Partea a VI-a

emilia-clarke-game-of-thrones-1580786745

Irina a fulgerat cu privirea draperiile trase.

-Atunci de ce nu lasati sa intre inauntru lumina?

-Nu numai ca i-ar orbii ochii, dar i-ar cojii si pielea sensibila.

-Lasati atunci Luna sa intre! spuse Irina disperata.

-Ploua, ii raspunse sec unul din Lorzi.

-Corina, opreste ploaia! se rasti ea la sora ei.

-Nu eu am provocat-o! E dorinta Naturii, nu-i pot sta in cale. Nu pot modifica fenomenele naturale, ci doar sa produc unele foarte asemanatoare.

Irina a incercat sa analizeze tot ceea ce ar putea face. Cum puteau ele sa-i fie de folos? Poate ca impreuna nu puteau fac nimic, dar separat… Ei bine, asta era o intorsatura de situatie. De obicei Puterea e mai productiva cand e de la mai multe persoane, cum a fost in cazul turnului si al vaporului pe care le-au facut Corina si Catharina. Dar de aceasta data Lady Aylin avea nevoie doar de ea.

-Atunci e randul meu! Am primit suficienta Putere noaptea trecuta. Dati-va la o parte!

-Irina, nu! Ceea ce vrei sa faci e prea periculos! Razele Lunii atat de aproape de corpul ei fragil ii pot fi fatale! Esti o sursa de lumina prea apropiata si prea puternica!

Nu stia cine i-a vorbit, dar a ascultat doar pe jumate. Trebuia sa riste. Lady Aylin nu va muri! Cel putin nu acum, cand in sfarsit putea face si ea ceva.

-Irina, nu te voi lasa sa-ti consumi Energia doar pentru a ma salva pe mine! a strigat cat a putut de tare Lady Aylin.

-Nu! Ma pot controla, Lady. Vom incerca cu totii sa te salvam, atat timp cat inima iti mai bate.

-Scoate-ti-o de aici! Duce-ti-o afara!

Inainte ca cineva sa mai apuce sa zica ceva sau sa faca un pas pentru a o opri, din mainile Irinei au iesit doua raze de lumina argintie. Camera aflata in semiumbra s-a luminat pana a ajuns in punctul culminant, cand, pentru cateva clipe, nu au mai fost umbre. Irina se gandea ca daca ar fi fost ea in locul lui Aylin si-ar fi dorit pana in ultimul moment sa traiasca. Trebuia sa faca asta, oricat de greu ii era sa se controleze. O facea pentru ea. Pentru ca le-a salvat.

Numai ea stia cat de greu ii era sa controleze cantitatea in care Energia iesea din ea. Avand in vedere ca era noapte si Luna era acoperita de nori, daca ar fi dat acum tot ce avea ar fi ramas ore intregi fara o sursa care sa o alimenteze. Nu ar fi ramas fara Putere, avand in vedere ca era o fiinta magica, dar ar fi fost in cantitati atat de mici incat s-ar fi simtit ca un om.

Era periculos, nu doar pentru ea si Lady Aylin, ci pentru toti cei aflati in camera, inclusiv sora ei si Printesa. Lumina era buna, dar nu in cantitati prea mari. Insa era greu sa se opreasca. Nu doar multimea de emotii o influentau ci si Enegria insasi care nu era inseparabila, asemenea Puterii. Era mai mult ca un dig: odata spart era greu sa impiedice apa sa curga. Ea a luat-o de la Luna si de la Soare, iar acum o dadea mai departe. Pentru toti ceilalti Energia Luminii nu era considerata o … Energie, ci doar ceva ce trata ranile si aducea o stare de bine. Fiecare avea propria sursa pentru Puterea lui si intotdeauna apartinea naturii pentru ca natura era Magia.

A reusit. A fost prima care si-a adaptat ochii dupa ce a disparut Lumina si putea vedea deja la ceilalti efectele. Nu doar lui Lady Aylin i-a imbunatatit starea, dar la ea era cel mai vizibil. Ochii ei si-au recapatat stralucirea, iar parul i-a revenit la culoarea naturala. Pielea subtiata i s-a intarit si a devenit ferma si catifelata, dar bolnava tot slaba a ramas. Totusi, pe corpul ei se vedea o diferenta puternica. Acum semana mai mult cu ea, inainte de a fi vrajita.

-Vei supravietui pana maine dimineata? o intreba Irina, obosita din cauza descarcarii.

-Da, ofta Lady Aylin, acum da. Dar nu ti-as fi cerut niciodata asta. Totusi, iti multumesc.

A reusit sa-i schiteze un zambet. Acum erau doua persoane care i-au prelungit viata si nu le putea rasplati pe niciuna. Mare pacat ca va mai prinde doar un singur rasarit, dar de aceasta data nu voia sa il rateze. Nu ii pasa ca pentru ea Lumina Soarelui era prea puternica. Ce mai conta o ora mai devreme sau mai tarziu? Macar aceasta bucurie sa o mai aibe.

Era impacata cu gandul mortii. Moartea nu era o tragedie, ci o pace binemeritata dupa anii de lupta pentru supravietuire. Moartea venea sa cheme langa ea sufletele atunci cand credea ca si-au indeplinit rostul in lumea celor vii. Niciodata nu trebuiau sa o caute, pentru ca le-ar fi dat o misiune si mai grea in lumea celor morti. Daca ea venea inseamna ca era multumita de acel suflet si il lasa sa se odihnesca in pace. Lucrul acesta l-a invatat Aylin de la mama ei, la moartea bunicii sale. Toata ceata sarbatorea intrarea spiritului fostei Conducatoare in lumea celor morti prin dansuri si voie buna, doar Aylin s-a ascuns in cort incepand sa planga, neintelegand cum de celelalte se pot bucura pentru o asemenea tragedie. Mama ei a venit la ea si i-a explicat cum procedeaza defapt Moartea si care este adevarata ei judecata.

Acum ca tot se gandea la asta, i-se parea ciudat ca acum multi ani a fost si ea o iela. Intre mama si matusa ei era o diferenta ca de la cer la pamant. Mama sa avea parul de culoarea valiniei, lung pana la glezne asa cum era traditia. Lasa intotdeauna fetele tinere sa il impleteasca cu frunze de iarba sau cu flori, stiind ca celor mici le facea mare placere. Ochii de culoarea mierii erau calzi si blanzi intotdeauna. Erau impodobiti cu gene lungi si cu sclipici de polen. Urechile lungi si-le ascundea dupa suvitlele parului. Lui Aylin ii placea sa o traga de urechi atunci cand era mica.

Ea a ramas alaturi de ielele pana la varsta de cincisprezece ani, cand Tiranda, verisoara ei, abia era nascuta. Atunci nu a mai putut suporta adevarul despre specia ei, despre ceea ce era ea si despre ceea ce trebuia sa le invete pe cele mai mici decat ea. Nu a putut suporta sa stie cat rau putea face daca era nervoasa, iar intr-o zi urma ca ea sa fie cea mai rea dintre toate, fiind Conducatoarea cetei. Dar mama ei a incercat mereu sa nu isi arate acea parte. Ea nu ataca copii care venau in Orasul Impadurit si nici nu era dusmanca cu cei de la Vila Beauregarde. Aylin a afla asta prea tarziu, dar oricum nu s-ar mai fi intors la vechia ei viata. Ii placea sa fie o zana. Era frumoasa in felul ei, asa ca se putea confunda usor cu una adevarata. Printesa Iolanda a rugat-o pe mama sa sa o schimbe cand aceasta mai era inca in viata. Dorinta i-a fost indeplinita si atunci si-a jurat sa faca absout totul pentru Iolanda si pentru Regina.

Si-a amintit cu ciuda influenta pe care a avut-o matusa ei asupra sa si cu siguranta si asupra Tirandei. Verisoara ei nu avea nicio vina ca era sange din sangele mamei sale si era normal sa o mosteneasca intru totul. Matusa sa, cu parul ei de-o extravaganta culoare roz, cu ochii de ciocolata, cu un zambet enervant ca de vulpe si cu o adevarata gradina de flori ca podoabe, a fost cea care a facut-o sa vrea sa plece cat mai repede si mai departe de ceata. Era barbara, dorea din suflet sa fie stapana peste toata padurea, sa fie slujita de locuitorii orasului si sa domneasca in Vila Beauregarde dupa ce punea pe ea stapanire. Pe Aylin o considera o servitoare. O trata mai bine pana si pe cea mai tanara din ceata, desi nu asa era obiceiul. Pe langa sora ei se gudura pentru a incerca sa faca cu ea ce dorea, dar aceasta s-a impotrivit tot timpul cu intelepciune. De fiecare data cand nu reusea sa o determine sa faca ceea ce poftea, venea noaptea si se razbuna pe nepoata ei, batand-o pe Aylin cu nuiele, spunandu-i ca daca scoate un sunet ii va arata ce inseamna cu adevarat dansul ielelor si puterea Farmecelor sale sau o va ucide si urma sa dea vina pe o slujica.

La cincisprezece ani a fugit cum a putut mai repede spre Vila Beauregarde… si de acolo nu s-a mai intors. Intai si-a dorit sa traiasca cu tatal ei. In ceata nu existau barbati sau vreun echivalent masculin pentru iele. Copiii se nasteau dintr-o iela si un vrajitor, zburator, elf sau chiar om, impotriva dorintei barbatului. Acesta se afla sub Farmecele ielei, iar pana cand copilul se nastea, tatal statea preschimbat intr-un obiect sau o planta. Daca copilul nascut este baiat, insemna clar ca mostenea specia tatalui sau si urma sa ii fie incredintat lui pentru a fi crescut de acesta dupa cum dorea, sa plece departe si sa nu mai auda niciodata nimic despre mama copilului. Daca era om, desi se intampla foarte rar, tatalui urma sa i-se stearga memoria suficient de mult incat sa uite de iela si de tot ceea ce s-a intamplat, iar el pur si simplu se trezea dupa cateva ore intr-o padure cu un baiat in brate. Daca era fata, insemna ca era o iela si era crescua de mama, iar tatal ramanea preschimbat pana cand mama renunta la el.

Mama lui Aylin nu l-a preschimbat in nimic ci l-a lasat sa plece inainte sa se nasca copilul. Nu stia ce urma sa fie, dar dorea sa il pastreze si sa il educe cum stia mai bine. L-a lasat pe zburator sa se intoarca la familia lui, la baiatul si la sotia lui.

Aylin a dorit sa il cunoasca si l-a vazut o singura data. Traia intr-un orasel mic de zburatori, la o casuta modesta, dar frumoasa, impreuna cu sotia lui pe care se vedea in privire ca o adora, si cu baiatul lui care parea ca e cu putini ani mai mare decat Aylin si pe care se vedea ca tatal il iubeste din toata inima. Desi atunci era deja zana, nu a intraznit sa intre in curtea lor si sa ii adreseze tatalui un cuvant. A fugit, pentru ca inca nu isi folosea prea bine aripile, si nu s-a uitat inapoi. A vazut ceea ce isi dorea cel mai mult: o familie fericita. Stia ca prezenta ei in acea casa ar fi adus numai probleme, chiar daca ar fi fost acceptata de mama si de fratele vitreg, dar nu isi dorea sa strice o asemenea familie.

Nu a avut unde altundeva sa se duca inafara de Curtea Regala. A inceput sa traiasca alaturi de Iolanda si a invete de la ea tot ce insemna sa faca parte din lumea celor cu aripi. Le invata obiceiurile, sarbatorile, cultura, civilizatia si ce insemna sa fie o zana. A ramas impresionata, placandu-i enorm de mult lumea aceasta mult mai educata decat salbaticia unei cete de iele.

Acum tot ce voia era inca un rasarit, iar apoi liniste pentru totdeauna, asa cum trebuia sa fie de mult timp.

Probabil ca viata de apoi avea sa fie locul in care putea sta fara sa se mai simta in plus. S-a nascut iela, dar nu a suportat viata aceea. A dorit sa stea cu tatal ei, dar ar fi distrus armonia familie. A devenit zana nobila, dar toti stiau ce era defapt: o iela, iar asta avea sa ramana in inima ei pentru totdeauna, indiferent cat de mult s-ar fi straduit sa se minta singura ca a ajuns o zana adevaraa. Dar nu mai conta. Daca nu a acceptat soarta cu care s-a nascut, nu a putut asi un loc mai bun cu care sa se potriveasca. Locul ei era nicaieri, iar viata de dua moarte era niciunde, deci perfect pentru ceea ce avea ea nevoie. Da, asta putea sa accepte.

-Ar trebui sa dormiti acum, spuse ea privind spre un ceas mare de pe perete.

Fetele au iesit din camera, bucuroase sa isi revada spirimalele si sa scape din acea atmosfera de Infirmerie. Au urcat in tacere pana la urmatorul etaj, stiind ca de pe casa scarilor puteau fi auzite.

-E foarte important sa ne reuseasca! sopti Corina cand au ajuns pe coridor. Leacul singura ei salvare!

-Nu-ti fa griji, e totul sub control, ii spuse Irina.

-Dar de unde stim ca e bine facut? intreba Catharina, preocupata ca intotdeauna. Cum ne dam seama daca ne-a reusit sau nu? Daca nu va avea efect pentru ca am adaugat prea multa pudra sau altceva?

-Il voi analiza, o asigura Hanna, dar sunt sigura ca totul e ca la carte.

Anunțuri

Tag-uri:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: