Partea a IX-a

A incercat sa se concentreze, dar de cand a intrat auzea incontinuu un mic zgomot. Nu era enervant, dar era prea incet ca sa il poata indentifica. Suna ca un cantec trist murmurat.

Multumita auzului mai bun al catelusei sale au ales usa din dreapta. In spatele ei se afla o incapere cu adevarat spatioasa ce se lungea in ambele directii. Era dormitorul regal, care, desi avea multa mobila, tot avea suficient spatiu pentru un ring de dans. Pentru o clipa ea si Sonny au ramas in usa, incercand sa acopere cu o singura privire tot luxul, dar apoi au revenit la ceea ce era cu adevarat important. Camera era goala. Nu era nimeni inauntru inafara de spirimalul-pantera a Printesei, care era intinsa pe patul dublu cu capul ascuns dupa labe de parca plangea, dar nu scotea niciun sunet. Cantecul trist se auzea mai bine de dupa o alta usa aflata pe peretele opus care ducea la balcon. Cu cat se apropiau mai mult cu atat si-au dat seama ca nu era un cantec. Cineva plangea. Altcineva inafara de pantera care nu le acorda nicio atentie. Sa fi fost cineva ranit in atac?

-Maiestate, sunte-ti aici? Printesa?

Le putea auzi pe celelalte cum veneau in urma ei in dormitor, dar pasii, cu exceptia unei singure perechi, s-au oprit la intrare. Irina isi putea simti sora urmand-o pana pe balcon si s-a gandit ca era asa cum trebuia sa fie. Oricine se afla dupa usa din fata ei nu-i putea face rau. Le avea pe Sonny si Corina si se simtea in siguranta, asa cum ar fi trebuit sa fie si cu o seara inainte. Cu ele in urma ei, a deschis din nou si aceasta usa.

-Printesa Iolanda? Sunte-ti aici?

Era. Statea pe un scaun, cu capul in maini la fel ca in seara trecuta. La picioarele ei se afla Lordul Viktor, care o mangaia pe par. Printesa era cea care plangea incetisor. Probabil ca nu voia sa o trezeasca pe Lady Aylin, care dormea obosita intr-unul din fotoliile comode de langa ea. Spre groaza fetelor arata exact ca inainte sa fie folosita Lumina Lunii asupra ei. De data aceasta, la lumina, ii puteau vedea mai bine cearanele adanci si pielea alba, subtire. Degetele osoase erau incolacite in jurul trupului si capul era aplecat intr-o parte cu parul ei argintiu acoperindu-i majoritatea fetei. Zambea. Visa frumos.

-Maiestate, zise Irina in soapta, am facut Leacul Mimpsy pentru Lady Aylin. O sa se faca bine! Hanna l-a verificat si e perfect!

Ambii, atat Printesa cat si Lordul si-au intors privirile inspre ele doua. Patru ochi goi si tristi. Dupa cateva momente doar el a continuat sa le priveasca. Iolanda si-a ascuns fata dupa umarul lui. Privirea lui nu era rea ci cercetatoare.

-Maiestate, de ce plangi? intreba Corina. A fost cineva ranit? Daca e din cauza ielelor mai avem Leac ca sa il salvam. Intai i-l dam lui Lady Aylin si apoi…

libraryIrina a apucat-o de inchieietura mainii ca sa o faca sa taca. Nu era normal. Vocile lor sonore si plansul Printesei care se auzea, oricat ar fi fost de incet, ar fi trebuit sa o trezeasca pe Lady Aylin. Cine putea sa doarma cand cea mai buna prietena plangea?

-Nu! exclama ea.

Singura reactie pe care a primit-o a fost cea a Lordului, care i-a intors spatele pentru a continua sa o linisteasca pe Iolanda.

-NU! tipa si Corina dupa ce a auzit in minte revelatia surorii sale. Nu! Nu!

Au venit prea tarziu. Lady Aylin dormea pentru totdeauna.

A pasit in nefiinta cu zambetul pe buze. Si-a indeplinit dorinta. Alaturi de cei mai buni prieteni pe care i-ar fi putut avea, Iolanda si Viktor, a vazut ultimul rasarit. Soarele care i-a luminat drumul. Lumina pe care a urmat-o. Amici de mai multi ani decat isi putea aminti, au infruntat impreuna ultimul pas pe care ei l-au facut alaturi de ea. Acum i-a lasat singuri si in siguranta. Ii va astepta, dar nu era momentul ca ei sa o mai urmeze.

Corina le-a auzit pe cele doua ramase in dormitor cand au intrat si ele pe balcon, atrase de tipetele ei. Dar nu-i pasa. Nu mai avea ochi decat pentru corpul lui Aylin, care nu voia sa isi miste nici macar un deget, o pleoapa sau sa rasufle o data sa-i demostreze ca nu a murit ci inca doarme. Continua sa o roage din tot sufletul sa se trezeasca sa isi poata lua Leacul, dar Lady Aylin parea ca nu vrea sa o asculte. Nici nu si-a dat seama cand a inceput sa isi rosteasca rugamintile cu voce tare pana cand a inceput sa le tipe. A cautat suport in ochii celorlalti, dar nimeni nu se uita la ea. Nimeni nu facea nimic. Toti stateau inmarmuriti de parca nici ei nu mai erau vii.

Nici macar Irina. Cum putea sa stea atat de calma? Nici nu misca, tot ce facea era sa stea si sa se uite la Aylin si la Printesa. Nu ea a fost cea care si-a dat seama prima de ceea ce s-a intamplat? Cum de avea acum mintea stearsa? Lady Aylin arata bolnava, da, dar tot parea atat de vie. In orice moment va deschide ochii si va vorbii cu ele. In orice moment. Trebuia doar sa astepte. Pentru ca n-a murit. Era imposibil sa moara.

-Ba da! tipa Corina la sora ei. Trezeste-te! Treziti-va cu totii! Atacul… N-a fost niciun atac! De Leac nici nu mai e nevoie!

A aruncat sticluta cu putere intr-unul din pereti. S-a spart cu un zgomot ce i-a facut pe toti sa tresara, iar lichidul s-a scurs, patand tapetul si covorul alb. S-a scurs, la fel cum a facut viata din trupul lui Aylin. N-a mai ramas nimic. Doar ambalajul.

-L-am facut degeaba! Cartea aia vechie ne-a mintit! Ne-am pierdut timpul! Pentru ce? Pentru nimic!

A continuat sa tipe si sa se agite, indepartandu-le pe Hanna si Catharina cu miscari violente. Intr-un tarziu Irina si-a intors ochii spre ea. Si-a dat si ea seama ca Aylin nu mai era. Nu se va mai trezi, nu le va mai vorbi si nu le va invata nimic. Nu-i vor mai vedea niciodata ochii albastrii si nu-i vor mai auzi vocea dulce. Nu va mai salva pe nimeni. Nu mai traia. De acum va sta dreapta pe un pat pentru totdeauna.

-A murit pentru noi, zise Irina adresandu-se Printesei. Ne-a salvat. Noi ar fi trebuit sa fim in locul ei acum. Noi ar fi trebuit sa murim azi, nu ea. S-a dus. Totul… e gata.

-A spus ca ne bucuram, zise Printesa si in vocea ei se simtea ca abia putea sa vorbeasca. Sa ne bucuram ca a facut tot ce i-a fost dat sa faca.

Sa se bucure. Numai daca n-ar fi fost in toate mintile s-ar fi putut bucura. Ea nu mai era. A plecat. Nu se va mai confrunta niciodata cu bucuria sau tristetea nu va mai fi emotionata si nici nu va stii ce e iubirea. A facut multe, dar a pierdut inzecit. Nu era timpul sa plece. De ce a fost ea cea care le-a salvat?

-Poti, Printesa, sa te bucuri? intreba Corina nu din rautate, ci din dorinta de a invata si ea cum sa isi alunge tristetea din suflet si lacrimile din ochi.

-Nu pot. Ea ar fi putut. Ce-ar fi… Ce-ar fi sa incercam? Sa zambim pentru ca-i e mai bine!

-Sa zambim? Ha! Ce-ar fi sa radem? In incercarea de a o salva am facut un Leac, care face parte dintr-o categorie absolut imposibila de inteles de mine! Cu ce o putea ajuta un lichid sa traiasca? Si totusi am avut credinta! Am sperat sa o salveze! Si acum cand e gata? Ea e acolo, moarta, iar Leacul se scurge pe perete! Stiti ce? Totul e egal cu zero! A fost degeaba! Risipa de timp!

-Corina!

Irinei nu-i venea sa creada ce zicea sora ei. Nu vedea ca o jignea pe Printesa? Ar fi spus ca era insensibila daca nu ar fi simtit ea insasi avalansa de sentimente ce ii suceau gandurile surorii sale in tot felul de directii. Nervozitate, disperare, teama si tristete. Peste tot tristete. O simtea pe Corina cum folosea ironia mai mult din autoaparare si isi lasa nervii liberi sa ii distraga atentia de la orice alt sentiment. Auzea in gandurile ei ca nu vrea sa fie trista. Nu vrea sa planga. O vrea pe Lady Aylin inapoi. Chiar daca n-a apucat sa o cunoasca, i-a placut sa o vada si sa ii auda glasul cand le vorbea. Cineva atat de viu nu putea sa moara!

-Aici erati! zise o alta persoana care tocmai intra pe balconul spatios, spargand linistea. V-am cautat peste tot! Credeti ca e in regula sa intrati in dormitorul regal fara sa va invite Printesa inauntru?

Corina s-a intors spre ea cu o privire de nebuna, pregatita sa se descarce, dar a fost intrerupta de singurul glas masculin prezent.

-Galiope, lasa-le!

-Dar, unchiule, … !

-Nu e ziua potrivita pentru predici. Ce-ar fi sa iertam? De dragul ei. Asta ar fi vrut.

Lady Galiope a cautat ajutor din partea Printesei, dar aceasta nici macar nu parea sa-i fi observat prezenta. Nu mai plangea; avea deja ochii uscati de lacrimi. Atat de uscati incat o dureau. Era adancita in ganduri, in amintiri. Ii era greu sa accepte ca a mai pierdut o persoana.

Ajungea sa fie singura. Deja toti cei cu care a crescut nu mai erau. Toti Lorzii si Domnitele care au insotit-o la Vila faceau parte din a treia generatie pe care o prindea. Pana si Galiope: bunica ei a fost sora lui Viktor. Se duceau cu totii, numai ea ramanea. Asta ii era soarta unui Conducator adevarat. Trebuia sa treaca peste orice problema personala pentru a avea grija de supusi. Pentru ei traia doua secole. Pentru ei si binele lor.

Il mai avea doar pe Viktor. Daca lui i-se intampla ceva… Nu, nu putea permite asta. Trebuia sa il protejeze cu orice pret, chiar daca asta insemna sa il indeparteze de ea si viata ei.

tumblr_ma3p0mEAwv1r331r3o1_500_large-Iesiti de aici! zise, uimita de tonul dur din vocea ei.

A vazut-o cu coada ochiului pe Galiope cum le impingea pe fete de dupa umeri afara, cum a fost nevoie de toate patru sa o scoata pe Corina de acolo, dar aceasta nu s-a lasat pana nu i-a spus ceva ce ea nu a auzit, cum Viktor s-a ridicat intr-un sfarsit si a plecat si el, lasand-o sa stea singura, cu inima sfasiata in bucati, langa trupul inca cald al celei mai bune prietene a ei. Si-a imaginat-o pe mama sa stand langa ea si consoland-o. Inca nu vrea sa realizeze ca singurele de care avea nevoie erau amandoua moarte.

Anunțuri

Tag-uri:, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: