Arhive pe categorii: Capitolul V

Partea a VIII-a

Era atat de adancita in ganduri incat nici nu a observat ca Printesa i-sa adresat.

-Ai fost crescuta asa. Esti singura dintre voi patru care stie exact ce ton sa foloseasca si cum sa mi-se adreseze. Nu va suparati, fetelor, nu e nimic gresit in ceea ce faceti, dar la ea este ca si cum as vorbi cu o nobila pe care abia o intalnesc. Ceea ce este perfect adevarat. Te-au invatat toti de mica cum sa te comporti. Bineinteles, bunicii tai au titlul de Baron si Baroneasa. Intr-o zi tu le vei lua locul, asa ca te-au pregatit. Te invata si lectiile administrative?

-Lectii… ? Nu, Maiestate, doar materiile care se predau in Scoala. Am avut Profesori personali.

-Desigur. Ai primit Blazonul?

inelul de la will         Irina i-a aratat inelul de aur cu steluta din pietre galbui, stralucitoare.

-Si Corina l-a primit.

-Chiar asa? intreba Printesa cu adevarat surprinsa. Bravo! Inseamna ca si tu esti demna sa porti numele Brilliant.

Micul dejun s-a terminat în tăcere. Cele doua surori simteau nevoia de a sta de vorba. Aveau atatea sa isi spuna si sa afle, dar Printesa nici de aceasta data nu le-a ocazia. Le-a condus in biblioteca Vilei Beauregarde care se afla la parter, in aceeasi aripa a cladirii cu holul zburatorilor aflat cu doua etaje mai sus. Avea o multime de rafturi inalte pana in tavan, din lemn de stejar masiv. Cartile erau diferite, de toate marimile. Cineva le-a asezat in ordine alfabetica, dupa numele autorului, dar si dupa genul si tipul informatiilor pe care le cuprindeau. Atmosfera era grea, persistand un aer prafuit. In capatul salii era un mic podium pe care se afla un suport inalt de un metru, tot din lemn pe care se afla…

-Cartea Adevarului. Aceasta va poate raspunde la toate felurile de intrebari. Nu e scrisa si nici nu contine vreo informatie sau vreo poza cu ceva anume daca o deschizi fara sa-i spui ceea ce cauti. Daca o intrebi, de exemplu despre Magie, ea se va deschide si va oferi toate informatiile pe care le gaseste si cat mai multe ilustratii. Este in familia mea inca din timpul Antichitatii si se pastreaza foarte bine datorita Magiei.

Fetele o priveau mirate si impresionate. Nu au auzit pana acum de o astfel de carte magica, dar si atat de veche. Daca le-ar fi lasat pe fiecare sa-i puna o singura intrebare, ce anume ar fi vrut sa afle?

Deodata usa mare a bibliotecii s-a deschis larg si inauntru a intrat ca o furtuna Madame Briana, sefa personalului casei. Mergea cu pasii mari si rapizi, straduindu-se sa strabata intreaga biblioteca cat de repede putea fara sa-si rupa tocurile sau sa se impiedice de uniforma ei albastra pal, pentru a ajunge la Printesa. Cand s-a mai apropiat, fetele au putut vedea pe chipul ei o expresie ingrijorata.

-Maiestate…, gafaia batrana domna, … a sosit… Madame Lo si a spus… ca Lady Aylin… nu e deloc bine! … Nu stie cate sanse… sa traiasca… mai are…

Anunțuri

Partea a VII-a

A auzit in somn o voce care o chema. S-a trezit, uitandu-se prin camera speriata. Daca erau ielele? Au reusit sa o gaseasca? Cand vederea i s-a mai limpezit s-a lamurit ca era singura in camera ei din Vila familiei Beauregarde. Treptat si-a amintit tot ceea ce s-a intamplat ziua trecuta. Avea prea multe sentimente si tot ce voia era sa adoarma inapoi si sa uite. Pana si Sonny, care s-a trezit odata cu ea, o indemna din priviri sa mai doarma. Deodata, din pacate, si-a dat seama a cui era vocea care a chemat-o.

-Corina…, zise ea in timp ce sarea in picioare.

Daca era in pericol? Of, unde si-a pus bagheta? Ce Vraji de Protectia stia?

Iesi pe hol ca o furtuna, mai-mai sa se izbeasca de o zana mai scunda cu obraji rotunjori si ochii mari, caprui. Pasarea de pe umarul ei a sarit in zbor, speriata de prezenta ei neasteptata.

-Ce…. Corina e bine? o intreba Irina, neintelegand de ce Catharina radea in hohote.

Din fericire, raspunsul i-a venit de la o alta persoana.

-Aici erai! Unde voiai sa te duci asa? Nu ai oglinda in camera? reusi Corina sa intrebe inainte sa inceapa si ea sa rada.

-Ba da, raspunse vrajitoarea putin suparata. Veneam la tine. Am crezut ca m-ai chemat si ca ai probleme.

-Nu te-am chemat. Adica… dar nu, lasa, nu se poate. Oricum, ar trebui sa o gasim pe Printesa. Poate e amabila sa ne spuna ce s-a intamplat cu Lady Aylin, zise Corina, strambandu-se cand a spus „amabila”. Inca nu a uitat cat a suferit familia ei, mama ei, din vina Printesei. 

scarlett-johansson-hairAu luat-o si pe Hanna, care se chinuia sa isi aranjeze parul ei scurt cat mai drept. Dupa parerea Corinei tunsoarea era mult prea scurta pentru gusturile ei, dar trebuia sa recunoasca ca pe vrajitoare o avantaja. Parul ei blond, mult mai sters la culoare decat cel al Irinei, era mai lung in fata, ajungand putin sub linia barbiei si se scurta cu cat se apropia mai mult de ceafa. Avea si breton lung, aranjat spre stanga. Ochii ei cenusii nu aveau sclipirea celor de zana ai Corinei si se ascundeau dupa o pereche de ochelari argintii. Infatisarea ei ii era vag cunoscuta. Probabil ca a mai vazut-o candva.

Scarile de marmura, atat de frumoase noaptea trecuta, erau luminate de razele soarelui, dar pareau infricosatoare, cumva pustii. Stateau toate patru, cu spirimalele langa ele, privind in jos spre scari neindrasnind sa coboare. Nu se auzea nici un sunet, de parca intreaga Vila era pustie. Se gandeau ca s-a intamplat ceva in acea noapte si toti ceilalti au plecat. Poate ca au fost atacati de iele.

” Totul e asa de sinistru. Nu se aude nici un zgomot la parter si nici la primul etaj. Daca ceilalti mai dorm? Poate ca nu e o idee asa de buna sa coboram acum. Se vor supara pe noi ca i-am trezit. Ce le vom spune? Stiti, ne scuzati ca am coborat mai ceva ca o armata de la etaj. Cautam doar bucataria. ”

Irina a inceput sa rada.

-Ha! Ha! Ha! Cautam bucataria! reusi ea sa le zica.

-Te-ai gandit si tu la asta? a intrebat-o Corina uimita.

-Nu. Tu ai zis, ii raspunse sora ei.

-Nu a spus nimic, zise Hanna confuza.

-Ba da. Nu ati auzit-o?

-Irina, NU am zis nimic. Asta am gandit, o lamuri geamana ei

-Pai, eu cum de te-am auzit?

Corina voia sa-i raspunda, dar a fost intrerupta de o ala voce.

-Deci asa! Pana la urma v-ati trezit!

Printesa era cea care urca scarile fara sa faca niciun zgomot. Nici macar rochia ei nu fosnea, chiar daca era lunga, dar creata dintr-un material usor pe care Irina nu l-a putut identifica. De dupa colt a aparut si spirimalul ei. Reactia fireasca a tuturor a fost sa se indeparteze de pantera neagra cu ochii de culoarea topazului galben. Nu era nimic milos in privirea felinei. Pana si marimea ei sfida. Puterea muschilor ei se vedea la fiecare pas pe care il facea. Daca celelalte spirimale ar fi vrut sa inceapa o confruntare toata forta celor doua cateluse si ghiarele puternice ale soimului si ale pisicii nu s-ar fi putut impotrivi panterei regale.

Observand totul, ca de obicei, Printesa ofta si le-a invitat sa o urmeze.

La parter mai vedeau cate o servitoare sau cate un servitor imbracati in haine de culoarea albastru-pal, culoarea uniformei lor, cum treceau dintr-o camera in alta atat de repede incat nici nu apucau sa vada ce era inauntru. Probabil ca ei nu credeau ca este cuvenit.

-Sala de Mese este chiar aici, le-a zis Conducatoarea aratand spre una din usi. In fiecare dimineata la ora 9 se serveste micul dejun. Pranzul e la ora 14, iar cina la ora 18. Daca intarziati nu veti mai lua masa pana la urmatoarea servire. Ati inteles?

Toate au incuviintat.

-Astazi putem face o exceptie, avand in vedere ca e prima voastra zi aici …iar eu am intarziat pentru prima oara in ultimii ani.

3Inauntru erau opt mese de patru persoane si patru de cate cinci, toate acoperite de o fata de masa alba. Printesa s-a asezat la cea mai indepartata si cea mai mare masa, de opt persoane. Se afla pe un podium si oricine isi putea da seama ca era cea regala, la care stateau doar Printesa cu apropiatii sau invitatii ei personali. Doar Irina, care a crescut in acesta atmosfera, a realizat onoarea care i-se facea atunci cand au fost invitate sa manance alaturi de Iolanda.

-Deci, ce vreti sa stiti? le intreba aceasta pe fete dupa ce s-au asezat la masa iar mancarea le-a fost servita.

Corina inghiti inecandu-se, dar spuse repede:

-Ce vrem sa stim despre ce? Maiestate?

-Despre orice! Colegiul Lug, Puterile voastre, colegii vostri, Profesorii, Vila … Orice!

-Ce Profesori vom avea? Sunt buni? Ce vom studia la Colegiu? intreba Hanna dintr-o suflare.

-Profesorii, dupa parerea mea, sunt cei mai buni! Am mare incredere in Directoarea Agelina Intelectualus! Desigur, nu garantez ca va veti intelege cu toti… Ah, sa aveti mare grijă cu Inspectoarul Dragomir E destul de exigent, dar Doamna Directoarea are incredere in aptidunilie sale. Uneori este bine-venit un spirit mai sever.

Le-a privit cu drag expresile ganditoare. S-a gandit ca pentru ele era totul foarte nou si diferit de viata simpla pe care au avut-o. In special evenimentele recente s-ar fi putut sa isi fi lasat amprenta. In plus, pentru ele totul abea incepea. Ea era obisnuita sa se intalneasca in fiecare an cu un nou grup de Elevi, dar uneori uita ca ei inaintau cu un pas in drumul vietii si luau parte la un eveniment literalmente important.

-Fetelor, poate ca acum vi-se pare totul foarte naucitor, dar va garantez ca  va veti obisni, spuse ea cu o voce dulce. Bineinteles, doar daca va veti comporta exemplar si veti trece examenul pregatitor la Bunele Maniere.

-Ce examen? au intrebat toate.

-Pai, intalnirea cu mine, zise Printesa de parca era ceva atat de evident, dar Catharina si Hanna s-au albit la fata amintindu-si reactile lor din noaptea trecuta. Desi nu cred ca voi patru aveti pentru ce sa va ingrijorati, avand in vedere ca veti sta cu mine mai mult de o saptamana. Oricum, ma gandeam sa incepem in dupa-amiaza ceea ce voiam sa va invat, pentru a nu pierde timpul.

-Maiestate, cum se mai simte Lady Aylin?

-Va veti bucura sa auziti ca si-a recapatat cunostinta. Din pacate are temperatura foarte mare. Lady Galiope are grija de ea pana soseste Madame Lo, Infirmiera Colegiului. A acceptat sa vina la rugamintea mea.

-Am putea sa o vizitam si noi? Pe Lady Aylin…? intreba Chatarina cu privirea plecata.

-Ma tem ca nu e o idee asa de buna.

-De ce? se revolta Corina. Ne-a salvat de iele!

-Intocmai. V-a salvat de iele, sacrificandu-se. Dupa cate cred ca ati inteles din convorbirea ei cu Tiranda, v-ati dat seama ca a fost si ea o iela. A renuntat la puterile ei cu care era inzestrata din dorinta de a nu mai fii o „creatura a padurii”, asa cum se numea singura. Mama mea a ajutat-o, oferindu-i puteri de zana, aripi si toate celelalte, dar nu a putut inlatura sangele de iela ce-i curge prin vene.

Iolanda se incrunta trista, amintindu-si de acele vremuri, cand mama ei traia, iar ea era o tanara plina de viata, fara griji, cu mintea la aventuri si mistere. Acum ca se uita inapoi se vedea ca o persoana total diferita, chiar daca corpul ei a „inghetat” la aceeasi varsta de atunci in momentul cand a devenit Conducatoare.

-Va asteptati sa ne omoare, dupa ce ne-a salvat? reprosa Corina strangand mai tare furculita in mana.

-Nu poti stii ce e în mintea ei acum, spuse cu durere in voce, urand faptul ca nu stia ce sa faca pentru prietena sa. Ne e teama sa nu-i fi revenit fostele puteri. Daca ar fi asa inseamna ca a devenit una din cele mai puternice fiinte de aici, dar si una din cele mai periculoase. Am dori, bineinteles, sa fie de partea noastra, dar daca nu se poate impotrivi ei insasi ne e teama sa nu fie din nou o iela. Cu siguranta ar fi cea mai feroce. Stie mult prea multe informatii depre lumea magica, despre mine si chiar despre voi. Desigur, in acelasi timp ar putea fi un spion. Nu am reusit inca sa aflu de la ea ce s-a intamplat dupa fuga voastra, dar acum ca i-a revenit cunostinta sper sa purtam aceasta discutie cat de curand.

Corina pufni suparata.

-Dar daca o putem ajuta? Daca noi suntem exact ceea ce are ea nevoie? Nu ati spus ca avem cea mai mare Putere? Nu o putem noi vindeca?

-Cum spuneam, nu stim daca e o iela sau o zana.

-Dar…

-E adevarat! Aveti cea mai mare putere! zise Printesa trantindu-si tacamurile in farfurie. Daca credeti ca o puteti controla in asa fel incat sa o faceti pe Aylin  sanatoasa si puteti afla daca e spion sau nu, ei bine, ce mai asteptati?

tumblr_mr2kcozF7r1qm68jao1_500S-a asternut o liniste apasatoare. Pantera Printesei parea gata sa sara la gatul lui Blacky. Toate celelalte spirimale s-au facut mici de frica, retragandu-se spre usa. Vazand pericolul in care se afla catelusa ei si ea implicit, Corina sari de pe scaun sa isi protejeze spirimalul cu propriul trup, indepartandu-se in acelasi timp si de Printesa care si-a iesit din fire.

-Eu… nu…

-Corina, trebuie sa intelegi ca nu poti face totul. Inca nu esti constienta de forta puterilor tale, iar acum ca ti-ai regasit sora ele au scapat de sub control, ii explica Iolanda recapatandu-si calmul. Ai putea sa o omori, cand tu incerci sa o salvezi. Invata, cunoaste, exerseaza si repeta! Dupa ce esti stapana pe puterile tale, dupa ce esti stapana pe tine, atunci poti spune ca stii cu exactitate ce faci!

Corina ardea sa faca o remarca asupra „controlului” avand in vedere ca Printesa tocmai isi iesie din fire, dar a avut nevoie de toata rabdarea ca sa taca.

-Abia atunci poti sa salvezi vieti, continua Ioanda neintrerupta, sa faci Vraji complicate si altele, iar eu te asigur ca voi fi mandra de tine. Te voi ajuta sa te cunosti pe tine si sa o cunosti pe sora ta. Va voi invata cat pot de mult si cat voi fi sigura ca voi doua veti intelege in aceste doua saptamani, iar Colegiul va continua ceea ce eu am inceput. Ai inteles?

-Da.

-Lasa-ma pe mine si pe Madam Lo sa ne ocupam momentan de Aylin. Te asigur ca va fi bine.

Corina nu mai era capabila sa spuna nimic. Se uita la Irina, care parea ca a impietrit la masa inca de cand pantera voia sa o atace pe Blacky.

„Nu voiam sa o enervez! ” incerca ea sa ii spuna mental, folosindu-si toata concentrarea.

Dupa expresia uimita de pa fata surori sale si-a dat seama ca aceasta a primit mesajul.

” Stiu” primi ea raspuns. „Tot raul spre bine. Acum stim cate ceva in plus. ”

Facura un schimb de priviri fugare.

-Maiestate, va rog sa o iertati pe sora mea. Nu a vrut sa va supere, dar toate patru suntem dispuse sa o ajutam pe Lady Aylin.

-Nu m-a suparat, ii zise Printesa Irinei si a continuat sa manance.

Nimic din ceea ce voia vrajitoarea sa afle. Nu a negat faptul ca ar putea ajuta, dar nici nu a afirmat. Nici macar nu le-a multumit pentru intresul de care dadeau dovada. Era ca si cum nu ar fi raspuns.

-Tu ai crescut cu asta, nu-i asa?

Partea a VI-a

Toţii s-au grăbit să-i asculte ordinile, înafară de unul din bărbaţii căruia i-a fost poruncit să se întoarcă în cameră. Era înalt, puternic și se vedea că avea o educaţie aparte prin ţinuta sa eleganta și gesturile măsurate. Nu părea intimidat de faptul că Iolanda era Prinţesa lui, suverana lui, și a înaintat spre ea fără teamă. Ochii lui verzi strălucitori ca smaraldul erau înconjuraţi de părul negru care stătea răsfirat pe faţa lui albă. I-a șoptit ceva cu o voce gravă, dar nimeni nu a putut prinde nici un cuvânt. Ea i-a răspuns cu o voce dulce, iar apoi l-a îndemnat să se ducă imediat în dormitorul lui, cu o voce ceva mai puternică astfel încât să audă toţi.

-După mine, l-a spus Lady Galiope fetelor şi acestea au urmat-o, înainte ca bărbatul să fi apucat să plece.

Au urcat până la al doilea etaj şi au ajuns în mijlocul unui coridor lung ce cotea în ambele capete. Pe pereţi erau tablouri şi statui ce reprezentau cavaleri, animale mitologice şi Prinţese. Fetele s-au îndreptat înspre dreapta conduse de Lady Galiope, iar apoi au cotit spre stânga, aceasta fiind unicul drum. Holul în care au ajuns avea zece uşi, câte cinci pe fiecare parte. Ȋn capăt erau două ferestre imense.

-Ȋn holul acesta vor sta colegii voştrii zâne şi zburători, le-a explicat Galiope. Aveţi fiecare câte o cameră rezervată de Prinţesa Iolanda. Domnișoară Catharina, aceasta este camera ta. Bagajele tale sunt înăuntru. Au sosit de cum ai pășit în această clădire, aceasta fiind una din atribuţile unui astfel de loc în care va urma să dormi și să îţi petreci cel puţin o zi. Așa se întâmplă cu toate hotelurile, hanurile, Academiile, Colegile, chiar și cu casele rudelor sau a altor gazde. Face parte din Magie și ne ajută să nu transportăm cu noi bagaje. Îţi doresc o noapte plăcută, cu vise frumoase!

-Noapte bună! răspuse fata căscând.

A închis ușa în urma ei cu o bufnitură neintenţionată.

-Iar aceasta este camera ta, Corina Anghel, spuse Lady Galiope deschizând ușa camerei alăturate.

-Mulţumesc. Noapte bună!

A intrat și a ajuns într-un mic hol. În stânga era baia de un alb prea orbitor pentru ochii ei deja sensibili. Până și mobila de acolo era după un stil regal. Dormitorul avea la mijloc un pat cu baldechin, mare, de două persoane. În ambele părţi erau două noptiere albe deasupra cărora se aflau două ferestre acoperite de perdele roşii din mătase, iar în faţa patului un scaunel pe care să-şi pună hainele. Pe peretele din stânga se afla un şifonier înalt, alb, în stil victorian ca întreaga cameră, şi o oglindă ovală, cu rama de aur. Ȋn partea opusă, în dreapta, era un şemineu ce sclipea de curăţenie. Pereţii erau acoperiţi de un tapet ce semăna cu o pictură a unui sat.

-Blacky!  O, micuţa mea!

tumblr_mqv52gcHVy1r7lt71o1_500         Caţeluşa sări de pe pat, venind să o întâmpine. Corina, pentru prima oară în ultimele zile a început să plângă. Era obosită şi simţea că în sfârşit poate să cedeze şi ea emoţiilor. Era singurul moment în care putea să se gândească şi la ea. Aprope toată ziua şi-a făcut griji pentru Lady Aylin şi pentru Irina. Acum că erau în siguranţă putea să se gândească şi prin ceea ce a trecut ea, la faptul că a fost nevoie doar de o clipă ca viaţa ei să se schimbe pentru totdeauna.

-Credeam că n-o sa te mai văd! zise ea îmbrăţişându-şi spirimalul. Credeam că nu o să mai văd pe nimeni de acasă!

A fost aproape de o posibilă moarte. Şi-a găsit sora neştiută şi a aflat că tatăl ei trăieşte şi este un vrăjitor. Ea era înzestrată cu Puteri mari pe care nu le ştia. De ce nu putea avea şi ea o viaţă normală? Când totul a început să-i meargă bine viaţa iar nu a lăsat-o în pace. Ce trebuia să facă pentru a fi o zână normală?

 

 

-Uf! De ce a fugit prăjitura de acasă?… Mmm, ce delicios a fost bobocul de raţă din ciocolată… Oaaa! Unde sunt? Cât e ceasul?

Era primul vis după mult timp pe care îl avea Corina fără să apară în el şi geamăna ei vrăjitoare. Ceasul mic de pe noptieră arăta ora 11. S-a grăbit să se ridice din pat, iar apoi și-a învârtit bagheta deasupra capului, pentru a-și schimba hainele și aș-i trata puţinele răni pe care le avea din ziua trecută. Abia acum, la lumină naturală, le putea observa cu atenţie. Din fericire erau doar niște zgârieturi care nu s-au inflamat.

Prin ochii lui Blacky cerceta și camera. Ştia că va dura ceva timp până să se obişnuiască cu decorul regal, asta dacă va mai rămâne în Vilă. Cine ştia unde va mai dormi în următoarea noapte? O zăpăceau toate onduleurile mobilei şi toate mânerele sub formă de inel ale sertarelor. La exterior, totul arăta la fel. Putea deosebi şifonierul de noptieră şi de dulapul de papuci de la intrare doar după mărime şi locul în care se aflau. S-a mirat de faptul că nu a amestecat în somn păturile lungi şi perdelele baldechinului care se întindeau dezordonat pe lângă pat. Nici măcar nu ştia cum să le aşeze. În ansamblu, totul era frumos şi foarte elegant, dar pretenţios. Ei i-ar fi plăcut ceva mai practic şi modern.

Ȋi era dor de casă, de lucrurile banale care se întâmplau în fiecare zi, de oamenii plictisitori ziua şi veseli noaptea, de prietenii ei care lipseau acum de lângă ea, când ar fi avut nevoie de cineva să o susţină în toată nebunia din ultimele 24 de ore. Fără să mai stea pe gânduri îşi căuta hologramul. După ce razele au scanat-o a aşteptat nerăbdătoare să vadă unul din chipurile de care îi era cel mai dor.

-Oho, Corina! Salut! Mai trăieşti?

tumblr_mm6oyfxyH01rfpbqlo1_400

Ȋntrebarea lui Cristian a avut o altă semnificaţie în mintea ei ce avea o legătură dureroasă cu noaptea trecută de care cel mai bun prieten al ei nu avea de unde să ştie, aşa cum a fost nevoită să îşi amintească singură.

Ȋi părea bine că îl vede. Era înconjurat de mulţi copaci şi arăta obosit, ceea ce însemna că se afla la antrenamentul de dimineaţă de zbor. Puţin tristă şi-a amintit că obişnuiau să meargă împreună. Luno era cu el, ţopăind şi jucându-se cu ceea ce vedea ca fiind holograma lui Blacky.

-Doamne, Cristi! Dacă ai ştii ce se întâmplă aici! Mi-aş fi dorit să fiu acasă… sau să fiţi voi toţi cu mine! O să o iau razna, serios!

-Stai, stai! Ce s-a întâmplat? zise el schimbându-şi expresia feţei cu cea gânditoare şi preocupată, atât de specifică pentru el. Şi unde eşti acum? Totul arată atât de luxos în jurul tău.

-Sunt la Vila Beauregarde. Am venit mai repede, noaptea trecută… nu, nu, de fapt totul începe de ziua trecută de pe la amiază… ei bine a venit o fată la mine, o vrăjitoare… Dar nu e orice fată… Nici nu ştiu cum să îţi spun! O cheamă Irina.

Un ciocănit în uşă a oprit-o. Fără să-i răspundă, Catharina a deschis uşa uşor şi s-a strecurat pe jumate înăuntru. Printre buclele ei arămii Corina a putut vedea micul şoim care o privea cercetător cu ochii negrii de mărimea mărgelelor.

-‘Neaţa, Corina! Oh. Nu voiam să întrerup.

-Nu, nu, nu-i nicio problemă, au spus deodată cei doi roşind.

-Mă gândeam doar dacă vrei să le căutam pe Hanna şi Irina. Poate dacă o găsim împreună pe Prinţesă aflăm cum se simte Lady Aylin. Dar… dacă eşti ocupată…

-Nu, nu-i nimic…

-… pot aştepta sau mă duc singură…

-… Catharina! Vin şi eu, zise Corina, luându-şi apoi la revedere de la Cristian fără prea mare tragere de inimă.

Ȋmpreună au părăsit holul pustiu, cotind spre dreapta, singura direcţie în care puteau merge. Pe ferestrele mari, paralele cu scările, soarele îşi trimitea razele lui luminoase ce invadau clădirea. Afară priveliștea era mult mai încântătoare. Vântul adia, lacul avea valuri mici, iar pădurea întunecoasă permitea câtorva raze să treacă de frunzișul des al copacilor. Cele două zâne au cotit din nou spre dreapta, pe un coridor foarte asemănător cu al lor.

-Ştii unde stă?

Negă din cap.

-Poţi să o simţi sau ceva de genul?

-Catharina, pentru că suntem gemene nu înseamnă că minţile noastre sunt legate în vreun fel.

Partea a V-a

Abia cand s-au asezat au reusit sa o priveasca mai bine. Chair daca era trezita din somn tot avea un farmec natural si o atitunde care impunea respect. Chipul ei oval era incadrat de parul lung, moale si negru. Sprancenele negre ii puneau in evidenta ochii stralucitori, de culoarea safirelor, iar buzele pline aveau o culoare trandafirie. Pielea alba nu avea nicio imperfectiune.

-Deci, ce s-a intamplat? intreba privindu-le pe toate. Corina, povesteste-mi tu.

Nestiind cum de Printesa ii cunostea numele, aceasta a inceput fastacita. Nimeni nu a intrerupt-o. Toate celelalte erau adancite in povestea ei, amintindu-si proprile emotii. Vocea melodioasa a Corinei rasuna prin sala, amplificata in mod maiestuos, de parca camera ar fi spus intamplarea, ci nu ea, care se afla printre ele si care parea ciudat de inumana in lumina jucausa. Cand a terminat, linistea nu a schimbat atmosfera misterioasa.

-Ma bucur ca ati ales sa veniti la Vila, nu sa va intoarceti in oras, zise Printesa dupa cateva momente de gandire. Ielele stiu ca locuiti acolo, iar in noaptea aceasta era foarte posibil sa aveti musafiri nepoftiti. Acolo e primul loc in care v-ar fi cautat si ar fi pus tot Orasul in pericol. Aici nu intraznesc sa se apropie, dar sunt sigura ca Tiranda a trimis spioni.

-Maiestate, eu am o intrebare, zise Irina domolindu-si nerabdarea din suflet cu o voce politicoasa. Eu si Corina suntem… Cum sa spun? Dubluri?

-Nu, raspunse Printesa fastacindu-se si gandindu-se ca nu era cea mai potrivita persoana pentru a le spune adevarul. Sunteti surori gemene, nascute dintr-o mama zana si un tata vrajitor.

-Asta nu se poate! spuse Corina fara sa se abtina.

Celelalte trei au atentionat-o din priviri ca a fost nepoliticoasa fata de Printesa. Le-a privit si ea urat pe Hanna si Catharina. Nu ele erau cele care se faceau de rusine in hol fata de Lady Galiope si ceilalti nobili, iar ea care care incerca sa le linisteasca?

Printesa parea ca nu a observat tonul ofensator.

-Ba da. Se putea cand v-ati nascut voi. Am tolerat casatoriile dintre lumea vrajitoreasca cu cea a zburatorilor pentru ca parintii vostrii sa se intalneasca si sa se casatoreasca legal. Odata ce v-ati nascut am putut insfarsit sa oprim aceasta nebunie. Voi sunteti ultima generatie in care se mai gasesc copii gemeni diferiti sau familii din ambele specii. Din pacate, odata cu nasterea voastra, a trebuit sa despart toate aceste familii anormale.

522217_420194074701876_1930647364_nAmbele s-au incruntat la auzul ultimului cuvant. Poate ca nu era normal, dar daca era adevarat ce le-a spus atunci nu ar fi trebuit sa vorbeasca asa despre familia lor.

-Sa intelegem ca… din cauza acestei legi aprobate de Dumneavoastra eu am crescut fara tata, iar… aaa… sora mea fara mama.

-Nu. Familia voastra a fost un caz special. Parintii vostrii au ales sa se desparta. Voi ati fost inzestrate de mine si de Contesa Cassandra cu Puteri mai mari, iar parintii vostrii s-au temut pentru ca v-ati putea rani incontrolat, asa ca au ales sa va desparta.

-Deci, intr-un fel, tot vina Dumneavoastra este, concluziona Corina.

Simtea fiecare particica din sora ei atentionand-o si rugand-o sa inceteze, dar ea nici macar nu o privea. Se uita fix in ochii de safir ai Printesei Iolanda, iar aceasta ii sustinea privirea.

-Da, daca tii neaparat, spuse aceasta intr-un sfarsit, stiind ca nu are de ce sa isi ascunda vina. Dar vezi tu, multumita mie v-ati reintalnit. Eu v-am invitat pe amandoua la petrecerea de ceai. M-am gandit ca odata ce veti creste veti invata ce Puteri aveti si nu veti mai fi periculoase una pentru cealalta. Faptul ca ati crescut despartite a fost decizia parintilor vostri.

Corina ar fi vrut sa sara de pe scaun si sa ii spuna ca n-ar trebui sa indrasneasca sa ii acuze mama atat timp cat ea era vinovata. O parte din ea credea cu toata puterea ca Maiestatea Sa era de vina. Nu stia intreaga poveste, dar nu-i pasa. Era mai usor sa fie vina ei.

Dar era o alta parte mica si enervanta care realiza ca parintii au fost cele care i-au despartit si au hotarat sa traiasca separat, iar ele sa nu se cunoasca niciodata. De ce? De ce ar fi facut asta? De ce nu i-a spus nimeni nimic? Si nu in ultimul rand, era adevarat? Char era adevarat ca are o sora geamana?

Ochii i s-au intors revoltati spre cea care se voia a fi sora ei. Ar fi vrut sa ii spuna ceea ce gandea, dar apoi i-a vazut ranile si oboseala din ochi. Avea nevoie de somn. Avea nevoie de liniste. Nu era un moment bun pentru a incepe discutii de familie. Era o minune ca a reusit sa zboare pe matura si sa le aduca pana la Vila. De cand cu cazatura si cu teama de a nu fi gasite de iele, Irina s-a simtit epuizata, iar ea stia asta si era in stare sa-si ignore propria oboseala doar pentru a o face pe ea sa fie mai bine.

Observand, Printesa s-a ridicat si a pasit incet spre usa camerei, spunandu-le sa o urmeze.

-Veniti cu mine! Camerele invitatilor sunt la ultimul etaj.

404996_10151087319642477_365627095_n         Le-a condus spre scara de marmura si ar fi urcat daca usa masiva de abanos de la intrare nu s-ar fi deschis. Inauntru intră Galiope, conducand intreg grupul. Unul dintre barbati o tinea cu multa grija in brate pe Lady Aylin. Inafara faptului c avea hainele sfasiate si era inconstienta, parea nevatamata. Una din femei a inchis usa in urma lor, iar apoi incuviinta inspre Galiope. Aceasta, ca la un semn, a inaintat spre Printesa Iolanda si a ingenunchiat.

-Maiestate, permiteti-mi sa va raportez! spuse Lady Galiope necrutatoare in voce. In padure am vazut doua iele ce isi indeplineau rolul de spioane. Le-au urmarit pe fete pana cand au intrat si au asteptat reactia noastra. Cand au vazut ca ne indreptam spre ele, au fugit inapoi la conducatoarea Tiranda. Le-am urmarit. Acolo am gasit-o pe Aylin prada Farmecelor.

-Ne e teama pentru vechile ei obiceiuri, Maiestate, spuse incet femeia ce a inchis usa. Nu ne-am dori ca Aylin sa revina la ceea ce-a fost. Ne e teama sa nu fie un spion al Tirandei acum.

-Nu-ti fa griji, Lady Fiona, o linisti Printesa. Ma voi ocupa eu de toate.

-Maiestate, tocmai pentru asta ne ingrijoram! Aylin pentrece mult timp in preajma dumneavoastra. Acum ca sunt si gemenele aici, nu putem sti de ce este o fosta sau actuala iela in stare. Ne e teama pentru siguranta Domniei Voastre si a fetelor.

Tot grupul o privea semnificativ pe tanara Printesa, cu priviri ce ar fi vrut sa spuna sunt-mai-batran-deci-intelept. Ciudat era ca ea avea cu peste o suta de ani mai mult decat ei, dar nu se vedea deloc, ba din contra, existau momente ca acestea cand simtea ca cei ce o inconjoara se comporta cu ea ca o copila. S-a hotarat sa le arate ca stie ce face. Ea era Conducatoarea si tot ea era capabila sa protejeze toata Vila de un atac al ielelor daca ar fi fost cazul.

-Am Puteri mai mari decat ale ei si ale ielelor la un loc. In plus ma gandeam ca inainte sa soseasca ceilalti copii, as putea sa le invat pe fete cate ceva. Dar acum e tarziu si ziua asta trebuie sa ia sfarsit. Sir Oscar, mai bine du-o pe Aylin in camera ei.

Sir Oscar, barbatul ce o tinea in brate, a trecut pe langa Printesa si cele patru fete, urcand scarile fara sa faca niciun zgomot.

-Lady Fiona, cheam-o pe Madame Briana sa o ingrijeasca pana vin eu.

-Prea bine, Doamna, spuse Fiona si pleca.

-Lordule Redmond, Lordule Vicktor, aveti permisiunea de a merge in camerele vostre. A fost o noapte plina si un somn odihnitor ar fi numai bun. Lady Mia, vino cu mine. Lady Galiope, condu fetele în camerele lor, iar apoi ne gasesti in Sala Tronului.

Partea a IV-a

-Ele sunt? intreba ea incet.

-Nu stiu, domnita, spuse Briana la fel de incet. E posibil. Varsta corespunde.

-Ne iertati, zise Corina cu politete privind semnificativ spre dublura sa care se sprijinea de Hanna, cu ochii pe jumatate inchisi, dar am putea intra inauntru?

-Desigur, spuse Galiope repede, desigur!

tumblr_mliziksJSY1r779qqo1_500         Privirii agere a Corinei nu i-a scapat faptul ca inainte de a inchide usa mare Madame Briana s-a asigurat ca nu mai era nimeni prin preajma, iar apoi a zavorat-o cu toate cele trei lacate. Holul de la intrare era alb, frumos amenajat in stil victorian, cu multe usi de o parte si de cealalta. Pe peretele opus intrarii trona o scara superba din marmura cu balustrada de aur care ar fi putut duce la etaj sau tot la fel de bine si in Rai. Briana s-a grabit sa le ia cu un Farmec jachetele si papucii, pe care i-a asezat la locul lor. Cu inca o miscare din maini noroiul lasat in urma celor patru a disparut.

Fetele s-au privit, nestiind care din ele sa inceapa, dar Irina, cu toate ca simtea ca se invarte lumea cu ea,  a preluat controlul discutiei, simtind ca e de datoria ei de a face cinste familiei sale prin dimplomatia de care putea da dovada. Toata viata ei a fost pregatita sa se descurce intr-o astfel de discutie cu cineva nobil, iar acum era momentul de triumf.

-Va rog, scuzati-ne nepolitetea de a va rapi somnul, dar nu am fi venit aici daca nu aveam nevoie de ajutor. Lady Aylin, Profesoara noastra, ne-a adus pe drumul de piatra pentru a lamuri o problema ce a devenit minora fata de cea in care ne aflam acum. In padure am fost gasite de iele. Conducatoarea lor, Tiranda, parea ca o cunostea pe Lady Aylin intr-un mod nefavorabil. Am reusit sa scapam de iele cu ajutorul driadelor, dar Profesoara noastra a ramas captiva. Nu stim cat timp am pierdut in padure pana sa gasim Vila Beauregarde, dar am plecat din Orasul Impadurit inainte de ora pranzului, iar acum s-a lasat deja noaptea.

Corina era mandra de dublura ei. A spus totul stapanindu-si emotiile si a reusit sa foloseasca un ton profesional cu care domnita a reusit sa tina pasul, insa nu si Madame Briana, care privea confuza spre cele doua. Dar mesajul a ajuns unde trebuia. Lady Galiope o privea pe tanara vrajitoare, parand sa se decida daca sa o creada sau nu. Statea impietrita, dandu-si seama de situatia grava in care se aflau. Dupa cateva secunde s-a decis.

-Fugi, Briana! spuse ea cu o voce socata. Fugi si anunta-i pe toti ca Lady Aylin e capturata de iele!

Parea nepoliticos din partea ei sa o trimita pe batrana domna sa alerge prin toata casa, dar ea era o nobila si putea da ordine. Stia ca trebuie sa afle cat mai multe detalii si spre nefericirea celor patru fete a inceput sa puna un val de intrebari care le agitau si mai mult. Catharina si Hanna nu au mai rezistat si si-au dat frau liber emotiilor. Hanna spunea cat de ingrijorata era pentru domnisoara Profesoara, iar Catharina a inceput sa strige la toti ca nu se misca mai repede si pierd minute pretioase. Corina incerca sa le faca pe amandoua sa taca, simtind ca se fac de rusine, iar Irinei i-a ramas responsabilitatea de a raspunde la intrebari suficient de tare incat sa o auda Lady Galiope, dar nu foarte mult pentru a nu parea ca foloseste un ton ofensator.

Nici galagia de la etaj nu ajuta. Se auzeau multe usi deschizandu-se, pasi grabiti care alergau in toate directiile si voci suparate sau speriate care cereau sau dadeau lamuri. Dintr-o data s-a deschise o alta usa care parea mult mai mare, iar apoi s-a lasat linistea in toata casa, pana cand o alta voce feminina si furioasa a rabufnit:

-Opriti nebunia in clipa asta! Ce se intampla? Ce-i cu voi? Ce e cu larma asta?

Ragetul unei feline i-a inlemnit pe toti.

-Maiestate, ierati-ma! zise batrana Briana cu o voce umila. Eu i-am trezit pe toti la ordinele Contesei Galiope. Jos sunt fetele… asteapta… Au spus ca Lady Aylin are probleme. Au prins-o ielele.

-Dumnezeule! Trebuia sa ma treziti de cum au intrat fetele in casa! Duceti-va si salvati-o pe Aylin! ii raspunse vocea şi a primit mai multe incuviintari.

Pe scari s-au auzit mai multi pasi, de parca sus se afla o intreaga armata. Sase barbati si trei femei au coborat inarmati, iar in urma lor venea o femeie infasurata intr-un capot alb imblanit. Si-a lasat spirimalul in camera sa. Spera sa poata obtine macar de la pantera ei putina liniste si odihna. Pe langa asta, nu voia sa le sperie pe fete.

Fara sa mai dea explicatii, Lady Galiope a luat de la una din nobile propriile sale arme pe care aceasta i-le aducea, iar apoi i-a condus pe ceilalţi spre usile care s-au deschis cand i-au simtit prezenta. In lumina lunii arcul mare a stralucit, aratandu-le tuturor maiestria cu care a fost lucrat. In talie Lady Galiope si-a agatat o sabie, pe care urma sa o foloseasca daca si-ar fi pierdut bagheta magica, ascunsa in buzunarul ei special. La spate si-a pus o tolba plina cu sageti strambe, indoite si rasucite in toate modurile, cu pene de toate culorile.

Au iesit in bezna noptii. Ochii de zane ai Corinei și ai Catharinei au putut sa observe felul in care s-au privit tanara Printesa si unul din Lorzii care a plecat: cu dragoste, ingrijorare, curaj si incredere. Desi mureau de curiozitate, cele doua s-au hotarat sa nu zica nimic si sa alunge pentru un moment aceast gand, pentru ca aveau altele griji.

Beauregarde Ioalnda-6         -Madame Briana, inchide usa, spuse Printesa. Nu pune zavoarele, poate se intorc in noaptea asta. Voi, dragelor, lasati-va maturile in suporturile acelea, iar apoi veniti dupa mine, zise ea aratand spre un perete.

Printesa le-a asteptat, iar apoi s-a intors spre o usa mare din stanga care s-a deschis la comanda ei. Cand a pasit iauntru toate luminile s-au aprins. Fetele nu puteau sa nu-si arate admiratia. Era o sala mare, cu podea din gresie nisipie care se misca la fie care pas. In capat se afla un tron din lemn frumos lucrat, ce era acoperit cu perne din catifea rosie. Pe laturi erau multe scaune, tot din lemn, cu spatare nu la fel de inalte. Peretii erau acoperiti cu tablouri, capodopere ce infatisau diferite persoane. Geamurile mari erau ascunse cu perdele grele si rosii, tot din catifea.

-Luati loc, zise ea, aratandu-le cele mai apropiate scaune de tron.

Partea a III-a

S-a uitat la busola, stiind ca daca nu mai functiona erau pierdute. Din fericire sticla nu era sparta. Acul parea ca merge, aratandu-i Nordul din nou. Nici matura nu parea afecatata in vreun fel. Nu mai avea puterea de a zice nimic asa ca a pornit pur si simplu la drum, stiind ca Hanna isi va ghida matura in urma lor. Partea care mai era rationala din mintea sa nu intelegea cum de mai avea puterea de a zbura. Tot ce vroia era sa inchida ochii si sa doarma. O durea tot corpul, dar creierul nu vroia sa o lase in pace. Trebuia sa zboare. Trebuiau sa ajunga la Printesa. Daca se opreau s-a zis cu ele. Salvarea lor depindea de ea.

Vrăjitoarele şi-au ridicat măturile, zburând paralel cu trunchiurile înalte ale copacilor. Au ocolit crengile groase şi au ţâșnit deasupra coroanelor, în acelaşi timp în care îşi împingeau măturile cu putere pentru a fi din nou paralele cu pământul. Saltul lor a fost însoţit de un stol de păsări deranjat de apariţia lor neaşteptată. Zânele s-au desprins de mături atunci şi s-au lăsat în voia saltului, ajungând mai sus, învăluite în praf de aur ce sclipea în lumina soarelui. Ȋn loc sa cadă pe mături, cele două au aterizat lângă ele, zburând așa cum făceau de dinainte să meargă.

-Frumoase aripi, spuse Hanna admirativ.

-Mulţumim, îi răspunse Corina.

Catharina a zburat lângă Scarlett şi s-a uitat la busola din capătul cozii. Apoi a accelerat, fiind cea care le ghida zborul.

-Să ne grăbim! strigă ea spre celelalte.

Corina s-a hotărât să nu o lase nicio clipă pe Irina singură. Nu arăta deloc bine şi se temea să nu leşine. Acum că zbura fără să depindă de acea mătură neascultătoare avea mai multe şanse de a-şi ajuta dublura. O clipă dacă îşi desprindea ochii de la ea şi putea să piară.

După jumătate de oră de zbor (care părea că a durat jumate de zi), soarele s-a ascuns complet în spatele pădurii. Ȋn urma lui a rămas doar o pată mare şi roşie, de parcă cerul era însângerat. Era un apus roșiatic, care după proverbele zburătorilor însemna că noaptea urma să aducă probleme mari pentru una sau mai multe persoane. Corina s-a gândit la Irina şi se mira că mai putea conduce mătura, acum că a văzut că nu era atât de simplu pe cât a crezut. Existau multe manevre şi mişcări care trebuiau făcute cu corpul, iar în acelaşi timp trebuia să îşi ţină echilibrul, ceea ce era mai greu având în vedere că era epuizată. Cu toate acestea era ceva natural în zborul ei, ca o legătura între ea şi mătura sa. Apoi mai era şi Lady Aylin, care putea fi în acele clipe torturată sau chiar moartă. Doar pentru a le salva pe ele… Dar până şi viaţa lor era în pericol. Ielele nu renunţau aşa de uşor.

– Cum e în Germania, Hanna? întrebă Catharina într-o încercare de a face conversaţie pentru a mai uita din probleme.

-Ei bine, eu locuiesc în Orașul Vrăjitorilor, în sudul Germaniei. E un oraş mic, de munte, numai din case şi vile din piatră. Acoperișurile sunt ţuguiate şi vârfurile sunt răsucite, ca a unei pălării vrăjitorești de dimensiuni foarte mari. De obicei cerul e întunecat, dar nu plouă foarte des. Vecinii, ca toţi vrăjitorii, sunt suspicioși și reţinuţi, așa că cel mai mult timp mi-l petrec în casă.

Irina a cercetat busola, așa cum s-a obișnuit să facă din minut în minut. Era îngrijorată, la fel ca și celelalte, de faptul că nu se vedea și nu se auzea nimic care ar fi putut semăna cu Vila. Nici vântul nu le-a mai șoptit nimic de prea mult timp.

-Uitaţi acolo! zise Corina privind o lumină albă venind din pădure. Poate că e cineva care ne caută!

– Nu cred ca e cineva în afară de Lady Aylin și de iele care să știe unde suntem, le spuse Hanna tristă. La Vilă nu ne așteaptă nimeni… Probabil că ceilalţi nu ne-au observat până acum absenţa. Ei știu că suntem cu Aylin. Suntem pe cont propriu, fetelor.

S-au gândit şi ele la asta, dar nimeni nu a spus-o până acum cu voce tare. Era adevărat; o realitate pe care nu doreau să o accepte, dar care exista.

-Trebuie să scăpăm de aici! Vom ajunge la Prinţesă, veţi vedea! spuse Irina încrezătoare, mai mult ca să se convingă pe sine.

-De ce nu ne întoarcem în Oraşul Împădurit? întrebă Hanna pe un ton plângăreţ. Acolo ne sunt toate lucrurile. Acolo suntem în siguranţă! Nu vom găsi Vila. De ce ne ducem spre ea, dacă nici măcar nu avem nevoie de ea? Ne-am putea întoarce în oraş!

-Pentru ca Prinţesa ne va proteja şi o va salva pe Aylin. Ȋn oraş nimeni nu ar îndrăzni să meargă după ea.

S-a așterut o liniște apăsătoare. Fiecare era adâncită în proprile ei gânduri. Dacă driada le-a minţit înseamna că erau rătăcite și cel mai probabil pierdute pentru mult timp de familie și prieteni, condamnate să fie lăsate în voia ielelor. Dacă driada le-a minţit…

Zgomotele serii începeau să se audă. Vântul sufla mai tare făcându-le pe trei din cele patru fugare să tremure. Corina părea că nici nu simte schimbarea de temperatură. Pe cer a apărut prima stea. Era strălucitoare şi parcă le surâdea încurajator. Copacii deveneau tot mai rari şi tot mai mici. După ei se vedea o suprafaţă lucioasă de dimensiuni mari ce reflecta cerul.

-Nu e cumva lacul? întrebă Catharina.

-Ba da! îi răspunse Corina, râzând de fericire. Am ajuns!

-Ce v-am spus eu?! zise Irina zâmbind larg.

Sub ele s-a auzit un zgomot de creangă ruptă și frunze călcate, dar nu mai conta: erau salvate! Nu puteau să fie capturate de iele chiar acum când au ajuns! Toate au privit spre locul cel mai dorit de ele în acea clipă. Pe un deal nu prea înalt domnea o vilă ce semăna izbitor de mult cu un palat din vechime.

Voiau sa ajunga acolo cat mai repede, asa ca au accelerat. Cu cat ajungeau mai repede si ii anuntau de pericolul in care se afla Lady Aylin, cu atat aceasta avea mai multe sanse de a supravietui.

3405904005_9c236366f3_z_large          Cladirea veche se afla intr-o forma foarte buna. Era sub forma a doua litere L unite la mijloc printr-un balcon spatios alfat la primul etaj, deasupra usii. Pe cladire erau statui cu zane frumoase si animale mitologice. Geamurile albe aveau inaltimea unei persoane adulte. La intrare erau cinci trepte de marmura lungi si mici. La capetele lor, langa usa, sedeau doi grifoni sculptati. Erau inalti cu o musculatura frumos lucrata si o privire plina de curiozitate. Usa dubla, inalta, din lemn masiv era singura metoda vizibila de a ajunge inauntru. Tocul era pictat si avea dungi din aur. Clanta usii era rece, din argint.

Corina a bătut în lemnul de abanos din care era făcută ușa, iar apoi au așteptat. Ȋnăuntru era liniște deplină. După un timp s-au auzit paşi, iar uşa s-a deschis cu un scârţâit puternic. Mirosul Magiei vilei l-a pătruns prin nări, dându-le energie şi putere. Abea atunci şi-au dat seama cât de obosite erau.

Ȋn prag a ieşit o femeie bătrână, slabă şi ţeapână ce purta o pereche de ochelari dreptunghiulari. Purta un capot alb peste rochia de noapte care nu era strâns bine. Ochii ei bulbucaţi de somn le priveau pe fete de parcă erau primele fiinţe pe care le vedea. S-a uitat la Irina, apoi la Corina şi din nou la Irina, fără să le spună nimic.

-Lady Galiope! Vă rog, veniţi puţin! strigă ea cu o voce blândă, dar puternică.

După câteva clipe s-a auzit un scârţâit de ușă, de undeva de la etaj, semn că cineva dormea iepurește, fiind atent la orice zgomot și pregatit să sară din pat la cea mai slabă strigare. Apoi pe scările interioare de marmură albă s-au auzit pași grăbiţi, iar în cele din urmă din spatele bătrânei s-a ivit o siluetă înaltă care alerga spre ele.

-Ce s-a întâmplat, Madame Briana? întrebă femeia nou venită.

images (1)       Era mult mai tânără şi avea părul negru şi creţ în suviţe ciufulite din cauza somnului. Ochii ei mari, verzi şi pătrunzători nu le-au privit cu atât de mult intres pe fete. Pentru a se vedea că are rangul mai înalt, purta o rochie cu mânecile roşii, chiar dacă era de noapte.

-Lady Galiope, uită-te la cele din mijloc, îi spuse Slugăreasa.

-Of, Madame Briana, de ce nu le inviţi înăuntru? îi răspunse nobila căscând obosită. Nu sunt iele, doar niște fete rătăcite.

Toate patru ar fi vrut să îi dea dreptate şi să le spună mai repede de Lady Aylin, dar nu au apucat.

-Te rog, privește-le atent pe cele din mijloc, stărui femeia.

Ochii lui Galiope s-au rotit obosiţi spre Corina şi Irina. Zâmbetul ei binevoitor a dispărut când a realizat pe cine avea în faţă.

Partea a II-a

O matura crem si una maronie si-au facut simtita prezenta vajaind in zbor printre crengile copacilor. S-au oprit în dreptul genunchilor posesoarelor si ambele fete au incalecat.

-Veniti sus si voi, le-a spus Irina zanelor.

A intins mana pentru a-si ajuta dublura sa urce in spatele ei, iar aceasta a acceptat. Dar nu a mai apucat sa se aseze.

643939_273730086077787_1529202385_n          Cand s-au atins intreaga padure cu tot ceea ce era in jurul lor a disparut. Erau doar ele doua, nimeni altcineva, intr-un loc frumos, plin de lumina. Lipsite de pericole sau de orice grija, erau fericite si mai puternice ca niciodata. Simteau ceea ce simtea cealalta si se auzeau fara sa spuna nimic, asa cum doar in Legende au auzit ca se putea. Pareau a fi conectate prin palmele care inca se atingeau. Erau absorbite de adevarata Magie Alba si nu puteau sa se desprinda una de cealalta. Tot ce era mai bun si mai frumos s-a concentrat in jurul lor. Se auzea cantecul unui pian, dar acesta nu se vedea niciunde. Caldura soarelui si sunetul unui foc din apropiere intareau mirosul florilor de galbenele ce persista in aer. Si-au dat seama ca era lumea lor. Lumea in care puteau face orice. Lumea in care exista doar Bine. Era perfect. Prea perfect. Asa ca au revenit.

-Să mergem, zise Catharina.

Ea se afla deja pe matura, in spatele Hannei. Niciuna nu intelegea de ce aveau cele doua fetele acelea prostesti si mirate.

-Ce s-a intamplat? intreba Hanna.

Intrebarea nici nu putea fi mai nimerita. Ce era acea lume? Cum au ajuns acolo si cum au venit inapoi? Si ce erau acele sentimente pe care le aveau? De ce simteau ca impreuna sunt puternice si se vor apara una pe cealalta.

Au gasit partea din ele care lipsea. Fiecare era opusul celelilate. Ce nu facea Irina de acum incolo va punea in practica Corina si ce nu gandea aceasta, va intorce pe toate partile vrajitoarea. Inafara de acest sentiment de completare reciproca se simteau pe sine schimbate. Corina a realizat ca nu era atat de rau sa fie in centrul atentiei. I-a placut sa socializeze cu colegii ei. I-au placut privirile lor nedumerite atunci cand le-a dus Lady Aylin in Centrul orasului pe ea, dublura ei, cealalta vrajitoare si Catharina. De acum simtea ca va fi ca un scut pentru atentia nedorita de vrajitoare, ceea ce nu suna chiar atat de rau.

Irina stia din ziua trecuta ca s-a schimbat, iar totul ar putea fii exact asa cum si-a imaginat. Putea sa stea linistita, stia ca este in siguranta. Corina nu va permite sa i-se intample ceva si, desi nu era la fel de curajoasa , stia suficiente Vraji pentru a impidica sa i-se intample ceva rau dublurii. Momentan trebuia sa se concentreze pe un singur lucru. Sau chiar doua; primul era zborul pe matura, iar al doilea destinatia.

Nu stiau cat de departe se afla Vila Beauregarde si ambele conducatoare de maturi ar fi vrut sa accelereze pentru a ajunge cat mai curand, dar natura le impedica. Nu puteau avea viteza atat timp cat se aflau inca in coroanele copacilor. Trebuiau sa ocoleasca cat mai multe crengi, cel putin pe cele mari, iar in acelasi timp sa continuie sa se ridice pentru a ajuge deasupra padurii. Abea acolo puteau zbura linistite.

Nu au uitat de pericolul care le urmărea și de care încercau să scape. Se simţeau ca într-un carusel și știau că oricât de mult ar fi încercat să se îndepărteze de ceata de iele, acestea vor fi mereu în urma lor, ţinând pasul. Farmecele ielelor erau renumite pentru ura și intensitatea cu care erau făcute. Din cauza frumuseţii lor neobișnuite, ele se credeau un soi de zeiţe și de aici veneau toate problemele. Nu acceptau ca teritoriul să le fie încălcat sau să fie privite în timp ce danseaza, deși asta nu le împidică să sărbătoreasca în fiecare noapte cum știau mai bine.

Daca cele patru ar fi fost prinse aveau doua posibilitati: prima ar fi fost cea de a fi acceptate in clanul lor pentru toata viata, desi printr-un  mod sau altul ar fi fost obligate sa renunte la Magia lor, care era diferita de cea a ielelor, iar celor doua zane cu siguranta le-a fi fost taiate aripile pentru a nu zbura. Ielele urau zanele pentru ca erau considerate mai frumoase si mult mai puternice, iar in plus puteau zbura cu ajutorul aripilor lor magnifice. Pentru o zana taierea aripilor era cel mai dureros lucru.

Cea de-a doua posibilitate era să fie torturate și ţinute prizoiere în schimbul unei recompense pe care știau că o vor primi de la Prinţesă. Prinţesa nu ar fi riscat  în veci viaţa lor.

-Ştiu că sunteţi pe undeva pe aici, strigă o voce feminină pe care au recunoscut-o instantaneu.

-Tiranda, șopti Hanna. Trebuie să zburăm mai sus!

-Da, de acord, dar sa ne indepartam de iele, zise Irina. Zburam printre crengi pana cand ajungem spre nord, iar apoi viram spre nord-vest. Am o busola pe matura montata de tata asa ca ne va fi usor. Aveti grija la pasari!

Corina o privea atenta. Ea nu a stiut pana acum ca tatal ei era in viata. Nu i-a pasat. Pentru ea el nu a mai existat din momentul in care a abandonat-o. Era totusi posibil ca ea sa fi fost tatal Irinei? Era el un vrajitor, iar ea avea o sora geamana? Si-a amintit visul ei pe care l-a avut in magazinul de spirimale. Incepea sa se indoiasca ca era un vis ci mai mult o amintire. Nici nu a fost prima oara cand a vistat ca are o sora geamana. Adesea visa asta. De ce?

Irina a simtit-o in spate pe dublura incordandu-se. De ce nu mai era relaxata? A vazut cumva ceata de iele? Isi simti propria neliniste pulsandu-i prin vene.Trebuia sa accelereze! Trebuiau sa iasa din padure!

-Atenţie! au strigat Hanna şi Catharina deodată.

tumblr_me3ofm2BcC1ruzekio1_500        Prea speriata ca să mai vadă pe unde zboară, Irina a pierdut controlul măturii. A încercat să tragă mătura în dreapta ca sa evite trunchiul gros al unui brad si sa isi revina in acelasi timp. Fără folos. Mătura se îndrepta spre copac, de parcă era atrasă de el în mod special. Vrajitorea şi-a întins ambele picioare în faţă şi a tras de manerul pe care il tinea strans, încercând să pună frână. Scarlett nici măcar nu a încetinit. Când a ajuns la câţiva centimetri depărtare de brad l-a ocolit, dar nu încetinea, în ciuda strădaniilor proprietarei ei. La mișcarea bruscă a maturii, Irina s-a deschilibrat, căzând printre crengi. Fără să stea prea mult pe gânduri, Corina a apucat cu mâna stângă mătura şi a sărit. Nici ea nu stia cum a reusit sa nu cada cand dublura ei se agita si tragea de maner in dreapta sau cand matura a virat, dar acum nu se putea gandi la nimic altceva inafara de salvarea vraitoarei. Si-a scoase superbele ei aripi în timp ce sarea de pe o creanga pe alta. S-a oprit o clipă ca să își ia avant, iar apoi si-a luat zburul fără să mai piardă alte secunde preţioase. Trebuia sa o prinda pe cea care se îndrepta cu viteză spre pământ, lovindu-se de toate crengile care-i stateau in cale.

A reusit sa ii apuce mâna dreapta si aproape ca s-a mirat cand i-a simtit pulsul. A aruncat mătura sub ea, iar vrajitoarea s-a asezat din instinct pe locul pilotului. Mai mult moarta decat vie, Irina a capatat controlul măturii si a reusit sa o indrepte in sus, spre prietenele lor. Corina şi-a strâns aripile prin obișnuita sclipire aurie si s-a asezat în spatele ei, hotarata sa preia controlul in cazul in care dublura lesina.

-Sunteţi bine? întrebă Chatarina rasufland usurata la vederea lor.

-Credeam că până aici v-a fost, spuse si Hanna cu faţa albită de spaimă.

-Eu n-am nimic, le informă Corina.

-Sunt bine, zise Irina cu o voce slabă.