, zise ea in timp ce sarea in picioare.

Daca era in pericol? Of, unde si-a pus bagheta? Ce Vraji de Protectia stia?

Iesi pe hol ca o furtuna, mai-mai sa se izbeasca de o zana mai scunda cu obraji rotunjori si ochii mari, caprui. Pasarea de pe umarul ei a sarit in zbor, speriata de prezenta ei neasteptata.

-Ce…. Corina e bine? o intreba Irina, neintelegand de ce Catharina radea in hohote.

Din fericire, raspunsul i-a venit de la o alta persoana.

-Aici erai! Unde voiai sa te duci asa? Nu ai oglinda in camera? reusi Corina sa intrebe inainte sa inceapa si ea sa rada.

-Ba da, raspunse vrajitoarea putin suparata. Veneam la tine. Am crezut ca m-ai chemat si ca ai probleme.

-Nu te-am chemat. Adica… dar nu, lasa, nu se poate. Oricum, ar trebui sa o gasim pe Printesa. Poate e amabila sa ne spuna ce s-a intamplat cu Lady Aylin, zise Corina, strambandu-se cand a spus „amabila”. Inca nu a uitat cat a suferit familia ei, mama ei, din vina Printesei. 

scarlett-johansson-hairAu luat-o si pe Hanna, care se chinuia sa isi aranjeze parul ei scurt cat mai drept. Dupa parerea Corinei tunsoarea era mult prea scurta pentru gusturile ei, dar trebuia sa recunoasca ca pe vrajitoare o avantaja. Parul ei blond, mult mai sters la culoare decat cel al Irinei, era mai lung in fata, ajungand putin sub linia barbiei si se scurta cu cat se apropia mai mult de ceafa. Avea si breton lung, aranjat spre stanga. Ochii ei cenusii nu aveau sclipirea celor de zana ai Corinei si se ascundeau dupa o pereche de ochelari argintii. Infatisarea ei ii era vag cunoscuta. Probabil ca a mai vazut-o candva.

Scarile de marmura, atat de frumoase noaptea trecuta, erau luminate de razele soarelui, dar pareau infricosatoare, cumva pustii. Stateau toate patru, cu spirimalele langa ele, privind in jos spre scari neindrasnind sa coboare. Nu se auzea nici un sunet, de parca intreaga Vila era pustie. Se gandeau ca s-a intamplat ceva in acea noapte si toti ceilalti au plecat. Poate ca au fost atacati de iele.

” Totul e asa de sinistru. Nu se aude nici un zgomot la parter si nici la primul etaj. Daca ceilalti mai dorm? Poate ca nu e o idee asa de buna sa coboram acum. Se vor supara pe noi ca i-am trezit. Ce le vom spune? Stiti, ne scuzati ca am coborat mai ceva ca o armata de la etaj. Cautam doar bucataria. ”

Irina a inceput sa rada.

-Ha! Ha! Ha! Cautam bucataria! reusi ea sa le zica.

-Te-ai gandit si tu la asta? a intrebat-o Corina uimita.

-Nu. Tu ai zis, ii raspunse sora ei.

-Nu a spus nimic, zise Hanna confuza.

-Ba da. Nu ati auzit-o?

-Irina, NU am zis nimic. Asta am gandit, o lamuri geamana ei

-Pai, eu cum de te-am auzit?

Corina voia sa-i raspunda, dar a fost intrerupta de o ala voce.

-Deci asa! Pana la urma v-ati trezit!

Printesa era cea care urca scarile fara sa faca niciun zgomot. Nici macar rochia ei nu fosnea, chiar daca era lunga, dar creata dintr-un material usor pe care Irina nu l-a putut identifica. De dupa colt a aparut si spirimalul ei. Reactia fireasca a tuturor a fost sa se indeparteze de pantera neagra cu ochii de culoarea topazului galben. Nu era nimic milos in privirea felinei. Pana si marimea ei sfida. Puterea muschilor ei se vedea la fiecare pas pe care il facea. Daca celelalte spirimale ar fi vrut sa inceapa o confruntare toata forta celor doua cateluse si ghiarele puternice ale soimului si ale pisicii nu s-ar fi putut impotrivi panterei regale.

Observand totul, ca de obicei, Printesa ofta si le-a invitat sa o urmeze.

La parter mai vedeau cate o servitoare sau cate un servitor imbracati in haine de culoarea albastru-pal, culoarea uniformei lor, cum treceau dintr-o camera in alta atat de repede incat nici nu apucau sa vada ce era inauntru. Probabil ca ei nu credeau ca este cuvenit.

-Sala de Mese este chiar aici, le-a zis Conducatoarea aratand spre una din usi. In fiecare dimineata la ora 9 se serveste micul dejun. Pranzul e la ora 14, iar cina la ora 18. Daca intarziati nu veti mai lua masa pana la urmatoarea servire. Ati inteles?

Toate au incuviintat.

-Astazi putem face o exceptie, avand in vedere ca e prima voastra zi aici …iar eu am intarziat pentru prima oara in ultimii ani.

3Inauntru erau opt mese de patru persoane si patru de cate cinci, toate acoperite de o fata de masa alba. Printesa s-a asezat la cea mai indepartata si cea mai mare masa, de opt persoane. Se afla pe un podium si oricine isi putea da seama ca era cea regala, la care stateau doar Printesa cu apropiatii sau invitatii ei personali. Doar Irina, care a crescut in acesta atmosfera, a realizat onoarea care i-se facea atunci cand au fost invitate sa manance alaturi de Iolanda.

-Deci, ce vreti sa stiti? le intreba aceasta pe fete dupa ce s-au asezat la masa iar mancarea le-a fost servita.

Corina inghiti inecandu-se, dar spuse repede:

-Ce vrem sa stim despre ce? Maiestate?

-Despre orice! Colegiul Lug, Puterile voastre, colegii vostri, Profesorii, Vila … Orice!

-Ce Profesori vom avea? Sunt buni? Ce vom studia la Colegiu? intreba Hanna dintr-o suflare.

-Profesorii, dupa parerea mea, sunt cei mai buni! Am mare incredere in Directoarea Agelina Intelectualus! Desigur, nu garantez ca va veti intelege cu toti… Ah, sa aveti mare grijă cu Inspectoarul Dragomir E destul de exigent, dar Doamna Directoarea are incredere in aptidunilie sale. Uneori este bine-venit un spirit mai sever.

Le-a privit cu drag expresile ganditoare. S-a gandit ca pentru ele era totul foarte nou si diferit de viata simpla pe care au avut-o. In special evenimentele recente s-ar fi putut sa isi fi lasat amprenta. In plus, pentru ele totul abea incepea. Ea era obisnuita sa se intalneasca in fiecare an cu un nou grup de Elevi, dar uneori uita ca ei inaintau cu un pas in drumul vietii si luau parte la un eveniment literalmente important.

-Fetelor, poate ca acum vi-se pare totul foarte naucitor, dar va garantez ca  va veti obisni, spuse ea cu o voce dulce. Bineinteles, doar daca va veti comporta exemplar si veti trece examenul pregatitor la Bunele Maniere.

-Ce examen? au intrebat toate.

-Pai, intalnirea cu mine, zise Printesa de parca era ceva atat de evident, dar Catharina si Hanna s-au albit la fata amintindu-si reactile lor din noaptea trecuta. Desi nu cred ca voi patru aveti pentru ce sa va ingrijorati, avand in vedere ca veti sta cu mine mai mult de o saptamana. Oricum, ma gandeam sa incepem in dupa-amiaza ceea ce voiam sa va invat, pentru a nu pierde timpul.

-Maiestate, cum se mai simte Lady Aylin?

-Va veti bucura sa auziti ca si-a recapatat cunostinta. Din pacate are temperatura foarte mare. Lady Galiope are grija de ea pana soseste Madame Lo, Infirmiera Colegiului. A acceptat sa vina la rugamintea mea.

-Am putea sa o vizitam si noi? Pe Lady Aylin…? intreba Chatarina cu privirea plecata.

-Ma tem ca nu e o idee asa de buna.

-De ce? se revolta Corina. Ne-a salvat de iele!

-Intocmai. V-a salvat de iele, sacrificandu-se. Dupa cate cred ca ati inteles din convorbirea ei cu Tiranda, v-ati dat seama ca a fost si ea o iela. A renuntat la puterile ei cu care era inzestrata din dorinta de a nu mai fii o „creatura a padurii”, asa cum se numea singura. Mama mea a ajutat-o, oferindu-i puteri de zana, aripi si toate celelalte, dar nu a putut inlatura sangele de iela ce-i curge prin vene.

Iolanda se incrunta trista, amintindu-si de acele vremuri, cand mama ei traia, iar ea era o tanara plina de viata, fara griji, cu mintea la aventuri si mistere. Acum ca se uita inapoi se vedea ca o persoana total diferita, chiar daca corpul ei a „inghetat” la aceeasi varsta de atunci in momentul cand a devenit Conducatoare.

-Va asteptati sa ne omoare, dupa ce ne-a salvat? reprosa Corina strangand mai tare furculita in mana.

-Nu poti stii ce e în mintea ei acum, spuse cu durere in voce, urand faptul ca nu stia ce sa faca pentru prietena sa. Ne e teama sa nu-i fi revenit fostele puteri. Daca ar fi asa inseamna ca a devenit una din cele mai puternice fiinte de aici, dar si una din cele mai periculoase. Am dori, bineinteles, sa fie de partea noastra, dar daca nu se poate impotrivi ei insasi ne e teama sa nu fie din nou o iela. Cu siguranta ar fi cea mai feroce. Stie mult prea multe informatii depre lumea magica, despre mine si chiar despre voi. Desigur, in acelasi timp ar putea fi un spion. Nu am reusit inca sa aflu de la ea ce s-a intamplat dupa fuga voastra, dar acum ca i-a revenit cunostinta sper sa purtam aceasta discutie cat de curand.

Corina pufni suparata.

-Dar daca o putem ajuta? Daca noi suntem exact ceea ce are ea nevoie? Nu ati spus ca avem cea mai mare Putere? Nu o putem noi vindeca?

-Cum spuneam, nu stim daca e o iela sau o zana.

-Dar…

-E adevarat! Aveti cea mai mare putere! zise Printesa trantindu-si tacamurile in farfurie. Daca credeti ca o puteti controla in asa fel incat sa o faceti pe Aylin  sanatoasa si puteti afla daca e spion sau nu, ei bine, ce mai asteptati?

tumblr_mr2kcozF7r1qm68jao1_500S-a asternut o liniste apasatoare. Pantera Printesei parea gata sa sara la gatul lui Blacky. Toate celelalte spirimale s-au facut mici de frica, retragandu-se spre usa. Vazand pericolul in care se afla catelusa ei si ea implicit, Corina sari de pe scaun sa isi protejeze spirimalul cu propriul trup, indepartandu-se in acelasi timp si de Printesa care si-a iesit din fire.

-Eu… nu…

-Corina, trebuie sa intelegi ca nu poti face totul. Inca nu esti constienta de forta puterilor tale, iar acum ca ti-ai regasit sora ele au scapat de sub control, ii explica Iolanda recapatandu-si calmul. Ai putea sa o omori, cand tu incerci sa o salvezi. Invata, cunoaste, exerseaza si repeta! Dupa ce esti stapana pe puterile tale, dupa ce esti stapana pe tine, atunci poti spune ca stii cu exactitate ce faci!

Corina ardea sa faca o remarca asupra „controlului” avand in vedere ca Printesa tocmai isi iesie din fire, dar a avut nevoie de toata rabdarea ca sa taca.

-Abia atunci poti sa salvezi vieti, continua Ioanda neintrerupta, sa faci Vraji complicate si altele, iar eu te asigur ca voi fi mandra de tine. Te voi ajuta sa te cunosti pe tine si sa o cunosti pe sora ta. Va voi invata cat pot de mult si cat voi fi sigura ca voi doua veti intelege in aceste doua saptamani, iar Colegiul va continua ceea ce eu am inceput. Ai inteles?

-Da.

-Lasa-ma pe mine si pe Madam Lo sa ne ocupam momentan de Aylin. Te asigur ca va fi bine.

Corina nu mai era capabila sa spuna nimic. Se uita la Irina, care parea ca a impietrit la masa inca de cand pantera voia sa o atace pe Blacky.

„Nu voiam sa o enervez! ” incerca ea sa ii spuna mental, folosindu-si toata concentrarea.

Dupa expresia uimita de pa fata surori sale si-a dat seama ca aceasta a primit mesajul.

” Stiu” primi ea raspuns. „Tot raul spre bine. Acum stim cate ceva in plus. ”

Facura un schimb de priviri fugare.

-Maiestate, va rog sa o iertati pe sora mea. Nu a vrut sa va supere, dar toate patru suntem dispuse sa o ajutam pe Lady Aylin.

-Nu m-a suparat, ii zise Printesa Irinei si a continuat sa manance.

Nimic din ceea ce voia vrajitoarea sa afle. Nu a negat faptul ca ar putea ajuta, dar nici nu a afirmat. Nici macar nu le-a multumit pentru intresul de care dadeau dovada. Era ca si cum nu ar fi raspuns.

-Tu ai crescut cu asta, nu-i asa?

Partea a II-a

charlize theron posing            Elena îşi uda iubitele flori cu picături de rouă, aşa cum făceau toate zânele când răsăreau zorii zilei. Fiica ei căuta de lucru prin grădina, blestemând în gând faptul că nu putea zbura. Fără zbor viaţa părea imposibilă, plictisitoare şi fără sens. Deşi mama ei a făcut un Farmec pe bara de metal din mijlocul casei pentru a putea ajunge şi ea la etaj, tot prefera varianta tradiţională: să zbore până sus.
În urma căderii din ziua trecută s-a ales doar cu un singur bandaj: cel de pe mâna stângă. Nu îşi mai putea simţi celelalte zgârieturi din cauza aripilor care o usturau îngrozitor. Dacă şi le-ar fi scos la vedere ar fi durut-o de zece ori mai rău, dar s-ar fi vindecat mai repede. A urmat totuşi sfatul mamei sale, aşa că le ţinea ascunse în tatuajul negru de pe spate.
În timp ce se gândea, şi-a amintit de verişorii ei şi îi parea rău că au plecat în seara trecută. După cum îi ştia amândoi încă dormeau, aşa ca nu vroia să îi deranjeze. Ghinionul făcea ca ambii să locuiască la zece minute de zbor depărtare, dar cum ea nu mai putea zbura trebuia să mearga pe jos. Dar dacă o lasă Elena să folosească hologramul său? Atunci i-ar fi putut chema pe ei la ea.
Fără să vrea, ochii i s-au mutat pe o pată albă care trecea peste gardul viu. Începând să fie conştientă de prezenţa ei, observa că era un micuţ fluturaş. Ştia că fluturii nu zboară din plăcere, ci aduc mesaje de la o Instituţie. Cine îi scria mamei sale?
-Poşta! A venit poşta!
Elena opri stropii de rouă dintr-o mișcare de încheietură şi îşi scoase aripile albe- pe care Corina era foarte invidioasă, având în vedere că ale ei arătau jalnic şi o dureau îngrozitor- iar apoi zbură în întâmpinarea fluturelui. Acesta, grăbit, o ocoli pe Elena şi îşi continuă drumul spre fată. Dacă nu era pentru mama sa, atunci cine îi scria ei?
-Rogu-te, dă-mi scrisoarea, zise ea protocolar când fluturele se opri obosit pe tricoul său.
Un plic roșu cu un sigiliu galben se mări de pe codiţa lui mică. Pe spatele ei scria caligrafic cu litere arginti, frumoase şi înclinate: Pentru Corina Ania Anghel, Sarmisegetuza, Strada Zâmbetului, numărul șapte.
A deschis plicul roșu și a desfăcut scrisoarea. Înăuntru era o invitaţie din partea Prinţesei la o petrecere anuală de ceai de la ora cinci. Din câte se părea, totul a fost bine organizat. Erau aleşi douăzeci de copii, care urmau să fie pregătiţi pentru a se înfăţişa în mod corespunzător în faţa Măriei Sale. Transportul se facea printr-un dovleac, ceea ce era destul de ciudat. În plic erau alte fişe care conţineau ceea ce trebuia să îşi cumpere. Totul era prea bine pregătit ca să fie adevărat. Ha! Era o farsă! Mintea inteligentă a lui Cristian, împreună cu scrisul caligrafic al Nicoletei au realizat ideea foarte bună a Mirelei. Cu siguranţă şi Sorin a dat idei ca să pară o scrisoare oficiala.
images (2)            -Ce e acolo? o întrebă mama sa.
-O glumă de la prietenii mei. Chiar e bine gândită, nu? Cred că trebuia să ajungă ieri, de ziua mea. Săracul fluture! Cât drum a făcut el până aici! Oare cum de au făcut rost de el?
În timp ce Corina continua să vorbească, Elena citea, iar expresia feţei sale se schimbă din ce în ce mai mult.
-Nu e o glumă, spuse mama încet.
-Poftim?
-Nu e o glumă! Invitaţia e reală! Şi eu am fost la petrecerea de ceai, la fel şi fraţii mei.
-Mamă! Nu ştiam că şi tu faci parte din farsă! Tu ai facut rost de fluture, nu-i aşa? Aveţi la fiecare magazin pentru a transporta produsele!
-Corina, eu nu glumesc! E cât se poate de serios! Nu-ţi dai seama ce onoare ţi-se face?
În mintea ei, fata începea să o creadă, mai ales ca o vedea serioasă şi pătimaşă. Dar era prea de tot! Nu putea accepta ideea că Prinţesa a ales-o pe ea! Ce motiv ar fi avut? Ea nu era specială. Din contra, dacă ar fi avut vreun talent ar fi fost cel de a intra tot timpul în belele.
-Niciodată nu mi-ai povestit despre Vila Beauregarde şi nici despre o petrecere de ceai. De ce aş crede că e o invitaţie reală? Eu nu am nimic deosebit!
Elena ar fi vrut să înceapă să strige şi să-i spună că are o soră geamănă şi Puteri foarte mari din cauza Conducătoarelor care nu s-au putut abţine să nu le strice familia lor perfectă şi tot din vina lor ea a crescut fără tată şi fără soră, aşa cum ar fi fost normal pentru orice copil. În loc de asta, doar tăcu, dar o lăsă pe Flafy, spirimalul ei, să latre în continuare zgomotos.
-În plus, dovlecii nu pot transporta persoane, continua Corina, nevăzând schimbarea expresiei de pe faţa mamei sale.
-Dovleacul e ultima ta problemă! zise Elena prea glaciar. Mâine vom merge la cumpărături. Nu au trimis şi lista de manuale?
-Lista de manuale? întrebă Corina căutând în plic. De ce mi-ar trebui manuale?
Toți invitaţii au șansa să înveţe la Colegiul de Ucenicie Lug, cu condiţia să se comporte exemplar în timpul șederii lor la Vila Beauregarde. Eu, Prinţesa Iolanda Beauregarde, cu ajutorul Contesei Cassandra Swarovski, voi decide cine va pleca la Colegiul de Magie. Un cuvânt important la adresa admiterii voastre vor avea Domna Directoare Angelina Intelectualus și Domnul Inspector Dragomir. Noi vom oferi atunci invitaţii, astfel cursurile şi întreţinerea vor fi plătite de familia regală. Ca să fii pregătită pentru începerea Colegiului, trebuie să-ţi cumperi următoarele manuale, studiind cursurile: 
-Spirimagie: „Legături magice fizico-spirituale Nivelul I” – de Eduardo Pătrunzătorus
-Echilibristică:”Tainele echilibrului”-de Sina Cocor 

-Bunele Maniere: ”Comportament 
şi cuvinte” -Graziela Surprise (ia-l cu tine la vilă)
-Transformări :”Arta magiei” -de Laura Banda
-Farmece: „Îndemânare şi pricepere” de Iepuraş din Pălărie
-Cunoa
şterea Puterii: ” Stăpânirea Puterii Secrete” -de Camille Carranza
-Fauna magică: „Animalele mitologice” -de Monica Păun
-Flora vrăjită:” Plante şi duhuri” -de Claudia Carevora
-Technica fermecelor: „Technici magice defensive de baza” -de Feodor Abamov. 

De asemenea vei avea de ales minim 4 dintre următoarele materii:
-Astromagie: ” Totul despre stelele magice” -de Solaria Cometa
-Crea
ţie Literară: ” Proza şi Versurile Magiei „-de Romeo Versdulce
-Alchimie: „Arta Poţiunilor şi a Substanţelor”- de Anto Labor
-Justiţie: „În căutarea dreptăţii”- de Judecatorul Carlo Balanzza
-Lupte
-Psihomagia: „Psihologia fiinţelor magice” – Pablo Colerica 
-Viziuni: „Vise şi miresme”-de Cornelia Lunata
-Aritmetică: „Matematică Nivelul I de Colegiu”-de Profesorul Maximus Minusus
-Infomagie: „Utilizarea computerelor” -de Ovidiu Zantos Nero
-Technologia Avansată: „Mecanismele lumii magice” -Thanta Machini
-Anteprenori Juniori: „Fundaţia unei asociaţii” -Gavril Industries
-Magianatomie: „Corpul fiinţelor magice” -Boggy Body
-Istomagie: „Lumea magică de-a lungul timpului”-Charles King
-Pictura în detalii: „Evoluţia picturilor”-Victoria Baroco
-Muzica Magică: „Cantece celebre”-Singus Cantare
-Arta Măştilor: „Cele mai cunoscute piese de teatru”-Mari Mardele
-Deci, totul e real, spuse Corina. Oraşul Împădurit se afla într-o pădure? Vom sta acolo în gazdă? Sau vom avea un fel de tabără?
-Oraşul Împădurit este de fapt un cătun ce se află în mijlocul pădurii ce înconjoară vila. În el trăiesc în armonie vrăjitori şi zburători. În mijlocul lui sunt cabane şi colibe speciale pentru invitaţii la petrecere. Tu vei sta într-o colibă. Va trebui să te obişnuieşti repede cu ele pentru că vei sta acolo suficient timp şi nu seamănă cu nimic din ceea ce ai mai văzut tu. Imaginează-ti o ceapă imensă din lemn care înconjoară trunchiul unui copac.
Făcu un moment de pauză, timp în care îi aruncă o privire cercetătoare.
-Chiar sper ca tu să le arăţi tuturor că ai fost crescută. Sora mea mai mare, Monica, a primit şi o diplomă specială pentru excelenţă la purtare. Ea era cea mai bună din anul ei. Silviu era mereu neascultător, îşi aminti Elena cu drag. O însoţitoare a Prinţesei i-a scris mamei tot ceea ce-a facut el şi crede-mă, era o listă lungă!
Era pentru prima oară în viaţa Corinei când se simţea singură. De ce nu avea şi ea nu frate neastâmpărat sau o soră foarte inteligentă aşa cum avea mama ei?
-Cum e Colegiul? întrebă ea încercând să-şi alunge tristeţea.
-E cel mai bun! E o adevărată încântare şi onoare să fii invitată la el, dar după cum scrie, trebuie să dai dovadă de comportament exemplar. Profesorii pe care i-am avut eu erau destul de duri aşa că va trebui să te obişnuieşti să petreci mai mult timp în bibliotecă.
Nu s-a văzut niciodată extrem de preocupată de învăţătură. Avea note bune, dar nu era printre primii din clasă. În opinia ei, nici nu avea de ce. Nu notele o defineau şi nici ele nu-i făceau viitorul. Vroia să se axeze mai mult pe relaţiile interpersonale şi să înveţe să se descurce în societate. Elena vedea asta ca pe o vacanţă permanentă şi adesea o certa că nu îşi dădea silinţa pentru şcoală. Mereu o compara cu prietenele ei sau cu cei mai buni elevi. În gândul ei, Elena o compara şi cu Irina, care cu siguranţă avea cele mai bune note.
Îi părea sincer rău că ideile ei nu corespondau cu cele ale mamei sale, dar ştia că nici dacă ar fi încercat să îi explice tot nu ar fi înţeles-o. Aştepta de la ea să o lase măcar să îşi urmeze calea, dar se părea că Elena nici nu se gândea să nu îi atragă atenţia de fiecare dată când mai lua o notă mică, pentru că ea spera că aşa o va ambiţiona să înveţe mai bine. Din păcate, singurul rezultat era faptul că amandouă se înfuriau mai tare.
Gândul că acum ar fi trebuit să devină o „tocilară” o făcea să îşi pună întrebări despre Colegiu. Cu siguranţă era printre cele mai bune, mai ales că era recomandat de însăşi Maiestatea Sa, dar chiar era ceea ce vroia? Încă nici nu s-a hotărât ce vrea să facă mai departe în viaţă…
Elena i-a luat din mână foaia cu manualele. Corina şi-a amintit că în centrul oraşului era un bulevard destinat Şcolilor, Liceelor, Colegilor și Academiilor magice. Anul trecut a fost acolo împreună cu Cristian pentru că el a început primul an la Liceul Bonaventura. La câteva străzi de acel bulevard era unul din magazinele de care se ocupa Elena.
-Trebuie să-mi iau tot ce e pe liste acum?
-Nu, dar trebuie să le ai înainte de începerea Colegiului. Dacă nu ești sigură că vei fi acceptată, atunci ţi-le pot lua eu, după ce vei afla.
Ardea de nerăbdare să revadă bulevardul și să facă cumpărăturile, chiar dacă erau pentru școală, aşa că a rugat-o să meargă chiar a doua zi.
-Ştii că trebuie să ai mare grijă, să te comporţi frumos cu cei de acolo. Nu vreau să-ţi cumpăr toate acestea degeaba, zise Elena neîncrezătoare.
-Promit să fiu invitată şi să mă comport frumos, spuse ea cu mâna dreaptă ridicată.
Nu-i venea să creadă că mama ei încă se mai îndoia de ea. După tot acest timp tot nu o cunoştea? Când era vorba de ceva important era foarte serioasă… mai ales că era ceva la care se putea pricepe.
Toate acestea erau reale şi i-se întâmplau tocmai ei. Şi-a dat seama că nu e o farsă, dar era prea frumos ca să fie real. Era doar un vis şi în orice clipă mama ei o va chema la micul dejun.