Arhive pe etichete: Corina

Dineul: Partea I

tumblr_mhr0uaBEf01qaj6i0o1_500

Spre seara Printesa le-a chemat pe toate patru in Sala Tronului, prima incapere pe care au vazut-o cand au intrat in Vila Beauregarde. Le-a spus ca, indiferent de ceea ce simt, trebuie sa treaca mai departe si sa se pregateasca pentru intalnirea cu ceilalti invitati. Cel putin cateva zile trebuiau sa-si stearga din minte tot ce s-a intamplat. Toate patru au parut socate de intentia Printesei de a organiza o petrecere tocmai dupa ce Aylin a… Dar ea le-a explicat ca nu pot face inca decesul ei oficial pentru ca ar atrage atentia intr-un moment nefavorabil. Ce vor crede parintii cand vor afla ca o Nobila a fost atacata tocmai acolo unde erau copiii lor?

A recunoscut in fata lor ca nici ei nu-i era usor. Aylin a fost prietena sa cea mai buna. Cum putea accepta faptul ca a fost acolo, langa ea, si nu a putut face nimic pentru a o salva? Stia ca somnul vesnic era ceea ce Aylin isi dorea, dar a continuat pana in ultima clipa sa fie egoista si sa incerce sa nu o piarda. Acum era prea tarziu ca sa mai faca orice. Spre sfarsitul discutiei, le-a invitat la incinerarea ce urma sa fie in urmatoarea seara.

-Incinerare? zise Catharina scandalizata.

Pentru cateva clipe Irinei i-a fost greu sa inteleaga de ce ea si Hanna se comportau atat de ciudat atunci cand Maiestatea sa spunea ce va face in continuare. Apoi a realizat ca erau de religie crestina, chiar daca faceau parte din diferite confesiuni. S-a simtit in plus, avand in vedere ca ea nu a participat pana acum la nicio inmormantare. Daca se gandea mai bine, nici nu stia cum proceda familia ei la un caz de deces. A devenit si mai nelamurita cand a vazut ca nici Corina nu avea vreo reactie, de parca ce urma sa se intample in continuare cu Aylin nu mai conta. A reusit totusi sa isi dea seama ca nepasearea surorii sale era o alta forma de autoaparare a sa.

-E doar formal. Oricum, spiritul ei tot al unei iele a ramas, indiferent de cat de mult i-a schimbat mama mea corpul atunci cand a facut-o zana. Cum as putea sa va explic? Sufletul lor se desprinde de trup si se leaga de un copac, devenind bun pentru a rascumpara toate greselile pe care le-a facut ca iela. Spiritele copacilor, adica driadele, sunt sufletele ielelor. Veti vedea la Colegiu. Profesorii va vor explica mai multe cand ajungeti la lectia aceasta.

-Deci sa intelegem ca… noi patru vom merge garantat la Colegiul Lug? intreba Hanna cat putea de calma, dar plina de speranta, gandindu-se ca daca mai era sa fie ceva bun la ziua aceea ar fi fost sa stie ca va studia acolo unde isi dorea.

-Vom vedea. Cred ca cel mai bine ar fi sa va dau o sarcina sa o indepliniti, care va va tine ocupate. O sarcina de care va depinde intrarea vostra la Colegiu.

Corina ar fi vrut sa se opuna, sa spuna ca nu era nevoie pentru ca au trecut deja prin multe si inca nu s-au terminat, dar a auzit nerabdarea din mintea gemenei sale, care inca tot se considera vinovata. Ei bine, era clar: cu Irina s-a intamplat ceva, iar ea trebuia sa afle cat mai repede si mai exact ce anume.

Misiunea lor s-a dovedit una mult mai placuta decat se asteptau, chiar daca a venit dupa cateva ore de la mica discutie din Sala Tronului. In timp ce stateau pe malul apei, Catharina forma bulgari de vant carora le schimba plictisita forma in diferite animale. Soarele stalucea la apus, iar cerul avea o nuanta rosiatica, pe care Irina o privea ganditoare.

-Ce credeti ca vom face? intreba ea in cele din urma.

Era mai bine acum, inconjurata de prietenele sale, sora ei si Sonny. Se simtea linistita, desi inca avea intiparit in minte trupul fara viata a celei care i-a salvat viata. Nu se va ierta niciodata pentru ca nu a facut mai mult. Fiecare minut pierdut a ucis-o si orice ar fi spus Corina, simtea ca e vina ei. Misiunea pe care o vor primi de la Printesa ar fi trebuit sa fie doar a ei. Nu trebuia sa le implice si pe celalalte, dar cum stia ca ele nu ar fi lasat-o sa faca nimic singura, se va asigura ca va munci mai mult decat ele. Cu toate acestea, trebuia sa isi ascunda gandurile de Corina, care inca ii urmarea ingrijorata fiecare miscare.

-Daca va trebui sa sterg rafturile din biblioteca, jur ca ma duc acasa! facu Hanna serioasa.

S-au mirat atunci cand au zambit. Le dureau obrajii, fiind intepeniti intr-o expresie trista, ca a tuturor celor din Vila.

-Eu cred ca ne va pune sa spalam vasele la bucatarie.

-Daca e adevarat, atunci as fi vrut sa avem zana Apei aici, ofta Catharina.

-Ne mai lipsesc doua, cea a Apei si cea a Pamantului. Poate ne va pune sa le cautam.

-Eu nu prea cred, Corina. Ne-au spus ca avem multe de invatat si mult de practicat. Probabil ne vor pune sa ne antrenam de doua ori mai mult decat pana acum.

-Poate, dar Hanna, nu cred ca vor sa ne fortam pana la epuizare. Avem limitele noastre.

Au auzit pasi afundandu-se in noroi de dupa deal. Se grabeau si se apropiau tot mai mult de ele, asa ca s-au ridicat, pregatite sa intampine pe oricine ar fi fost. Aproape miraculos, Madame Briana aparu, cu tocurile ei groase afundandu-se in pamantul moale. Incera sa isi tina echilibrul si sa nu alunece, dar in acelasi timp sa isi mentina spatele drept si privirea severa, asa cum stia ea ca fac Profesoarele batrane.

-Printesa va ales misiunea, zise ea cand se opri la cativa pasi, fiind sigura ca daca mai inainta urma sa cada in namol. A spus sa va aduc la ea imediat.

tumblr_m33eyxHtCA1r96weoo1_500Au urmat-o inapoi in Vila, fiecare gandindu-se ca nu vrea sa intre inapoi inauntru, mai ales dupa ce balconul Printesei s-a infatisat maiestuos in raza lor de privire, parca dorind inadins sa le aminteasca de trupul firav si fara viata. Nu au urcat la etaj si nici nu s-au dus in Sala Tronului ci intr-o camera ce se afla la parter, in partea opusa Bibliotecii. Era o sala speciala de dans, mare si luxoasa, ca orice altceva ce apartinea familiei regale. Pe margini erau asezate mesele festive. Perdelele de matase erau prinse frumos la ferestre pentru a lasa lumina soarelui ce apunea sa intre. In capat era o masa lunga din lemn masiv, paralela cu peretele din spatele ei. In mijlocul ei triumfa un scaun cu spatar inalt. Podeaua era lucioasa si deschisa la culoare, numai buna pentru Dansurile Vechi.

-Bine ati venit in Sala de Bal! le intampina Printesa.

Nici una din ele nu i-au remarcat prezenta pana atunci, dar si-au ascuns micul soc pentru a auzi sentinta.

-Intai de toate vreau sa va reamintesc ca Aylin si-a dorit sa ne bucuram, spuse Printesa cu un ton solemn. Asta vom face, chiar daca nu e tocmai lucrul cel mai potrivit. Vreau sa ii respect si dorinta asta, asa cum am facut cu ultimul rasarit. Acum: m-am gandit serios la ce misiune sa va dau si mi-am amintit de Sala aceasta. Voi veti ajuta la amenajarea ei! Trebuie sa fie gata pana in ziua intalnirii cu ceilalti. Detalile le veti afla de la Lady Mia, care se va ocupa cu amenajarea. Si da, veti incepe cat se poate de curand. Vreau sa fiti cuminti si sa o ascultati. Ati inteles?

Toate au afirmat din cap. Nu era atat de grav pe cat se asteptau. Nici macar nu era mult de munca, avand in vedere ca Sala parea deja pregatita.

-Bine. Acum e timpul sa luam cina si de data asta veniti obligatoriu si voi. Nu ati mancat nimic toata ziua. Si sa nu credeti ca nu am vazut!

De abia ce termina ca le-a si luat de dupa umeri, ghidandu-le pana in Sala de Mese, care era deja pe jumate plina, ca intotdeauna, si foarte zgomotoasa. Era locul prielnic pentru discutii, iar acum, avand in vedere evenimentele recente, fiecare Nobil dorea sa isi exprime punctul de vedere.

-Maine va veni aici Contesa Cassandra cu suita ei, le-a anuntat Iolanda dupa ce s-au asezat la masa de pe podium, ca de obicei. Vor locui in camerele de sub Coridorul Vrajitorilor, asa ca aveti mare grija ce Potiuni mai preparati in camere. Vreau sa va imbracati in rochite frumoase si sa fiti in fata usii de la intrare inainte de micul dejun.

-Am inteles.

-Si apropo de Leacuri… Stiti, maine seara nu sunteti obligate sa veniti, daca nu vreti. Va inteleg.

-Maiestate, vom fii acolo!

Partea a X-a

Toate a plecat unde le-au dus pasii. Inca nu puteau sa realizeze ce s-a intamplat, dar fiecare simtea o dorinta de singuratate. Catharina s-a trezit ca a ajuns la malul lacului, inconjurata de tot ce era mai viu: apa, iarba, pasarile, insectele, pestii… De ce natura continua sa para normala? De ce nu era furtuna? Tocmai s-a intamplat o tragedie! De ce nu se facea dreptate? Ielele au omorat-o, iar ele inca traiau. Nu era corect! Viata era nedreapta si… se termina usor. Niciodata nu a realizat cat era de fragila. Chiar acum, daca se apropia prea tare, putea aluneca in lac si nu stia sa inoate. Si apa era limpede, dar atat de rece… Ce ar face daca chiar s-ar intampla asta? Era ea suficient de puternica incat sa ajunga inapoi la mal sau s-ar ineca? Putea sa fi o adevarata luptatoare pentru supravituire sau nu exista asa ceva?

Hanna, pe de alta parte, a preferat sa se ascunda in Biblioteca. Era liniste si labirintul de rafturi inalte pana in tavan o facea sa se simta in siguranta. Spirimalul ei putea sa simta prezenta a inca doua persoane, dar nu stia cine sunt. Nici nu voia sa afle. Era singura, cu gandurile ei. Aylin a murit. Nu se va mai face bine. Nici macar nu au apucat sa-si ia ramas bun. Au fost atat de convinse ca Leacul o va salva incat nu s-au gandit ca e posibil sa moara. Au fost naive si au crezut cu adevarat, dar pana la urma nu era ceva normal? Nu asta insemna sa ai sentimente? Sa ai credinta?

556798_373601446064625_1135939436_nNici pentru celelalte doua vestea nu era usor de acceptat. Irina era in dormitorul ei, singura, dupa ce s-a despartit de Corina care a plecat ca o furtuna in camera ei. A auzit-o spunandu-i ca ar fi preferat sa se antreneze de zece ori mai mult decat sa fie nevoita sa-si asculte proprile ganduri. Probabil la ea se gandeau toti acum. Aylin. Aylin. Aylin. Adio!

A facut tot ce a putut. De fapt, ar mai fi fost ceva… Leacul! Daca l-ar fi terminat singura atunci cand s-a trezit ar fi ajuns la timp. Nu mai conta cat era de obosita, Leacul ar fi trebuit sa fie prioritatea. Ar fi trebuit sa riste, poate il facea bine. Sau sa o trezeasca pe Hanna si sa il faca impreuna. De ce nu a facut asa? Nu putea sa creada: din vina ei a murit! Ea a fost cea care a ucis-o!

Realitatea a izbit-o. Aylin nu va mai preda niciodata. Nu v-a mai intampina nicio generatie de invitati. Colegii ei erau toti intr-un oras de padure, nestiind ce se intampla cu Profesoara lor, ucisa de iele si de una din colegele lor.

Plangea, cu lacrimi grele care ii storceau sufletul. Ar fi vrut sa faca ceva, orice, sa isi distraga durerea pe care o simtea in tot corpul. A lasat-o sa moara. Era vina ei ca nu a facut absolut tot ce era posibil ca sa isi salveze salvatoarea. Pentru tot ce era mai sfant, cum putea ea sa se ierte? Cum o va mai privi pe Printesa? Si sora ei, mama ei… familia ei! Nu… Trebuia sa plece de acolo. Nu mai suporta sa stea nicio clipa in plus in aceeasi casa cu cea pe care a ucis-o. I-a dezamagit pe toti. Va trebui sa plece undeva unde nimeni nu va stii ce a facut. Nimeni, inafara de ea si Sonny. Acum erau numai ele. Cu prima ocazie, vor pleca.

tumblr_m7x783NfXn1r7hh5fo1_500-Irina!

Corina a trantit usa dormitorului in perete, fugind pana la ea si luand-o in brate.

Cum putea sa o mai priveasca, sa o atinga, acum ca i-a auzit gandurile si stia ce a facut? Era o criminala. Lady Aylin a murit din vina ei.

Trebuia sa se bucure de ultimul moment in care se vor mai vedea. Chiar si acum, cand se confrunta cu proprile sentimente, Corina tot a venit sa fie langa ea. Era convinsa ca sora ei ar fi facut si imposibilul pentru a o salva in caz de nevoie. Isi va aminti de ea intotdeauna. Era sora ei, cea mai buna prietena pe care nu o mai merita, dar o va iubi vesnic.

-Inceteaza! Exagerezi, ca intotdeauna! Irina, uite-te la mine! O sa fie totul bine, da? Nu e vina ta! Asa a fost sa fie.

-Nu am facut Leacul! reusi ea sa spuna printre lacrimi. E vina mea!

-Nu-i adevarat! Ai facut mai mult decat era posibil. Tu nu stiai sa faci Leacuri, dar toti ai incercat si pe noi ne-ai coordonat de parca ai fi facut asta toata viata. In plus ai facut si vizite suplimentare la Biblioteca, desi nimeni nu ti-a cerut. Si elibearea Energiei de aseara… Tu stii macar ce efecte are asta asupra ta? De asta gandesti asa! Ti-a slabit nu doar trupul ci si sufletul si acum imi e frica sa nu fi temporar dementa sau depresiva sau in orice fel! Am citit despre Puterea ta… e puternica si periculoasa, dar stiu ca poti sa o stapanesti!

-Dar Lady Aylin…

-Irina, ai luptat ca un inger pentru ea, zise Corina scuturand-o de umeri, dar asa ii era destinul. Nu mai avem ce face acum si nici nu trebuie sa ne pedepsim pentru ce n-am facut. Gandeste-te, ei ii e mai bine acolo! Ielele erau rudele ei si au tradat-o. Acolo nu mai are parte de rautatea lor. Mai stii ce a spus Tiranda? Ca mama ei a murit? Acum o poate revedea!

Pentru Irina erau prea multe. Antrenamentele, Leacul, mesajele pentru tata, sora ei si Puterile lor speciale si inainte de toate Aylin. Vesnica Aylin. Se va impaca vrodata cu faptul ca cineva a salvat-o, iar ea nu i-a multumit indeajuns?

-Pana la urma, n-a murit, ii zise Corina. Atat timp cat noi ne vom gandi la ea, ea va continua sa traiasca. Nu-i asa?

Partea a IX-a

A incercat sa se concentreze, dar de cand a intrat auzea incontinuu un mic zgomot. Nu era enervant, dar era prea incet ca sa il poata indentifica. Suna ca un cantec trist murmurat.

Multumita auzului mai bun al catelusei sale au ales usa din dreapta. In spatele ei se afla o incapere cu adevarat spatioasa ce se lungea in ambele directii. Era dormitorul regal, care, desi avea multa mobila, tot avea suficient spatiu pentru un ring de dans. Pentru o clipa ea si Sonny au ramas in usa, incercand sa acopere cu o singura privire tot luxul, dar apoi au revenit la ceea ce era cu adevarat important. Camera era goala. Nu era nimeni inauntru inafara de spirimalul-pantera a Printesei, care era intinsa pe patul dublu cu capul ascuns dupa labe de parca plangea, dar nu scotea niciun sunet. Cantecul trist se auzea mai bine de dupa o alta usa aflata pe peretele opus care ducea la balcon. Cu cat se apropiau mai mult cu atat si-au dat seama ca nu era un cantec. Cineva plangea. Altcineva inafara de pantera care nu le acorda nicio atentie. Sa fi fost cineva ranit in atac?

-Maiestate, sunte-ti aici? Printesa?

Le putea auzi pe celelalte cum veneau in urma ei in dormitor, dar pasii, cu exceptia unei singure perechi, s-au oprit la intrare. Irina isi putea simti sora urmand-o pana pe balcon si s-a gandit ca era asa cum trebuia sa fie. Oricine se afla dupa usa din fata ei nu-i putea face rau. Le avea pe Sonny si Corina si se simtea in siguranta, asa cum ar fi trebuit sa fie si cu o seara inainte. Cu ele in urma ei, a deschis din nou si aceasta usa.

-Printesa Iolanda? Sunte-ti aici?

Era. Statea pe un scaun, cu capul in maini la fel ca in seara trecuta. La picioarele ei se afla Lordul Viktor, care o mangaia pe par. Printesa era cea care plangea incetisor. Probabil ca nu voia sa o trezeasca pe Lady Aylin, care dormea obosita intr-unul din fotoliile comode de langa ea. Spre groaza fetelor arata exact ca inainte sa fie folosita Lumina Lunii asupra ei. De data aceasta, la lumina, ii puteau vedea mai bine cearanele adanci si pielea alba, subtire. Degetele osoase erau incolacite in jurul trupului si capul era aplecat intr-o parte cu parul ei argintiu acoperindu-i majoritatea fetei. Zambea. Visa frumos.

-Maiestate, zise Irina in soapta, am facut Leacul Mimpsy pentru Lady Aylin. O sa se faca bine! Hanna l-a verificat si e perfect!

Ambii, atat Printesa cat si Lordul si-au intors privirile inspre ele doua. Patru ochi goi si tristi. Dupa cateva momente doar el a continuat sa le priveasca. Iolanda si-a ascuns fata dupa umarul lui. Privirea lui nu era rea ci cercetatoare.

-Maiestate, de ce plangi? intreba Corina. A fost cineva ranit? Daca e din cauza ielelor mai avem Leac ca sa il salvam. Intai i-l dam lui Lady Aylin si apoi…

libraryIrina a apucat-o de inchieietura mainii ca sa o faca sa taca. Nu era normal. Vocile lor sonore si plansul Printesei care se auzea, oricat ar fi fost de incet, ar fi trebuit sa o trezeasca pe Lady Aylin. Cine putea sa doarma cand cea mai buna prietena plangea?

-Nu! exclama ea.

Singura reactie pe care a primit-o a fost cea a Lordului, care i-a intors spatele pentru a continua sa o linisteasca pe Iolanda.

-NU! tipa si Corina dupa ce a auzit in minte revelatia surorii sale. Nu! Nu!

Au venit prea tarziu. Lady Aylin dormea pentru totdeauna.

A pasit in nefiinta cu zambetul pe buze. Si-a indeplinit dorinta. Alaturi de cei mai buni prieteni pe care i-ar fi putut avea, Iolanda si Viktor, a vazut ultimul rasarit. Soarele care i-a luminat drumul. Lumina pe care a urmat-o. Amici de mai multi ani decat isi putea aminti, au infruntat impreuna ultimul pas pe care ei l-au facut alaturi de ea. Acum i-a lasat singuri si in siguranta. Ii va astepta, dar nu era momentul ca ei sa o mai urmeze.

Corina le-a auzit pe cele doua ramase in dormitor cand au intrat si ele pe balcon, atrase de tipetele ei. Dar nu-i pasa. Nu mai avea ochi decat pentru corpul lui Aylin, care nu voia sa isi miste nici macar un deget, o pleoapa sau sa rasufle o data sa-i demostreze ca nu a murit ci inca doarme. Continua sa o roage din tot sufletul sa se trezeasca sa isi poata lua Leacul, dar Lady Aylin parea ca nu vrea sa o asculte. Nici nu si-a dat seama cand a inceput sa isi rosteasca rugamintile cu voce tare pana cand a inceput sa le tipe. A cautat suport in ochii celorlalti, dar nimeni nu se uita la ea. Nimeni nu facea nimic. Toti stateau inmarmuriti de parca nici ei nu mai erau vii.

Nici macar Irina. Cum putea sa stea atat de calma? Nici nu misca, tot ce facea era sa stea si sa se uite la Aylin si la Printesa. Nu ea a fost cea care si-a dat seama prima de ceea ce s-a intamplat? Cum de avea acum mintea stearsa? Lady Aylin arata bolnava, da, dar tot parea atat de vie. In orice moment va deschide ochii si va vorbii cu ele. In orice moment. Trebuia doar sa astepte. Pentru ca n-a murit. Era imposibil sa moara.

-Ba da! tipa Corina la sora ei. Trezeste-te! Treziti-va cu totii! Atacul… N-a fost niciun atac! De Leac nici nu mai e nevoie!

A aruncat sticluta cu putere intr-unul din pereti. S-a spart cu un zgomot ce i-a facut pe toti sa tresara, iar lichidul s-a scurs, patand tapetul si covorul alb. S-a scurs, la fel cum a facut viata din trupul lui Aylin. N-a mai ramas nimic. Doar ambalajul.

-L-am facut degeaba! Cartea aia vechie ne-a mintit! Ne-am pierdut timpul! Pentru ce? Pentru nimic!

A continuat sa tipe si sa se agite, indepartandu-le pe Hanna si Catharina cu miscari violente. Intr-un tarziu Irina si-a intors ochii spre ea. Si-a dat si ea seama ca Aylin nu mai era. Nu se va mai trezi, nu le va mai vorbi si nu le va invata nimic. Nu-i vor mai vedea niciodata ochii albastrii si nu-i vor mai auzi vocea dulce. Nu va mai salva pe nimeni. Nu mai traia. De acum va sta dreapta pe un pat pentru totdeauna.

-A murit pentru noi, zise Irina adresandu-se Printesei. Ne-a salvat. Noi ar fi trebuit sa fim in locul ei acum. Noi ar fi trebuit sa murim azi, nu ea. S-a dus. Totul… e gata.

-A spus ca ne bucuram, zise Printesa si in vocea ei se simtea ca abia putea sa vorbeasca. Sa ne bucuram ca a facut tot ce i-a fost dat sa faca.

Sa se bucure. Numai daca n-ar fi fost in toate mintile s-ar fi putut bucura. Ea nu mai era. A plecat. Nu se va mai confrunta niciodata cu bucuria sau tristetea nu va mai fi emotionata si nici nu va stii ce e iubirea. A facut multe, dar a pierdut inzecit. Nu era timpul sa plece. De ce a fost ea cea care le-a salvat?

-Poti, Printesa, sa te bucuri? intreba Corina nu din rautate, ci din dorinta de a invata si ea cum sa isi alunge tristetea din suflet si lacrimile din ochi.

-Nu pot. Ea ar fi putut. Ce-ar fi… Ce-ar fi sa incercam? Sa zambim pentru ca-i e mai bine!

-Sa zambim? Ha! Ce-ar fi sa radem? In incercarea de a o salva am facut un Leac, care face parte dintr-o categorie absolut imposibila de inteles de mine! Cu ce o putea ajuta un lichid sa traiasca? Si totusi am avut credinta! Am sperat sa o salveze! Si acum cand e gata? Ea e acolo, moarta, iar Leacul se scurge pe perete! Stiti ce? Totul e egal cu zero! A fost degeaba! Risipa de timp!

-Corina!

Irinei nu-i venea sa creada ce zicea sora ei. Nu vedea ca o jignea pe Printesa? Ar fi spus ca era insensibila daca nu ar fi simtit ea insasi avalansa de sentimente ce ii suceau gandurile surorii sale in tot felul de directii. Nervozitate, disperare, teama si tristete. Peste tot tristete. O simtea pe Corina cum folosea ironia mai mult din autoaparare si isi lasa nervii liberi sa ii distraga atentia de la orice alt sentiment. Auzea in gandurile ei ca nu vrea sa fie trista. Nu vrea sa planga. O vrea pe Lady Aylin inapoi. Chiar daca n-a apucat sa o cunoasca, i-a placut sa o vada si sa ii auda glasul cand le vorbea. Cineva atat de viu nu putea sa moara!

-Aici erati! zise o alta persoana care tocmai intra pe balconul spatios, spargand linistea. V-am cautat peste tot! Credeti ca e in regula sa intrati in dormitorul regal fara sa va invite Printesa inauntru?

Corina s-a intors spre ea cu o privire de nebuna, pregatita sa se descarce, dar a fost intrerupta de singurul glas masculin prezent.

-Galiope, lasa-le!

-Dar, unchiule, … !

-Nu e ziua potrivita pentru predici. Ce-ar fi sa iertam? De dragul ei. Asta ar fi vrut.

Lady Galiope a cautat ajutor din partea Printesei, dar aceasta nici macar nu parea sa-i fi observat prezenta. Nu mai plangea; avea deja ochii uscati de lacrimi. Atat de uscati incat o dureau. Era adancita in ganduri, in amintiri. Ii era greu sa accepte ca a mai pierdut o persoana.

Ajungea sa fie singura. Deja toti cei cu care a crescut nu mai erau. Toti Lorzii si Domnitele care au insotit-o la Vila faceau parte din a treia generatie pe care o prindea. Pana si Galiope: bunica ei a fost sora lui Viktor. Se duceau cu totii, numai ea ramanea. Asta ii era soarta unui Conducator adevarat. Trebuia sa treaca peste orice problema personala pentru a avea grija de supusi. Pentru ei traia doua secole. Pentru ei si binele lor.

Il mai avea doar pe Viktor. Daca lui i-se intampla ceva… Nu, nu putea permite asta. Trebuia sa il protejeze cu orice pret, chiar daca asta insemna sa il indeparteze de ea si viata ei.

tumblr_ma3p0mEAwv1r331r3o1_500_large-Iesiti de aici! zise, uimita de tonul dur din vocea ei.

A vazut-o cu coada ochiului pe Galiope cum le impingea pe fete de dupa umeri afara, cum a fost nevoie de toate patru sa o scoata pe Corina de acolo, dar aceasta nu s-a lasat pana nu i-a spus ceva ce ea nu a auzit, cum Viktor s-a ridicat intr-un sfarsit si a plecat si el, lasand-o sa stea singura, cu inima sfasiata in bucati, langa trupul inca cald al celei mai bune prietene a ei. Si-a imaginat-o pe mama sa stand langa ea si consoland-o. Inca nu vrea sa realizeze ca singurele de care avea nevoie erau amandoua moarte.

Partea a VIII-a

In sfarsit, puteau termina Leacul! Mai era putin si o salvau pe Lady Aylin! Toate trei au scoas din dulapul paharele si cilindrul ce cotinea ingredientele Leacului.

-Care e ordinea?

-Intai lacrimile. Trebuie sa amestecam in sensul acelor de ceasornic in timp ce turnam sucul din boabele de ienupar.

Hanna si-a asumat rolul de a amesteca in timp ce Irina turna un lichid transparent. Lacrimile de pheonix se omogenizau cu Esenta de albastrele si pudra de unicorn cu cat vrajitoarea amesteca mai mult. Dupa aceea, Catharina a turnat rubinele. La sfarsit a capatat culoarea florilor de liliac si avea un parfum placut si dulceag. Din paharul in care s-a amestecat si s-a format Leacul Irina a turnat lichidul intr-o sticluta speciala, iar apoi i-a puse un dop. Lua un snur de sfoara pe care atarna o hartiuta inscriptionata de Catharina cu litere citete.  ”Leacul Mimpsy’‘.

-Ei bine, in sfarsit e gata, zise Hanna nevenindu-i sa creada.

-Da, dar trebuie sa-l verifici.

„Corina! Ce faci? Vino imediat aici! Leacul e gata!”

-Of! Bine, Cathy, dar nu sunt sigura ca fac totul cum trebuie.

Hanna a turnat o picatura din Leac pe o lama de sticla. Din palma ei a aparut un ecran verde si transparent, conectat la un aparat care semana cu un scanner portabil, dar care functiona mai mult ca un fel de tomograf, avand in vedere ca folosea raze X. Dupa ce a scanat substanta pe ecran a aparut compozitia Leacului cu toate ingredientele, modul de preparare si toate intrebuintarile. Inainte sa poata citi ceva totul a disparut, fiind inlocuit de o bifa mare si verde.

-Asta inseamna ca e bine?

-Da, dar nu pot stii daca Lady Aylin nu va avea vreo reactie alergica la unul dintre ingrediente, daca nu o va slabi si mai tare sau daca va avea vreun efect asupra ei. Dupa cum scria pe ecran unii pot sa nu-l simta. Este unul dintre putinele Leacuri care pot fi ignorate de corpurile bolnavilor.

-Stai putin! Vrei sa zici ca ai citit ce scria pe ecran? intreba Catharina nevenindu-i sa creada.

-In parte. Acum cred ca ar trebui sa-l bea. Sapte picaturi sunt suficiente. Trebuie a ne gandim cum sa o convingem sa-l ia.

-Il putem pune in ceai.

-Nu, nu putem. Trebuie sa-l bea fara alt lichid sau fara vreun fel de mancare. Acestea ar putea contribui la efectul lui secundar.

-Care e efectul secundar?

-Sa nu fie nici un efect.

Lavendar CocktailToate au ramas in tacere, gandindu-se la o modalitate de a o convinge pe Lady Aylin.

-Daca nu va accepta sa-l ia de bunavoie, zise Irina intr-un sfarsit, cred ca singura solutie ar fi sa o obligam sa ia cele sapte picaturi. Asta daca mai vreti ca ea sa traiasca.

-Bineinteles ca vrem, raspunse Catharina numaidecat.

Corina a deschise usa cu putere dormitorului, avand pe fata o expresie speriata.

-S-a intamplat ceva jos, in camera Printesei! Cand veneam spre voi cu Blacky am auzit miscare. Eu sunt prea inalta ca sa ma pot furisa, asa ca am trimis-o pe ea sa vada ce se intampla. Chiar acum ies mai multi Lorzi si Domnite, dar nu pot auzi ce spun… Uf, Blacky, concentreaza-te! O, nu! Acum urca Lady Galiope de la parter! De ce nu spune nimeni ce s-a intamplat cu Printesa?

-Sa o lasam momentan pe ea. Trebuie sa ajungem la Lady Aylin. Cu toti ceilalti care roiesc acum in jurul Iolandei avem distragerea necesara.

Au iesit din camera in liniste, cu cele trei spirimale dupa ele, si au coborat pana la etajul inferior unde se afla numai Blacky. Toti ceilalti au plecat. Au cotit spre dreapta mergand pe varfuri, pana cand au trecut de camera lunga a Printesei, iar de acolo s-au dus in graba la camera Domnitei. Holul era cufundat intr-o liniste apasatoare. Camera lui Aylin avea usa inchisa si chiar daca au batut nimeni nu le-a raspuns.

-Saraca! exclama Hanna. Inca doarme.

-Ei bine, v-a trebui sa o trezim, zise Corina si a apasat pe clanta usii.

Desi soarele lumina puternic afara, camera era cufundata in semiumbra. Perdele grele de catifea acopereau ferestrele, desi pozitia lor era schimbata fata de cea din seara trecuta, semn ca au fost de curand deschise. Inauntru era liniste si …gol. Nu era nimeni.

-Of! zise Catharina rotindu-si ochii prin camera. Nu-mi spune! A vrut sa-i fie alaturi Printesei ca o prietena adevarata asa ca au dus-o in camera ei.

-Daca a plecat de aici la Printesa inseamna ca s-a intamplat ceva grav, concluziona Hanna. Credeti ca au atacat ielele Vila?

-Cine stie? Nu asta conteaza acum. Trebuie sa o gasim. Nu mai avem mult timp la dispozitie.

Inainte sa-si termine vorbele, Irina si Sonny au iesit din camera, cu celelalte in urma ei.

-Ganditi-va in felul asta: daca ielele au atacat Vila, noi le vom da tuturor celor de aici un motiv de bucurie salavand-o pe Lady Aylin, continua ea. Poate ca vom avea o pedeapsa mai usoara.

-Pedeapsa?!

-Catharina, nu crezi ca o sa ne intrebe de unde stim de Leac? Si atunci ce vom face? Le vom spune adevarul, chiar daca asta ar insemna sa recunoastem ca i-am ascuns Printesei ceva in propria sa casa.

Au ajuns in fata usii camerei Maiestatii Sale, dar nu puteau auzi niciun zgomot de dupa ea.

-Corina, tine tu Leacul. Intru eu prima sa vad daca e si Lady Aylin aici.

parlour 001Irina a deschis usa si a fost prima care a pasit in camera de primire. Era ca un salonas destul de mic, inconjurat de patru pereti si doua usi, ambele inchise. Una ducea inainte, iar cealalta in dreapta. Toata mobila alba din cel mai bun lemn, modelata in mod armonios pe acelasi stil victorian ca si cea din camerele invitatilor, era cea care ocupa cel mai mult spatiu. Pe pereti tapetul alb cu model de frunze aurii stralucea in lumina venita de pe coridor. Un dulap de papuci se afla langa usa de intrare. Restul mobilei era compusa din fotolii, o masuta si un dulap inalt si ingust in care cel mai probabil se aflau mantiile Printesei. In spatul ramas incapeau lejer patru persoane, dar acum cel mai mult loc il ocupa Sonny, care se plimba peste tot pentru a inspecta. Trebuiau sa o gaseasca pe Lady Aylin.

-Si acum pe unde? s-a intrebat Irina, incercand sa aleaga usa potrivita.

Partea a IV-a

Au urcat scarile interioare de marmura alba mergand toate ca printr-un vis. Tocurile lui Galiope si ale Brianei bocaneau, dar nimeni nu le mai lua in seama. Corina s-a gandit ca sunau ca ultimele batai ale inimii salvatoarei sale.

” Nu spune asta! „ii urla in minte Irina.

Era prea trista ca sa-i mai raspunda. Ofta in timp ce continuau sa mearga, mai mult din instinct, avand in vedere ca niciuna nu era atenta la drum.

-Aici, zise Madame Briana ragusita, in timp ce a deschis usa pe care gemenele au privit odata pe furis. Lasati-va spirimalele pe coridor! Nu puteti stii ce reactii veti avea si ar putea fi periculos.

Au intrat doar ele inauntru, prea absorbite de prezenta celorlalti pentru a mai putea privi decorul luxos. Prima pe care au vazut-o a fost Printesa, care statea la capatul unui pat. Vesmantul ei rosu sangeriu din matase acoperea bolnava, asa ca nu-i puteau vedea chipul. In jurul ei, aproape lipiti de pereti, stateau ceilalti zburatori si zane de rang inalt. Madame Lo, cea mai apropiata de intrare, privea pierduta, tinand in mana mai multe Leacuri cu care nu stia ce sa mai faca.

Au intepenit toate patru in usa, alaturandu-se imaginii subre. Nici macar aerul nu le mai inspira speranta. Mirosea a bolnav, desi cineva s-a ingrijit sa faca atmosfera cat mai sterila. Daca Catharina ar fi vrut sa inspecteze Aerul probabil ca nu ar fi gasit niciun fir de praf.

Lady Galiope le-a ocolit si a alergat pana la Printesa, luand-o in brate si sprijinindu-i usor capul de umarul ei. Cand atentia i-a fost indreptata spre bolnava, Iolanda a cazut pe scaunul din dreapta patului si si-a luat capul in maini, prinzandu-se descurajata de parul ei negru matasos. Langa ea a venit intr-un suflu de undeva dintre cei care stateau pe margine Lordul cu care a vorbit Printesa in prima noapte pe care fetele au petrecut-o in Vila. El s-a asezat in genunchi in fata ei si incepu sa ii sopteasca, dar Iolanda nu parea sa il auda.

-Draga mea, am adus fetele, asa cum ai cerut, ii zise Galiope lui Aylin.

De sub plapuma s-a auzit un scancet. Irina si-a luat de mana sora si a tras-o dupa ea pasind in continuare ca printr-un vis pana la patul cu baldechin. Ar fi vrut sa o aibe pe Sonny langa ea, sa se poata ascunde in blana ei aurie si sa o stranga in barate ca sa nu mai vada ceea ce urma. Cand au ajuns la pat si-au dat amandoua seama ca nu era doar un vis. Era ca un cosmar pe care nu ar fi vrut sa-l traiasca niciodata.

tumblr_m6wg93Rof01rwcd98o1_1280Chipul frumos si dulce a lui Aylin era acum doar piele si os. Sub ochii impaienjeniti, alta data plini de stralucire, avea cearcane adanci si intunecate. Buzele odata trandafirii erau acum mai rosii decat vesmantul regal al Printesei si subtiri ca linia orizontului. Parul fara stralucire era mai carunt si avea mai multe suvite arginti. Mainile alta data frumoase si elegante erau acum scheletice si au tremurat in timp ce si le-a intins spre cele doua. Amandoua au apucat-o instinctiv de cate o palma. Erau reci ca de gheata. O privire in jur, spre ceilalti aflati de fata, le-a confirmat faptul ca toti erau sobri, nemiscati, de parca ar fi fost niste statui aduse la viata. De abia li-se vedeau piepturile miscandu-se cand respirau. Pe chipul lor nu se citea nimic. Nu aveau nicio expresie. Priveau aflati undeva departe, adanciti in proprile ganduri.

-Dragele mele…, zise Lady Aylin cu o voce sugrumata, iar ele si-au reindreptat spre ea atentia.

-Iti multumim toate patru ca ne-ati salvat, Lady Aylin, ii zise repede Irina.

-Nu pot spune ca mi-a facut placere, dar sunt mandra ca am reusit sa le indepartez pe iele de voi. Sunt mandra si de voi ca ati reusit sa ajungeti aici tefere. Stiati, desigur, ca nu era intelept sa va intoarceti in oras.

-Driadele ne-au soptit sa fugim, marturisi Corina.

-Da, le-am auzit si eu. Nu vreau sa va ganditi ca as fi putut supravietui daca fugeam cu voi. Nu era nicio alta sansa ca voi sa ajungeti la Vila, iar dupa cum ati descoperit: viata voastra e mai pretioasa. Am auzit ca v-ati descoperit Puterile secrete. Sunt mandra de voi, spuse ea cu o voce stinsa. Foarte mandra de toate.

-Lady Aylin, te rog, rezista pana dimineata!

-Nu stiu daca voi putea, draga mea Corina. Eu sunt impacata sa va vad pe voi patru in siguranta si pe maini bune. Ii sunt pe deplin recunoscatoare Maiestatii Sale si as face orice pentru a ma revansa, dar nu sunt in stare. A facut mai mult decat tot posibilul pentru a-mi reda sanatatea, dar nu a fost sa fie. De aceea o rog sa ma lase sa-mi urmez drumul.

tumblr_ma3p0mEAwv1r331r3o1_500_large-Ti-am mai spus, Aylin, zise Printesa incet, dar o auzeau toti. Voi incerca sa te salvez pana iti vei da duhul!

-Atunci nu va mai trebui sa incerci prea mult, Iolanda.

-Nu, nu! Nu! Vei trai! Stiu ca asa va fi!

-Nu, Maiestate. Asta speri, nu asta stii. Insa te rog din nou, daca nu vrei sa te opresti din a incerca sa imi salvezi viata, macar dezleaga-ma de tine si Viktor. Daca voi pieri eu si suntem toti trei legati, veti pieri odata cu mine. Regatul si Lumea intreaga nu isi poate permite asa ceva, nu in vremurile astea. In plus, inca nu ai un Mostenitor. Poate ca iti e greu, dar gandeste-te la binele majoritatii.

-Dar Aylin, daca te dezleg nu vei trai mai mult de o ora, zise Iolanda, privind-o disperata.

Partea a III-a

Dupa-amiaza s-a anuntat a fi promitatoare. Lady Galiope le-a spus ca vrea sa le invete ceva nou cat mai curand posibil. Pentru a-i distrage atentia, Corina si Catharina s-au grabit sa ajunga pe malul lacului, in timp ce Irina si Hanna faceau ultimele modificari la Leac.

-Maine, de cum ma trezesc, amestec ingredientele si va fi gata, zise Irina cand a coborat scarile de marmura cu prietena a ei, urmate in deaproape de Goldenul Retriver si pisica portocalie vargata. Sper ca Lady Aylin sa mai reziste pana atunci. Nu mai stim nimic de ea de ceva timp. Ai observat ca Printesa pare sa evite subiectul?

Au iesit afara, pe domeniul Vilei. Vantul le flutura parul pe spate si aerul rece de toamna le racorea plamanii. Au alergat ca sa ajunga cat mai repede si sa inceapa antrenamentul. Vedeau in departare, deasupra lacului, un turn de foc construit de Corina si Catharina impreuna. Nu era de mari dimensiuni, dar Aerul se impletea cu Focul si formau o coloana impresionanta, luminoasa, care degaja caldura.

-Acum incercati sa il strangeti, striga Lady Galiope de la mal.

Cele doua zane zburau in jurul coloanei, fiecare stand in partea opusa celeilalte. Din mainile ambelor fete ieseau fascicule de lumina ce cresteau treptat, fiind sursa care forma turnul. Independent de ele, spirimalele lor zburau in jurul coloanei de foc, intr-o miscare diferita fata de cele doua fete. Ele se invarteau mai degraba asemenea Lunii in jurul Pamantului, spre diferenta de zane, care stateau mai rigide si incordate, incercand sa se sincronizeze.

Dupa cateva secunde turnul a inceput se despleteasca, Focul separandu-se de Aer. Cele doua Elemente intrau inapoi in palmele posesoarelor. Cand au ajuns in sfarsit Irina si Hanna, turnul nu era doar o minge mare de foc, care se despletea ușor, ca un ghem de lana.

images (2)-Cum merge? o intreba Irina pe Lady Galiope.

-Perfect. Amandoua se descurca uimitor de bine. E incredibil ca doar ieri si-au descoperit Puterile Secrete!

-Chiar ca e, aproba Hanna, admirand mingea de foc.

Cand mingea a ajuns sa fie doar o flacara si un vartej, Corina şi Catharina s-au apropiat una de cealalta si au strans in palme Energia magica. Fericite, au inceput sa chiuie.

-Fantastic! zise Hanna admirativ.

-AM REUSIT! strigau ele la unison, de dinainte sa ajunga pe pamant. AM REUSIT!

-Foarte bine! le felicita Lady Galiope. Acum, Irina, te-as ruga sa ne redai in miniatura sistemul nostru solar, in timp ce Hanna, daca va putea, bineinteles, va uni planetele cu lunile lor prin bare de energie technologica. Catharina, tu si Corina as vrea sa va odihniti cinci minute, iar apoi sa creati un vaporas intocmai ca si coloana de foc.

Au ascultat fiecare, vrajitoarele punandu-se pe pozitii in timp ce zanele se relaxau pe iarba, privindu-le. Irina si-a dus ambele maini la tample, nestiind ce trebuia sa faca, dar incerca sa isi imaginedze Galaxia. Ca la un semnal, a fost absorbita in totalitate de ceea ce vedea, incat se intreba daca era totul real sau doar in mintea ei. Vedea fiecare detaliu care depasea granitele imaginatiei ei. O mica parte a constiintei ei se ingrijora pentru cum va ajunge inapoi, pe Pamant, dar restul se bucura de calatoria universala. Planete, stele, asteroizi, sateliti… Si-a intins gratios mana dreapta, desi nu o putea vedea sau simti. Din capatul aratatorului a tasnit o raza de lumina aurie care s-a transformat intr-un mini-Soare. Raza a fost imediat urmata de alta care, de aceasta data avea culoarea argintie. Cu cat vedea mai multe detalii, cu atat complexul de mingiute se marea. Hanna le unea pe toate, trimitand raze de energie violete.

images (2)Sistemul era mai complex decat ceea ce le-a cerut Lady Galiope. Oamenilor le-au trebuit mii de ani sa descopere tot ceea ce vedea Irina in aceste minute. Prin lumina Soarelui, care se imprasitia pretutindeni in jurul lui, ea era capabila sa vada absolut tot ce in inconjura pana acolo unde razele lui nu mai ajungeau.

Abia cand au terminat au putut vedea vaporul din flacari pe care Corina si Catharina l-au facut intre timp. Era mai greu de mentinut pentru ca nu puteau sa se roteasca in jurul lui in cercuri din cauza ca nu avea o forma rotunda, asa cum a avut turnul de foc. Vaporul si-a umflat panzele in aerul serii si a pornit in primul si ultimul lui drum spre vazduh. In timp ce fetele il urmareau in calatoria lui spre apus, acesta devenea tot mai mic cu cat se departa mai mult. Cand era suficient de departe a pocnit, doua raze de lumina, una rosiatica si cealalta argintie zburand inapoi, in pieptul posesoarelor celor doua Elemente.

Tacerea linistitoare a fost curmata de pasi galagiosi ce coborau dealul. In vale rasunau tocurile groase ce se afundau in pamantul moale. Cele patru fete s-au intoars pe calcaie pentru a o privi pe cea care inainta spre ele, in timp ce Lady Galiope a intampinat-o la baza dealului, pentru a primi vestile mai repede.

-Ce s-a intamplat Madame Briana? intreba Lady Galiope.

-Domnta, Printesa a cerut sa veniti grabnic in Vila.

-E in legatura cu Aylin?

-Da. Lady nu mai poate rezista.

Vestea a cazut ca un fulger pe cele patru fete. Nu putea, pur si simplu nu putea muri acum! Leacul ei va fi gata in dimineata uratoare, trebuia sa mai reziste pana atunci!

-Da…, incerca Lady Galiope sa-si revina.

S-a intoars spre fete. Avea fata mai palida decat luna ce rasarea in spatele lor.

-Duceti-va in camerele voastre. Voi trece intr-o ora pe ceas la voi sa va spun ce se intampla. Ar fi bine sa stati in aceeasi camera. Irina, crezi ca le poti gazdui pe celelalte acolo, pana vin eu pe la voi?

Inainte ca aceasta sa accepte, Madame Briana le-a intrerupt.

– Lady Galiope, Domnita Aylin a cerut ca fetele sa vina cu dumneavoastra. Ar vrea sa vorbeasca cu ele.

-Dar…

-Maiestatea Sa a inganduit aceasta dorinta. Mi-a poruncit sa le aduc si pe ele.

Suvite crete si ude din parul lui Lady Galiope ii stateau lipite de fata in timp ce urca dealul, urmata de cele patru si de sefa personalului. Ploaia a inceput, fara sa mai fie nevoie ca cineva sa o creeze. Parca natura plangea moartea ce urma sa vina.

Partea a II-a

 535841_10151332773032477_1996967258_n

        Nu dupa mult timp s-au adunat toate patru in camera Irinei. Puterile nu erau singura lor grija. Nu puteau sa o uite pe Lady Aylin, care si-a riscat viata pentru ele.

Irina a inceput sa taie pietrele de rubin stralucitor, in timp ce o lingura de metal amesteca singura in paharul cu lichid albastru, controlata de Hanna cu bagheta.

-Maine pe vremea asta va trebui sa le adaugam in Leac, zise Irina referindu-se la pietricelele mici care reflectau in mii de fascicule rosii razele soarelui. Corina, vrei sa storci boabele de ienupar in castronul acela mic?

Sora ei s-a conformat, incercand sa se faca cat mai utila. Din punctul ei de vedere tot ce tinea de Potiuni sau ceva asemanator o depasea. Nu a fost unul din domeniile care sa ii starneasca intresul.

Catharina le privea pe toate, simtindu-se ca a cincea roata. Nu stia mai nimic despre Leacuri, dar voia sa invete, asa ca incerca sa tina pasul cu tot ce faceau celelalte.

-Frumoasa bagheta, ii zise ea Hannei. Din ce e?

-Din lemn de castan cu piatra de cuart si ametist.

Era neteda, la mijloc cuartul era prins cu placute subtiri si nu foarte late, din lemn, iar apoi continua sa fie neteda si se subtia pana in varf, unde era prins ametistul de firisoare de lemn mici.

Catharina le-a aratat si ea bagheta. Avea manerul gros, era sculptata cu noduri, iar la mijloc intr-o capsula aproape acoperita se afla o piatra de carneol, vizibila prin ferestre sub forma de romb. In varf triumfa o frumoasa scoica alba, lucrata astfel incat sa luceasca si sa reflecte luminile din jurul sau.

Cum tot era momentul dezvaluirilor, gemenele si-au scos baghetele deodata. Modelul era total diferit, dar lemnul avea aceeasi culoare: trandafir. Nici pietrele nu erau identice, dar cumva tot semanau. La mijloc bagheta Irinei avea piatra soarelui, iar a Corinei piatra lunii. Singura diferenta majora era piatra galbena de citrin din varful baghetei vrajitoarei, care nu semana in niciun fel cu cristalul alb al Corinei.

Irina si-a amintit de vanzatorul de baghete. El i-a spus despre tainele baghetelor, despre legatura Magica dintre acestea si posesor. Oare diferenta dintre ea si Corina era facuta de piatra soarelui si piatra lunii? Ce insemna asta? Ca Magia lor interioara era la fel de puternica, dar foarte diferita? Si celelalte doua pietre? Sa fie chiar lucrul la care se gandea de dimineata? Ele sa fie simbolul infatisarii exterioare? Desigur.

-Catharina, i-a intrerupt Hanna meditatia, vrei sa pui lacrimile de pheonix in ceaun?

Dupa ce zana a turnat toate pietricelele albastre transparente in forma de lacrima, Hanna s-a concentrat, incercand sa isi exteriorizeze Puterea macar acum, cand avea nevoie de ea. Cu greu a reusit sa formeze cateva bare de metal, unite intre ele. Le-a modelat ca un trepied pe care i l-a inmanat Corinei.

-Incingele putin! Trebuie sa topim lacrimile.

Corina l-a luat cu grija in mainile ei incinse. Treptat devenea din ce in ce mai rosu. Intre timp Hanna a facut si un suport pe care sa aseze trepiedul dupa ce se incalzea suficient. Dupa ce au pus micul ceaun care continea lacrimile, Corina a luat o lingura si a inceput sa amestece.

-Catharina, pune boabele de ienupar stoarse in dulap, langa Esenta de albastrele si amesteca timp de zece minute. Daca nu, se va intari. Corina, nu te mai obosi, lacrimile trebuie sa stea trei ore la foc mic pentru a se topi. Mai bine adu Argintul Lichid din dulap.

Fata s-a conformat imediat. I-a aus Irinei Substanta argintie, in timp ce vrajitoarea aduna toate rubinele care acum nu erau mai mari de doi centimetri.

-Ce vrei sa faci cu el?

-Asta, facu ea si turna in paharul cu argint toate rubinele.

Instantaneu, din el inceput sa iasa aburi rosiatici.

-Incalzeste-o, te rog! Eu o sa amestec.

Corina tinea in maini paharul de sticla, rugandu-se sa nu-l sparga. Cand Substanta a devenit omogena, l-a asezat paharul langa toate celelalte din dulap.

-Acum trebuie ca lacrimile sa se topeasca si pudra de unicorn sa se amestece cu Esenta de albastrele. Maine, de dimineata, vom putea amesteca toate astea.

Dupa ce au terminat s-au asigurat ca nu le-a ramas nimic inafara dulapului si au coborat la micul dejun.