Arhive pe etichete: Doamna Mika

Partea a VIII-a

Irina știa că tatăl ei nu e un mare fan al magazinelor. Intră singură la un magazin de bijuterii care părea mai pe gustul său. Acolo întâlni încă o zână ce vorbea cu mama ei şi aștepta să i-se împacheteze lucrurile cumpărate. Fata era mai scundă, chiar dacă purta tocuri, foarte slăbuţă, cu părul lung, ciocolatiu. Obrajii îi erau rotunzi, năsucul mic și buzele pline. Avea ochii mari, puşi în valoare de sprâncenele maronii arcuite. Irinei îi lăsa impresia că seamănă cu o păpuşică mai mare, de porţelan.

-Salut! îi zise fata cu un accent latin Irinei, lăsând-o să înţeleagă că i-a văzut privirile cercetătoare.

-Salut! răspunse blonda fără sfială.

-Ești invitată la petrecerea de ceai? întrebă din nou fata pe un ton misterios ca şi cum ar fi vorbit de un mare secret.

-Da, răspunse Irina la rândul ei.

-Şi eu. Eu mă numesc Maribel Jimenez şi sunt din Spania.

-Sunt Irina Brilliant şi vin din Inima Naturii.

-Brilliant? Faci parte din renumita familie Brilliant?

-Da. Sunt fiica Alchimistului William Briliant, zise Irina, simţind că schimbul lor de repilici seamănă cu un joc de ping pong.

-O! Am auzit de tine! Ce onoare am să te cunosc! Mă bucur așa de mult că avem ocazia să fim colege! Cum e acolo, în capitala vrăjitorilor?

-Imaginează-ţi cel mai frumos loc pentru o vrăjitoare adevărată. Cele mai spectaculoase case, muzica naturii, Contesa Cassandra care face vizite în oraş…

-Contesa? Ai vorbit cu ea vreodată?

-Da, chiar acum două zile, de ziua mea. Ne-a vizitat.

-Uau! Vine des la voi?

-Nu la fel de mult pe cât o vizităm noi pe ea. Familia mea face afaceri importante cu Conducerea.

SarahHyland-complex01         -Ce frumos… prea frumos. Cum aş putea să te cred? întrebă fata mai mult pentru sine.

Irina îi luă totuşi în serios întrebare şi îi arătă inelul cu formă de stea, blazonul familiei sale pe care îl ştia o lume întreagă. Blazon ce simboliza rafinamentul, inteligenţa, speranţa, dreptatea şi conducerea. Cine îl avea le reprezenta pe toate.

Aşa cum se aştepta, cele trei, Maribel, mama ei şi Vânzătoarea, au rămas uimite, privind-o cu admiraţie. Atunci intră Will în magazin, neştiind de ce dura atât de mult ca fiica lui să-şi găsească bijuteri. La vederea lui cele trei şi-au ţinut răsuflarea, întrebându-se în sinea lor ce au făcut pentru a merita o zi atât de minunată.

După două săptămâni şi două zile la ora 23:20 stătea trează şi aștepta. Preșul trebuia să apară în faţa uşii ei în patru minute. Doamna Mika nu o lăsase să aștepte afară, în frigul şi bezna noptii, şi o asigurase că va ști când va fi momentul să plece. De asemenea, tatăl său a pus-o să-i promită că dacă se v-a întâmpla ceva va încăleca imediat pe mătura Scarlett şi dacă nu știe unde se află, v-a porni imediat înapoi spre casă. Tocmai de aceea, toate bagajele fetei erau legate de mătura ei nouă şi lustruită. Pe mânerul acesteia era așezată o busolă de aur, specială măturilor zburătoare. Busola a fost montată de Will, în timp ce-i explica fetei sale cum să o folosească şi o sfătui să se uite de mai multe ori la ea, pentru a ști pe unde să se întoarcă dacă se va prăbuşi covorul. Deşi credea că e imposibil să se prăbușească un covor zburător regal, Irina lua aminte la toate sfaturile tatălui său.

În bagaje îşi luase şi cadourile primite de ziua ei şi manualele despre faună şi floră, fiind convinsă că dacă se va plictisi în Oraşul Împădurit măcar va avea ce să citească. Bijuteriile dăruite urma să le poarte când se va întâlni cu Contesa Cassandra şi Prinţesa Iolanda. În buzunarul de la pantaloni avea hologramul nou şi performant pe care urma să-l folosească pentru a lua legătura cu tatăl ei atunci când ajungea la destinaţie sau oricând mai devreme în cazul unui accident. Deși se mai întâlnise cu Contesa, nu-şi făcu o părere anume legată de ea, pentru că atunci o durea capul şi era ameţită, văzând-o astfel neclar.

Bucătăreasa îi pregătise pentru drum mai multe pacheţele cu mâncare şi dulciuri gătite în casă cu multă răbdare şi iubire.

Totul era aranjat pentru plecare. În casă se simţea o linişte apăsătoare; tensiunea ultimelor minute. Toţi erau aşezaţi, încordaţi, pregătiţi pentru a porni agitaţia.

După exact patru minute fascicule albe şi ciudate luminau ușa casei din exterior. Fata sări imediat în picioare, deschise ușa sufrageriei şi se împiedică de covor până la uşa de la intrare. Când a deschis-o, un preș albastru ca noaptea stătea pe jos, de parcă se afla în acea poziţie de ani buni. Într-o secundă începu să lumineze din nou şi se mări până când a atins doi metri jumate în lungime şi doi în lăţime.

Era cel mai frumos covor pe care l-a văzut vreodată. Pe margini era brodat cu fire groase de aur, iar imaginea de pe el era cu o vilă mare, albă, în stil vechi. În vale era un lac în care se reflecta luna. Totul era înconjurat de o pădure verde şi întunecoasă. Pe el erau așezate patru pernuţe albastre închis, moi, dar micuţe şi o tavă cu biscuiţi şi o cană cu lapte.

Pe partea din spate a covorului Will a așezat mătura şi bagajele.

-Dacă te invită şi la Colegiul Lug să-mi spui. V-a trebui să-ţi trimit manualele şi rechizitele, bine? Ştii doar că nu ne vom vedea, pentru că te vor duce de la Vilă direct la Colegiu. Să mă suni imediat ce ajungi în Oraşul Împădurit! Vreau să știu că ești bine şi că ai ajuns, da?

-Da. Nu-ţi fă griji, totul va fi bine! Mă voi descurca, spuse Irina mai mult ca să se încurajeze pe ea însăşi.0215-golden_ob

Lorenzo hugs Shayne         După ce-şi îmbrăţișă tatăl și Doica şi se asigură că a luat lucrurile lui Sonny, Irina păşi pe covorul din curte. Imediat ce simţi căldura magică a invitatei, acesta începu să se ridice. Luate prin surprindere, fata şi căţeluşa s-au deschilibrat şi au căzut peste periniţele albastre.

-Suntem bine! îi strigă ea tatălui ei, făcându-i cu mâna.

-Ai grijă! îi răspuse el vizibil îngrijorat.

-La revedere, rază de soare! strigă Doamna Mika.

-Drum bun, mică stăpână! îi urară cei ce priveau pe geamul din bucătărie.

Irina se așeză turcește, privind cum se apropie de coroanele celor mai înalţi copaci. Marginile covorului fluturau în adierea plăcută a vântului. Fata inspiră adânc pentru a simţi pentru ultima oară în următoarele luni mirosul Magiei de acasă: esenţe tropicale, portocală şi parfum de flori sălbatice.

Când au ajuns în dreptul celui mai înalt copac, stoluri de păsări multicolore îşi luau zborul, speriate de „arătarea zburătoare”. Nu a mai văzut până acum jungla privită de sus. Nu se vedeau casele oraşului, acestea fiind acoperite de coroanele bogate ale copacilor, dar şi camuflate din cauza acoperișurilor din frunze magice. Se vedea şi Fluviul Amazon, cântând în liniștea noptii. Nu înţelegea cum, dar marginile de aur ale covorului luminau, permiţându-i să vadă tot ce o înconjura.

În scurt timp adormi cu capul așezat pe periniţele albastre, la căldura blăniţei moi a lui Sonny.

Wild Fashion - Premium

Partea a IV-a

-După câteva minute lungi de căutări, Irina şi-a găsit mătura perfectă. Era din lemn de stejar, subţiată vertical în faţă, pentru a putea fi ţinută mai bine în mâini, cu o adâncitură mare în locul în care trebuia să se stea şi cu nuielele bine legate în spate. Toată era lucioasă, iar nuielușele sclipeau cu un praf înstelat de culoare verde. Pe mâner scria cu litere aurii: Scarlett.
-Ar trebui să-ţi cumpărăm şi o perniţă. Pe șezutul fiecărei mături trebuie să fie una! îi spuse tatăl ei privind raftul cu cele mai scumpe.
-Ce zici de cea albastră de catifea?
Culoarea era ca cerul unei nopţi senine. Pe margini era brodată cu firișoare groase, aurii şi răsucite. Era alungită, cu lăţimile ridicate, semănând mult cu o şa.
-E frumoasă. O luăm dacă îţi place. O să mergem acum pe Via Fortuna, dar înainte de asta, ce ar fi să lăsăm bagajele acasă? Nu cred că e bine să umblăm cu spirimalele după noi în toată agitaţia aia. Şi oricum, cine va mai supraveghea angajaţii, nu-i aşa Doamnă Mika?
În semn de răspuns dădaca aprobă scurt din cap. În mâini ţinea mulţimea de lucruri pentru spirimalul Irinei, o căţeluşă golden retriver. Irina a numit-o Sonny, acesta fiind primul nume care i-a venit în minte: porecla sa. Era sigură că i-se potriveşte, mai ales că i-a văzut povestea vieţii în momentul în care au făcut legătura. A găsit-o ascunsă într-un parc, după ce a fost abandonată de stăpân pentru că aceştia trebuiau să se mute într-un apartament, iar ei credeau că ea nu se va obişnui cu schimbarea. Nu ştiau cât de mult se înşeală. Ei nu-i păsa unde se afla, ci vroia să fie cu cei care au crescut-o şi pe care îi iubea, chiar dacă au despărţit-o de fraţii şi surorile ei. În casa stăpânilor ei se simţea răsfăţată şi îi plăcea să se plimbe şi să îi urmărească din umbră pe toţi cei din familie. În nopţile senine, în care lumina lunii era mai puternică, ieşea pe uşiţa ei în grădină şi privea cerul, păsările şi toate cele ce zburau. Nu înţelegea de ce nu putea ajunge şi ea atât de sus.stock-footage-golden-retriever-chewing-stick-in-the-park
În acea zi stăpânul a venit la ea cu un ac gigantic. Speriată, a vrut să fugă de el, dar aceasta a prins-o şi i-a împuns metalul în piele înainte ca ea să mai facă vreo mişcare. A adormit aproape instantaneu, deşi nu era ceea ce vrea. Inconştient, îi auzea pe ceilalţi şi a recunoscut câteva cuvinte din ceea ce ziceau. Vrea să poată deschidă ochii si să se ridice ca să vadă ce se întampla. Nu suporta să simtă atâta agitaţie în jurul ei, iar ea să nu ştie despre ce e vorba. Când în sfârşit a reuşit să-şi mişte pleoapele s-a trezit într-o pădure. A încercat să îşi dea seama unde se află, dar nu a reuşit. În depărtare a văzut un drum pietruit şi câţiva oameni. Printre gropi acoperite de iarbă sau de apă şi printre crengi căzute sau rădăcini ieşite la suprafaţă a reuşit să ajungă la ei. De acolo trebuia doar să îşi dea seama în ce parte se află casa. Nu a reuşit. S-a îndreptat în direcţia greşită. Era întuneric şi a început ploaia, iar un om însoţit de şase câini de vânătoare abia a trecut pe alee, când Irina a tras-o din lumea ei care începea să nu-i mai pară perfectă.
tumblr_ligtb0EIGZ1qiolbro1_500_largeCeea ce îi oferea tânăra vrăjitoare era exact ce căuta: o casă şi o stăpână sinceră, optimistă şi afectuoasă. Pe lângă acestea mai avea şi o legătură neobişnuită prin care vedea lumea cu ochii Irinei şi întelegea lucrurile mai clar. De asemenea putea şti ceea ce simte noua stăpână, iar cele mai puternice emoţii o cuprindeau şi pe ea. Simţea că ceva în interiorul ei s-a schimbat, judeca altfel, fiind convinsă că ceea ce gândea Irina era absolut corect şi tot ce simţea aceasta era justificat. Nu şi-a părăsit obiceiul ei de a critica reacţiile celorlalţi, dar asta nu se putea aplica la Irina, care era deja perfectă. Ele erau una şi aceeaşi.

OKIAN.roOKIAN.roOKIAN.ro

Pe Bulevarde: Partea I

          Inima Naturii era cufundată într-o dimineaţă umedă şi călduroasă. Păsări de tot felul ciripeau cu putere, iar maimuţele profitau de faptul că nu toţi vrăjitorii s-au trezit, jucându-se zgomotos pe acoperişuri. Umbrele coroanelor lăsau culorile pădurii să îşi arate adevărata intensitate, iar parfumurile florilor tropicale răspândeau arome prin umezeala dimineţii.
amazon-forest_94321-1152x864Pentru cei care nu suportau culoarea verde era un adevarat chin. Pământul nu se vedea aproape niciodată. La fel de rare erau trunchiurile şi crengile copacilor. Ierburile, lianele şi plantele căţărătoare acopereau tot ceea ce se putea vedea, iar cerul era ascuns privirilor de coroane. Iubitorii naturii vedeau un peisaj feeric, însă pentru toţi ceilalţi era doar o  junglă exotică, plină de insecte, umezeală şi gălăgie. Din această cauză oraşul era foarte rar traversat de oameni. Ei nu simţeau nimic, dar pentru localnici era un adevărat spectacol să vadă un grup de necunoscători plutind prin oraş, trecând prin case şi copaci.
          În camera ei, Irina încerca să-şi găsească îmbrăcămintea potrivită, ajutată de Doamna Mika. Era o zi importantă şi aşa cum îi plăcea, vroia să poarte culorile care reflectau starea ei, dar din păcate i-se părea că dintr-o dată în dulap nu sunt suficiente haine. Într-un târziu ieşi pe hol victorioasă. Purta un tricou galben şi o fustiţă albă cu sclipiciuri argintii. Îşi încălţă grăbită sandalele cu modelul celor de gladiatori, în timp ce tatăl ei se uita încontinuu la ceasul lui vechi de buzunar.
          Împreună au colindat prin labirintul de case și de grădini care coteau formând numai drumuri șerpuite. Pentru a ajunge nevătămaţi în centrul oraşului trebuiau să facă salturi peste bălţi noroioase, să evite plantele care ar puteau să îi lovească cu parfumul lor adormitor și să se aplece pe sub liane fără să dea de vreo maimuţă sau, mai rau, de un șarpe. Cu toate acestea, Inima Naturii era un oraș de vrăjitori, așa că animalele nu mai erau sălbatice în totalitate, mirosul Magiei intrând în plămânii lor, domolindu-le simţurile și ferociatea. De asemenea, când simţeau apropierea vrăjitorilor unele străzi încercau să se repare singure, pentru scurte perioade de timp.
          Pentru că Will şi Irina erau persoane cunoscute și respectate trebuiau să se oprescă la fiecare pas pentru a saluta pe cineva sau să dea mâna cu un necunoscut care le spunea că ei sunt inspiraţia lui și le cunoaște toate lucrările pe dinafară. Deşi era deseori pusă în centrul atenţiei fără voia ei, intra în sinea sa în panică, în căutare de cuvinte potrivite. A primit de mică lecţii care o învăţau cum să reacţioneze în diferite momente, dar în viaţa reală părea a fi cu totul altceva. Tatăl ei, deși părea la fel de surprins, s-a comportat onorabil, având experienţă, zâmbind și mlţumind trecătorilor.
  maudsliecastlecarluke        Inima Naturii era totuşi Capitala, cel mai frumos oraș vrăjitoresc și operă a creaţiei și imaginaţiei lor. Se puteau vedea vârfurle ţuguiate ale caselor strâmbe și masive, specifice lor, cu câte o mătură sprijinită de un zid. Stilul arhitectural amintea de vechile case scoţiene, care aduceau un contrast bizar cu peisajul tropical, dar cu toate acestea se potriveau de minune prin răcoarea și spaţiul ce îl ofereau.
         În general, toţi locuitorii împărtășeau un comportament reţinut, suspicios, care abia aștepta să izbucnească într-o furtună de argumente la cea mai mică neregulă. Spătoși sau cocoșaţi, toţi priveau în jur, așteptând o scânteie care să-i aprindă, o mișcare a altcuiva care să le ofere o reacţie. Degetul lor arătător și lunguieţ era ca un simbol al unor trasaturi comune.
          Irina a citit despre lumea zburătorilor și o considera un fel de basm. Întelegea diferenţele dintre cele două lumi, poate chiar mai bine decât mulţi adulţi. Vrăjitorii aveau bine și rău, frumos și urât, dar și greșeli și perfecţiune. Lumea ei era mai ciudată, mai întortochiată și cu toate astea destul de normală, semănând destul de mult cu lumea oamenilor.
          Zburătorii erau cei mai îndepărtaţi de oameni din toate fiinţele magice inteligente. Lumea lor cuprindea apa, aerul și pământul. În plus, erau îngeri- la ei nu existau greșeli. De fiecare dată când unul din ei se considera neîndreptăţit de altul, soarta îi aducea norocul la iveală şi se făcea fără voie ordine şi pace. Atât zburătorii, cât şi zânele erau mereu de partea dreptăţii, a corectitudinii dar şi a adevărului. La vrăjitori exista Magie Albă şi Neagră; la zburători era un lucru aproape imposibil. De multe ori simţea că s-ar integra mai bine în acea lume de basm. Era genul de poveste în care îşi imagina uneori că trăieşte. Doar un vis, în care are aripi şi face parte din „elita păcii mondiale”. Poate asta era cauza acelor viziuni pe care le avea uneori, ce o trasportau trup şi suflet într-o altă viaţă. Poate era o boală mintală.
          Cea mai asemănătoare lume magică cu cea a omenirii era cea acvatică, condusă de Marele Duce Adonis. Deși cunoșteau magia nu aveau atât de mult parte de ea. Nici tritonii și nici sirenele nu puteau face Farmece sau Vrăji, în afară de Adonis care avea un sceptru magic transmis de la părinţi la copii.
          Elfii trăiau în cete mici răspândite în toată lumea. Toate căpeteniile au recunoscut un singur conducător suprem, pe Freyr. Acesta şi-a stabilit în Peninsula Scandinavă reşedinţa într-un castel vechi.
          Ȋn timp ce se gândea, Irina s-a trezi pe o stradă absolut plină de vrăjitori. Nu era obişnuită să vadă atâţia la un loc, nu în Inima Naturii. Toţi mergeau din casă-n casă cu plase pline de lucruri pe care nu le-a mai văzut până atunci. S-a uitat cu atenţie şi a observat că defapt casele adăposteau magazine subterane.
          -De aici vom cumpăra rechizitele și tot ce mai e scris pe listă. Să începem cu bagheta, nu? întrebă Doamna Mika.
wands_display_at_ollivanders_shop_1991          Au intrat în cel mai apropiat magazin, coborând niște scări de piatră într-un tunel slab luminat. Pe toate rafturile şi pe toate măsuţele din lemn de salcie stăteau cutii lungi, de diferite mărimi, subţiri sau groase. Se simţea ca la o expoziţie.
          Un domn înalt, rotunjor, cu o barbă ce-i ajungea până pe burta dolofană, stătea pe scaunul de la tejghea, așezând câteva cutii pe rafturi. Purta o pălărie roşie, înclinată înspre dreapta, o bluză lungă portocalie din bumbac, până deasupra genunchilor, cu mâneci scurte, prinsă cu o curea neagra și niste pantaloni subţiri, pescărești şi verzi. Ochii căprui îi erau ascunşi de ochelarii săi dreptunghiulari. Când a văzut-o pe Irina s-a dat imediat jos de pe scaun şi a mers lângă ea.
          -Bună ziua, domnişoară Brilliant! zise el, recunoscând-o. Ai venit pentru baghetă?
          -Da, desigur.
         Dintr-un sertar zburară mai multe rulete de croitorie, o foaie şi un creion.
          -Mmmm, murmură el în timp ce obiectele făceau singure măsurători. Noi, Făuritorii de baghete, folosim lemn cu pietre preţioase sau semipreţioase. Fiecare piatră are o anumită Magie. Atât bagheta cât şi posesorul ei trebuie să aibe aceeași cantitate de Magie. Întâi de toate, bagheta simte Magia posesorului, iar atunci se observă dacă cei doi sunt compatibili. Fiecare bagheta e diferită. Chiar dacă pot exista două baghete construite din același lemn cu aceleași pietre, baghetele sunt diferite, influenţate de calităţile posesorului. În scurt timp după găsirea persoanei perfecte, bagheta începe să devină una și aceeași cu posesorul. După un timp, se vor uni permanent. Ea va continua să existe în posesor, să îi dubleze cantitatea de Magie și să îl protejeze, așa cum făcea când era la vedere. O simplă atingere a mânerului ei de către posesorul său determină bagheta să înceapă sau să continuie procesul de unire. De obicei bagheta se unește cu posesorul când acesta împlinește 18 ani, printr-un specacol minunat, întotdeauna diferit, în funcţie de calităţile posesorului și de Puterea lui Secretă. Să vedem, poate combinaţia de lemn de nuc cu acvamarin şi epidot este bună pentru tine. Hai, încearc-o!
          Luă nesigură bagheta şi o șficui prin aer. Nimic. Vânzătorul s-a întors la același raft. Irina observase că dulapul cu rafturi avea o plăcuţă veche, neschimbată de mult timp, pe care scria anul nașterii ei. Uitându-se în jur, văzu că acela era cel mai vechi an, plăcuţele fiind mereu schimbate cu trecerea timpului. Baghetele care nu și-au găsit posesorul erau bine despozitate, așteptând să fie vreodată folosite.
          -Bine, atunci… lemn de alun cu coral şi opal.
          O șficui și pe aceasta, dar nici un rezultat. Mai încercă câteva baghete. Dintr-o dată faţa vânzătorului se lumină și fugi la câteva rafturi îndepărtate de pe același dulap, căutând ceva anume. Când s-a întoars, ţinea în mânini o cutie deschisă și înaintă încet, cu o privire solemnă.
          -Cred că asta e, spuse vânzătorul plin de praf, dar mândru de noua lui descoperire. Lemn de trandafir cu citrin şi piatra soarelui.
          A luat-o şi pe aceea. O aţinti spre tejghea şi o șficui. Brusc, dar nu imediat, lampa de pe masă începu să zboare prin aer.
          -Am știut eu! Asta e! strigă vânzătorul bucuros ca un copil, ușurat că nu mai avea și alte cutii prăfuite de scos de pe rafturi. Şi așa magazinul lui era acum dezordonat, murdar și cu un aer greu de respirat, dar știa că toate astea se rezolvau cu o șficuire de baghetă și un Farmec potrivit.
          -Am o întrebare, domnule. Dacă bagheta potrivită este în altă parte a lumii, iar în magazinul în care caută posesorul nu este niciuna perfectă, el și bagheta cum se pot întâlni? Sau cum se poate ști dacă bagheta și posesorul se află în același loc?
          -Asta, preabună copilă, face parte din meseria de Făuritor de Baghete. Noi învăţăm să simţim fiecare suflet din orașul nostru și să aflăm ce cantitate de Magie posedă, fără ca măcar să îl vedem vreodată fizic. După ce aflăm Magia de la un suflet de copil, făurim o baghetă cu aceeași cantiate. Pentru a nu rămâne în urmă, încercăm să aflăm cantitatea la scurt timp după ce copilul se naște. Cu voia destinului, cei doi se vor întâlni peste paisprezece sau cincisprezece ani, când copilul vine să își revendice bagheta. Desigur, este mult mai greu să lucrezi într-un oraș atât de mare ca Inima Naturii, așa că noi, Făuritorii din acest oraș, ne-am împărţit în sectoare. Lucrând cu baghete în fiecare zi și făurind altele noi tot timpul, nu ne aducem aminte care anume a fost creeată pentru fiecare în parte, așa că atunci când posesorul intră în magazin poate dura mai mult sau mai puţin timp până să îi găsim bagheta. După cum vezi, eu le-am ordonat în funcţie de anul în care copilul s-a născut.
          -Mie mi-aţi creat bagheta când m-am născut?
          -Cazul tău a fost ceva mai special, tânără domnișoară. Ţi-am simţit Magia după mai multe luni de la nașterea ta. De obicei eu nu aștept atât timp, dar oricât de mult aș fi căutat înainte, pur și simplu nu am găsit sufletul tău aici, în oraș.
          Brusc, Doamna Mika începu să o grăbească pe Irina, spunându-i printre alte fraze că mai au și alte lucruri de făcut. Au cumpărat bagheta şi s-au îndreptat apoi spre magazinul de spirimale, fiind supărată că nu a mai putut pune încă o întrebare: de ce?
   Citrin galben de Ceylon        În timp ce mergea îşi admira bagheta. Avea un mâner de lemn de abanos, subţire, atent sculptată, în spirale oblice. La mijloc o spirală era mai largă și era golită de lemn în centru. Acolo stătea piatra soarelui, mândră și elegantă, de parcă acela ar fi fost locul ei din todeauna. A căutat un loc prin care ar fi putut fi introdusă măreaţa piatră tocmai în mijlocul lemnului magic uitându-se cu atenţie în timp ce învârtea bagheta, dar în scurt timp s-a convins că a fost nevoie de Magie avansată pentru a trece un obiect în alt obiect. În vârf bagheta avea o piatră de citrin de trei centimetri lungime ce reflecta lumina galbenă în toate direcţiile.piatra_soarelui

Scrisori- Partea I

dianna-agron-iam-number-4-teaser-trailer            În următoarea zi toţi vecinii pe care îi cunoştea erau afară, în timp ce ea, Irina, trebuia să stea în Laborator cu tatăl ei pentru a continua lecţiile de Alchimie. Vroia să fie şi ea cu ceilalţi, mai ales că era una din puţinele zile în care nu ploua, iar soarele era atât de puternic încât făcea în pădure multe luminişuri. Dacă ar fi fost cu ei le-ar fi povestit cum a fost petrecerea. Bineînţeles, fără să le spună despre faptul că a leşinat. Sau că a fost certată de bunica ei. Ar fi spus că totul a fost magnific, a primit un munte de cadouri şi a fost sufletul petrecerii, iar ceilalţi o să o vadă ca centrul eleganţei şi al rafinamentului.
Copiii urmau să fie uimiţi şi să o felicite, iar când ajungeau acasă spuneau şi părinţilor lor cum a fost petrecerea Irinei Brilliant. După aceea tot cartierul vroia să o laude, ca la anul să fie invitaţi şi ei. Dar nimic nu putea să se întâmple pentru că era blocată între patru pereţi şi o mulţime de cilindre pline cu lichide, supravegheată atent de tatăl ei prin ochii lui Buhu.
Casa lor luxoasă era în grija Doamnei Mika, Dădaca, care a venit împreună cu ceilalţi patru angajaţi înapoi la lucru. Aflată în Laborator, Irina nu ştia ce se întamplă în casă, însă era convinsă că Doamna Mika nu lasă pe nimeni să se aproprie de holul ce ducea spre locul de muncă al tatălui ei. Nu se auzeau nici măcar paşii Menajerei sau ai Majordomului. Grădinarul probabil că era în grădină, stând la o cafeluţă cu Bucătăreasa. Amândoi se bucurau de razele soarelui la care ea tânjea atât de mult.
-Tată, eşti sigur că mai e cineva în casă? întrebă ea pentru a întrerupe liniştea.
-Am vorbit cu Doamna Mika azi dimineaţă, răspunse el uşor distras de întrebarea ei.
-Şi ceilalţi?
-Au venit şi ei.
-De unde ştii? Dacă au plecat?
-Irina, concentrează-te pe Poţiunea Lumină Aurie! spuse enervat după ce adăugă prea multă sticlă verde pisată în Substanţa lui. E foarte uşoară, dar tu o faci pentru a treia oară!
Deşi vorbele erau rostite cu un calm apăsat, bufniţa începu să fluture din aripi şi să o privească fix.
-Nu şi tu!
Se părea că devenea un obicei ca ceilalţi să o certe. Cum se putea întâmpla asta?
-Eu nu te cert, Sonny rază de soare, zise el ridicându-și privirea spre ea, doar îţi atrag atenţia.
Tot atunci o broscuţă argintie cu o coroană albă ca formă pe spate se străduia să sară peste gardul casei. Avea un mesaj important de la Nobila Curte. Vila avea un singur etaj cu pod, pivniţă și Laborator subteran. Era îngrădită de ziduri de piatră, dar poarta de metal nu era încuiată în timpul zilei, pentru cei care aveau nevoie de ajutor. Acoperișul negru, mai mult plat, era foarte puţin ţuguiat la mijloc și la vârfuri, lucru care o făcea să semene cu o pagodă. Avea zidurile de cărămidă, văruite în alb, dar numai etajul, pentru că parterul era înfășurat în piatră gri, decorativă. Pe pereţii din laturi se vedeau două balcoane care nu ieșeau înafara clădirii ci erau în interior. Unul era de la dormitorul Irinei, iar celălalt de la cel a lui Will.
După ce broscuţa a făcut un salt de toată frumuseţea peste gardul zimţat, intră în casă pe geamul deschis al Bucătăriei. Acum, singurul lucru pe care mai trebuia să îl facă era să o găsească pe Irina. Se strecură printre picioarele slabe ale Majordomului şi se feri cu agilitate de mătura Menajerei, în încercarea ei de a ajunge la etaj, acolo unde simţea cel mai puternic miros al parfumului tinerei vrăjitoare. Cu un mare noroc, descoperi că uşa dormitorului era puţin deschisă, dar înăuntru nu era nimeni. Oare unde putea fi destinatara sa?
-Face-ţi linişte, voi de acolo! strigă o voce de femeie. Domnul şi micuţa domnişoară lucrează în Laborator!

Micuţa domnişoară? Irina trebuia să fie. În sfârşit îi dădu de urmă. A ţopăit până în locul unde auzi vocea, iar apoi a trecut de uşa din lemn. A coborât prin tunel şi a trecut prin următoarea uşa. Înăuntru a păşit timidă prin camera luminoasă, plină de sticle cu lichide colorate. După câteva clipe, în sfârşit a văzut-o: Irina, neîndemnatică, cu o înfăţişare angelica şi inocentă, lucra deasupra unei eprubete care făcea norişori de puf. Din trei salturi a ajuns lângă ea, dar abia după aceea şi-a dat seama în ce pericol a fost: o bufniţă mare care urmărea orice mişcare din Laborator. Acum era în siguranţă, lângă destinatara ei. A început să sară fericită în jurul fetei, pentru a-i atrage atenţia, dar aceasta nu o băga în seamă prea mult. Încerca să se concentreze şi să nu facă din nou o boacănă, mai ales acum când vedea că o broască îi întrerupea munca. După ce Sulful Auriu s-a dizolvat, Poţiunea era gata.
-Pentru cine ești, fiinţă enervantă? zise ea, amintindu-şi cât de mult uraşte broaştele.
Poate că era singura vrăjitoare pe care o cunoştea căruia nu-i plăceau fiinţele acestea, dar ei i-se păreau sleioase şi urâte. Nu înţelegea fascinaţia celorlalţi pentru ele. Luă scrioarea de pe spatele ei şi a condus-o până la intrarea în casă, să fie sigură că pleacă şi nu o va găsi mai târziu printre lucrurile ei din cameră. Apoi citi.
Dragă Irina Sonia Brilliant,
Ești invitată la petrecerea anuală de ceai de la ora cinci organizată de familia mea în renumita Vila Beauregerde, reședinţa noastră de vară. 20 de copii din întreaga lume au deosebita plăcere să fie invitaţi, printre care te numeri şi tu. Vei fi găzduită timp de o lună , dar vei ajunge în Oraşul Împădurit din apropiere cu două săptămâni mai devreme pentru pregătirea şi instruirea ta. Tot acolo vei locui. La ora 23:24 pe data de 25 a acestei luni vei primi un preș prăfuit care te va transporta în Oraşul Împădurit, cu toate bagajele tale. Fișa următoare conţine tot ce-ţi va trebui pe parcursul șederii tale aici. Te așteptăm cu ner
ăbdare!
Prinţesa Iolanda Beauregarde 

După ce-a citit-o de mai multe ori până ce-i știa toate cuvintele pe de rost avea în minte o mulţime de întrebări.

 hp2cs_258JulieWalters            O mișcare din sufragerie i-a distras atenţia. În timp ce se îndrepta într-acolo se ruga în minte să nu fie un alt moment ca cele din ziua trecută, în care se afla din nou în acea lume imaginară, paralelă, dar conștiinţa îi spunea că era probabil doar unul din angajaţi. Se lupta cu impulsul de a rememora întâmplările din ziua trecută și mulţimea de întrebări legate de familia mamei sale când a gasit-o înăuntru pe Doamna Mikayla Civility, Dădaca, care a dărâmat câteva cărţi din bibliotecă. Doamna Mika, cum se învăţase Irina să îi spună, era o femeie plinuţă, cu părul roșcat care îi zbura în toate direcţile. Avea o neobișnuită plăcere de a purta haine cu imprimeuri viu colorate și de aceea era tot timpul ușor de recunoscut. Era cea care asigura ordinea casei, având o plăcută obsesie pentru curăţenie și în ciuda vârstei, era voioasă și ageră, lucrând cot la cot cu ceilalţi angajaţi. De când Irina era mică, Doamna Mika a învăţat-o tot ce știa, de la comportamentul adecvat până la Farmecele simple. Pentru ea ţinea locul mamei.
-Ce faceţi aici?
-Căutam o carte, micuţă domnișoară. La mulţi ani, pentru ziua de ieri! Ce ai în mână?
-Este o invitaţie la o petrecere de ceai. Ştiţi cum aș putea călători cu un preș?
-A, preșul! exclamă Will cu drag, auzind de pe hol întrebarea fetei sale. De abia așteptam să se transforme într-un covor persan zburător. Avea pe el imaginea vilei. Şi acum îmi amintesc Oraşul Împădurit, plin de zburători şi vrăjitori. Ştiai că pot trăi în armonie? E uimitor!
-De acolo o cunoști pe mama?
-Nu, răspuse el întristându-se brusc. Avem multe să-ţi luăm așa că mâine mergem la cumpărături, adăugă înainte să iasă din cameră.
Tatăl ei i-a povestit toată ziua despre Oraşul Împădurit şi pregătirile pe care le-a avut acolo. I-a spus şi că după ce avea loc petrecerea de ceai, fiecare copil primea o invitaţie la unul din cele mai bune Colegii de Magie din lume. Pe ce-a de a doua fişă din plic, pe care iniţial Irina nu a observat-o, erau înşiruite toate lucrurile care îi trebuiau la petrecerea de ceai, dar şi pentru Colegiul Lug. Printre acestea se aflau şi rochii de bal şi o mască. Chiar dacă dulapul Irinei a trebuit să fie vrăjit ca să încapă mai multe haine înăuntru, fata a insistat să îşi cumpere haine noi, spunând că este pentru o ocazie speciala de care doar 20 de copii din întreaga lume au parte.
-În acest caz, pregăteşte-te să vizitezi Milano, îi spuse Will. După ce îţi luăm rechizitele vom face o călătorie pe cel mai cunoscut bulevard de modă al lumii magice, Via Fortuna, care se afla în orașul italian. Pentru oameni este invizibil şi inexistent. Capetele sale sunt mărginite de magazine. Eu aveam șapte ani când am fost acolo prima oară. Tatăl meu a lucrat la o Poţiune importantă. Vroia să vorbească cu un prieten pentru a o vinde, dar mama era plecată în acea săptămână așa că ne-a luat şi pe mine și pe Natalia cu el. Prietenul de familie avea un mic magazin de haine și cunoștea multe persoane, așa că a trebuit să mergem acolo. Am fost plăcut impresionat şi sunt sigur că așa vei fi şi tu. Dacă vom avea timp îţi voi cumpăra şi o îngheţată de pepene roșu cu cuișoare. E foarte bună.
-Cum poţi ajunge acolo, dacă capetele sunt mărginite de magazine?
-Ai nevoie de o orhidee albă şi o formula secretă, spuse tatăl misterios. În acelaşi timp trebuie să-ţi imaginezi că ai ajuns acolo. Trebuie să fi foarte concentrată şi atentă să nu greșești. Dacă greșești floarea dispare şi nu vei mai merge niciunde.
-Care e formula? Mi-o spui şi mie, te rog?
-Bine, dar ţine-o minte! Este foarte simplă:

” Floare, floricica mea,

Multe lucruri am a lua. 

Du-mă dar tu, te rog, 

Pe Via Fortuna!” 

            S-au uitat împreună pe spatele fișei cu manuale, acolo unde erau toate rechizitele:
-bagheta fermecată
-mătură (pentru vrăjitori)
-ustensile de laborator
-cerneală, stilouri şi creioane cu radieră
-creioane colorate şi carioci magice (de preferinţă cu cât mai mult sclipici)
-ghiozdan fermecat
-atlase şi enciclopedii pentru studiu extrașcolar (opţional)
-spirimal (pentru cei care doresc) 

-Dar noi cum de nu avem baghete şi mături? întrebă Irina.
Abia atunci şi-a dat seama că nu a văzut niciodată aşa ceva în casă. Oare le ascundeau de ea? Să fie în spatele acelei uşi misterioase din Laborator? Ce se afla acolo?
-Ba sigur că avem, dar nu le folosim. Nu avem mare nevoie de mături pentru că ne transportăm prin Portaluri, iar de baghete, ei bine, ne-am obișnuit să facem Vrăjile cu arătătorul drept. Am învăţat asta în ultimul an de Colegiu. De atunci ne-am obișnuit așa.
-Şi zburătorii au baghete?
-Da. Mai ştii povestea Cenuşăresei? Zâna-naşă avea o baghetă fermecată. După părerea mea nu era nevoie să o folosească pentru nişte Farmece atât de simple. Zânele şi Zburătorii s-au obișnuit să-şi folosească energia din pudra aripilor pentru a face Farmece, având astfel o putere la fel de mare ca a noastră. Şi ei au învăţat asta în ultimul an de studiu. Ei, ca şi noi, pot învaţa asta de mici, dacă sunt extrem de bine instruiţi şi dacă părin… familia lor e de acord.
A observat slaba încercare a tatălui sau de a evita cuvântul părinţi. De ce nu-i vorbea niciodată despre mama ei?