Arhive pe categorii: Capitolul VI

Partea a VI-a

-Am terminat, ii spuse Irina gemenei sale atunci cand aceasta a intrat pe usa. Acum tot ce putem face e sa asteptam.

Au coborat si ele, alaturandu-se prietenelor lor pe malul lacului. In sfarsit puteau sa se relaxeze, admirand valurile usoare ale lacului, florile salbatice printre care Catharina a recunoascut si asfodel, luandu-l ca un semn de rau augur. Dar grijile ei erau inutile- Printesa si Madame Lo aveau grija de Lady Aylin, Leacul va fi perfect si totul se va termina inainte sa-si dea seama. Cine spunea ca viata nu era frumoasa?

” Ce parere ai despre tot ce ne-a spus Madame Lo? ” intreba Corina dupa ce ii relata toata conversatia de la masa de pranz.

” Parerea mea e ca e putin intr-o ureche. Dar e simpatica. Si cu siguranta nu e bine sa facem Leacuri secrete sub privirile Domnului Dragomir! Ce ne-am face daca ar chema un pitic ca sa ne pedepseasca?!”

Ambele au izbucnit in ras, pe jumate constiente ca celelalte doua se uitau la ele de parca ar fi fost de pe alta planeta.

-Un pitic! reusi Corina sa zica.

-Ce pitic? intreba Hanna confuza.

-Eh, nu conteaza.

-Nu mai faceti asta! spuse Catharina bosumflata.

-Ce sa nu facem?

-Sa vorbiti telepatic! E chiar ciudat! Parca ati avea ganduri secrete si nu vreti sa stim si noi. Poate ca nu avem puterea telepatiei, dar sa stiti ca tot avem sentimente!

Corina se pregatea sa spuna ceva despre descoperiri noi si exersat, cand Irina a sarit in picioare bucuroasa.

-Asta e! zise ea. Telepatie! Vorbim telepatic! Trebuie sa verific ceva si apoi pot sa va spun si voua!

-Da’ ce are daca spui acum? o intreba Catharina curioasa foc.

-Nu, nu, vreau sa fiu sigura. De fapt, veniti si voi! Ma puteti ajuta sa gasesc…

Nici nu a apucat sa termine ce avea de spus sau sa mai faca cativa pasi, caci o silueta frumoasa si usor de recunoscut li s-a aratat sus pe deal.

-Stati acolo! Vin eu la voi, le striga Lady Galiope. Maiestatea Sa m-a rugat sa va invat ceva nou. Astazi si acum! adauga ea cand a vazut-o pe Irina ca voia sa-i raspunda. Nu puteti incepe antrenamentele dacă nu stiti ce Puteri aveti. Stiti toate ce este o Putere Secreta?

Au aprobat din cap.

-Stie una din voi ce Putere Secreta poseda?

Toate au negat printr-o miscare a capului.

-Asa ne gandeam si noi. Ceea ce va voi pune sa faceti este destul de greu pentru incepatori, asa ca veti avea nevoie de maxima concentrare. Nu ma astept sa reusiti din primele incercari. Prea putini au reusit.

-Ce trebuie sa facem?

-In primul rand veti mirosi floarea aceasta, ii raspunse Lady Galiope in timp ce le intindea cate o floare pe care Irina a recunoscut-o ca fiind sangele-dragonului, des utilizata in Alchimie. Dupa aceea fiti atente la gandurile voastre si spuneti-mi tot ce veti vedea. Incercati sa va focalizati energia primita in piept, iar apoi lasati-o sa explodeze din maini. Nu va temeti, nu veti pati nimic! Nu e prea puternica prima oara, dar asa veti avea senzatia. Nu, nu! Nu mirositi toate in acelasi timp! Sa ne concentram doar pe una din voi. Cine vrea sa fie prima?

Catharina ridica mana. De mult timp voia sa stie ce Putere Secreta avea, dar nu a stiut cum sa afle. Era sansa ei. Clipa pe care a asteptat-o.

A mirosit floarea de sangele-dragonului. Pleoapele i-au devenit grele, asa ca si-a inchis ochii. Parea ca adoarme si viseaza un vis frumos, dar defapt erau proprile ei amintiri.

-Imi amintesc… aripile mele! Imi amintesc prima zi in care le-am desfacut. Stiu ca am reusit sa zbor cand eram destul de mica! Mama era foarte mandra. Era un sentiment atat de placut! Simteam ca eram libera. Vantul imi adia prin par si lumina soarelui imi mangaia pielea. Stiam ca aripile imi straluceau in lumina in timp ce ma inaltam deasupra gradinii. De atunci am tot exersat pana am inceput sa zbor destul de repede. O, nu! E in mine o tornada!

Si-a dat seama cat de caraghioasa e replica, abia dupa ce a spus-o. Cum era posibil sa aibe o tornada in piept? S-a asteptat ca celelalte sa inceapa sa rada, dar in schimb Lady Galiope i-a spus sa se concentreze asupra vartejului.

air (1)Parul aramiu al Catharinei s-a umflat desi nu batea vantul.  Aripile ei s-au deschis si a inceput sa zboare pe loc. Totul devenea atras de ea. Tot ce era magic in fiinta ei atragea intreaga Magie de langa. Soimul ei zbura cu viteze ametitoare in cercuri din ce in ce mai stranse, chiar deasupra posesoarei sale. Vazuta din ochii celorlalte trei fete era inficosatoare. In ochii lui Galiope totul era firesc, dar avea un soi de bucurie inerioara. Inca nu era momentul sa le spuna si celorlalte marea ei descoperire.

-AH! striga Chatarina şi cazu in genunchi, cu bratele inntinse, pregatite sa prinda bietul soim care a ametit.

-Nu va faceti griji, isi vor reveni, le linisti Lady Galiope pe celalalte.

-Uf! Chiar ca e greu, zise fata cu o voce franta. Vreau sa mai incerc pana reusesc!

-Nu acum, Catharina. Esti prea obosita. Lasa-le macar pe celelalte sa descopere ce Putere au, iar apoi poti sa mai incerci.

-Uau, Aerul! facu Hanna admirativ. Cine ar fi crezut? E unul dintre cele patru Elemente! Toate aduse la un loc formeaza o Putere foarte mare, nu-i asa, Lady Galiope? Cine stie cat de rare sunt persoanele ce poseda un Element? In plus, pentru a avea o anumita Putere trebuie sa moara persoana e a avut-o inainte, nu-i asa? Niciodata nu vei intalni doua persoane cu aceeasi Putere. Nici macar voi doua, adauga ea cand gemenele au schimbat priviri.

-Nici eu nu puteam sa o spun mai bine! o felicita Lady Galiope mandra. Esti o fata foarte isteata. Ce ar fi sa fii tu urmatoarea care incearca?

Hanna inghiti in sec, rugandu-se in sinea ei sa nu se faca de rusine cu o Putere nesemnificativa dupa ce tocmai au descoperit posesoarea Aerului. Mirosi floarea cu stangacie.

-Spune-mi ce iti trece prin minte.

-E ciudat! Imi amintesc cand mi-a cumparat tata primul calculator. Ce fericita am fost! Dupa cateva zile familia ma felicita ca am invatat foarte repede cum sa-l folosesc. Aveam doar cinci ani! Odata am jucat un joc pe un calculator public. Am facut cel mai mare scor, desi nu mai jucasem jocul inainte. Si imi aduc aminte de Roze, robotelul facut de mine, acum un an. Mama ma tot punea sa imi fac curat in camera, asa ca m-am pus pe construit un robot care sa faca asta pentru mine. In cateva ore nu doar ca robotul  era gata ci si dormitorul meu sclipea de curatenie. De atunci ma ajuta tot timpul. Ah, simt ceva in piept!

-Foarte bine! Concentreaza-ti energia. Fa-o sa creasca! Gandeste-te la ea! Indreapta-ti mainile spre deal si trimite-ti energia in maini!

bright-glow-glowing-hand-magic-Favim.com-63780Parul drept, scurt si blond i s-a umflat si ei, iar ochii ii sclipeau in spatele ramei ochelarilor. Buzele i-sau intredeschis, in timp ce se concentra asupra Puterii si asupra dealului.

-Imagineaza-ti ceva la care tocmai te-ai gandit! striga Galiope.

Hanna ridica degetul aratator al mainii drepte. In capatul unghiei a aparut o lumina slaba, argintie. Pisica ei portocalie o privea cu toata concentrarea. Ochii i-sau marit anormal de mult si semana cu un mic extraterestru. Lumina a palpait de cateva ori, dar a disparut. Ca si prietena ei, fata a cazut epuizata in genunchi, langa spirimalul ei.

-Formidabil! Technologia e o Putere foarte mare si vasta. Bravo! Catharina, du-o la malul apei sa isi revina. Nu va face-ti griji. E curat ca o lacrima.

A luat-o de dupa umeri si au coborarat impreuna distanta ce le-a mai ramas pana la pe malul lacului.

Corina a inchis ochii, inspirand adanc parfumul florii. Mintea i-sa incetosat si a uitat de orice problema. Nu stia unde se afla, sau ce facea acolo. Nu-i pasa de nimic. Era doar ea cu sine insasi si cu amintirile care ii umpleau mintea.

-Spune-ne ce gandesti! o auzi pe Lady Galiope.

Era straniu. Vocea ei venea parca de undeva departe. Foarte departe. A vazut cu ochii mintii cum ii apare in fata…

-Primul meu foc de tabara, zise ea cu voce tare, de teama sa nu adoarma. Ma fascina, pur si simplu. Cum se unduia in bataia vantului, dar nu disparea, ci devenea mai puternic. Culorile aprinse se imbinau cu cerul intunecat. Era ceva Magic. Imi aduc aminte si de festivalul focului, din Piata Centrala a Sarmisegetuzei. Era foc peste totsşi era absolut minunat. Oameni jonglau cu torte, sageti in flacari, globuri de foc, totul intr-o caldura sufocanta si ispitioare, tipete de uimire, aplauze, muzica…

-Focalizeaza-ti energia in piept si intinde mana spre lemnele din dreapta, ii spuse Lady Galiope cu aceeasi voce departata.

-Dar va arde!

-Nu-i nimic, draga mea. E doar impresia. Concentreaza-te!

TinaSimtea cum in vene nu-i arde doar sangele ci si flacarile focului. Probabil ca pe exterior arata intocmai ca o flacara, dar ei nu-i pasa; se simtea formidabil.

In timp ce simtea fiecare particica din flacarile puternice pulsand in interiorul ei, a descoperit ca poate sa le schimbe forma dupa bunul plac. Se intreba cum de nu-i afectau organele. Parea atat de goala pe interior. Apoi, din senin, voia sa scape de Foc. De ce sa mai ramana acolo, inchis inauntrul ei, cand ar fi putut sa ii vada toti splendoarea? A indreptat flacarile spre maini, despicandu-le astfel incat sa iasa din ambele, nu doar din una, asa cum a incercat Hanna sa faca. Era greu sa se gandeasca la ce facea si sa se concentreze sa ramana macar cu trupul pe pamant. Furnicaturile din brate o anuntau ca flacarile erau gata sa iasa in fata lumii. Era emotionata, dar stia ca nu avea timp sa se gandeasca la ce facea. Era momentul!

Simtea cum din podul palmei iesea ceva cald. Destul de repede viteza lui a crescut si a inceput sa prinda contur. Erau doua flacari rosii-portocalii in miniatura. Pe cat ardeau mai mult in manile ei, cresteau si mai mult. Deasupra lacului s-au unit din nou. Apa limpede a inceput sa fie impinsa si sa formeze valuri din ce in ce mai mari. Natura reactiona la unirea fortata dintre cele doua Elemente opuse, intetind vantul si acoperind cerul de nori.  Valurile reci le-au alungat pe cele doua prietene care se odihneau acolo, fiind inca epuizate. Flacara imensa iscata din senin le-a ingrozit, dar recunosteau in sinea lor ca era superba. Daca se uitau cu atentie puteau vedea oglindirea ei in apa lacului, marita de valurile furioase ce izbeau malul.

-Corina, gata! Concentreaza-te! striga Irina peste zgomotul vantului.

Cum sa inceteze cand ei ii placea atat de mult? Simtea Focul desi nu mai era in interiorul ei. Facea parte din ea, asa cum si flacara facea parte din creatoarea sa.

-Corina!

Vocea speriata a surorii sale a readus-o la realitate. Si-a apropiat palmele, dar nu a reusit sa le uneasca din cauza unei rezistente. Simtea ca era o presiune ciudata intre mainile sale, de parca tinea un balon invizibil. Ca sa opreasca totul, trebuia sa sparga „balonul”. Si-a canalizat toata forta fizica in maini, dar era foarte greu. Cu o ultima sfortare a reusit. In momentul acela focul cu flacarile sale au disparurut. Totul a intrat inapoi in ea cu o viteza mult prea mare pentru ca ea sa reuseasca sa isi mentina echilibrul. Epuizata, s-a lasat impinsa in spate de forta ce se intorcea in ea ca un elastic intins eliberat de la un capat. A cazut, sprijinindu-se de Blacky care i-a venit in ajutor. In urmatoarea clipa totul a revenit la normal: norii negrii au disparut lasandu-i pe cei albi sa revina pe cer, iar valurile au incetat.

-Incredibil! murmura Lady Galiope. Atata forta de la prima incercare! Minunat! Fantastic!

-Deci… deci nu sunteti suparata ca am facut un foc imens deasupra lacului?

-As fi fost daca as fi stiut ca stii ce faci! Dar tu nu ai cum sa te controlezi la prima incercare! A fost incredibil!

Se abtinu sa-i zica lui Galiope ca ea a stiut foarte bine ce facea, dar nu a vrut sa inceteze. I-a placut sa simta puterea flacarii care ar fi ars pe oricine altcineva inafara de ea.

-Deci, acum stim doua dintre posesoarele celor patru Elemente, concluziona Hanna, nevenindu-i sa creada. E un eveniment istoric, nu-i asa?

-Intr-adevar e. Intamplarea face sa fie si cele mai periculoase Elemente. E greu sa te concentrezi pe Foc si sa nu te arda, asa cum e greu sa ai grija de vant si tornade. E minunat! Nici nu ma asteptam sa vad astfel de minuni atunci cand am acceptat rugamintea Printesei. Dar vedeti voi, cei 20 de invitati sunt alesi dupa un criteriu: vor face ceva, orice, unic, sau personalitatea lor se va remarca in viata.

-Ha, Printesa nici nu stie ce pierde! spuse Catharina uitand de etica.

-Catharina, nu uita de ce nu este prezenta! Lady Aylin are nevoie de toti cei dragi alaturi. Irina, vrei sa incerci si tu, nu-i asa? Stii ce ai de facut.

La fel ca si celelalte, inspira parfumul florii de sangele-dragonului. Aproape imediat s-a cufundat intr-un soi de rememorare. Se simtea ca cei care meditau in exercitiile yoga. Mintea i s-a incetosat si s-a adancit in amintirile trecutului.

-Spune-ne! striga Lady Galiope cu o voce din departare.

Din departare? Dar e chiar langa ea! Dar, de fapt ea insasi era cea care se afla departe. Era cu cinci ani in urma. Luna trona pe cer.

-Imi aduc aminte de prima noapte in care am reusit sa vad luna plina printre ramurile copacilor. Era stralucitoare si se vedea foarte bine de la fereastra mea. Era minunat cum lumina ei imi inunda camera si imi stralucea pe par. Parca era de argint, nu mai parea blond. Sunt sigura ca in ochii mei se vedea doar Luna. Inainte sa adorm i-am spus ca e cea mai buna prietena a mea. Nu stiu de ce am facut-o dar asta am vrut sa-i spun. Si… se schimba imaginile… Ah, imi amintesc cand m-am dus impreuna cu tata in vizita la matusa Natalia, in Grecia. Soarele era minunat si incalzea tot orasul. Amandoi lucrau la un proiect in Laboratorul casei, dar mie imi placea sa stau afara. Parul meu era ca aurul si, desi am mai vazut si alte fete blonde prin oras, am remarcat la al meu ca era diferit.

-Concentreaza-te pe energia din interior! spuse Lady Galiope cu aceeasi voce indepartata.

598px-Sun_pillar_in_San_FranciscoCu greu s-a desprins din amintiri, iar mintea ii revenea in trup, concentrata pe interiorul ei. Simti caldura Soarelui din ultima amintire si isi dorea cu disperare sa o mai poata simti o data pe piele. Ridica manile, cu ura si dorinta in acelasi timp, lasand lumina interioara sa explodeze pe cerul innorat. Din palmele ei intinse au iesit raze de lumina stralucitoare. Norii s-au indepartat, lasand loc Soarelui sa straluceasca. Inunda pamantul cu lumina lui, alungand adierile vantului, intocmai ca in amintirea ei din Grecia.

-Hei, mie se presupune ca nu-mi place! spuse Catharina si incerca sa pastreze o expresie suparata desi ii venea sa rada.

-Puterea Luminii! Dumnezeule! Sunteti incredibile! zise Lady Galiope coplesita. Toate! Ma voi stradui sa va invat sa va concentrati si sa va controlati! O, Doamne! Printesa se va bucura cand va auzi ce s-a intamplat astazi! Voi toate sunteti un grup foarte special! Nici nu stiu prin ce minune v-ati cunoscut, dar e foarte bine! Daca veti gasi si posesorii celorlalte Elemente… Dar nu va culcati pe o ureche, greul de-abia acum incepe! Trebuie sa va antrenati foarte mult! Haideti, acum!

          Greul de-abia acum incepe. Aceste cuvinte le-au rasunat in minte tot drumul de la lac pana la Vila. Ironia facea ca astfel sa se adauge inca ceva pe lista Corinei cu lucruri de facut, alaturi de Leac, discutia pe care nu a avut-o inca cu Irina si cu explicatia pe care i-o datora lui Cristian.

Catharina inca isi retraia amintirile proaspat culese. Cine s-ar fi gandit a ea detinea unul din cele patru Elemente? De mic a fost atrasa de Magia lor, dar credea ca doar nobilii pot detine o astfel de Putere. Era o adevarata onoare! Aerul ce il simtise in interiorul ei… Nu era un simplu vanticel, ci o tornada! De aceea s-a temut sa o elibereze. Stia ca Lady Galiope i-a spus ca e doar o impresie, dar Focul ce l-a pornit Corina a demonstrat contrariul. Putea si ea sa ii puna pe toti in pericol! Nu, nu si-ar fi iertat asta niciodata!

Hanna, pe de alta parte nu isi facea nicio grija. Ba din contra, era profund impresionata de Puteriea ei Secreta. Nu s-a gandit niciodata ca draga ei Roze  ar putea lasa o urma atat de puternica. Era grozav sa fie vrajitoarea technologiei! De acum putea sa proiecteze roboti, androizi si diferite computere in interiorul ei, iar apoi sa le scoata in vazul lumii. Putea controla calculatoare si aparatele cu ochii mintii. Era atat de utila! Nu doar ei isi facea viata mai simpla, ci si a celorlalti. Desi stia ca are mult de munca si multe carti de citit se simtea nespus de bine. Totusi, s-a intrebat daca va fi nevoita sa isi retraiasca amintirile de fiecare data cand isi va folosi Puterea. Daca va vedea aceleasi amintiri de mai multe ori va fi chiar plictisitor!

-Ar trebui sa mergeti in Biblioteca sa cautati carti despre Puterile voastre, le zise Lady Galiope inainte sa intre in Vila. Ar fi de preferat sa le luati in camerele voastre. Biblioteca e destul de incomoda dupa-amiaza cand toti sunt acolo.

Spre deosebire de acea dimineata cand erau doar ele patru si rafturile de carti, acum cel putin zece Domnite si alti cativa Lorzi se plimbau in cautarea cartilor sau erau la masa, adanciti in lectura. In momentul in care au intrat ele era detul de multa zarva, amplificata din cauza ecoului, pentru ca sapte Lorzi incercau sa-l convinga pe al optulea sa li-se alature in antrenamelul zilnic de pe peluza, iar Domnitele ii tot atentionau sa faca liniste pentru ca se afla intr-o Biblioteca. Totul s-a mai linistit dupa ce au plecat, dar in continuare prezenta celolalti le-au incomodat, mai ales ca nicuna inafara de Irina nu stia cum trebuia sa se comporte. Cat de repede au putut si-au luat toate cartile pe care le-au gasit si au iesit din Biblioteca, fericite ca puteau scapa de sentimentul de musafir nedorit.

-Lucru mic si lucru mare,

Oricat ai fi de tare,

Fie ca esti greu, usor,

Acum tu sa plutesti,

Truda sa mi-o contenesti!

          Cele doua gemene au spuse Vraja de Plutire intr-un glas, iar cartile lor au inceput sa pluteasca, aratandu-le calea.

-Sa aveti grija de… stiti voi ce… ,le spuse Catharina celor doua vrajitoare aproape soptit.

-Da, ar trebui sa ne grabim, zise Hanna. Am uitat de el complet!

S-au despartit si au plecat in parti opuse, fiecare spre coridorul ei.

Partea a V-a

A asteptat cu sufletul la gura pana cand cererea i-a fost acceptat. Imediat dupa, a fost scanata, iar apoi imaginea lui Cristian a aparut din nou stand langa ea, pe pat. In realitate el statea pe hamacul pe care il avea in curte, dar din fericire holograma lui a omis acest detaliu. Il putea vedea stand acolo, privind-o cu acelasi zambet stramb si cu aceiasi ochi care o linisteau de fiecare data cand  statea langa el. De acesta data ea era departe, foarte departe, iar ochii lui nu si-au mai facut efectul pentru ca ea a izbucnit in plans. De ce a acceptat inviatia? De ce a vrut atat de mult sa o cunoasca pe Printesa si sa mearga la Colegiul Lug? Ar fi putut sta mai mult timp cu el, cu Nicoleta, Mirela si Sorin, iar apoi sa mearga la Bonaventura.

-Hei! Ce s-a intamplat? zise el socat, vazand-o plangand pentru prima oara.

tumblr_m395fbwtkw1r4ub49o1_500       -Nimic. Adica… multe. Prea multe. Vreau sa ma intorc! Vreau ca viata mea sa redevina asa cum a fost inainte sa plec. M-am schimbat, Cristian! Nu ma mai recunosc si mi-e frica. Foarte frica. Sunt atat de multe responsabilitati si nu le mai suport. Ea se bazeaza pe mine ca voi reusi cumva sa scot totul la capat, ca voi avea grija de ea si o voi proteja. Nici macar nu ma cunoaste! Inafara de asta mai e si Profesoara care trebuie sa supravietuiasca! Cum sa moara? Cum?

S-a vazut pe fata lui ca nu a inteles nimic, dar nu a putut sa mai tina in ea toate gandurile. Asta era doar o mica parte, pentru ca stia ca acum va trebui sa-l lamureasca.

-Corina, linisteste-te! Sunt langa tine, chiar daca nu si fizic. Totul o sa fie bine!

-Era mai simplu daca erai si tu aici.

Ofta, si chiar daca nu il putea vedea din cauza lacrimilor, putea sa jure ca privirea lui s-a induiosat.

-Ce e atat de grav? Are legatura cu fata aceea? Corina, mie poti sa-mi spui!

Avea nevoie de asta. Avea nevoie sa spuna cu voce tare tot ceea ce simtea si ceea ce gandea. Voia sfatul lui si stia ca el o va ajuta. Asa facea tot timpul. S-a pregatit sa-i spuna, dar din nou, usa camerei ei s-a deschis, intrerupand-o.

-Imi pare rau, dar trebuie sa vii! Avem nevoie de ajutor.

Irina era cea care a intrat in camera sa o chieme. S-a oprit in cadrul usii in momentul in care o raza a atintit-o in frunte, iar apoi a inceput sa coboare pana la talpi. Apoi a vazut holograma baiatului pe care nu-l cunostea si care o privea intr-un mod curios. Cine era el? Nu l-a vazut pana acum in gandurile Corinei.

-Scuze! zise ea, dandu-si seama ca i-a intrerupt. Nu stiam ca… aaa…

Privirea lui se plimba de la una la alta, cu o expresie socata.

-Ea e sora mea, ii explica Corina. E vrajitoare si locuieste cu tata.

-Eu doar o sa… aaa… plec, zise Irina, incercand sa se retraga.

-Stai. Vin si eu. Imi pare rau, Cristian, iti voi explica mai incolo. Te rog, promite-mi ca nu spui nimanui nimic pana nu aflii totul. Transmite-i salutarile mele mamei.

Dupa ce el i-a promis si-au luat la revedere, iar Corina si-a urmat in tacere sora pe coridor. La problemele ei s-a mai adugat inca una de care trebuia sa se ocupe. Cum sa ii explice Irinei cine era Cristian si cum sa ii explice lui cine era sora ei, avand in vedere ca nici ea nu stia?

-Deci? intreba Irina cu o privirea curioasa si un zambet larg pe chip.

-Este cel mai bun prieten al meu. Voiam sa stiu ce s-a mai intamplat acasa.

Irina accepta explicatia, char daca simtea prin legatura lor ca a fost mintita. O stia pe sora ei doar de o zi. Era normal sa nu-si spuna chiar totul. Insa nu stia ca sora ei a ascuns adevaratul motiv tot pentru a o proteja pe ea. Corina nu voia ca geamana ei sa stie ca a avut un moment de slabiciune si a cedat. Prin ochii Irinei ea parea o zeita nemiloasa care nu era afectata de nimic. Ea era acum acel suport moral si fizic de care sora ei a avut nevoie toata viata. Nu putea sa-i strice bucuria de a o avea, stricandu-si propria imagine. Stia cat de mult se baza Irina pe ea, chiar daca nu i-a spus si nici nu s-a gandit la asta. Pur si simplu simtea ca e de datoria ei de sora sa aibe grija de ea. Zburatorii erau numiti de oameni ingeri pazitori. De ce nu ar fi si ea unul?

Cand au intrat in camera Irinei, a vazut-o pe Hanna amestecand de zor intr-un pahar maricel de sticla. Subantanta din interior era de un albastru deschis si limpede, ce scotea aburi sub forma de norisori. Din el pornea un tub subtire si rasucit cu bucle mari, care facea legatura cu o sticluta mica si umflata. In ea era un lichid auriu ce curgea prin tub in paharul mare de sticla.

-Ce faci aici? o intreba Corina.

Potions 005         -Amestec Esenta de albastrele pisate cu Topitura de pudra de unicorn. Apoi o sa o tinem la fiert 48 de ore, iar dupa aceea va trebui sa ii punem si celelalte ingrediente. Lacrimile de pheonix trebuie sa se topeasca timp de 3 ore, iar apoi boabele de ienupar trebuie stoarse si amestecate in continuu timp de 20 de minute pentru a nu se intari.

-Pai, macar stii ce faci, zise Corina care nu intelese nimic.

-Nu chiar. Irina a fost cea care ne-a explicat ce sa facem.

Catharina statea pe pat, cu capul sprijinit de Sonny. Parea plictisita si putin adormita, mutandu-si privirea prin camera, dar in sinea ei era bucuroasa ca Irina nu a pus-o sa faca nimic. Cel putin, nu inca. Pentru ea Leacurile si celelalte Potiuni erau un mister. Cum puteau cateva lucruri atat de simple sa salveze o viata?

-O, nu! exclama ea cand a privit spre ceasul sub forma de soare. Pranzul! Am intarziat!

Grabite toate, nedorind sa fie suspectate de Printesa sau Lady Galiope, au inceput sa alerge prin camera ca albinele, ascunzand ingredientele si ceea ce au reusit sa faca din Leac.

-Hanna, lasa-ma pe mine sa amestec si du-te tu jos cu celelalte, zise Irina cand singurul lucru ramas la vedere era complexul care amesteca Esenta de albastrele cu Topitura de pudra de unicorn. Nu mai e mult, dar stiu cum sa grabesc procesul. Vin si eu cand e gata.

Ca o furtuna cele trei fete au iesit din camera, fugind apoi pe coridor si sarind peste mai multe trepte pe scari. Nu s-au oprit pana nu au ajuns in fata usii Salii de Mese, unde au stat putin sa-si controleze respiratiile inainte sa intre.

Inauntru era liniste deplina. Toti Lorzii si toate Domnitele stateau la mese si le priveau cu ochi cercetatori, facandu-le sase simta incomod. Bucate din cele mai alese mancaruri se aflau pe mesele lor, desigur langa vinuri asortate, vechi de cel putin zece ani. Printesa statea la obisnuita ei masa, cea de pe podium. Langa ea statea Lady Galiope si la invitatia Conducatoarei se alaturase si Madame Lo. Singura care parea ca lipseste era Lady Aylin.

-Dragele mele, exclama Iolanda rupand tacerea stanjenitoare, stati aici, alaturi de noi!

Au strabatut intreaga sala sub privirile atente ale mesenilor, simtind cum se inrosesc toate trei.

-Ne scuzati ca am intarziat, Maiestate.

-Nicio problema! spuse Printesa cu un zambet prea larg ca sa fie fie real.

Ca prin Farmec, toti mesenii au revenit la discutiile lor, zdranganind tacamurile si paharele. Vazand ca Printesa le-a iertat, nu mai era nimic interesant la masa de pe podium.

-Unde ati lasat-o pe Irina?

-Este in Biblioteca, minti Corina. Cauta carti despre familia ei. Maiestate, Lady Aylin este bine?

-Sa fiu sincera cu voi, nu. Va mai rezista putin, dar mai mult de o saptamana nu credem ca e posibil.

-Voi ce ati facut toata ziua? le intreba Lady Galiope cercetatoare. Nu v-am vazut deloc.

-Am fost la Biblioteca, spuse Hanna repede. Irina ne-a spus ca va veni si ea in cateva minute. Nu este nicio problema daca mai intarzie putin, nu?

S-au hotarat dintr-o privire ca e mai bine sa nu pomeneasca de camera Irinei. Lady Galiope ar fi putut veni data viitoare in inspectie.

-Nu, nu-i nicio problema, o asigura Printesa. O inteleg perfect.

-De ce nu iesiti pe afara? intreba Domnita suspicioasa. E frumos si senin.

-O sa iesim, Lady Galiope, ii raspunse Corina convingatoare.

-Ah, aproape ca uitam, facu Printesa. Corina, Hanna si Catharina, aceasta este Vindecatoarea Lolina Leacu de la Colegiul Lug.

-O, spuneti-mi Madame Lo, zise aceasta cu o voce mieroasa, asezandu-se mai bine in scaun si privindu-le cu ochii mari si rotunzi pe desupra ochelarilor, de parca abia astepta clipa asta. Totusi, sper sa nu ne intalnim vreodata in Infirmerie!

-Speram si noi, ii raspuse Catharina sincera, gesticuland cu furculita.

-Deci, e adevarat? o intreba Madame Lo pe Corina curioasa foc, mai-mai sa sara de pe scaun. Tu si sora ta sunteti acele gemene? Cele posesoare a legendarelor Puteri magice? Sper din tot sufletul sa fiti Eleve la Colegiul Lug! Oh, daca stau sa ma gandesc nici nu se va pune problema sa nu intrati! Doamna Directoare e formidabila; bineinteles ca va va accepta.

-Daca totul va fi bine, in luna Octombrie va veti duce la Colegiu, le explica Printesa. In weekendul de dupa sosirea voastra va fi Balul Bobocilor. De obicei era mai tarziu, dupa ce aveati timp sa va acomodati… dar au schimbat putin politica scolii…

-Am auzit ca anul acesta va fi Diriginte Profesorul Carl Fermecatus pentru cei din anul intai spuse Madam Lo in timp ce isi taia o bucata prea mare de friptura.

-Da, asa am inteles si eu, spuse Printesa, dar nimic nu e sigur. Este posibil ca Inspectorul Dragomir sa se razgandeasca si sa-i propuna ideea lui Doamnei Intelectualus.

-E posibil, incuviinta Madame Lo. Stiti si Dumneavoastra cata incredere are Doamna Intelectualus in Domnul Inspector.

Vindecatoarea clatina din cap strangand si mai tare buzele ei subtiri, pentru a-si arata dezaprobarea.

-Profesorul Fermecatus ce preda? intreba Catharina curioasa.

Spre mirarea ei, Hanna a fost cea care i-a raspuns

-Preda… Farmece, daca nu ma insel. Din cate am auzit cei ce devin Profesori isi schimba numele reale cu altele din care sa se deduca materia pe care o predau. Mi-se pare destul de util.

-Deci e posibil ca el sa fie Dirigintele noastru? E bun?

-Daca e bun? Oho, Doamnul Fermecatus e un Profesoar cu multi ani de experienta, dar foarte… cum sa spun… impunatoar si respectabil, ii raspunse Madame Lo, sugerand ca era ceva pozitiv. E bun si bland, dar Elevii il vad mereu sever. Desigur, nimic nu e sigur la Colegiul Lug. Am auzit-o pe Doamna Directoare spunandu-i Profesoarei Scrisorica ca a gasit un labirint enorm pe unul din coridoarele de la etajul patru, exact acolo unde credea ca este o fosta sala de clasa. Pe exterior semana, intradevar cu una, dar sa fi vazut interiorul! Era plin de usi care dadeau in alte camere cu un alt labirint! Daca te pierdeai nu mai ieseai curand de acolo! Cel putin asa a zis Doamna Intelectualus. Daca nici ea nu stie secretele Scolii, atunci nu stiu cine ar putea fi acela! Am auzit ca sunt toate scrise in pergamente facute sul si puse in lazi de lemn magic si masiv, undeva prin pivnita, dar e posibil sa fie doar un zvon. Eu una nu am gasit nimic cand ne-am dus sa inspectam! Din cate am inteles in Cancelarie nu le-au gasit nici ceilalti Profesori. Nu prea stiu ce au discutat pentru ca eu m-am grabit sa am grija de coarnele de unicorni! Tocmai imi facuse rost Profesorul Zoomaji de ele si trebuie sa fim rapizi, stiti cum e! Lichidul din corn se evapora destul de repede.

-Dar nu ii doare pe unicorni cand li-se ia cornul? intreba Catharina oripilata.

-Ba da, dar acelea erau cazute. E ca şi cu pielea serpilor. Cand e prea mare cade si creste altul în loc. Veti invata despre ei la Fauna. Profesorul Zoomaji va va preda.

 Hotarata sa nu-si lase friptura sa se raceasca, Madame Lo tacu, iar astfel pranzul se sfarsi in scurt timp. Ingrijorata, chiar daca simtea prin legatura lor ca e bine, Corina a urcat in graba scarile spre camera surorii sale. Celelalte doua au iesit pe pajistea ce ducea spre lac, facand cat mai mult zgomot pentru a le auzi Lady Galiope, in speranta ca aceasta nu va banui ce se intampla cu doua etaje mai sus. 

Partea a IV-a

-Ati reusit! striga Hanna cateva minute mai tarziu, nevenindui sa creada ca o vede pe Irina venind spre ele, plutind gratios prin Biblioteca.

-Ce, te indoiai de noi? intreba aceasta cu un suras larg.

Au povestit repede propriile variante in care au vazut venirea Printesei, Irina le-a anuntat de pregatirile de la etaj, au comentat putin de parca puneau tara la cale, dar apoi, datorita Hannei, au revenit la treburile lor: Leacul si salvarea lui Lady Aylin.

-Eu as zice sa il faca una din voi doua, zise Corina cu grija.

-Si de ce anume? sari Hanna.

-Pai, voi sunteti vrajitoare, nu?

-Corina, doar pentru ca in povestile voastre aparem tot timpul amestecand intr-un ceaun, nu inseamna ca e si adevarat, zise aceasta incruntandu-se. Eu nu cred ca l-as putea face. Desigur, am inteles care sunt etapele, dar una e sa citesti si alta e sa pui in practica. Totusi, cred ca Irina ar trebui sa-l faca. Bineinteles, te ajutam cu tot ce putem, dar gandeste-te: tu ai mai multa experienta. Cred ca l-ai putea tine sub control si ai avea grija sa amesteci la timp.

-Sunt de acord, accepta Corina, nemultumita ca a luat-o Hanna la rost.

-Dar daca fac ceva greşit?

-Nu-i problema! Hanna sta langa tine! Un mic hocus-pocus şi totul va fi bine!

-Nu prea cred ca va merge!

-Irina, tu esti singura care stie cum sa prepare un Leac! zise Hanna exasperata. Matusa ta e Tamaduitoare.

-Mda, e, dar nu are legatura cu mine. Eu nu ma pricep doar la Potiunile de Alchimie!

-Pai da, Potiuni! interveni si Corina. E cam acelasi lucru!

-Ba nu e deloc! Un Leac trebuie sa reactioneze intr-un anumit fel si apoi sa i-l administrezi unei persoane. O Potiune de Alchimie poate avea sau nu un efect, iar apoi incerci sa vezi daca functioneaza pe un obiect sau ceva anume, nu i-l dai unei persoane sa-l bea si sa vezi ce se intampla!

Soimul Catharinei zbura de la locul lui in mijlocul mesei. Irina stia ca prietena lor urmarea discutia prin ochii spirimalului sau. I-a spus inainte sa plece spre Biblioteca cum a reusit sa afle ce se intampla jos, iar acum probabil Catharina s-a hotarat sa incerce si ea. Adevarul e ca le astepta de suficient timp singura in camera Irinei, stand de paza in cazul in care intra cineva din personalul Vilei, sau chiar mai rau.

-Uite vezi, tu stiai asta, noi nu, spuse Corina cu vocea inflacarata pe care simtea ca trebuie sa o foloseasca. Noi nu stim nici macar regulile de baza. Tu macar stii ce sa pui si cand sa pui. Hanna a scris toti pasii pe care trebuie sa ii urmam si probabil a inteles cate ceva. Catharina probabil ar intelege ce citeste, dar eu sunt total pe langa. Bineinteles ca te vom ajuta, dar avem nevoie de tine sa ne coordonezi. Esti singura care stie macar ce trebuie sa faca.

Dianna-gifs-dianna-agron-28110255-460-260 (1)        Irina stia ca sora ei are dreptate. Celelate- cu exceptia Hannei- nu au preparat in viata lor un Amestec simplu, iar un astfel de Leac ar fi fost peste puterea lor. S-a uitat in graba peste copia scrisa de Hanna cu litere mici, ascutite si aplecate spre stanga. Era un Leac greu, dar nu imposibil. Insa dura mult. Poate chiar prea mult.

-Bine, accept, se lasa ea convinsa, simtind cum i-se strange inima la gandul ca isi asuma o responsabilitate. Ar trebui sa mergem. Suntem presate de timp.

Au iesit cu cateva carti si cu spirimalele dupa ele, pornind spre scariile interioare. Au urcat pana la primul etaj unde o lumina rosie si stralucitoare ce acoperea peretii si marmura alba le-a atras atentia. Cu siguranta nu a fost de dimineata acolo.

-Mai bine nu! sopti Hanna cand le-a vazut pe celelalte schimband priviri. Aici stau Lorzii şi Domnitele. Nu avem voie!

Corina o fulgera cu privirea, in timp ce Irina se indrepta deja spre sursa luminii, cu cele doua cateluse-spirimale si soimul Catharinei in urma ei.

-Auzi, tine tu cartile si du-te in camera Irinei. Vom veni si noi in cateva clipe.

Hanna o privi pe Corina cu o expresie jignita si plina de repros. S-a rasucit pe calcaie si a continuat sa urce, cu bratele pline de carti si caiete si cu pisica ei portocalie vargata mergand tantosa in urma ei.

Lumina era si mai puternica pe coridor. Pana si tricoul negru pe care il purta Irina incepea sa fie invaluit in castaniu aprins. Era practic imposibil sa rateze usa intredeschisa a camerei. S-au auzit de acolo mai multe voci ce pareau ca poarta o discutie aprinsa, iar ele s-au apropiat, pasind pe varfuri.

-Si ce ar trebui sa faca Farmecul acesta? intreba una din voci, pe care au recunoscut-o ca fiind Lady Galiope.

-In principiu, ar trebui sa ii amelioreze durerile, ii raspunse o alta voce, a Printesei.

-Nu va faceti griji! Va fi cat se poate de bine.

-E Madame Lo, probabil, spuse Corina incet pentru a lamuri privirea intrebatoare a surorii sale.

Incet, lumina incepea sa dispara, iar culorile reveneau. Pret de cateva secunde niciuna nu a mai putut vedea bine. Aparitia brusca a celorlalte culori si radatiile rosii le-au lasat cu dureri de ochi, dar zana si-a revenit mai repede decat Irina.

megan-fox-gif-Favim.com-444509         In scurtele momente de orbire, Corina s-a incordat la gandul ca cineva ar putea iesi din camera si le-ar prinde spionand, asa ca, chiar daca era inca putin ametita, stia ca la nevoie o va trage pe Irina dupa ea. O avea pe Blacky si stia ca se putea baza si pe Sonny. Tot ce trebuia sa faca era sa aibe suficienta putere pentru a fugi de acolo neauzite.

Din fericire, grijile ei erau inutile. Din camera nu a iesit nimeni si nici nu au fost descoperite. Fiind prima care a scapat de efectele radiatilor rosii, s-a apropiat de deschizatura usii si a privit inauntru.

Cu spatele la ea, de cealalta parte a peretelui, era o femeie durdulie imbracata intr-un halat de laborator alb, intocmai ca cel al oricarui alt Vindecator. Dintr-un buzunar ii iesea bagheta, iar in celalalt avea doua sticlute cu Leacuri. Parul ii era pana la umeri, creţ, aproape alb, dar se putea observa ca in tinerete a fost castaniu. Partea sa stea aplecata peste o masuta de la capatul patului, lucrand cu ceva ce suna a sticla.

Langa ea era Lady Galiope, o tanara cu parul usor buclat si negru, imbracata intr-o rochie lunga, albastra, cu firicele argintii. Nu ii putea vedea chipul, dar stia ca avea forma de inima, iar ochii ei mari, de culoarea marii, priveau spre un pat din care Corina putea vedea doar un colţ. Langa pat era un fotoliu cu model specific unei locuinte regale in care sedea Printesa, tinandu-si capul in maini. Parea nespus de abatuta.

Nu era prea greu sa-si imagineze cine era in pat. Probabil ca aceasta era camera ei. Camera in care Lordul Oscar a adus-o noaptea trecuta. Camera in care Lady Aylin isi pierdea sufletul in fiecare clipa care trecea.

-O poti vedea? intreba Irina.

-Nu, din pacate. Sper sa mai reziste trei zile. Hai, ar trebui sa mergem.

Au plecat cat mai repede de pe hol, foarte emotionate. Nu puteau sa se gandeasca la altceva inafara de importanta Leacului. Daca reuseau, daca totul mergea bine si Lady Aylin mai supravietuia inca 3 zile, s-ar putea sa salveze o viata. Poate chiar mai mult, avand in vedere ca Printesa trebuia sa conduca un Regat si sa organizeze dineul de primire al invitatilor. Nu ar fi fost in stare daca era prea devastata. Dintre ele doar Irina stia adevarata competitie intre Nobili. I-a spus-o odata Profesoara ei de Istorie. Pana si in cel mai bun si mai corect neam exista intotdeauna cineva care dorea sa preia Puterea. Daca cineva o inlatura pe Printesa, adevarata si unica mostenitoare a Regatului, nu doar zanele si zburatorii aveau de suferit ci intreaga planeta.

Chiar daca mai devreme Corina abia astepta sa inceapa Leacul, entuziasmul i-a cedat in fata responsabilitatii. Era deja prea mult. A ascultat gandurile surorii sale si prefera sa nu o fi facut. Nu-i ajungeau problemele ei, acum trebuia sa le infrunte si pe cele ale Pamantului? Avea o duzina de intrebari pentru Irina si cu greu mai astepta sa prinda un moment in care sa poata discuta cu ea. Voia sa stie totul despre ea, despre tatal ei si toata lumea vrajitoreasca. Nu ii mai trebuia si politica. Avea nevoie sa se calmeze, sa uite de toate macar pentru cateva minute.

-Ah, o sa vin si eu imediat, i-a spus Irinei cand au ajuns la bifurcatia coridorului de la ultimul etaj, lasand-o pe aceasta sa mearga doar cu Sonny in camera ei.

A luat-o pe Blacky si au fugit amandoua in camera lor. Prin toate lucrurile ei, care in mod miraculos se aflau la locul lor, in sertare si dulapuri, a cautat halogramul pe care il abandonase mai devreme. Ii era atat de dor de casa…

Partea a III-a

Orice ar fi spus Catharina- sau mai degraba soptea furios in timp ce isi agita mainile gesticuland, cand urcau scarile de marmura- Irina tot ar fi vrut sa vada cu ochii ei ca e totul in regula in Biblioteca. Se simtea vinovata si putin ingrijorata, dar stia ca nu avea de ce sa o bazaie pe sora ei cu mesaje mintale, care apropo nu stia cum functioneaza. Daca ar fi existat o cale…

In urmatoarea secunda era in Biblioteca. A simtit trecand pe langa ea o blanita calda si si-a intors capul. Blacky, spirimalul Corinei, patrula agitata in timp ce posesoarea ei statea la masa lunga de lemn rasfoind o multime de carti. Corina si-a intors capul spre ea cu o expresie confuza. Probabil ca a observat ca trupul in care se afla acum Irina era cufundat intr-un somn adanc cu cateva clipe inainte. S-a ridicat de la masa, uitandu-se la ea si intreband-o pe Sonny, spirimalul Irinei, ce s-a intamplat. Abia atunci Irina a inteles. A incercat sa ii trimita Corinei un gand cu explicatia, dar nu a reusit. Hotarata sa ii spuna mai tarziu cum a ajuns in mintea spirimalului sau, Irina si-a rotit privirea si a continuat sa examineze Biblioteca. Pe un scaun de lemn statea pisica Hannei, dar posesoarea ei nu se vedea nicaieri. Avand in vedere ca spirimalul parea mai mult plictisit decat ingrijorat sau speriat, probabil ca nici vrajitoarea nu era in pericol. Undeva sus, pe un raft gol, se afla soimul Catharinei dormind linistit cu capul sub aripa. Nu se intampla nimic. Biblioteca era la fel de goala si acum ca cele doua prietene au plecat totul era cufundat in liniste. Nu se mai auzeau nici macar paginile cartilor pe care le rasfoia cu putere Corina, destul de deranjata ca s-a oprit din cauza unui spirimal. Undeva, pe unul din dulapurile de tip biblioraft aflate in apropierea usii, era o miscare tacuta care parea ca se apropie. Cu siguranta era Hanna pentru ca sora Irinei nu prea deloc ingrijorata.

tumblr_m6kjcq0uRK1qfrmv3o1_500-E ceva ciudat cu spirimalul asta, spuse Hanna cand a ajuns in dreptul unor rafturi de unde o putea vedea pe Sonny.

Corina ridica pentru a doua oara privirea. Parca decisa ca nici cartea pe care o rasfoia mai inainte cu atata patima nu ii e de folos, a pus-o deoparte alaturi de un teanc inalt de carti.

-Asa am avut si eu impresia. S-a trezit brusc. Dar nu s-a intamplat nimic cu Irina. Sprimialul ei doar sta aici si se uita.

-Stii, imi e teama sa nu fie prinse. Nu cred totusi ca ar pati ceva, dar ar parea suficient de suspecte incat sa ascunda ceva si ceilalti sa deduca concluzii gresite. In plus, nu stie unde este pudra de unicorn. Poate s-a imprastiat in tot bagajul…

Ce ar fi putut Corina sa-i spuna? Inca era suparata pe ea pentru faptul ca nu a fost de acord cu planul lor, dar o mica parte din ea i-a multumit pentru asta. Intotdeauna era bine sa ii fie cineva impotriva, daca nu isi pierdea increderea in ceea ce voia sa faca. Dar, din fericire, particica recunoscatoare era suficient de mica incat sa o poata ignora.

Cu toate astea, Hanna se gandea la acelasi lucru ca ea. Nu voia sa riste intrarea la Colegiu. Mama ei nu ar fi putut accepta asa ceva. Era imposibil sa isi imagineze fata ei dezamagita daca i-ar spune ca nu a reusit sa calce pe urmele familiei si sa intre. Brusc, incepu sa se intrebe cat o sa dureze pana gaseste Irina pudra.

Inainte sa mai poata spuna cineva ceva, s-au auzit tocurile unor pantofi de cealalta parte a ușii.

-Repede, ia cartile si ascunde-te printre rafturi, i-a soptit Hannei, iar aceasta a ascultat-o, fericita ca are un motiv de a pleca de acolo. Se simtea inconfortabil pentru ca si-a marturisit grijile in fata Corinei.

Mai repede decat ar fi crezut ca poate, vrajitoarea s-a conformat si s-a adancit in umbra Bibliotecii, exact la timp caci Printesa navali inauntru. A vazut-o pe Corina si s-a asezat grabita pe unul dintre scaunele de la masa de lectura, aruncand o privire fugara spre Goldenul Retriver care incepu sa se foiasca nelinistit pe loc.

-Maiestate, Lady Aylin e bine? intreba Corina atragandu-i atentia.

-Nu, draga mea, raspunse ea cu o voce stinsa. Nu e.

-Dar… mai traieste, nu? intreba fata incercand sa-si inghita nodul din gat.

-Nu stiu pentru cat timp, dar da. Momentan traieste. Madame Lo are grija de ea. I-a preparat o Potiune. Intai trebuie sa-i scada febra, iar apoi sa-i tratam Blestemele facute de nesuferitele acelea!

-Dar stie cum sa-i inlature Blestemele?

-Da, da, stie. Este un Farmec de Inlaturare si sunt si Potiuni de Vindecare… In plus ajuta si Lady Galiope… Nu-ti fa griji. Stim cum sa o tratam. Trebuie sa-si faca intai efect Potiunea de Scadere a Temperaturii. Unde sunt celelalte?

-Pe aici pe undeva, spuse Corina cu o voce degajata, incercand sa para nepasatoare. Se uita prin carţi. Ma rog, ca intr-o biblioteca, nu?

-Da, da, desigur.

008STR_Liv_Tyler_008Si-a sprijinit capul in maini. Parea la fel de obosita pe cat era e trista. A avut parte de o noapte alba in care a crezut ca traieste un cosmar din care nu se mai putea trezi. Cum se putea sa se intample asa ceva tocmai la Curtea ei? Cum putea ascunde de toti ceilalti acest incident? Ce se v-a intampla daca Lady Aylin va muri?

Corina isi plimba privirea prin Biblioteca. Era bucuroasa ca spirimalul Printesei nu a insotit-o aici. Probabil ca o supravegea pe fosta Profesoara de Bunele Maniere. Prezenta animalului ar fi fost un obstacol in plus. Nu doar ca nu stia de ce este capabil un spirimal al unui Conducator, dar ar fi putut observa atitudinea din ce in ce mai ciudata a spirimalului surorii sale. Si-ar fi dat seama ca ceva era neinregula. Dar asa, Printesa nici macar nu le-a observat.

-Stiu ce incercati sa faceti, ii zise dupa un timp.

-Serios? spuse Corina uimita, simtind ca i-se strange stomacul.

Cum de stia ca vor sa prepare Leacul? Gata, s-a terminat totul? Le va certa si le va trimite acasa? Si de ce, pentru numele lui Dumnezeu, nu faceau ea sau Madame Lo Leacul Mimpsy?

-Da, draga mea. Normal ca acum cautati Vraji si Farmece in cartile de aici, dar te asigur ca ceea ce incercam noi sa facem este mult mai simplu si mai folositor. Efectul Potiunilor ce le preparam noi este mult mai puternic si mai rapid. Cartile acestea sunt foarte vechi. Multe lucruri s-au schimbat de cand s-au scris ele.

-Aha.

I-sa luat o piatra de pe inima. Deci Printesa nu stia.

-Ma duc sus, Corina. Aveti grija de voi, bine? Va puteti plimba prin Vila si prin domeniul ei, dar nu mergeti in padure! Ma bazez pe tine ca vei avea grija de celelalte. Stiu ca ai face orice sa fiti toate in siguranta, Corina. Asa esti tu. Exact ca asa eram si eu.

Imediat dupa ce Printesa a iesit, Hanna i s-a alaturat la masa, impreuna cu teancul de carti ce l-a luat cu ea.

-Daca le gaseste pe celelalte pe scari… am dat de belele! i-a spus Hanna.

-Asa e, dar nu avem ce face. Depinde doar de ele. Of, mai da-mi si mie cateva, zise Corina posomorata si trase incet de o coperta.

Au citit in continuare timp de cateva minute care pareau cat cateva ore. Timpul trecea extrem de incet. N-ar fi trebuit sa se intoarca? Au gasit pudra de unicorn? Dupa un timp nici nu au mai putut sa se uite la cuvintele si literele scrise in carti. Erau prea neatente incat sa le mai gaseasca intelesul. Nu doreau sa-si spuna intrebarile cu voce tare, de teama ca s-ar panica amandoua degeaba. Poate ca urmau sa ajungă peste doua minute… Dar minutele treceau. Ajung in urmatoarele doua minute… Dar tot nu veneau.

Cu doua etaje mai sus Irina iesea singura din camera ei, lasand-o pe Catharina de paza. A urmarit tot ce s-a intamplat prin ochii lui Sonny, iar acum stia ca nu se va intalni cu Printesa. In plus, si-au gasit de lucru cand Conducatoarea se afla in Biblioteca, pregatind toate ingredientele pe care Catharina le-a memorat in cazul in care Hanna nu le-ar fi notat, asa cum i-se sugerase. Acum totul era pregatit. Prepararea Leacului putea sa inceapa.

Partea a II-a

megan-fox-at-home_101853-1400x1050          Corina a ramas in biblioteca mai mult impotriva dorintei ei, care ar fi vrut sa mearga impreuna cu sora sa, sa vada cu ochii sai ce se intampla. Avea inca adrenalina in sange de cand a aflat de Leacul Mimpsy si de faptul ca il pot face chiar ele. Acum i-se parea imposibil sa fie calma si sa stea inchisa intr-o incapere cu un aer incacios, plin de praf, rafturi imense de carti care brusc i-se pareau inutile, patru spirimale si o vrajitoare tafnoasa. Ar fi dat orice sa fie acum pe coridoare, mergand cu frica de a nu fi prinse facand ceva gresit, dar si cu graba de a gasi pudra de unicorn, singurul ingredient care le lipsea.

Intr-o incercare disperata de a face ceva, se arunca in fata celui mai apropiat raft, sperand ca va gasi totusi o carte utila. Lua prima ce ii veni la mana si o puse inapoi la loc. A fost de ajuns sa-i citeasca titlul ca sa stie ca nu va gasi nimic ce ar putea-o salva pe Lady Aylin. Si-a intors capul mai mult din instinct cand a auzit tusea inceata a Hannei, provocata de praful din aer. Gandindu-se cat de mult s-a impotrivit ideii de a face ele Leacul, ii veni sa arunce cu o carte in ea, dar se abtinu, amintindu-si ca- intr-un mod imposibil de inteles in acea clipa- era prietena surorii sale. Totusi, facea ceva util: ascultand sfatul Catharinei, a cautat un stilou si o foaie de hartie pe care nota acum modul de preparare.

Reveni la cautarea inutila dupa ceva util, ceva ce ar fi putut sa o faca pe Aylin sa mai reziste inca trei zile. Gasi fara sa vrea o carte despre Orasul Impaduri si imprejurimile sale. Cu dor de casa, si-a amintit de orasul in care a crescut de o viata.

Sarmisegetuza nu semana in niciun chip cu Orasul Impadurit. Cel din urma era mai mult un sat cu case din lemn imbinate in asa fel incat sa para ca facand parte din natura. Sarmisegetuza era un oras adevarat, cu cladiri construite din sticla, marmura si lemn. Fiecare proprietate era ingradita, iar strazile erau delimitate cu lespezi de piatra. Persista impresia ca intregul oras a fost intemeiat intai, iar apoi au fost plantati copacii. Adevarul era ca doar in centrul orasului, construit pe vechia cetate, s-au facut intai cladirile si dupa aceea s-au plantat acelasi specii de arbori prezenti in restul orasului. Tocmai de aceea acolo erau cele mai multe cladiri. Anticii daci si romani le-au usurat munca prin construirea fostei cetati si a sanctuarelor. Drumurile largi de piatra erau acum bulevarde principale. Sanctuarele au devenit teritoriile unei catedrale ortodoxe si a unei biserici catolice, ambele aflate in cantrul actualului oras. Singura problema erau turistii si oamenii aflati in localitatea din apropierea fostelor ruine. Datorita prezentei acestei localitati orasul zburatorilor a putut fi construit intr-un singur sens, spre padure. Astfel centrul adevarat era marcat printr-o fantana enorma, iar cel intemeiat pe vechile ruine era cel administrativ.

Oamenii, in special arheologii, pareau fosrte interesati de aceste ruine. Era nevoie de multa Magie pentru a ascunde orasul si a le arata doar ceea ce trebuia. Problema era ca incepeau sa descopere tot mai mult. Au ajuns pana si la orasul subteran intemeiat de romani, a carui prezenta nu era certa pentru toti si pe care intreaga conducere a orasului zburatoresc incerca sa o tina cat mai ascunsa. In realitate acel oras a fost construit de stramosii lor si nu de romani. Existau Legende care spuneau cum au iesit oamenii inaripati la suprafata cand au cazut zidurile cetatii, dar doar oficialii aveau acces la Arhiva orasului si niciunul nu a parut interesat de adevarul din spatele povestilor ce adormeau copiii zburatori noaptea.

Magia ce apara orasul era procurata sub forma unui ritual in noaptea de Anul Nou. Fiecare locuitor, mare si mic, depunea o mica parte din praful de pe aripi pe anticul Soare de Andezit. Preotii se rugau, iar ceilalti locuitori zburatori incercau sa tina pasul cu ei, in timp ce Zidul de Protectie se intareste cu ajutorul prafului magic.

-Ar trebui sa pregatim un loc in care sa facem Leacul, zise Hanna, aducand-o in prezent.

-Nu crezi il va gasi cineva din personalul Vilei? i-a raspuns ea, incercand sa o imite pe Irina si sa analize si ea problema din toate punctele de vedere.

I-se parea ciudata aceasta gandire profunda a surorii sale. Vrajitorii nu erau asa. Ei erau cei care actionau, indiferent de domeniul in care lucrau. Erau directi si sarcastici, usor de enervat si greu de manipulat, fie ei si cei mai altruisti din specia lor. Erau mai mult… ca ea, nu ca Irina. Geamana ei era prea buna, avea prea mult suflet si o timiditate neinteleasa, care din fericire nu o impiedica sa tina un discurs fluent in fata unei multimi fara sa isi arate adevaratele sentimente. Era ceva la ea, ce atragea, a putut observa asta la Printesa si la Lady Galiope. Chiar si daca nu ar fi zis nimic si s-ar fi imbracat in zdrente tot ar fi stralucit in ochii celorlalti. Era anormal. Era ca o zana, nu o vrajitoare. In acelasi timp simtea o necesitate in ea, avea nevoie de cineva care sa o ajute, sa o indrume si sa ii asculte toate problemele. Era ca o planeta care se invartea in jurul soarelui, inconjurata si ea de alte mii de corpuri ceresti care ii cerseau atentia. Corina si-a dat seama ca acel soare era chiar ea. Ea era centrul universului surorii sale. Dintr-o data s-a simtit ciudat, realizand ca era iubita, chiar daca se stiau numai de o zi.

Si ea obisnuia sa fie asa. Gandindu-se mai bine, Irina obisnuia sa fie persoana care a devenit Corina. Totul s-a inversat intre ele de cand au ajuns una in apropierea celeilalte, mai exact in Orasul Imapadurit. Acea schimbare a fost acelerata si facuta definitiv intre ele in momentul in pielea lor s-a atins. Tot atunci legatura lor s-a reaprins, asta in cazul in care a fost facuta odata. Nu credea ca atunci cand era mica avea puterea de a vorbi mental cu sora ei sau de a-i stii sentimentele. Oare distanta care a fost intre ele a stins legatura? Mai puteau fii acum despartite? Nu credea. Si chiar daca se putea, ea cel putin nu vroia. Nu o deranja ca exista o persoana caruia nu mai era nevoie sa ii spuna cand era suparata. Ii placea sa stie ca era cineva care o cunoastea fara ca macar sa fi avut ocazia de a vorbi cu ea. Era ceva… magic!

-… si atunci ce facem?

-Ce facem cu ce?

Ce i-a spus Hanna? Nu a fost atenta! De ce nu mai putea sa fie ca inainte? De ce nu putea fi ca Irina?

-Cu Leacul, Corina! Leacul! Of! La ce iti sta mintea?

Ar fi vrut sa ii spuna ca nu stie, dar ar fi fost o minciuna si alese sa taca. Adevarul era ca de cand cu schimbarea de personalitate devenise mai tacuta, iar cand vorbea era o adevarata flacara.

-Vom stabili unde facem Leacul cand se intorc cu pudra de unicorn. E cel mai bine asa.

Se intoarse la cartile ei cu pagini galbene, necitite de ceva vreme. Arunca o privire la Sonny si vazu spirimalul surorii sale dormind iepureste langa podiumul pe care se afla Cartea Adevarului. Si-a intors apoi capul spre carte, nu pentru a citi ceva concret, ci pentru a avea o scuza de a sta nemiscata, adancita in ganduri.

Puterea Secretă: Partea I

Inima Printesei a incetat sa bata. Pentru o clipa doar, pentru ca s-a grabit sa isi revina si sa infrunte moartea din nou. A pierdut deja doua persoane inainte de vreme. Nu mai putea sa piarda inca una. A incercat zeci de ani sa salveze viata celei mai bune prietene, iar asta nu trebuia sa se  schimbe acum. Era intr-un cosmar. Cum putea sa se trezeasca?

-Ramaneti aici! porunci ea si strabatu Biblioteca urmata de Madame Briana care alerga obosita in urma ei, incercand in zadar sa tina pasul.

Catharina si Hanna au schimbat priviri ingrijorate. Corina s-a incruntat, convinsa ca ar fi putut sa o ajute pe Lady Aylin, daca Printesa ar fi indrumat-o. Cu putin ajutor, ar fi putut sa o vindece fara sa se ingrijoreze ca ar putea sa o ranesca.

-Credeti ca va fi bine? intreba Irina.

Corina ar fi putut jura pe orice ca nu. A deschise gura sa-i raspunda, dar s-a razgandit cand i-a vazut privirea ingrijorata. Nu stia cum ar fi reactionat daca i-ar fi spus nu. Probabil ca nu era genul care sa faca asa, dar chiar nu voia sa o vada plangand si sa se invinuiasca sau altele.

-Nu…, incepu Catharina.

Corina si-a mutat privirea catre ea si a intalnit ochii ei ciocolatii. Incerca sa-i spuna mental sa nu scoata niciun cuvant. Nu stia daca prietena sa a primit mesajul, dar a incheiat cu:

-…stiu.

tumblr_lztwe4FMVh1qiqaie-Dar va fi bine, nu? Ne-a salvat pe noi! Trebuie sa fie bine! Nu poate sa… Nu se poate ca… Nu poate sa moara! Nu trebuie! zise disperata Irina.

-Nu poti stii la ce sa te astepti de la o iela, zise Corina incet, repetand ceea ce le-a spus Printesa.

-Dar nu se poate! Ii suntem datoare! Trebuie sa facem ceva!

-Irina, exact asta am incercat sa-i spun si eu Printesei si ai vazut cu ce m-am ales!

-Tu…! a  exclamat vrajitoarea, de parca abea atunci si-a dat seama ca sora ei se afla in incapere.

Corina s-a uitat la ea speriata. Oare si-a pierdut mintile sau asa erau toti vrajitorii? Era cumva inrudita cu o familie de lunatici?

-Fa ceva!

-Ce sa fac? se impotrivi ea.

-Nu stiu! Ai puteri mari! Stai, si eu am! Sa facem ceva! Sa o salvam!

-Ce am putea face?

Se uita neajutorata la Catharina si la Hanna, dar nici ele nu intelegeau ce se intampla cu Irina.

Vrajitoarea in cauza se confrunta cu zeci de ganduri si sentimente care se plimbau haotic prin ea. Era convinsa ca celelalte nu o intelegeau. Putea citi asta pe privirile lor. Singura ei problema era ca nu stia cum sa se exprime. Ii era tama pentru Lady Aylin. I-ar fi fost rusine daca aceasta ar fi murit, iar ele nici macar nu au apucat sa-i multumeasca. Era in acelasi timp si nervoasa pe ea insasi pentru ca nu-i venea nicio idee buna. Se simtea frustrata ca putea sa pateze numele familiei sale, la care toate rudele tineau mult. Era disperata ca celelalte nu o intelegeau si nu vedeau problema din toate partile, la fel cum o facea ea. Chiar daca sora ei era prezenta, nu ii simtea avalansa de sentimente si de ganduri. A reusit cumva sa o blocheze, scutind-o astfel de toate grijile ei, chiar daca a pierdut astfel singura persoana care ar fi putut sa o inteleaga si sa o ajute. Corina ar fi facut orice ca sa o faca sa se simta mai bine, tocmai de aceea nu trebuia sa stie ceea ce se petrecea in sufletul ei. Nu voia sa se simta mai bine. Avea nevoie de o solutie.

734298_10151188853722477_6794582_nSpre surprinderea tuturor, Cartea Adevarului a inceput sa lumineze. S-a deschis, iar paginile au inceput sa se miste, de parca era rasfoita de o mana invizibila. Cand s-a oprit, Lumina a intrat inapoi in ea de parca cartea a absorbit-o. Pe paginile initial galbene si goale a aparut un scris vechi si inclinat, cu cerneala neagra. Intr-un colt al paginii din stanga era o ilustratie care se misca.

-Ce e asta? intreba Irina parnad ca isi revine.

-Leacul Mimpsy, citi Hanna, cea mai apropiata de podium. Vindeca Farmecele, ranile, Blestemele si afectiunile produse de fiintele padurii.

-Atunci sa-i spunem de el lui Madam Lo, propuse Catharina.

-Nu cred ca ne va lua in seama, zise Hanna. In plus, ne va intreba de unde il stim si atunci va trebui sa-i spunem ca am folosit Cartea Adevarului. Nu cred ca Printesa va fi prea incantata de asta.

-Atunci sa-l facem noi! izbucni Corina prinsa de febra aventurii. Cartea ne-a raspuns la intrebare. Eu am intrebat ce-am putea face, adica ce putem face noi!

-Dureaza trei zile, ii zise Hanna sec.

-Dar avem trei zile! spuse bucuroasa Irina, alaturandu-se la entuziasmul surorii sale. Cu Madame Lo si Printesa aici Aylin nu va muri! Trebuie sa-l facem!

-Corina, Irina, calmati-va. Hanna, avem tot ce ne trebuie?

-Cred ca da… ceaune avem… ingrediente… Ei bine, am adus eu cate ceva, ma gandeam ca daca o sa ma plictisesc sa pot face ceva constructiv… dar nu am pudra de unicorn.

-Suntem langa o padure cu creaturi magice! zise Corina. Gasim unul si luam pudra.

-A, da! Cu siguranta ielele te vor lasa sa treci prin padure si unicornul va cadea la picioarele tale si-ti va da de buna voie pudra! spuse Hanna sarcastica. Ce vrei sa facem? Sa iesim pur si simplu pe usa, sa alergam prin padure, sa le spunem ielelor ce vrem sa facem si sa-l rugam pe unicorn sa ne dea pudra?

-Pai eu chiar asta voiam sa fac! spuse Corina exasperata. Daca nu vreti sa veniti cu mine, foarte bine! Ma duc si singura! Ma pot descurca! Eu nu vreau sa fiu printre cei care o lasa pe Aylin in voia sortii.

-Corina …

Irina nici nu stia cum sa continuie. Acum ca se gandea mai bine la ce voiau sa faca si-a dat seama ca era intradevar o idee stupida, copilaroasa, plina de pericole! Sora ei era chiar atat de nesabuita sa faca toate astea? O stia curajoasa, dar nici chiar asa! Totusi… daca Leacul era singura metoda prin care o puteau ajuta pe Aylin, nu-i va sta in cale. Ba mai mult, avea ceva ce le-ar putea ajuta, dar nu stia cum sa le spuna.

-…te voi ajuta. O vom face impreuna.

-Ati innebunit amandoua? Ce-i veti spune Printesei? intreba Hanna nestiind daca sa le creada sau nu.

-Ii vom spune ca avem ceva ce o poate ajuta. Vedeti voi, nu e nevoie sa mergem in padure dupa pudra… In Alchimie e destul de folosita, asa ca tata mi-a impachetat cateva grame alaturi de alte ingrediente. Trebuie doar sa o gasesc printre bagajele mele.

-Nu avem sanse mari sa ne iasa… Trebuie sa tinem secret pana cand e gata… si cand se va afla ce am facut e posibil sa nu mai ajungem la Colegiu…. Imi place! Eu vin cu voi! le zise Catharina.

-Printesa ne-a zis sa stam aici! spuse Hanna din ce in ce mai furioasa.

Nu-i venea sa creada ca era singura care a ramasa rationala. Ce putea face sa le opreasca? Incalcau o duzina de reguli stabilite de insasi Printesa Iolanda Beauregarde si isi puneau in pericol singura sansa de a ajunge la Colegiu. Nu puteau risca atat de mult. Trebuiau sa ramana acolo unde li s-a spus si sa astepte, dar cum putea sa le explice si lor asta? Ele chiar aveau impresia ca totul e atat de simplu?

-Pai daca esti chiar atat de dorinica sa ramai, poti nota reteta pe o foaie. Eu ma duc in camera mea, dar as sugera sa mai vina cineva cu mine sa stea cu ochii in patru pana gasesc pudra. Nu vreau sa riscam sa fim prinse cu absolut nimic.

-Buna idee, accepta Catharina. Dar cum sa iesim de aici fara sa fim descoperite? Nu putem lasa spirimalale sa vorbeasca pentru noi.

-Terminati! Nu plecati nicaieri! striga Hanna in zadar.

-Am o idee. Irina, eu voi ramane cu Hanna aici sa va anunt daca vine Printesa si sa va acopar daca va fi cazul. Si as sugera sa va lasti spirimalele aici pentru credibilitate.

Au fost de acord. Irina si Catharina s-au intors spre usa, mergand cu pasi grabiti dar cat mai silentiosi.

-Stati! striga Hanna, nevenindui sa creada ce urma sa faca. Chiar daca nu sunt de acord cu aceasta idee prosteasca si eu voi fi pedepsita daca vom fi prinse asa ca e si intresul meu sa ramaneti cat mai discrete.

Scoase dintr-un buzunar o bucata mica de catifea si le-a inmanat-o celor doua zile.

-Este un Farmec care va face invizibile. Asa nu va putea nimeni sa va vada daca va intalniti cu cineva pe hol. Imaginati-va ca sunteti invizibile si spuneti:

” Pelerină fermecată,

Ţi-am luat această bucată

Pentru a te invoca.

Fă-mă invizibil îndată! „

          -Aaa, Irina? o striga Corina dupa cateva momente. Iti simt prezenta, dar mai esti aici?

-Suntem bine.

-Va puteti vedea?

-Greu, dar da.

Intradevar, o putea vedea pe Catharina, desi arata de parca ar fi fost transparenta ca o fantoma, nu invizibila. S-a uitat la mainile proprii si si-a dat seama ca asa se vedea si ea. Culorile erau sterse si permiteau sa se vada prin ele podeaua.

Cu parere de rau au plecat, lasand in urma un Golden Retriever si un soim roscat, sperand sa nu fie descoperite facand ceea ce putea fi salvarea vietii lui Lady Aylin.