Arhive pe etichete: Contesa Cassandra

Partea a V-a

-Baldur, nenorocitule, de ce nu ai cercetat si dealul? striga un barbat cu o voce puternica. Trebuie sa cunoastem intreaga zona, ai inteles!?

-Aveti mare dreptate, Inaltimea Voastra, dar dealul era situat la marginea orasului. Inima Naturii e foarte bine pazita de Vrajile ei protectoare, iar acestea includeau si dealul. Nu ne-am putut apropia mai mult.

-Daca erau ss-si a-sss-upra dealului, in-ss-seamna ca e ceva acolo, Maies-ss-state! spuse Echidna, femeia-sarpe.

-Da, e intradevar posibil ca acolo sa-i fie resedinta, dar nimic nu e sigur daca nu cercetam! Te vei intoarce la goblinii-spioni si le vei spune sa cerceteze dealul. Mai ia cinci nevastuici. Ia ce vrei tu, dar adu-mi harta actuala si completa a Inimii Naturii! Ai inteles?

-Asa voi face, Inaltimea Voastra.

-Duceti-va! Plecati de aici, toti! Acum!

Minotaurul Baldur parasi camera insotit de Echidna si cativa vrajitori. In urma lor se auzeau pe coridor pasi, zgomote de copite si un trait serpesc specific femeii.

-Este intradevar posibil sa fie acolo resedinta ei, dar la ce te va ajuta asta? il intreba o femeie tanara iesind din ascunzatoarea ei dupa ce se asigura ca nu mai putau fi auziti.

Nimeni nu i-a remarcat pana atunci prezenta, dar el nu a parut deranjat de faptul ca ea a stat ascunsa. Ceva ii spunea ca ar fi trebuit sa se astepte ca ea sa vrea sa stie totul.

-Nu intelegi, Rahela. Trebuie sa-i stiu toate miscarile! Trebuie sa stiu absolut tot ce face!

tumblr_m3ak1gXrdf1rn8vkeo1_500-De ce? Suna ca si cum ai facut o obsesie pentru ea!

-Nu e obsesie. Trebuie sa o cunosc ca sa o inving. Trebuie sa-i stiu trecutul, prezentul si viitorul. Daca ii stiu miscarile politice ii stiu viitorul, daca ii stiu viata de zi cu zi ii stiu prezentul, iar trecutul il cunosc deja din cauza legaturii scarboase de sange pe care o avem. Prezentul il voi afla de la Samira si Simon, asta nu va fi o problema. Tot ce nu stiu e viitorul ei! Pentru asta am nevoie de Baldur si de goblini. Trebuie sa-i cunosc stilul, gandurile, sa vad cum actioneaza!

-Si iti trimiti razboinicii sa o spioneze? Crezi ca ea nu-i va Simti?

-Ba da, dar trebuie sa plece in curand în Orasul Impadurit. Atunci se vor putea apropia luptatorii de Inima Naturii. Trebuie sa afle ideile ei si noile legi pe care le aplica.

-Si cum vei afla harta din ineriorul protectiei Inimii Naturii?

-Nu-ti fa griji, draga mea. I-am pregatit o surpriza Cassandrei mult timp.

A fost intrerupt de mai multe lumini care ieseau din buzunarul Rahelei. Fara sa fie deranjata, aceasta a scos sursa de lumina: un hologram. A apasat in diferite locuri, fara ca sotul ei sa poata vedea ce face. Intr-o clipa o lumina rosie i-a scanat pe amandoi, iar apoi intre ei a aparut Simon.

-Buna, mama…, tata!

Parea stanjenit de prezenta tatalui sau acolo. Stia ca acum nu mai avea ce rau sa-i faca, dar tot nu-i convenea faptul ca se afla atat de aproape. Chiar daca holograma lui nu era vie, parea aproape natural.
Parintii lui ii puteau vedea parul rosu contrastat de ochii albastri si pielea alba. Nu avea pistui, dar asta nu il facea sa fie mai frumos. Trasaturile lui nu erau armonioase. Fata lui parea dura, rigida, cu chipul ascutit si o cu o privire rece, de gheata. Era inalt, cu brate si picioare suficient de groase inca sa nu fie slab, dar nu era deloc puternic.

Langa el era spirimalul lui, o vulpe mai mult portocalie decat roscata, care era la fel de stanjenita de prezenta tigrului, spirimalul Contelui.

-Simon! exclama mama lui, bucuroasa la vederea Mostenitorului.

-Ce ai descoperit? il intreba direct tatal.

-Am cunoscut o fata…

-Nici sa nu te gandesti! l-a intrerupt Contele.

-… care a disparut inainte de prima ora de Bunele Maniere impreuna cu o alta vrajitoare si doua zanisoare proaste. De asemenea a disparut si Profesoara. Pe aici sunt zvonuri cum ca a innebunit si le-a atacat in padure. Nu se mai stie nimic de ele. A venit alta Lady care sa ne predea.

-Si de ce ar trebui sa ma intereseze asta?

-Pentru ca nu e singurul zvon despre ele. Unii zic ca vrajitoarea are o sora geamana si aceasta ar fi una din zanisoarele ce a disparut impreuna cu ea in padure. Dar asta nu e posibil, nu-i asa?

Nimeni nu i-a raspuns.

-Crezi ca e vorba de Promisiune? si-a intrebat Rahela sotul.

-La asta ma gandeam.

-Ce promisiune? Mama? Ma mai auzi? Despre ce-i vorba?

-Nimic, dragule. Intorce-te la prietenii tai!

-N-am niciunul. Toti se cred veniti dintr-un basm si ajunsi in vacanta.

-Atunci caut-o pe sora ta. Va gasiti voi ceva de facut.

Si-a dat seama ca mama lui voia sa puna capat discutiei. Probabil ca iar trebuia sa vorbeasca cu tatal lui chestii secrete. Oricat de curios ar fi fost, a plecat, lasand-i singuri.

Black Stephan-1-Inca tin minte ziua aceea, spuse Stephan intr-un sfarsit. Am jurat sa ma razbun! Urma sa o inving pentru totdeauna pe Cassandra Swarovski! Tatal lui Baldur era Generalul goblinilor pe atunci. Soldatii aveau ordine clare. O parte urma sa incendieze padurea din jurul Inimii Naturii. Cand multimea incepea sa intre in panica restul urmau sa distruga orasul. Tinta finala era locuinta nobiliara. Ah, am fi reusit daca nu era batranul acela nechibzuit! Ne-a auzit exact atunci cand recapitulam planul! Ha, ce zi si-a gasit ca sa culeaga ciuperci otravitoare! S-a teleportat cel mai probabil in locuinta neghioabei si i-a spus totul. In nici cinci minute am fost inconjurati de armata ei de vrajitori si in curand li s-au alaturat zburatorii. Sageti-le zburau peste tot… Vrajile la fel… Mi-am pierdut trei treimi din Armata atunci. Au incercat sa ma prinda, dar m-am teleportat la cazarmile din sud-estul Secetei Sufletului. Am jurat sa ma razbun pe intreaga familie Brilliant, ceea ce am si inceput sa fac, dar cred ca merita ceva mai mult! Cand goblinii ramasi in viata au reusit sa se teleporteze inapoi, doi dintre ei aveau informatii despre batran. Erau raniti si intinsi pe jos langa cei morti, dar tot au fost in stare sa le auda pe nesuferite cand i-au promis strastrastranepotilor batranului Alchimist cea mai mare putere. Au trecut multi ani de atunci, e posibil ca aceste gemene de care vorbeste Simon sa fie stra… nepoatele batranului. Ghinionul lor. Vor suferi mult.

-Ce vei face in continuare?

-La asta ma gandesc. Trebuie sa aflu mai multe despre aceste fete. Poate Samira se va imprieteni cu ele.

-Te folosesti prea mult de copii!

-Trebuie sa se faca utili! Trebuie sa invete si altceva decat Vraji si Farmece!

-Sa invete ce? Cum sa se foloseasca de ceilalti?

-Exact! Daca totul merge conform planului, eu voi fi Imparatul Terrei si al Magiei! Omenirea va disparea odata pentru totdeauna! Simon va fi urmatorul la tron si il voi lua ca Ucenic. Samira ii va fi sfatuitoare. Ea e mai inteligenta, dar nu se arata a fi puternica ca sa poata deveni Conducatoare. Dar, daca nu stiu cum sa se foloseasca de Putere, se va folosi poporul de ei!

Rahela nu era atat de sigura. Cei doi aveau origini puternice in Conducere. Prin niciun mod nu s-ar putea lasa condusi de popor. Bunicii lor au fost Marchiz si Marchiza, cel mai inalt rang la care putea ajunge un conducator vrajitor. Ei au fost cei mai cunoscuti Conducatori dupa Regele Oberon si Regina Titania, liderii de atunci ai neamului cu aripi. Stephan era cel mai bine pregatit urmas, dar parintii lui au ales-o pe Cassandra pentru conducere. Atunci el s-a revoltat si s-a stabilit in Seceta Sufletului, capitala lumii magice intunecate, rupand orice legatura avea cu familia lui, dar nu inainte sa se razbune pe parintii sai. De atunci pentru el semnificatia titlurilor nobiliare nu mai conta, inafara de cel de Imparat.

-Trebuie sa ma gandesc cum sa ma folosesc de Puterea gemenelor.

Parul roscat al Rahelei a fluturat in adierea slaba a vantului ce intra pe fereastra, atunci cand s-a apropiat de Conte.

-Cred ca am eu o idee, spuse ea zambind rautacios.

Partea a VI-a

          Se petreceau lucruri ciudate în Conducere şi doar el, Abdul-Malik Rifai, ştia lucrul acesta. Îl frământau mii de gânduri. Ce se întâmpla? De ce dintr-o dată copiii Contelui aveau nevoie de un spirimal? Ştia foarte bine ce avantaje le aducea şi nu erau spre binele ţinutului. Ce trebuia să facă? Ce era mai bine? Pentru el era convenabil să nu spună nimic şi să continue afacerea familiei: Vindecător şi Vânzător de Spirimale. A rămas ultimul care continua tradiţia. Altcineva nu mai era; rudele pe care le cunoştea au fugit de mult de sub conducerea terorizantă a Contelui, sperând să obţină o viaţă mai bună pe tărâmurile conduse de Contesă. Dacă acţiona, atunci ce ar fi trebuit să facă?
          După ore întregi în care s-a gândit şi s-a răzgândit şi-a dat seama care era decizia corectă. Îşi riscă viaţa, dar dacă reuşea avea posibilitatea să-şi revadă familia. S-a hotărât să închidă magazinul mai devreme, dar cineva trebuia să-i preia meseria. Îi lăsă un bilet Ucenicului său, binecuvântând în gând ideea lui de acum patru ani de a-şi lua un învăţăcel. Într-un bagaj mic îşi luă lucrurile de maximă importanţă şi aştepta până când lumina apusului învălui oraşul. Ştia că schimbul Gărzilor urma să fie în curând, aşa că se grăbi să ajungă în singurul minut în care putea trece de bariera oraşului.
          Afară era frig, în ciuda caniculei din timpul zilei. Peisajul arid al dunelor de nisip erau cel mai îndepărtat lucru pe care l-a văzut vreodată. Nu a părăsit niciodată oraşul în care s-a născut, nici măcar pentru 5 minute. Puţinii vrăjitori care mai erau pe străzi se grăbeau să ajungă în case. Deja s-a strigat stingerea. După schimbul Gărzilor vrăjitorii care mai erau pe străzi urmau să fie ucişi, dar el era pregătit pentru orice. S-a camuflat printre umbrele clădirilor, simţind adrenalina şi dorinţa nebună de a evada.
          În cămaşa de noapte din mătase şi capotul alb de satin, Cassandra stătea în dormitorul ei, meditând la problemele pe care trebuia să le rezolve în ziua următoare. Avea multe întâlniri programate şi o vizită oficială. Trebuia să răspundă şi unor scrisori printre care se afla una de la Prinţesa Iolanda.
          Se uită pe geam. Deşi a apus de scurt timp, întunericul nopţii s-a împrăştiat de mult peste pădurea tropicală. Uneori o speriau sunetele animalelor nocturne, dar simţea că este în siguranţă. Jaguarul său era deja întins pe pat, urmărind-o cu privirea. Ştia că se putea baza oricând pe spirimalul ei pe care îl iubea. În momentul acela îi simţea oboseala şi dorinţa de a dormi, aşa că se fofili sub plapumele groase, lumina stingându-se de la sine. Când să închidă ochii uşa se trânti de perete făcând un zgomot ce stârni ecoul pe hol. Sări ca arsă din pat, toate luminile aprinzându-se la loc instantaneu. Lady Eolande, una din prietenele ei, stătea în cadrul uşii cu o expresie speriată pe chip, ochii albaştrii fiind neobişnuit de mari. Părea trezită din somn, cu suviţe ce ieşeau din coada ei împletită, de obicei perfectă, şi capotul roz pal închis în grabă.
tvd-originals-2 (1)        -Maiestate, spuse ea gâfâind. Nu vă duce-ţi! Nu putem şti dacă e spion sau asasin! S-a teleportat pur şi simplu!
          -Opreşte-te! Despre ce vorbeşti? Ai visat urât?
          -Nu, Contesă! Bărbatul de la intrare… arabul ce a venit acum…
          -Ce bărbat? Ce se întâmplă?
          Fără să aştepte explicaţii ieşi pe uşă, în ciuda opunerii Eolandei, care o trăgea de mânecă.
          -Dă-mi drumul imediat! ordonă Cassandra exasperată în timp ce cobora scările. Ce te-a apucat?
          Jaguarul mârâi, iar domniţa s-a retras, continuând să protesteze verbal.
          -Să-mi spună imediat cineva ce se întâmplă aici! strigă ea când a ajuns la parter.
          O enerva faptul că era singura care nu ştia despre ce era vorba, chiar dacă se afla în propria casă. Agitaţia din faţa sa o înnebunea cumplit şi ar fi vrut ca timpul să fi stat în loc până cuprindea ea cu privirea ceea ce se întâmpla. Gărzile păreau că se luptă cu un bărbat cu tenul arămiu, plete şi ochi negri, ce avea trăsături arabe. În jurul lui se aflau şi alţi Lorzi ce locuiau la Conac, toţi cu baghetele scoase şi aţintite spre intrus, zbierând la el să se oprească.
          -Vă rog, Maiestate! se tânguia el cu un accent prost. Vă rog! Vin cu pace! Am informaţii să vă ofer!
          -Lăsaţi vrăjitorul să respire! ordonă ea. Ce aţi păţit toţi în seara asta?
          Gărzile i-au dat drumul, continuând să blocheze drumul dintre el şi Contesă.
          -Spune! Cine eşti şi de unde vii?
          -Numele meu este prea puţin important, dar dacă vreţi să-l ştiţi afla-ţi că este Abdul-Malik Rifai şi provin dintr-o familie de arabi. Vin din Seceta Sufletului, cu gânduri de pace. Mai exact am informaţii despre Conte. Sunt sigur că Domnia Ta va găsi un mod în care să le foloseasca spre binele nostru. Tot ce vreau în schimbul lor este să mă lăsa-ţi să-mi găsesc familia.
 Suleyman-Magnificul-ep-41-300x300         -Ce-a păţit familia ta?
          -A fugit, Luminată Contesă, aşa cum am făcut şi eu în această seară. Suntem terorizaţi până peste putinţă. Capetele compatrioţilor mei cad ca spicele de grâu. Regulile trebuie să le învăţăm pe de rost şi să le punem în aplicare. În caz contrar o echipă de Soldaţi care ne observă ne biciuiesc, întemniţează sau ne omoară pe loc. Soldaţii hidoşi, goblini Rakshasas, se află absolut peste tot. Nu vă puteţi imagina cât de groaznic este să fii urmărit tot timpul, cineva căutându-ţi cea mai mică greşeală doar din plăcerea de a te pedepsi. Lunar fac raiduri în casele noastre, confiscând orice lucru de valoare. Seara trebuie să intrăm înăuntru când se dă stingerea, altfel murim pe străzi. Bieţii copii din Şcoli… Mai bine ar fi dacă am putea să nu ne dăm copiii la Şcoală, dar dacă ne prind pe băiat îl iau şi îl duc în Armată sau dacă e fată o duc la Croitorie şi Spălătorie, iar părinţii trebuie să plătească o sumă de galbeni anual. De cele mai multe ori suma e atât de mare încât părinţii abia reuşesc să o plăteasca. E sărăcie mare!
             -Acestea sunt informaţiile pe care vroiai să mi-le dai?
          -Nici pe departe! Eu sunt, sau cel puţin eram, Vindecător şi Vânzător de Spirimale. În această zi am avut aşa zisa onoare ca peste pragul magazinului meu să păşească nimeni alţii decât Samira şi Simon Black însoţiţi de Contesa Rahela şi un întreg alai de supuşi. Nicio emoţie nu au avut copiii când şi-au văzut animalele, ba chiar Contesa părea dezamăgită. Părerea mea e ca spirimalele lor nu prevestesc nimic bun. Nici unul nu a ezitat să îşi unească spiritul cu animalul său. În tot acest timp vorbeau despre o aşa zisă petrecere regală de ceai, probabil un alt banchet organizat de Contesă. I-am urmărit pe drum şi au intrat în toate magazinele necesare începerii unei Şcoli. Desigur, toată lumea ştie că ei învaţă acasă, cu Profesori personali. Într-un fel mi-e milă de ei. Nu simt aerul zilei prea des.
          -Ce spirimale au?black samira-pisica neagra
          -Tânărul Simon are o vulpe roşcată ca focul, zise el cu respect, amintindu-şi că vorbeşte de nepoţii Contesei, iar domnişoara Samira o pisică neagră ca noaptea cu ochii verzi ca smaraldul. Nici unul nu e îmbucurător, dar admit că se putea mai rău. Totuşi, în lumea din care vin niciodată nu ştii -cât de rău este un rău- până nu te lasă el să vezi.
          Obosit după drum, lupta cu Gardienii şi detaliile pe care le-a săpat din memorie, arabul încheie povestirea, aşteptând. Nimeni nu a reacţionat preţ de câteva momente. Lady Eolande o ocoli pe Contesă, apropiindu-se de bietul vrăjitor.
          -Cum ai reuşit să pleci de acolo? întreba ea cu acreală în voce.
          -Am aşteptat până la schimbarea Gărzilor de la Poartă. De fiecare dată, timp de un minut nu e niciun Soldat de pază.
          -Şi de unde ştiai asta, dacă tu erai obligat să stai în casă după stingere?
          -Când eram mai tânăr obişnuiam să privesc din ascunzătoarea mea schimbul. Ştiam că se poate ieşi pe acolo pentru că aşa au reuşit părinţii şi sora mea să plece acum cinci ani. Eu am rămas pentru a le înscena moartea. Planul era ca în ziua următoare să plec şi eu, dar nu am reuşit. Mi-am câştigat de atunci traiul continuând afacerea familiei.
          -Ce este Poarta? întrebă Contesa.
          -Seceta Sufletului este înconjurată de o barieră magică care nu permite ieşirea vrăjitorilor din oraş în niciun mod posibil. Poarta este locul prin care ies Negustorii şi Soldaţii. Se afla pe drumul principal care duce la Palatul Contelui.
          Nimeni nu a mai spus nimic timp de câteva minute. Într-un final Contesa s-a apropiat de el, cercetându-l cu privirea. Ea era cea mai buna persoană pe care o ştia că recunoaşte uşor minciuna, iar vrăjitorul din faţa sa nu minţea.
Swarovsky Cassandra-2         Nu-i venea să creadă ce informaţie preţioasă i-a adus cineva ce părea atât de neînsemnat. Iolanda i-a invitat, probabil din greşeală, nepoţii la mult aşteptata ei petrecere de ceai de la ora cinci, iar ei se duceau. Ce însemna asta? Era un alt plan al lui Stephan?
          În timp ce se gândea nu lăsa nicio urmă de îngrijorare să i-se vadă pe faţă. Nu vroia ca ceva să o trădeze, iar vrăjitorul să-i ceară mai mult. Ştia ea prea bine cum sunt cei care vin de sub conducerea Contelui.
          -Ştii unde îţi e familia?
          -Nu am nicio idee, Preabună Contesă, dar îi voi căuta până mă vor lăsa puterile.
          -Îţi ofer o casă în centrul oraşului la care să te întorci după ce-i găseşti. Sunt sigură că-ţi vei găsi o slujbă bună sau poate vei începe tu propria ta afacere.
          -Nu ştiu cum aş putea să vă mulţumesc! Este mai mult decât mi-aş fi putut dori!
          -Îţi dau ocazia să demonstrezi că esti un vrăjitor bun. Lordule Sebastian! Ştii unde se află casa părăsită de pe Strada Frunzelor?
          -Da, Maiestate.
          -Condu-l acolo. Ia şi Gardienii cu tine.
          -Da, Maiestate.
          Cei numiţi au părăsit Conacul, în timp ce Contesa s-a întors cu jaguarul în dormitorul ei. Ce noapte! Ce zi!

Partea a II-a

charlize theron posing            Elena îşi uda iubitele flori cu picături de rouă, aşa cum făceau toate zânele când răsăreau zorii zilei. Fiica ei căuta de lucru prin grădina, blestemând în gând faptul că nu putea zbura. Fără zbor viaţa părea imposibilă, plictisitoare şi fără sens. Deşi mama ei a făcut un Farmec pe bara de metal din mijlocul casei pentru a putea ajunge şi ea la etaj, tot prefera varianta tradiţională: să zbore până sus.
În urma căderii din ziua trecută s-a ales doar cu un singur bandaj: cel de pe mâna stângă. Nu îşi mai putea simţi celelalte zgârieturi din cauza aripilor care o usturau îngrozitor. Dacă şi le-ar fi scos la vedere ar fi durut-o de zece ori mai rău, dar s-ar fi vindecat mai repede. A urmat totuşi sfatul mamei sale, aşa că le ţinea ascunse în tatuajul negru de pe spate.
În timp ce se gândea, şi-a amintit de verişorii ei şi îi parea rău că au plecat în seara trecută. După cum îi ştia amândoi încă dormeau, aşa ca nu vroia să îi deranjeze. Ghinionul făcea ca ambii să locuiască la zece minute de zbor depărtare, dar cum ea nu mai putea zbura trebuia să mearga pe jos. Dar dacă o lasă Elena să folosească hologramul său? Atunci i-ar fi putut chema pe ei la ea.
Fără să vrea, ochii i s-au mutat pe o pată albă care trecea peste gardul viu. Începând să fie conştientă de prezenţa ei, observa că era un micuţ fluturaş. Ştia că fluturii nu zboară din plăcere, ci aduc mesaje de la o Instituţie. Cine îi scria mamei sale?
-Poşta! A venit poşta!
Elena opri stropii de rouă dintr-o mișcare de încheietură şi îşi scoase aripile albe- pe care Corina era foarte invidioasă, având în vedere că ale ei arătau jalnic şi o dureau îngrozitor- iar apoi zbură în întâmpinarea fluturelui. Acesta, grăbit, o ocoli pe Elena şi îşi continuă drumul spre fată. Dacă nu era pentru mama sa, atunci cine îi scria ei?
-Rogu-te, dă-mi scrisoarea, zise ea protocolar când fluturele se opri obosit pe tricoul său.
Un plic roșu cu un sigiliu galben se mări de pe codiţa lui mică. Pe spatele ei scria caligrafic cu litere arginti, frumoase şi înclinate: Pentru Corina Ania Anghel, Sarmisegetuza, Strada Zâmbetului, numărul șapte.
A deschis plicul roșu și a desfăcut scrisoarea. Înăuntru era o invitaţie din partea Prinţesei la o petrecere anuală de ceai de la ora cinci. Din câte se părea, totul a fost bine organizat. Erau aleşi douăzeci de copii, care urmau să fie pregătiţi pentru a se înfăţişa în mod corespunzător în faţa Măriei Sale. Transportul se facea printr-un dovleac, ceea ce era destul de ciudat. În plic erau alte fişe care conţineau ceea ce trebuia să îşi cumpere. Totul era prea bine pregătit ca să fie adevărat. Ha! Era o farsă! Mintea inteligentă a lui Cristian, împreună cu scrisul caligrafic al Nicoletei au realizat ideea foarte bună a Mirelei. Cu siguranţă şi Sorin a dat idei ca să pară o scrisoare oficiala.
images (2)            -Ce e acolo? o întrebă mama sa.
-O glumă de la prietenii mei. Chiar e bine gândită, nu? Cred că trebuia să ajungă ieri, de ziua mea. Săracul fluture! Cât drum a făcut el până aici! Oare cum de au făcut rost de el?
În timp ce Corina continua să vorbească, Elena citea, iar expresia feţei sale se schimbă din ce în ce mai mult.
-Nu e o glumă, spuse mama încet.
-Poftim?
-Nu e o glumă! Invitaţia e reală! Şi eu am fost la petrecerea de ceai, la fel şi fraţii mei.
-Mamă! Nu ştiam că şi tu faci parte din farsă! Tu ai facut rost de fluture, nu-i aşa? Aveţi la fiecare magazin pentru a transporta produsele!
-Corina, eu nu glumesc! E cât se poate de serios! Nu-ţi dai seama ce onoare ţi-se face?
În mintea ei, fata începea să o creadă, mai ales ca o vedea serioasă şi pătimaşă. Dar era prea de tot! Nu putea accepta ideea că Prinţesa a ales-o pe ea! Ce motiv ar fi avut? Ea nu era specială. Din contra, dacă ar fi avut vreun talent ar fi fost cel de a intra tot timpul în belele.
-Niciodată nu mi-ai povestit despre Vila Beauregarde şi nici despre o petrecere de ceai. De ce aş crede că e o invitaţie reală? Eu nu am nimic deosebit!
Elena ar fi vrut să înceapă să strige şi să-i spună că are o soră geamănă şi Puteri foarte mari din cauza Conducătoarelor care nu s-au putut abţine să nu le strice familia lor perfectă şi tot din vina lor ea a crescut fără tată şi fără soră, aşa cum ar fi fost normal pentru orice copil. În loc de asta, doar tăcu, dar o lăsă pe Flafy, spirimalul ei, să latre în continuare zgomotos.
-În plus, dovlecii nu pot transporta persoane, continua Corina, nevăzând schimbarea expresiei de pe faţa mamei sale.
-Dovleacul e ultima ta problemă! zise Elena prea glaciar. Mâine vom merge la cumpărături. Nu au trimis şi lista de manuale?
-Lista de manuale? întrebă Corina căutând în plic. De ce mi-ar trebui manuale?
Toți invitaţii au șansa să înveţe la Colegiul de Ucenicie Lug, cu condiţia să se comporte exemplar în timpul șederii lor la Vila Beauregarde. Eu, Prinţesa Iolanda Beauregarde, cu ajutorul Contesei Cassandra Swarovski, voi decide cine va pleca la Colegiul de Magie. Un cuvânt important la adresa admiterii voastre vor avea Domna Directoare Angelina Intelectualus și Domnul Inspector Dragomir. Noi vom oferi atunci invitaţii, astfel cursurile şi întreţinerea vor fi plătite de familia regală. Ca să fii pregătită pentru începerea Colegiului, trebuie să-ţi cumperi următoarele manuale, studiind cursurile: 
-Spirimagie: „Legături magice fizico-spirituale Nivelul I” – de Eduardo Pătrunzătorus
-Echilibristică:”Tainele echilibrului”-de Sina Cocor 

-Bunele Maniere: ”Comportament 
şi cuvinte” -Graziela Surprise (ia-l cu tine la vilă)
-Transformări :”Arta magiei” -de Laura Banda
-Farmece: „Îndemânare şi pricepere” de Iepuraş din Pălărie
-Cunoa
şterea Puterii: ” Stăpânirea Puterii Secrete” -de Camille Carranza
-Fauna magică: „Animalele mitologice” -de Monica Păun
-Flora vrăjită:” Plante şi duhuri” -de Claudia Carevora
-Technica fermecelor: „Technici magice defensive de baza” -de Feodor Abamov. 

De asemenea vei avea de ales minim 4 dintre următoarele materii:
-Astromagie: ” Totul despre stelele magice” -de Solaria Cometa
-Crea
ţie Literară: ” Proza şi Versurile Magiei „-de Romeo Versdulce
-Alchimie: „Arta Poţiunilor şi a Substanţelor”- de Anto Labor
-Justiţie: „În căutarea dreptăţii”- de Judecatorul Carlo Balanzza
-Lupte
-Psihomagia: „Psihologia fiinţelor magice” – Pablo Colerica 
-Viziuni: „Vise şi miresme”-de Cornelia Lunata
-Aritmetică: „Matematică Nivelul I de Colegiu”-de Profesorul Maximus Minusus
-Infomagie: „Utilizarea computerelor” -de Ovidiu Zantos Nero
-Technologia Avansată: „Mecanismele lumii magice” -Thanta Machini
-Anteprenori Juniori: „Fundaţia unei asociaţii” -Gavril Industries
-Magianatomie: „Corpul fiinţelor magice” -Boggy Body
-Istomagie: „Lumea magică de-a lungul timpului”-Charles King
-Pictura în detalii: „Evoluţia picturilor”-Victoria Baroco
-Muzica Magică: „Cantece celebre”-Singus Cantare
-Arta Măştilor: „Cele mai cunoscute piese de teatru”-Mari Mardele
-Deci, totul e real, spuse Corina. Oraşul Împădurit se afla într-o pădure? Vom sta acolo în gazdă? Sau vom avea un fel de tabără?
-Oraşul Împădurit este de fapt un cătun ce se află în mijlocul pădurii ce înconjoară vila. În el trăiesc în armonie vrăjitori şi zburători. În mijlocul lui sunt cabane şi colibe speciale pentru invitaţii la petrecere. Tu vei sta într-o colibă. Va trebui să te obişnuieşti repede cu ele pentru că vei sta acolo suficient timp şi nu seamănă cu nimic din ceea ce ai mai văzut tu. Imaginează-ti o ceapă imensă din lemn care înconjoară trunchiul unui copac.
Făcu un moment de pauză, timp în care îi aruncă o privire cercetătoare.
-Chiar sper ca tu să le arăţi tuturor că ai fost crescută. Sora mea mai mare, Monica, a primit şi o diplomă specială pentru excelenţă la purtare. Ea era cea mai bună din anul ei. Silviu era mereu neascultător, îşi aminti Elena cu drag. O însoţitoare a Prinţesei i-a scris mamei tot ceea ce-a facut el şi crede-mă, era o listă lungă!
Era pentru prima oară în viaţa Corinei când se simţea singură. De ce nu avea şi ea nu frate neastâmpărat sau o soră foarte inteligentă aşa cum avea mama ei?
-Cum e Colegiul? întrebă ea încercând să-şi alunge tristeţea.
-E cel mai bun! E o adevărată încântare şi onoare să fii invitată la el, dar după cum scrie, trebuie să dai dovadă de comportament exemplar. Profesorii pe care i-am avut eu erau destul de duri aşa că va trebui să te obişnuieşti să petreci mai mult timp în bibliotecă.
Nu s-a văzut niciodată extrem de preocupată de învăţătură. Avea note bune, dar nu era printre primii din clasă. În opinia ei, nici nu avea de ce. Nu notele o defineau şi nici ele nu-i făceau viitorul. Vroia să se axeze mai mult pe relaţiile interpersonale şi să înveţe să se descurce în societate. Elena vedea asta ca pe o vacanţă permanentă şi adesea o certa că nu îşi dădea silinţa pentru şcoală. Mereu o compara cu prietenele ei sau cu cei mai buni elevi. În gândul ei, Elena o compara şi cu Irina, care cu siguranţă avea cele mai bune note.
Îi părea sincer rău că ideile ei nu corespondau cu cele ale mamei sale, dar ştia că nici dacă ar fi încercat să îi explice tot nu ar fi înţeles-o. Aştepta de la ea să o lase măcar să îşi urmeze calea, dar se părea că Elena nici nu se gândea să nu îi atragă atenţia de fiecare dată când mai lua o notă mică, pentru că ea spera că aşa o va ambiţiona să înveţe mai bine. Din păcate, singurul rezultat era faptul că amandouă se înfuriau mai tare.
Gândul că acum ar fi trebuit să devină o „tocilară” o făcea să îşi pună întrebări despre Colegiu. Cu siguranţă era printre cele mai bune, mai ales că era recomandat de însăşi Maiestatea Sa, dar chiar era ceea ce vroia? Încă nici nu s-a hotărât ce vrea să facă mai departe în viaţă…
Elena i-a luat din mână foaia cu manualele. Corina şi-a amintit că în centrul oraşului era un bulevard destinat Şcolilor, Liceelor, Colegilor și Academiilor magice. Anul trecut a fost acolo împreună cu Cristian pentru că el a început primul an la Liceul Bonaventura. La câteva străzi de acel bulevard era unul din magazinele de care se ocupa Elena.
-Trebuie să-mi iau tot ce e pe liste acum?
-Nu, dar trebuie să le ai înainte de începerea Colegiului. Dacă nu ești sigură că vei fi acceptată, atunci ţi-le pot lua eu, după ce vei afla.
Ardea de nerăbdare să revadă bulevardul și să facă cumpărăturile, chiar dacă erau pentru școală, aşa că a rugat-o să meargă chiar a doua zi.
-Ştii că trebuie să ai mare grijă, să te comporţi frumos cu cei de acolo. Nu vreau să-ţi cumpăr toate acestea degeaba, zise Elena neîncrezătoare.
-Promit să fiu invitată şi să mă comport frumos, spuse ea cu mâna dreaptă ridicată.
Nu-i venea să creadă că mama ei încă se mai îndoia de ea. După tot acest timp tot nu o cunoştea? Când era vorba de ceva important era foarte serioasă… mai ales că era ceva la care se putea pricepe.
Toate acestea erau reale şi i-se întâmplau tocmai ei. Şi-a dat seama că nu e o farsă, dar era prea frumos ca să fie real. Era doar un vis şi în orice clipă mama ei o va chema la micul dejun.

Partea a II-a

         Pereţii albi ai castelului împânziţi de ferestre o lăsau pe Contesa vrăjitorilor, Cassandra, să privească peste zăpada albă și groasă a munţilor Himalaya. În câteva clipe urma să se întâlnească cu Prinţesa Iolanda, iar veștile pe care le aducea erau nespus de  importante. Drumul lung și obositor, din Inima Naturii până în Lumina Lumii, a fost străbătut într-un timp foarte scurt pentru ca o hotărâre să fie luată cât mai repede. Cassandra se rugă în sinea ei ca draga sa prietenă să nu se piardă cu firea când va afla noutăţile. Vor avea nevoie de toate secundele pentru a putea rescrie destinul a două familii proaspăt unite.
          Deși era vag atentă la treptele de sticlă pe care le urca și la valetul bătrân și sprinten care îi arăta drumul până la Sala Tronului, își simţea inima bubuindu-i în piept și mintea șoptindu-i în continuu: „Promisiunea trebuie respectată”.
          Gândurile  ei erau undeva în trecut. Vedea un bătrân cu barba albă, scund, dar impunător. Ochii lui triști, în ciuda victoriei, erau îndreptaţi asupra câmpului de luptă. Erau copaci uscaţi și înnegriţi de foc, prăbuşiţi peste iarba arsă. Oriunde se uita vedea trupurile neînsufleţite ale celor căzuţi în luptă. Soldaţii care încă erau în viaţă făceau Vrăji de Însănătoșire asupra celor răniţi. În unele clipe zbura câte o targă cu un rănit spre Inima Naturii, acolo unde urma să primească cel mai bun ajutor. Sprimalele care s-au ascuns înafara câmpului de luptă veneau acum și își căutau stăpânii. Şi ele s-au luptat. În viaţă au rămas doar cele ale căror posesori încă respirau. Cassandra își amintea și gândurile pe care le-a avut în acele clipe: victoria era victorie, dar cu ce preţ?
          Şi acum auzea cuvintele mari spuse de Iolanda batrânului Alchimist și încercă să își imagineze ce s-ar fi întâmplat dacă acel vrăjitor curajos nu ar fi existat: Inima Naturii ar fi fost cucerită, vrăjitorii supuși unui singur Marchiz, iar lumea întreagă plină de ură, războaie și o plăcere neînţeleasă pentru distrugere. În acele clipe Iolanda, cu privirea ei solemnă și vocea dulce, schimbase legile celor două lumi și creease cele mai mari puteri magice cunoscute. Acum, nici ea, nici Prinţesa nu mai pot amâna Promisiunea. Ori o vor îndeplini acum, ori niciodată.
          Cu coada ochiului văzu patru domniţe cum o priveau uimite, ascunse după o ușă. Cu siguranţă nu aveau ocazia să vadă prea des o vrăjitoare nobilă în castelul zburătorilor. Păreau copile, mai mici de 14 ani. Aveau plete cârlionţate, prinse în coafuri complicate. Toate purtau mănuși albe de satin și rochii foarte lungi, înflorate. Stăteau nemișcate, cu ochii mari și sclipitori privind atent înfăţișarea Contesei. Rochile lor erau atât de lungi… Mersul era practic imposibil. Să fie cele patru doar niște păpuși? Cine le-ar fi pus în mijlocul ușii? Dar ele totuși respirau… După câteva secunde Contesa realiză că ele pur și simplu zburau acolo unde doreau, ca fluturii din floare-n floare. I-se părea atât de interesantă abilitatea zânelor de a zbura. Erau fiinţe complexe, ce stăpâneau atât aerul, cât și pământul și apa. Cu toate acestea, mai aveau și un suflet incapabil să facă greșeli majore. Dacă ar fi toţi vrăjitorii ei ca zânele și zburătorii Prinţesei…
          – Maiestate, s-a întâmplat ceva? întrebă bătrânul valet cu o voce plictisită.
          Abia atunci Cassandra realiză că s-a oprit din drum, iar cele patru domniţe o priveau înlemnite de frică. Probabil că și ea avea aceeași expresie mohorâtă, cu faţa încruntată, exact cum arăta și leopardul ei. Fără să spună un cuvânt își continuă drumul dupa valet, adâncită din nou în gânduri.
          Nici nu realiză când valetul s-a oprit în faţa unei impunătoare uși duble de stejar, sau când a ajuns înaintea Iolandei. Dintr-o suflare îi spuse ceea ce știa. Simţea în timp ce vorbea cum începe să devină din ce în ce mai agitată. Toate emoţiile pe care le ţinuse ascunse în ea explodau acum afară, cu fiecare cuvânt pe care îl rostea. În sinea ei se enerva că nu se poate liniști. Dorea să stea și ea la fel de calmă ca și Iolanda, să vorbească și ea atât de limpede și să gândească atât de raţional. Ştia ca și Prinţesa era în sinea ei agitată. O arăta spirimalul ei, care patrula prin toată încăperea, la fel ca și leopardul său.
          – Să ne uităm în Oglinda Timpului să vedem dacă Promisiunea poate fi îndeplinită, îi spuse Iolanda, în timp ce Cassandra acceptă nerăbdătoare.
          O urmă pe Prinţesă până în faţa unei draperii de catifea în culoarea purpurei. După ea era o oglindă mare, rotundă, cu rama de argint și aur alb. Părea într-un fel fluidă, ca și cum ar fi curs încontinuu. Deși Cassandra a văzut-o și în trecut, nu își putea stăpâni uimirea. Aștepta încordată până când prietena ei atinse cu palma suprafaţa oglinzii. Dintr-o dată mâna Prinţesei se cufundă înăuntru, iar apoi ieși încet afară.
          În oglindă începeau să apară forme neclare. După câteva momente ceaţa dispăru, lăsând să se vadă doi bebeluși aproape identici. Cele două s-au înţeles dintr-o privire. Farmecul Dublu de Cedare ce trebuia rostit de ambele Conducătoare trebuia respectat cu sfinţenie. Era unul dintre cele mai grele Farmece care existau.
          – Eu, Prinţesa Iolanda a tuturor zburătorilor și a zânelor, unesc poporul meu cu poporul vrăjitoresc, prin unirea dintre familia Anghel cu familia Brilliant, spuse aceasta ceremonial. Se vor naște în acest an doi baieţi…
          -Fete!
          Cassandra și-a amintit de cele patru fetiţe pe care le-a văzut în castel. Mulţumită lor în acele clipe reușise să se relaxeze și să își îndepărteze gândurile întunecate din minte. De asemenea descoperise faptul că ea, în calitate de Contesă cu Magie Albă, era cea care trebuia să facă o schimbare în modul de viaţă al supușilor săi. Trebuia să le arate vrăjitorilor și vrăjitoarelor cât de fericiţi sunt cei cu suflet mare si cât de importanţi sunt prietenii care te ajută la nevoie.
          -Poftim? întrebă Iolanda uimită că e întreruptă.
          -Să fie fetiţe…
          -Se vor naște în acest an două fete, continuă Iolanda, neîncetând să o privească confuză pe Contesă.
          -Eu, Contesa Cassandra a tuturor vrăjitorilor și a vrăjitoarelor cu Magie Albă , unesc poporul meu cu cel al zburătorilor prin cele două fetiţe născute în acest an în familia Brilliant, împlinind Promisiunea. Ambele vor fi gemene cu Puteri Secrete diferite.
-Noi le înzestrăm cu Puterile Neobișnuite.
-Si cedăm Magie Albă din nori…
-Iar ele vor lupta până-n zori!
-Să fie cum am spus!

Promisiunea

Beauregarde Iolanda-Liv-Tyler
          Planeta Pământ nu este locuită doar de oameni, aceasta fiind sălaşul mai multor fiinţe inteligente şi mult mai puternice decât omenirea. Ele trebuie să rămână ascunse, datoria lor este de a păstra Secretul.
          Ȋn Vremurile Trecute au existat zvonuri despre aceste creaturi, dar zvonurile au devenit poveşti, poveştile au devenit legende, iar acum nimeni nu mai ştie de existenţa vrăjitorilor, zburătorilor, a sirenelor şi a multor altora.
          Din Timpurile Vechi lumea lor este bine delimitată şi împărţită. Până astăzi toate aceste lucruri au fost respectate de către Suveranii lumii magice. Dar cât va mai dura această înţelegere?
          Acesta era lucru la care se gândea o tânără Prinţesă, în timp ce își plimba ochii albaştri peste agitaţia reşedinţei sale, Lumina Lumii, aflată în Munţii Himalaya. Oraşul era simbolul Puterii ei, construit astfel încât să înspăimânte şi să impresioneze în acelaşi timp. Era în continuă dezvoltare,deşi păstra acelaşi aer medieval al unei cetăţi europene, care a constituit sursa de inspiraţie a strămoşilor Prinţesei, vechii Conducători. Fiecare şi-a lăsat amprenta asupra oraşului, oglindind astfel propria lor domnie. Marmura albă şi lespezile cafenii din piatră erau cele mai răspândite. Arhitectura era impresionantă, imbinând-o pe cea peisagistică cu cea romanică. Fiecare locuinţă avea mobilierul vechi, luxos, din lemn masiv poleit cu aur sau vopsit în alb. Pe pereţi erau tablouri desăvârşite, care ar fi fost vândute pe un preţ bun la o licitaţie, dacă nu ar fi avut o mare importanţă sentimentală pentru proprietari. Seturile din tacâmuri de argint erau nelipsite, iar farfuriile erau toate din porţelan încrustat cu cristal. În agitaţia ei permanentă, Lumina Lumii era totuşi oraşul zburatorilor bogaţi.
          Zburătorii erau cunoscuţi de către oameni cu numele de îngeri. Aripile lor albe, ca de păsări, erau mai mari decât cele ale vulturilor, trecând astfel de 3 metri lungime în anvergură. Instinctul lor era să ofere ajutor celor care erau în pericol, fiind astfel cunoscuţi de către oameni. De asemenea, ei luptau pentru dreptate. Zânele erau mai puţin cunoscute pentru că ele au încetat să se arate de când oamenii au început să fie interesaţi de aripile lor de fluture, din cauza dezvoltării ştiinţei umane. Spre diferenţă de zburători, aripile lor erau înalte și nu foarte lungi ca la aceștia. Le ajungeau până la glezne și întreceu înălţimea posesoarei. Aripile le făceau farmecul natural foarte elegant, fiind printre cele mai frumoase fiinţe magice.
          Prinţesa era Conducătoarea lor. Aceasta controla norii, fiind stăpâna și peste ploaie și ninsoare. Ȋncet, s-a întors pe călcâie și s-a uitat prin cameră, gândindu-se că era începutul unei noi zile plictisitoare. Pe pat moţăia relaxată pantera-spirimal de care era legată sufletește. Ceea ce simţea ea simţea și animalul și  invers. Ar fi vrut să i-se alăture prin așternuturile catifelate, dar știa ca nu era demn de o Suverană. Colecţia mică de cărţi de pe noptieră a fost citită de zeci de ori în cei 85 de ani pe care îi avea. Cărţile au fost împrumutate, ca de obicei, din Biblioteca cu unsprezece etaje, împodobită cu rafturi, toate adunate în jurul unei scări circulare dintr-un turn al castelului. Domniţa nu prea avea altceva de făcut timp de două sute de ani, maximul la care putea trăi un Conducător al lumii magice. De când devenise Prinţesă Conducătoare nu a mai îmbătrinit absolut deloc, fiind în continuare pentru ceilalţi în vârstă de 24 de ani.
          La acea vârstă mama sa a murit, iar ea i-a luat locul după trei zile. Tatăl său a refuzat să mai fie Rege Conducător fară iubita lui soţie și s-a închis în apartamentele lui, lăsând-o pentru prima oară pe cont propriu. Ȋn mai puţin de un an și-a găsit și el odihna veșnică alături de jumătatea sa.
           Prinţesa se afla printre puţinele cazuri în care era sânge din sângele mamei și a tatălui său, de obicei tronul fiind moștenit de un copil care avea inima și sufletul la fel ca al Conducătorul sau Conducătoarei din timpul respectiv. Suveranul știa când era timpul ca acesta să fie căutat prin toată lumea de un grup special trimis, iar copilul se lăsa găsit, simţind că ceva uimitor avea să i-se întâmple.
          Brusc, ușa camerei regale se izbi de perete. Ȋnăuntru năvăli un Lord de la curte pe care Prinţesa îl indrăgea mai mult decât vroia să recunoască. Ochii lui verzi o priveau  cu o groază teribilă. Purta veșmântul roșu și ţinea în mâna dreaptă sabia, ceea ce însemna un singur lucru: Război.
          -Iolanda! o striga el pe nume. Contesa a fost atacată de către Stephan! Ne cere ajutorul!
          Ȋntâi nu a conștientizat ceea ce-i spunea; era doar el și glasul lui… glas care nu-i spunea cuvintele dulci după care tânjea de mult timp. Simţea cum lumea i-se mișcă sub picioare, iar ea cădea fără să se mai poată oprii. Ani de zile s-a temut de lucrul acesta și nu avea voie să spună nimănui pentru că își descuraja supușii. Acum trebuia să fie mai puternică ca niciodată. Prietena ei, cea mai bună prietenă a ei, era în pericol. Ȋși văzu pantera încordandu-se, fiind pregătită chiar în acel moment de un atac. Hotărârea animalului îi dădu putere, reușind astfel să își păstreze calmul.
          -Nu avem timp de pierdut! zice cu o voce rece pe care nu și-a recunoscut-o. Pregătește soldaţii! Ȋn mai puţin de cinci minute trebuie să fim gata pentru a rosti Farmecul de Teleportare!
          Ȋn timp ce se înarma cu arcul și tolba de săgeţi, în  mintea ei nu mai era loc de nimeni altcineva înafară de Cotesa Cassandra. Lumea vrăjitorilor era condusă de către doi tineri fraţi:  Cassandra și Stephan. Contesa, sora cea mică și moștenitoarea de drept, avea o inimă mai mare decât credea cineva că poate avea orice vrăjitoare. Ȋn schimb fratele său era cel mai rău vrăjitor întâlnit în toată lumea magică și  parcă în zadar încerca Cassandra să îl oprească. El nu stătea mult timp doborât.
           Faptul că Iolanda avea titlul de Prinţesă era doar o formalitate, cei trei fiind la egalitate în importanţă, alături de Conducătorul tritonilor și al sirenelor, Marele Duce Adonis. El controla apa şi toată lumea din adâncuri. Ducatul, format din toate apele Pământului, avea capitala în Aquatown, în mijlocul Oceanului Pacific. Adonis, ca toate sirenele şi toţi tritonii, era lacom, mândru şi încrezut, dar putea avea o inimă bună şi rar, milostivă. Cu toate acestea, el nu considera că avea legătură cu ceea ce se întâmpla la suprafaţă, așa că într-o astfel de situaţie el nu ar accepta să ofere ajutor.
           Egalitatea lor în importanţă era din cauza specilor diferite. Dacă cei doi fraţi vrăjitori ar fi acceptat destinul, Cassandra ar fi devenit Marchiză Conducătoare peste toţi vrăjitorii, iar el ar fi rămas la rangul de Conte. Cât timp cei doi trăiau și Stephan refuza să o accepte ca Conducătoare, nici unul nu putea ajunge Marchiz. Pentru a obţine un rang mai înalt trebuia să cucerească teritoriul stăpânit de celălalt. Dacă dorea mai mult, ar fi putut ajunge Împărat sau Împărăteasă a Terrei și a Magiei, prin cucerirea teritorilor stăpânite de Iolanda și de Adonis. Acesta era exact lucrul pe care știa Iolanda că vrea el să îl facă.
           Pegasul pe care urma să călărească o aștepta în faţa castelului, alături de armata pe care o va conduce în Război. Era pregătită de acest moment de când Contele s-a hotărât că e mai superior decât sora lui și a refuzat să mai accepte conducerea ei. Ȋncălecă, întorcându-se cu faţa spre supușii.
          -Ne-am așteptat la acest moment de ani de zile, spuse ea, ridicand tonul cu fiecare cuvant. Ne-am pregătit cum am știut mai bine. Sufletele noastre știu că trebuie să ne ajutăm prietenii. Ştim că împreună vom reuși! Am încredere în voi că veţi lupta cot la cot cu fraţii noștrii! Ȋmpreună suntem de neînfrânt! Ȋmpreună suntem puternici! Ȋmpreună vom câștiga!
          Soldaţii au izbucnit în urale ce însemnau pentru toţi puterea de care erau conștienţi că o au împreună. Marea de armuri se mișca la unison cu glasurile lor puternice. De undeva din stânga, pe un alt pegas, venea spre Prinţesă Lordul Viktor, cel ce a anunţat-o de atac. Ȋn urma lui călărea pe un unicorn vrăjitorul soldat care a fost trimis de Contesa să ceară ajutorul. Veșmântul lui verde se vedea foarte puţin, fiind acoperit de armura strălucitoare.
          -Maiestate, trebuie să plecăm chiar acum! spuse Viktor.
          -Soldaţi, a venit timpul! strigă Iolanda în același moment în care zgomotele au încetat. Spre Inima Naturii!
Lumină albastră,
Vino de niciunde!
Ȋnvăluie-mă în ceaţă,
Ceaţa unui munte!
Fă-mă să pornesc din loc
Şi ca printr-un joc
Să apar instantaneu
Ȋn Inima Naturii!
          Când termină de rostit Farmecul, însoţit de mișcările repezi și elegante ale mâinilor, văzu cum o lumină albastră, ca un cerc, înconjură pegasul pe care călărea și pantera care statea încordată la picioarele lui.
          Nimic nu se mai auzea și nimic altceva înafară de ea, calul înaripat, spirimalul și lumina albastră nu se mai vedea. Ȋntr-o clipă prelungă lumina a disparut. Un luminiș încăpător din mijlocul unei păduri tropicale era tot ceea ce putea să vadă, orbită de razele soarelui. Natura părea îngheţată în timp, neavând nici o reacţie la venirea ei bruscă. Dură cât o respiraţie până ca soldaţii ei teleportaţi să umple luminișul. Cei trei Generali și vrăjitorul au venit spre ea, punând-o la curent cu ceea ce se întâmpla.
          -Contele a fost descoperit înainte să atace, zise vrăjitorul. Vrea să cucerească Inima Naturii, iar apoi să informeze omenirea despre existenţa noastră. Reacţia oamenilor poate declanșa un nou Război Mondial, din disperarea lor de a distruge anormalul și din pura lor înclinaţie spre pericole. Oamenii nu știu că orice ar încerca, nouă nu ne vor putea face atât de mult rău, cum își vor face lor, pentru că noi avem Magia, dar îi putem răni în încercările noastre de a ne apăra. Majoritatea vrăjitorilor sigur vor încerca să înlăture omenirea pentru că vor constitui un pericol pentru copii și pentru fiinţele magice, care nu sunt la fel de capabile să se apere, așa cum suntem noi. Dacă planul îi reușește Contelui, va exista un singur sfârșit: dispariţia omenirii de pe Terra, urmată de mulţi ani de întuneric și teroare. Momentan lupta se dă în pădure, înafara orașului. Cunosc zona și trebuie să vă atenţionez că e mai primejdioasă decât pare. Cel mai bine ar fi să înaintăm în tăcere și să atacăm prin surprindere.
          -De acord, spuse Prinţesa. Ronald, conduci prima armată. Voi incepeti atacul din nord. Jhonatam, conduci armata a doua. Voi veţi veni din vest, după ce Ronald a început lupta. Vicktor, noi atacăm ultimii. Să meregem!
          Generalii își împărţiră soldaţii, iar apoi, ghidaţi de vrăjitor, au înaintat cu toţii în umbra pădurii tropicale. Nici un zgomot, nici un animal, nimic nu se mai înfăţișa înaintea lor. Natura nu mai îndrăznea să vorbească. Soldaţii, chiar dacă purtau armuri de metal, nu dădeau de gol prezenţa lor. Spirimalele celor care aveau mergeau tăcute în urma posesorilor, asemenea unor umbre. Pădurea, totuși, nu le ușura prea mult drumul. Trunchiurile copacilor trebuiau mereu ocolite, iar arbuștii și iarba înșelau privirea și ascundeau gropi nevăzute. După un timp, au început să urce pe un deal care părea nesfârșit. Pegașii își purtau aripile strânse, protejând călăreţii. Nu puteau zbura și trebuiau să ocupe cât mai puţin spaţiu pentru a putea trece printre trunchiurile copacilor. Când au ajuns în vârful dealului,vrăjitorul s-a oprit, iar la un semnal armata încetă înaintarea. Prinţesa veni lângă el, pentru a vedea scena bătăliei.
          Spre groaza și oroarea ei, care în ciuda orelor de tactică și technică militară niciodată nu a asistat la o luptă, imaginea era infiorătoare. Nu mai exista pădure, ci doar un loc imens și pârjolit, cu copaci arși, căzut pe pământ în pline flăcări. Goblinii, soldaţii întunecaţi, și vrăjitorii se luptau mai înverșunat ca niciodată. Vrăjitorii își foloseau puterile secrete pentru a da atacuri magice și extrem de puternice, dar scuturile goblinilor rezistau la orice. Armele lor unse cu magie erau puternice, aproape imposibil de oprit. Ȋn aer plutea mirosul morţii. Cadavre peste cadavre erau împrăștiate pretutindeni, prin pămantul malos care părea că îi primește în braţele lui pe toţi cei de faţă. Era o luptă pe viaţă și pe moarte, în adevăratul sens al cuvântului.
          Părul negru și mătăsos al Prinţesei flutură în vânt în timp ce se întoarse spre ceilalţi.
         -Situaţia e mai gravă decât am crezut. Atacăm acum, cu toţii deodată!Beauregarde Iolanda (2)
         Conduși de cei trei Generali zburători, soldaţii fugeau în jurul câmpului de luptă, pentru a-l încercui. Generalii așteptau comanda Prinţesei. Aceasta își ridică sabia. Se uită la supușii ei, încurajându-i cât de mult putea, deși știa că pe mulţi îi vedea pentru ultima oară. Ei însăși îi era frică. Ȋși lăsă sabia în jos, tăind aerul cu o hotărâre de care nu știa că  are parte, comandând atacul. Urletele zburătorilor nu se puteau compara cu ploaia de săgeţi care a căzut în clipele  următoare peste goblini. Când ultima săgeată și-a atins ţinta, zburătorii s-au aventurat în luptă. Tăișul săbilor definea ritmul luptei. Era ca un cântec trist, dar alert, o luptă teribilă, dar sublimă. Ȋntunericul ce acoperea pământul făcea ca flăcările care stăpâneau natura să se oglindească în armurile argintii ale soldaţilor. Prinţesa dirija atacul supușilor ei, văzând totul din vârful dealului pe care se afla. Era pregătită ca în orice moment să intre ea însăși în luptă, deși viaţa ei era preţioasă, mai ales că nu avea moștenitor și nimeni altcineva înafară de ea nu putea știi când va sosi timpul ca urmașul să fie găsit și instruit pentru a prelua coroana. Dar adrenalina luptei domnea în aer și a cuprins-o până și pe ea.Swarovsky Cassandra-1
        Contele rânji când își văzu noul inamic. Ȋși luă scutul, iar apoi înaintă spre Prinţesă, lovind încă doi zburători în drumul lui. Goblinii începeau să sară pe pegas, dar Prinţesa îi lovea cu sabia ei special făurită, încrustată cu pietre preţioase. Ȋncă o dată dădu pinteni calului înaripat și alergă spre dușmanul ei. Paralel cu ea, pantera alerga spre leul cu coamă neagră, spirimalul Contelui. Pentru câteva secunde, Iolanda a fost prea absorbită de inamicului său pentru a mai vedea restul luptei. Vedea silueta lui înălţându-se tot mai mult pe măsură ce ea se apropia, înconjurat de o aură neagră. Pe faţă i-se vedea un rânjet nepotrivit, văzând în ea un adversar de talia lui. După câteva momente, Iolanda a observat în spatele lui Stephan o persoană ce alerga pe propriul ei unicorn, îndreptându-se spre ei doi. Prinţesei îi săltă inima de bucurie când văzu părul negru-castaniu și ochii ciocolatii, apăraţi de un coif argintiu și de o arumură strălucitoare. Contesa își ataca fratele. Nechezatul unicornului îl făcu pe Stephan să își ia privirea de la Iolanda și să dea ochii cu cea pe care o căuta de când a început lupta.
         Nervos, și-a dat seama că nu se putea pune cu amândouă în același timp, mai ales că se afla între ele, înconjurat. Nu putea risca să își piardă viaţa acum, când trebuia să cucerească lumea. Trebuia să se gândească bine și să acţioneze în cel mai bun mod. Dintr-o dată începu să rostească cuvinte magice, fluturându-și mâna. Dispăru departe de lupta din Jungla Amazoniană, cu tot cu leul-spirimal, dar nu înainte de a le lovi cu un Farmec ce le-a făcut pe amândouă să alunece din șa în mulţimea de goblini slinoși ce se agăţau de hainele lor, rupând și lovind oriunde apucau.
          După ce vrăjitorul dispăru, supușii lui au fost ușor de învins. Unii au reușit să se salveze, teleportându-se și ei. Ȋn câteva minute, în ceea ce a mai rămas din acea zonă de pădure în picioare mai stăteau doar zburători și câţiva vrăjitori aflaţi sub comanda Contesei Cassandra. Lupta s-a sfârșit.
          -Cassandra, ce s-a întâmplat? întrebă Prinţesa, alergand călare spre ea, dorinică să înţeleagă. Cum aţi aflat de atac?
          Din spatele unui copac înca viu și verde, ieșea un bătrân scund, slab, cu o barbă argintie ce îi ajungea pâna la  piept. Purta haine simple, dar frumoase, ceea  ce însemna că nu ducea lipsă de bani. Văzând semnul pe care i l-a făcut Contesa, s-a apropiat tăcut de ele, trecând printre soldaţii care încercau să se regrupeze și  să acorde primul ajutor celor căzuţi în luptă. Ar fi dorit să plece de langă ei cât mai repede pentru că nu-l lăsa inima să vadă astfel de imagini triste, dar nu putea să ignore ordinul Conducătoarei sale.
          -Prinţesă Iolanda, ţi-l prezint pe Alchimistul Albert Brilliant, zise Cassandra respirând greu, fiind obosită din cauza luptei. El a fost cel care a descoperit dușmanii chiar în acest loc și a venit să mă anunţe pentru a ne pune în gardă.
          -Maiestate, am făcut doar ce am crezut mai bine. Am un fiu acasă, e de datoria mea să îl protejez.
           -Bunule om, spuse Prinţesa, tocmai ai salvat Pământul de cel mai mare dezastru. Te vom răsplăti cu orice vei dori.
           -Domna mea, eu nu duc lipsă de nimic. Am suficienţi bani încât să nu îmi mai trebuiască. Am o familie frumoasă pe care o iubesc din tot sufletul. Nu am nevoie de nici o răsplată.
           -Dar așa ceva nu se poate! spuse și Contesa în timp ce leopardul ei toarse, încântat de raspunsul bătrânului. O inimă atât de mare trebuie răsplătită pentru bunătatea ei!
          -Domnă, tot ce îmi doresc este ca, într-o zi, cineva să aibe puterea de a face ce am făcut eu astăzi. Spuneţi că am salvat lumea. Eu îmi doresc că într-o zi cineva suficient de puternic să o salveze din nou, pentru ca răul niciodată nu va dispărea.
           -Prea bine atunci, îi răspunse Prinţesa. Ȋntr-o zi, cineva din sangele tau va avea această putere, cea  mai mare pe care lumea noastră o cunoaște. Amândouă, eu și Cassandra, îţi promitem acest lucru. Va trăi în timpul nostru, iar noi vom avea grijă de el. Bucură-te de familia ta! E cel mai preţios dar pe care îl ai.
          -Pentru a-ţi oferi și ţie o onoare te voi numi Baron, iar acest titlu îl vei lăsa  moștenire urmașilor tăi. Domeniul tău va fi lângă Inima Naturii, suficient de aproape încât să te pot apăra.
          Dar de atunci au trecut foarte mulţi ani, iar în familia Brilliant nu s-a născut nimeni cu puteri speciale care să devină într-o zi un erou. Au uitat cele două de Promisiune, sau o vor împlini?

Elefant.ro - Premium